iubirea

"Iisus iubea. Era dragostea, marele şi minunatul dar pe care-l făcea omenirii. Si a proclamat deschis că originea acestei iubiri este Tatăl ce trăia în El - acelaşi Tată care trăieşte în toţi oamenii.

Ceea ce dădea lui Iisus libertatea şi forţa de a îmbrăţişa întreaga omenire, era cunoaşterea unirii sale şi identitatea cu Tatăl. El s-a desprins rând pe rând de iluziile care erau cauza unei vieţi de ipocrizie; şi făcând-o El exprima din plin pe Tatăl trăind in El."

RUGA

"Dumnezeule, ajuta-ma sa simt puterea, acea flacara aprinsa din mine si lasa-ma sa simt pasiunea de a fi mai puternic decat am fost vreodata. Lasa-ma sa pasesc in lume asemenea unei flacari a luminii tale, stiind ca fiecare noua zi reprezinta un inceput, o sansa de a pune in aplicare ceea ce stiu."

"Atotputernice Spirit al Luminii ce straluci in Cosmos, atrage-mi flacara, in armonie, spre tine.
Ridica-mi focul din intuneric,
Atractie a focului care este Una cu TOTUL.
Ridica-mi sufletul, tu preaputernice.
Copil al Luminii, nu-ti intoarce fata de la mine.
Fa-ma sa ma topesc in cuptorul tau;
Cel ce esti una cu toate lucrurile si toate lucrurile
Una cu tine, foc al vietii si Una cu Mintea."
TOTH

IMNUL VIETII

Viata e o sansa - nu o lasa sa se piarda/ Viata e frumusete - admir-o/ Viata e o bucurie - gust-o din plin/ Viata e un vis - transforma-l in realitate/ Viata e o sfidare - infrunt-o/ Viata e o datorie - implineste-o/ Viata e un j o c - joaca-l/ Viata e pretioasa - ai grija de ea/ Viata e o bogatie - pazeste-o/ Viata e dragoste - bucura-te de ea/ Viata e un mister - incearca sa-l patrunzi/ Viata e o promisiune - n-o lasa neimplinita/ Viata e tristete - treci peste ea/ Viata e un imn - canta-l/ Viata e o lupta - accept-o si castig-o/ Viata e o tragedie - fii tare/ Viata e o aventura - indrazneste sa ti-o asumi/ Viata e fericire - fii astfel incat sa o meriti/ Viata e Viata - ocroteste-o! MAICA TEREZA

miercuri, 31 martie 2010

UN RAU SUBTERAN HRANESTE IN TACERE UNIVERSUL


"Permiteti-i constientei voastre sa se reverse in iubirea Mea. Constienta voastra este cea care trebuie sa-Mi tina iubirea, caci eu am varsat-o mereu in voi. Lasati-o sa se reverse. Lasati ca iubirea Mea din inima voastra sa fie atat de miscata incat sa fiti spalati in iubirea Mea. Inspirati-Mi si expirati-Mi iubirea.
Iubirea Mea transpira prin fiecare por al fiintei voastre. Inotati in extazul iubirii Mele. Credeti in ea.
Ea va ridica si va mentine in inalturi. Va inalta tot mai sus. Va rotiti deasupra unei fantani a iubirii Mele. Va tin in palma mea si va inalt tot mai sus.
Voi intrati in inima Mea. Din ea curg raurile si din ea curgeti si voi. Iubirea Mea va poarta, iar voi sunteti un purtator al iubirii Mele. Se afla in genele voastre. Nu puteti refuza aceasta realitate. Fiecare cuvant pe care il rostesc pentru voi este iubire. Fiecare cuvant al Meu este iubire pentru voi. Dar voi vedeti suferinta de la suprafata si iubirea ca fiind ascunsa.
Credeti ca viata nu ar trebui sa fie viata. Credeti ca viata ar trebui sa fie altceva decat ceea ce vedeti in jurul vostru.
Da, sunt de acord. Va spun ca viata este diferita de ceea ce vedeti. Atunci, vedeti diferit! Vedeti asa cum vad Eu. Puteti.
Eu vad o campie neteda acolo unde voi vedeti dezordine. Ascultati, sub fiecare lucru ce exista pe pamant. Deci priviti sub maracini si veti vedea un rau subteran care hraneste in tacere Universul. El strabate totul.
Expresia ca "nimic nu este asa cum pare" merge pana la un punct, deoarece cand vedeti iubire in lume, vedeti ceea ce este.
E ca si cum ati trai viata intr-o incapere plina de fum. Fiecare fumeaza o tigara, iar ceata este groasa. Voi jucati carti. Cu ochii incruntati, vedeti alti ochi incruntati si vedeti tigari si vedeti ca fiecare jucator se ocupa de partea lui. Trebuie sa priviti din nou, caci indiferent de cum pare, fiecare jucator este un Copil al lui Dumnezeu. Fiecare jucator, indiferent cat e de talentat, are o inima care bate. Oricat de slab ar bate, ea este ecoul inimii Mele.
Vazul si auzul vostru trebuie sa depaseasca simturile fizice. In acest fel schimbati lumea. Ceea ce sunteti depaseste orice puteti vedea cu ochii sau auzi cu urechile. Ati fost pacaliti de aparente. V-at inselat singuri, caci chiar si in mijlocul urateniei, exista frumusetete. FRUMOASA SI BESTIA este o poveste adevarata.
In lume, multi poarta masti frumoase sau urate, caci povestea lupului deghizat ca oaie este si ea reprezentativa
Dar chiar si intr-un ipocrit, chiar si in deghizarea frumusetii, zace frumusetea insasi, ascunsa de vedere, ascunsa de vederea ipocritului. Caci cine ar mima frumusetea daca ar sti ca este a sa si nu are nevoie sa se prefaca? Ah, si-a pastrat frumusetea doar pentru el insusi.
Dar nu va mai ganditi la el. Haideti sa fim atenti la voi.
Voi, cei care cautati Adevarul in lume, trebuie sa cunoasteti adevarul despre voi insiva. In interiorul vostru aveti o inima care bate. Inima v-a fost data de Dumnezeu. A Mea este mana care v-a fixat inima. Am fixat0o sa corespunda bataii inimii Mele. Stiu ce am creat cand v-am creat pe voi. Acum a venit timpul ca si voi sa stiti din ce ati fost creati.
Cand veti crede in bunatatea inimii voastre, atunci veti sti din ce sunteti creati. Atunci veti putea vedea lumina pura din toate celelalte inimi. Atunci veti cunoaste pacea.
Pacea, prin natura sa, depaseste suprafata. Exista o pace multa mai profunda decat orice pace ar declara lumea. Razboiul este minciuna. Pacea este adevarul. Cautati adevarul!"

(Gloria Wendroff SCRISORI DIN CER)

GLASUL IUBIRII

PENTRU SUFLETELE VOASTRE

marți, 30 martie 2010

INCANTARE

RUGA

IARTA-MA !

DESPRE IERTARE


49. Impotriva pornirii de razbunare
Puteti ridica mâinile spre cer, puteti misca buzele ca sa cereti iertare, iar Dumnezeu dispus este sa va stearga pacatele, dar nu îngaduiti a se face aceasta, de vreme ce voi le tineti pe acele ale gresitilor vostri.

Va aflati, asadar, în eroare (…)

Ati suferit multe nedreptati, ati fost jefuiti, ati fost vorbiti de rau, ati fost pagubiti în cele mai grele prilejuri – vreti sa vedeti pe dusmanul nostru pedepsit? Iata ceea ce va va sluji, în schimb, sa iertati.

Daca singuri va faceti dreptate si va razbunati, prin vorbe sau prin fapte sau prin blesteme împotriva aceluia care v-a jignit, Dumnezeu nu va mai sta sa va rasplateasca, pentru ca, însiva, ati facut aceasta. Si nu numai ca, deloc n-are sa va razbune, dar are sa va pedepseasca fiindca l-ati suparat, în obstea omeneasca, daca lovim robul altuia, stapânul lui se supara si ia drept o jignire adusa lui fapta noastra.

Ca suntem jigniti, fie de robi, fie de oameni liberi, datori suntem a astepta judecata stapânilor sau a judecatorilor.

Asadar, daca între oameni e cu totul nechibzuit ca cineva sa-si faca dreptate singur, lucrurile stau altfel când Dumnezeu este acela care-i judecator…

Voua, El v-a poruncit atât: sa va rugati pentru cel ce v-a jignit. Ce trebuie facut cu aceasta, iata, El a poruncit sa fie lasat pe seama Sa, a Domnului!


50. Foloasele si vredniciile iertarii
Gânditi-va la toate greselile de care aveti a da socoteala – si, mai ales, sa uitati nedreptatile savârsite de altii voua, iertati pe cei care v-au jignit, ca sa aveti dreptul ca însiva sa fiti iertati – si sa câstigati, astfel, o usurare a necazurilor voastre.

Grecii, fara vreo mare nadejde, dadura adesea, cu privire la acestea, dovezi de întelepciune. Si voi, care trebuie pâna la urma, sa parasiti lumea aceasta, cu atât de marete nadejdi, nu veti face-o – sau stati la cumpana?

Ceea ce se rezolva de la sine, nu va arogati si respectati astfel legea dumnezeiasca – si, mai degraba, lasati sa vi se stinga patima fara rasplata pentru voi, în loc de a merita o rasplata?

Daca lucrarea vremii va sterge ranchiuna, de aici nu puteti trage nici un folos. Veti zice ca aducerea aminte a jignirii va înflacareaza mânia? Aduceti-va aminte de tot binele pe care cel ce v-a jignit a putut sa-l savârseasca fata de voi, cum si de tot raul pe care l-ati facut altora.

V-a vorbit de rau, v-a acoperit de rusine? Aduceti-va aminte de ceea ce si voi ati zis de altii. Asa ca, va întreb, cum veti capata iertare, când voi n-o dati altora? N-ati zis nimic de rau? Dar ati auzit de atâtea ori multime de bârfe si le-ati primit, si aceasta este, desigur, o vinovatie.

Vreti sa stiti ce mare bine este uitarea jignirilor si ce placut este aceasta Domnului, mai presus de toate? El pedepseste chiar pe acei care se bucura de dreapta pedeapsa. Asadar, nu se cade sa calcam în picioare nici pe cei pedepsiti de Dumnezeu si nici pe cei care ne-au jignit!…

Se arata aici duhul milei, ceea ce place lui Dumnezeu mai mult ca orice. Nimic nu hraneste mai bine mila, ca iertarea jignirilor.

Celui ce a jignit, de asemenea Dumnezeu i-a aratat ce are de facut. I-a poruncit sa caute de îndata pe cel pe care l-a jignit, sa paraseasca chiar altarul ca sa-l afle si sa nu se reîntoarca la masa jertfei decât dupa ce s-a împacat cu acela.

Dar acesta nu-i temei ca sa asteptati sa vina el, caci de faceti asa, ati pierdut tot. Numai daca iesiti sa-l întâmpinati, Dumnezeu va pune înainte o rasplata nespusa.

Daca va împacati cu cel ce v-a jignit numai fiindca el vine spre voi, nu porunca dumnezeiasca este aceea care a statornicit din nou prietenia, ci numai gestul celuilalt. Asa ca veti ramâne fara cununa – iar premiul alergarii se duce la el.


http://www.ioanguradeaur.ro/51/50-foloasele-si-vredniciile-iertarii/

duminică, 28 martie 2010

sâmbătă, 27 martie 2010

RUGA

LA MULTI ANI DE SFINTELE FLORII


La mulţi ani de sfintele Florii! (sau finicul care mântuieşte camelii)
Când a intrat în Ierusalim, Domnul a fost primit ca împărat… Oamenii rupeau ramuri de finic, le fluturau fericiţi şi strigau “osana”:”…o gloată mare, care venise la praznic, cum a auzit că vine Isus în Ierusalim, a luat ramuri de finic, şi I-a ieşit în întâmpinare, strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!” (Ioan 12: 12-13).

Cea mai frumoasă floare în ziua aceea a fost… o frunză: o frunză de palmier. Toată bucuria lumii se strânsese în aceste frunze fluturate şi însoţite de chiote de încântare. Venea Mântuitorul, Împăratul…

Astăzi nu-L mai primim cu o frunză, ci cu florile numelor noastre… De fapt nici nu are mare importanţă dacă vine cineva. Dacă numele noastre flutură azi, e destul!

Pe El L-au primit ca Împărat. Aveau să-L înalţe peste doar o săptămână, pe Golgota, aceiaşi oameni. Au uitat de ramura de finic. Dar ea nu a uitat de numele noastre. El i-a mântuit pe ei. Pe noi…

Ramura de finic, aruncată în praful drumului şi călcată în picioare, s-a uscat. Apare azi, sub forma florilor din numele noastre.

Ramura de finic a mântuit florile din numele noastre. Bucuria noastră, aidoma oricărei bucurii omeneşti, moare odată cu noi. Însoţirea finicului cu numele noastre se va pierde odată cu fiinţele noastre, ca orice însoţire omenească.

Finicul mântuieşte camelii, dar moare odată cu ele. Isus Hristos moare odată cu oamenii pentru a-i învia cu Sine odată!

SA NU UITI !

vineri, 26 martie 2010

joi, 25 martie 2010

LEGENDA MARELUI LUP ALB



. "Pana acum ati aflat povestile lui Omu, lui Muntean, doua dintre ajutoarele nepretuite ale lui Zamolxis si ale lui Mos Timp, Marele Duh al Pietrei Sacre. Va veni vremea sa cititi despre Leandru, Zane si Soimi, dar acum vom patrunde in lumea ce ne va duce pe urmele Marelui Lup Alb, strasnica fiara a Daciei, mana dreapta a Zeului in munti si paduri. Dar sa luam firul de la capat si sa pornim a-l depana.
Se povesteste cum in muntii ce-l adaposteau pe Marele Zeu al Geto-Dacilor se afla un preot al lui Zamolxis care avea parul alb ca neaua. Preotul nu era batran, era chiar un barbat in floarea varstei si cu mare putere, dar care pur si simplu asa se stia de cand era pe lume, cu plete lungi si albe ca omatul. La inceput, el umblase din sat in sat si vorbise cu oamenii, convingandu-i de adevarata credinta, de puterea si bunatatea marelui Zamolxis. Aceasta ii era menirea de preot si o indeplinea cu sarg deosebit si bucurie, pentru ca era convins de ceea ce facea. Preumblarile sale intre hotarele tarii au durat pana in clipa in care Zeul a aflat ca are in el un slujitor puternic si demn de incredere, asa ca l-a chemat in munti, mai aproape de el. Acum, preotul cu parul alb ca neaua nu mai era nevoit sa ceara in fiecare noapte adapost si mancare taranilor.Avea propria sa coliba la intrarea intr-o pestera. Fructele padurii erau hrana sa, iar un izvor din apropiere ii dadea cea mai dulce apa din cate fusesera vreodata pe pamant.
Preotul nu statu degeaba in padure. Pentru ca nu avea aproape oameni carora sa le vorbeasca, incepu sa glasuiasca vietuitoarelor codrului. Mai mult: stand cat era ziulica de lunga singur, si avand ca tovarasie doar fiarele si pasarile padurii, le-a prins graiul. La inceput era mai greu, doar le intelegea, apoi, incetul cu incetul, a inceput sa le si vorbeasca pe limba lor, sa le ajute si sa le ceara sfaturi cateodata. Nu de putine ori a facut in asa fel incat animalele sa nu se mai ucida intre ele.
Preotul cu par alb ca neaua ajunsese in cativa ani un adevarat conducator al padurii, dar dintre toete vietuitoarele de acolo, mari si mici, cel mai bine se intelegea cu lupii, acestia fiind cel mai aproape de sufletul sau. Haitele veneau mereu la coliba din gura pesterii pentru a vorbi cu preotul, iar atunci cand foamea mistuitoare le cerea sa omoare vreo ciuta, omul nostru mergea chiar in fruntea lor la vanatoare, invatandu-i pe lupi sa aleaga pentru hrana animalele bolnave sau batrane. Le spunea:" Cu totii ne-am nascut pe acelasi pamant si traim pentru bunul nostru stapan, Zamolxis atotputernicul. Si eu, si voi, dar si bietele ciute. Fiecare lucru are cate un rost pe lume, asa ca sa nu ucideti decat caprioarele care, dintr-o pricina sau alta nu mai sunt de trebuinta."
Haitele ascultau cu luare aminte la vorbele sale....
Zamolxis intelese cat de mare ajutor ii pot aduce lupii in vremurile de izbeliste ce se vesteau, asa ca se hotara asupra unui gand ce de multa vreme il framanta. Il chema la el pe preotul cu parul alb ca neaua. "Preotule, spuse Zeul, am urmarit pas cu pas tot ce ai facut de la venirea ta in munti si pana acum. Stiu cat de bine te intelegi cu salbaticiunile padurii si mai cunosc si faptul ca haitele de lupi te asculta orbeste. Sufletul ti-l stiu de mai demult pe de-a-ntregul. Iata acum de ce te-am chemat la mine si pentru ce ti-am spus mai intai aceste vorbe: se apropie vremuri grele si a sosit clipa ca sacrificiul tau sa ajute neamul Dacilor. Esti gata sa te supui, sa urmezi calea destinului tau?"
In timp ce graia, Zamolxis se uita in ochii si in sufletul preotului cu parul alb ca neaua. Isi dadu seama, inca o data, ca are in fata un supus ce s-ar fi aruncat si in flacari pentru fericirea tarii sale...
"Stapane, nu cunosc nimic sa-mi fie mai drag decat meleagurile acestea, libertatea si fericirea neamului meu. Vointa ta, preabunule Zamolxis, este lege pentru mine, iar daca sacrificiul meu poate fi de ajutor nu pot decat sa-ti multumesc ca m-ai ales. Porunceste sa mor si asa voi face, daca asta trebuie.Sunt la picioarele Zeului meu si ma supun."
"Nu, preotule cu parul alb ca neaua, spuse Zamolxis, moartea ta mie nu mi-ar fi de nici un folos, iar in inimile dusmanilor tarii ar aduce o usurare, pentru ca soarta gliei noastre va depinde, de aici inainte, si de tine. Asa sa stii!...Te voi transforma prin puterea mea si a Pietrei Sacre, intru gloria vesnica a Dacilor Liberi, intr-un lup, dar nu intr-unul obisnuit. Parul ti-e alb ca neaua si asta iti arata gandirea ta adanca. Bratul ti-e puternic, iar asta dovedeste forta ta. Iti voi darui nemurirea si vei deveni Marele Lup Alb, conducatorul in lupta si pe timp de pace al tuturor haitelor de lupi de pe cuprinsul Marii Dacii. Vei fi, ca si pana acum, supusul meu."
Preotul cu parul alb ca neaua avea lacrimi in ochi atunci cand vorbi din nou:" Stapane, nu sunt demn de aceasta cinste!"
"Asta nu tu o hotarasti, raspunse aprig Zamolxis, ci eu. Hotararea mea este luata...prima ta menire este aceea sa unesti toti lupii sub cuvantul si porunca ta, astfel incat sa fie gata de lupta, iar la cel mai mic semn al tau sa se adune pentru a-mi asculta poruncile. Cand acest lucru va fi bine dus la indeplinire, vei veni alaturi de mine, in Muntele Sacru, pe care nu-l vei mai parasi, afara doar de cazurile de primejdie grava pentru tara."
Dupa ce termina ce avea de spus, Zamolxis se ridica de pe tronul sau de granit si se indrepta spre Piatra, o ridica de la locul ei si o inalta spre cer. Din inima Pietrei Sacre a Geto- Dacilor porni o raza de lumina ce il invalui dintr-o data pe preot intr-o ceata orbitoare. Orice muritor de rand si-ar fi pierdut vederea in fata acelui fantastic spectacol. Ca prin minune preotul cu parul alb ca neaua se transforma in lup, dar nu intr-unul ca toti ceilalti, ci intr-unul asa cum nimeni nu a mai vazut nici pana atunci si nici dupa aceea. Lupul nou ivit era unic in toata semintia sa. Mare de statura cat un urs, avea ochii precum jaratecul, labe puternice, gherele si coltii lungi si ascutiti ca sabiile, iar blana sa era alba, alba, mai alba decat laptele.
Prin vrerea si puterea bunului Zamolxis, se nascuse Marele Lup Alb al Dacilor Liberi. Din acea clipa, destinul patriei avea inca un aparator de temut.

Misiunea Marelui Lup Alb incepu imediat si nu a fost nevoie de vreme prea indelungata pentru ca toate haitele de lupi din tara, de la catelandri abia nascuti si pana la cei mai batrani si neputinciosi, sa se afle sub conducerea sa...Marele Lup Alb a avut grija sa invete haitele sa nu mai atace casele si gospodariile oamenilor pentru a le prada, iar la strigatul sau trebuiau sa se adune cu totii pentru a porni la lupta. In acest timp, Zamolxis le-a cerut dacilor sa-si ajute fratii de sange, cum erau considerati lupii, sa le ofere hrana si adapost ori de cate ori era nevoie. Acestia din urma, la randul lor, aveau datoria invatata de la conducatorul lor si trebuiau sa-i ajute pe Geto- Daci in lupta si in apararea Muntelui Sacru................................................................

Toate bune si frumoase, numai ca oamenii sunt nestatornici, iar cand este asa, fericirea si intelegerea nu pot dura la nesfarsit. Marea invazie era din ce in ce mai aproape de hotarele Daciei, iar o parte din supusii lui Zamolxis, spre marea lor nefericire, incepusera sa se indoiasca de puterea Marelui Zeu , indreptandu-si rugaciunile si ofrandele spre alte zeitati. Se vede treaba ca frica roade sufletul omului, sau poate ca acei tradatori sperau la avutii mai mari.Miseii nu s-au multumit numai cu tradarea si, de teama care nu cumva sa ajunga in fata Marelui Lup Alb, incepura sa omoare in nestire orice lup care le iesea in cale. Pacea Dacilor incepea sa se clatine datorita fricii si pierderii credintei stramosesti.

Cu toata vitejia de care au dat dovada cei care mai credeau in Zamolxis, fara ajutorul Zeului si al Marelui Lup Alb, acesti ultimi bravi Daci au fost in cele din urma invinsi, iar cei care au scapat cu viata s-au refugiat in adapostul oferit de marea cetate a Muntilor Apuseni.
Din cand in cand, in toiul luptelor, Marele Lup Alb putea fi zarit pe cate vreo colina indepartata cum privea la moartea fratilor sai. Nimeni insa nu l-a mai auzit, iar daca cineva s-ar fi putut afla destul de aproape de el incat sa-i poata citi sufletul prin ochii inlacrimati, si-ar fi dat seama ca marele conducator cu blana alba ca neaua plange cu durere. In fata sa se desfasura infrangerea pas cu pas a poporului sau drag, iar el nu putea decat sa priveasca neputincios. O data cu biruirea definitiva a Dacilor, Marele Lup Alb s-a retras fara cale de intoarcere langa stapanul sau, Zamolxis, iar sub privirile muritorilor de rand nu s-a mai aratat decat rar, foarte rar. Cand o facea, insemna ca erau vremuri de mare izbeliste pentru urmasii Dacilor Liberi. Nu intra in lupta, nu aduna haitele, doar privea cu jale, dupa care revenea langa Zeu, povestindu-i ceea ce se intampla afara.
Desi s-au scurs de atunci multime de secole, Marele Lup Alb si astazi mai vegheaza si asteapta indurarea Zeului intru iertarea Dacilor Liberi, in randul carora el insusi se nascuse. Inca mai spera sa vina clipa in care Zamolxis ii va cere sa stranga iarasi haitele pentru a alunga dusmanii, pentru a recladi vechiul regat Dac, pentru a bucura urechile credinciosilor si a inspaimanta pe tradatori prin urletu-i de lupta, cantul atat de dulce al Marelui Lup Alb.

In codrii batrani ai muntilor, sub bolta instelata, in bataia calda a vantului de libertate, cei cu inima pura pot auzi si acum chemarea la lupta a Marelui Lup Alb. Pamantul, frunzele si il cunosc prea bine. Voi il auziti?"

(Cristi Ionita LEGENDELE SACRE ALE DACILOR LIBERI)

INGERI, INGERI

MESAGERUL LUMINII

miercuri, 24 martie 2010

VIS ?

ADEVARUL INCEPE SA APARA - CACI NU-I ASA CA EU MA AFLU AICI , IAR VOI CU MINE?


Spuneti-mi ce este in inima voastra. Iata ce va aud spunand: "Draga Dumnezeu, ajuta-ma sa-Ti preamaresc Creatia.Ajuta-ma sa accept, si nu sa judec. Ajuta-ma sa iubesc, in loc sa nu iubesc. Ajuta-ma sa Te urmez si sa-mi gasesc Maretia. Daca iti urmez Voia, atunci de ce ma mai impiedic? Cum de pot fi luat prin surprindere de catre viata?
Trebuie sa iubesc ceea ce este gresit? Sa iubesc ceea ce vad ca fiind gresit? Nu, eu trebuie sa vad dincolo de greseala. Daca vad sufletele oamenilor, ce rau pot vedea? Dar vad durere in lume, Doamne. Vad ceea ce pare crud si nedrept. Cum ma pot detasa de durere, chiar si atunci cand este a mea?
Cand privesc in ochii Tai, cum mai pot eu sa constientizez durerea? Cum este posibil sa fiu constient de altceva in afara de Tine, atunci cand privirea Ti se aseaza pe a mea? Si totusi, inima mea sufera.
Simt o mare iubire pentru Tine. Atunci, de ce nu pot simti acelasi lucru pentru toti ceilalti si in toate situatiile? Ce persoana si ce situatie nu poate fi modificata prin iubire?Ce e aceasta iubire? Umple-ma cu ea. Sunt lipsit de ea, draga Dumnezeule.
Nu simt iubire in inima mea. Ajuta-ma sa-mi umplu inima cu iubire. Spui ca inima mi-e plina de iubire, dar cand o sa o simt si eu?
Uneori, pare ca idealurile sunt doar idealuri si nu sunt traite, nici macar iubite. Se pare ca idealurile accentueaza distanta, iar lumea plange. De ce nu este idealul trait? De ce nu-l traiesc? De ce este contrastul atat de mare intre viata asa cum e traita si viata asa cum ar trebui sa fie? Atunci, inseamna ca starea actuala a vietii este asa cum ar trebui sa fie si, prin urmare, trebuie iubita asa cum este? Atunci, intr-adevar, trebuie sa vad altfel.
Ajuta-ma sa ma ridic la plenitudinea vietii. Ajuta-ma sa storc din viata iubire, si nu ura. Ajuta-mi inima sa treacxa peste orice o demoralizeaza. Tu, Cel care creeaza vastitate, n-ai putea crea in mine bucurie, o bucurie indestructibila, o bucurie care sa se afle chiar in fata mea, ca sa o pot vedea impreuna cu ceilalti?
Sa fie oare, adevarat ca fericirea de durata in lume e doar un basm? Daca bamele sunt adevarate, de ce nu sunt ele traite? Unde sunt Printii si Printesele? Unde sunt magicienii si unde le sunt baghetele? Unde sunt visurile indeplinite?
Probabil, imi lipseste recunostinta. Daca as fi recunoscator, cum as mai putea fi orb in fata bucuriei? Ar trebui sa-mi iubesc chiar si orbirea, caci ea imi arata ca exista comori pretutindeni in jurul meu pe care nu le vad?
Doamne, nu-mi da speranta decat daca e o precursoare a adevarului. Elibereaza-ma de speranta fara temei. Daca ea e iluzie, elibereaza-ma de ea. Da-Mi viziunea Ta. Da-Mi Adevar, acum."
Va raspund: In viata, voi sunteti o sarbatoare si sunteti legati la ochi pentru a lovi intr-o pinata. Faptul ca sunteti legati la ochi nu inseamna ca sunteti orbi. Iar aceasta pinata plina cu comori sunteti chiar voi insiva. Confuzia si rugaciunile voastre reprezinta impunsatura. Adevarul se va revarsa din voi.
Adevarul nu este niciodata de negasit. Dar voi sunteti cei care trebuie sa-l gasiti. Si il gasiti, datorita faptului ca il doriti. Doriti-va Adevar si veti incepe sa-l vedeti. Adevarul pe care il cautati este deja al vostru, deoarece zace in interior. Cu toate acestea, vi se va parea ca Adevarul e cel care vine la voi.
Simtiti ca aveti de trecut o mare prapastie. Prapastia reprezinta iluzia voastra. Departarea e iluzie. Chiar in clipa in care vorbim, voi inlaturati distanta imaginata. Adevarul incepe sa apara - caci nu e asa ca Eu ma aflu aici, iar voi cu Mine?"

(Gloria Wendroff SCRISORI DIN CER)

PERFECTIUNEA NATURII

marți, 23 martie 2010

vineri, 19 martie 2010

INGERI

SI DACA FIECARE STRAIN ESTE UN VECHI PRIETEN?


"Nimic nu trebuie sa fie asa cum ati gandit voi. Nimic nu trebuie sa fie asa cum a fost dintotdeauna. Toate regulile in viata sunt granite. Granitele sunt puncte de plecare. Ele nu reprezinta limita voastra.
Plecati, plecati din cadrul vostru de referinta. Aruncati o privire dedesupt. Aruncati o privire deasupra.
Priviti din alte unghiuri. Vedeti mai mult. Vedeti intr-un mod diferit. Priviti lumea relativa in o suta de feluri diferite. Iar pe Mine, doar intr-un singur fel.
Luati-va un timp sa priviti, mai degraba decat sa va reamintiti ce ati gandit ieri. Vedeti ce se afla in fata voastra, cu ochi noi. Intoarceti-va capul. Stati cu capul in jos si vedeti ceea ce vedeti. Ce-ar fi daca viata voastra ar fi ceva sfant? Ce-ar fi daca viata voastra pe Pamant este sacra? Si daca ati fost dispersati in lume pentru binele ei? Si daca perioada critica de pe Pamant reprezinta zborul aripilor voastre?
Ce n-ati vazut vreodata? Si daca viata este pentru mai mult decat lumescul in care este cufundata? Si daca fiecare moment este o tocana mare in care trebuie doar sa invartiti? Si daca voi sunteti un ingredient secret, secret chiar si pentru voi insiva?
Si daca ati fi un urias care face pasi mari peste ocean? Valurile ii fac loc. Valurile se misca in fata lui. El trece printre valuri si prin padure. Nici un maracine nu-l opreste. El trece peste tot.
Si daca Eu, Dumnezeu, v-am energizat si v-am asezat pe calea voastra?
Si daca pasarile canta pentru voi, pentru a va spune povesti de mare eroism si despre posibilitatile orizontului vostru?
Si daca fiecare ramura infrunzita care va atinge este o mangaiere? Si daca fiecare strain este un vechi prieten? Iar fiecare prieten vechi unul nou?
Ce vedeti nou azi? Voi sunteti noi. Somnul din fiecare noapte va reanoieste, deci trebuie sa fiti noi. Nu sunteti cine ati fost ieri. Depasiti acest gand. Treziti-va la ceea ce sunteti. Ieri nu erati nici macar cine credeati ca sunteti. Sunt atatea lucruri pe care nu le-ati vazut pentru ca ati vazut altceva.
Azi, soarele straluceste cu raze noi. Soarele nu trimite lumina de anul trecut. El are mereu multa lumina noua de trimis.
Voi sunteti soarele in sfera voastra de lume. Voi va revarsati lumina. Lumina va reprezinta aripile care va poarta in inalt.
Ridicati-va la Mine. Numai in constienta voastra va ridicati. Eu sunt usor de gasit. Sunt accesibil. Ma aflu aici pentru voi. Sunt aici pentru a va binecuvanta. Pot doar sa va binecuvantez, intrucat voi sunteti binecuvantarea Mea. Astazi, binecuvantati pe cineva pe care nu-l cunoasteti. Mariti-va cercul.
Se intampla sa fiti in longitudinea si latitudinea fizica in care va gasiti. Asa se intampla, dar nu este intamplator. V-ati ridicat de undeva si continuati sa va ridicati.
Sunteti un cerc spiralat de lumina. Sunteti un dervis rotitor de lumina. Voi Imi stropiti lumina pe masura ce va rotiti. Dar nu va invartiti in cercuri.
Voi pasiti inainte. Nu va aflati niciodata in acelasi loc. Va inaltati intotdeauna. Lasati ca gandurile sa se inalte odata cu voi. Luati-le cu voi. Nu le dati voie sa va tina legati. Gandurile voastre nu sunt mai importante decat voi.
Daca gandurile din prezent va limiteaza, schimbati-va gandurile. Incercati altele noi. Explorati. Nu va opriti. Cereti mai mult si veti avea mai mult.
Ganditi-va la bogatiile pe care le-am asezat in fata voastra si intindeti mana sa le luati. Ele va asteapta. Se afla la porunca voastra. Chemati-le la voi."



( Gloria Wendorff SCRIORI DIN CER )



ALBASTRU...

"FITI LANGA MINE"

SPIRITE INALTE

joi, 18 martie 2010

LEGENDA LUI OMU


"Mos Timp si Zamolxis imparteau cu darnicie sfaturi drepte din locul lor ascuns in munti, iar oamenii ii ascultau cu sfintenie si supunere...Ori de cate ori se ivea prilejul, dusmanii hrapareti atacau Dacia, incercand sa fure cat mai mult cu putinta. Numai ca, in calea cotropitorilor, Geto- Dacii aveau grija sa arda recoltele, sa otraveasca fantanile si sa ascunda odoarele in pesteri adanci, imposibil de gasit. Vrajmasii erau atrasi spre munti si, daca faceau greseala sa cada in capcana, erau intampinati in trecatori cu ploi de sageti de care nu se puteau feri. Nici nu-si dadeau seama de unde vin si cum de-i tintesc atat de bine. Singura scapare era fuga. Se intorceau acasa cu mainile goale si coada intre picioare, plecand insa cu mult mai putini la numar decat venisera.
Dusmanii erau mereu infranti si se intrebau cum reuseau Dacii sa afle de atacuri pentru a se pregati din timp pentru aparare? Ei bine, in acele vremuri Mos Timp avusese grija ca un strajer sa stea mereu pe un munte si sa priveasca in zarile indepartate, iar cand ochii sai vedeau ca hotarele erau incalcate, imediat suna buciumul pentru ca toti sa prinda de stire...
Viteazul paznic despre care vorbim era un tanar inalt si puternic si, pe deasupra celorlalti muritori de rand, avea un dar primit de la zei: privirea lui ajungea pana departe, departe fara nici cel mai mic efort, iar legenda spune ca, daca se srtaduia, ochii sai reuseau sa recunoasca fata unui om de dincolo de hotarele tarii. Cum se facuse si de ce primise tocmai el acest har, nimeni nu mai stie. Datorita lui, insa, atat regele, cat si poporul aveau parte de liniste deplina si pace , pentru ca nimeni nu reusise vreodata sa-i surprinda nepregatiti.
Vrednicul nostru ostean era numit simplu: Omu. Era orfan, nimeni nu-i stiuse nicicand parintii, daramite el. Crescuse in linistea muntilor si a padurilor, acestia fiind, in fapt, singurii lui prieteni. Dusmani avea cu duiumul, caci, la un moment dat, niste straini patrunsera in tara cu gandul necurat de a-l ucide, dar nu facusera prea multi pasi caci Omu ii dibuise repede, desi aveau straiele schimbate si portul precum al fratilor Daci. De prieteni ducea lipsa, insa, dar nu se plangea. Asa se invatatse de cand era mic. Cand ii era urat, vorbea cu stancile ce-l inconjurau pe crestele muntilor unde-si avea locul....


....Anii treceau, Mos Timp isi depana fara contenire fuiorul, iar strajerul isi facea de fiecare data datoria fara greseala. Toate bune si frumoase pana aici, numai ca, odata cu trecerea vremii, tanarul Omu se transformase de-acum intr-un ostean puternic, un barbat in toata puterea cuvantului. Nu ca acest lucru l-ar fi suparat, dar de la o vreme incoace un gand negru nu-i mai iesea din cap. Si iata ce-si tot spunea fara oprire in mintea sa: "De pazit, pazesc eu cu drag hotarele noastre...dar uite ca toto imbatranesc. Anii trec prin mine si nu pe langa, iar sa se intoarca inapoi nici pomeneala.Daca odata cu pierdere tineretii imi voi pierde si harul vederii? Dacia va ramane descoperita si oricine va dori, va putea da navala, ori asta nu are voie sa se intample....
Simtind ce se intampla, intr-una din zile, la poalele colinei de veghe s-a aratat insusi Mos Timp care, dupa ce-l privi cateva clipe pe Omu cum se framanta, urca la el si-i vorbi:..."Omu, tu nu poti avea nemurirea ca si mine sau ca bunul nostru stapan, Zamolxis, nu ai acest har. Te pot ajuta insa, si prin tine intreaga tara, in alt fel." "Cum, stapane? Spune repede, pentru ca trebuie sa o faci", striga Omu, uitand ca are in fata sa pe insusi Duhul Pietrei Sacre.
"Sta in puterile mele sa te fac cel mai inalt munte. In acest chip vei putea pazi vesnic hotarele Daciei. Este singura cale in care te pot ajuta, mai mult nu pot face nici eu si nici altcineva."
Omu nu a mai rostit nici un cuvant. A ridicat doar privirile spre Mos Timp, iar Duhul putu citi in lacrimile osteanului tot ceea ce trebuia sa afle. Lasa bratele pe umerii lui Omu si ii zambi. Osteanul incerca si el, la randul lui, sa ii zambeasca Duhului, dar nu reusi. Se simti greu, tot mai greu. Umerii il apasau din ce in ce mai tare, rasuflarea ii umfla pieptul gata sa-l sparga. Chipul sau, atat de hotarat pana atunci, se transforma in stana de piatra, sporindu-i astfel puterea de nestramutat. Doua gauri, ca doi ochi sapati in stanca, pareau ca sorb departarile di inaltimile lor aflate chiar sub cer. Erau ochii lui Omu, vesnic aprinsi, pazind hotarele intru eternitate.


Omu, cel mai inalt munte, mereu tanar si incordat, domina cu prezenta si forta lui
intreaga tara a Dacilor Liberi. Priveste in zare neobosit, prevestind prin mugetul de bucium al vantului cand dusmanii se apropie de tara lui draga. Sacrificiul sau a scos din nevoi secole la rand poporul Geto- Dac prin vestirea la timp a necazurilor. Omu inca mai suna din buciumul sau atunci cand trebuie, dar numai cei care stiu asculta il pot auzi negresit. "




(Cristi Ionita LEGENDELE SACRE ALE DACILOR LIBERI)

SLAVA

LECTII

DIN INIMA LUI DUMNEZEU

FARA PROBLEME

DINCOLO DE CEEA CE SE VEDE

DARUL LUMINII

FRUMOSUL DE LANGA NOI

miercuri, 17 martie 2010

V-AM FURAT INIMA SI V-AM INAPOIAT-O RECONDITIONATA LA FRUMUSETEA INITIALA


" Va puteti vedea evolutia. Puteti vedea acum ca sunteti mai putin afectati dde maimutarelile altuia. Puteti vedea cum va puteti bucura chiar si de ceea ce nu va place si ca va bucurati chiar si de prezenta celor care nu sunt de acord cu voi. Ca si voi, si ei incearca sa-si croiasca drum in lume. Uneori, cu cat striga mai tare, cu atat sunt mai putin siguri pe ei. Altfel, de ce ar avea nevoie sa fie atat de vehementi? De ce ar avea nevoie sa-si faca vocea auzita, acoperind-o pe a voastra?
Va aflati aici, acum, in locul in care castigati neutralitate chiar si in mijlocul razboiului. Deveniti ceea ce ati vrut dintotdeauna sa fiti. Sunteti imperturbabili. Dobanditi acel calm pe care l-ati dorit atat de mult. Va intoarceti la nemiscare, chiar si in mijlocul agitatiei.
Fiinta sfanta, ajungi la obiceiurile Mele! Incepi sa-i tratezi pe toti ca pe egali. Prostii, jefuitorii, galagiosii devin cei pe care ii iubesti. In pofida escrocheriilor lor, nu te agiti. Prin urmare, poti continua sa iubesti. Te poti reantoarce la starea ta naturala si poti fi cine esti. Deoarece stai neclintit, puternic si drept, nu mai esti amenintat de vacarm si, prin urmare, nu transformi agitatia in mod de comportament.
Si astfel, nu mai sunteti scurtcircuitati de iubirea din inima voastra. Iubirea din inima voastra si iubirea din inima Mea devin Una. Voi deveniti Una cu iubirea. Nu numai ca vreti sa stati de partea iubirii - dar stati aici, chiar alaturi de Mine, de partea Mea, unde exista numai iubirea.
Ce s-a schimbat pentru a crea aceste miracole?
Ceva s-a schimbat. Ce este?
De ce sunteti mult mai putin afectati de inclinatiile altora pentru ceea ce, in anii si clipele din trecut v-ar fi deranjat cumplit? Ce calitate a coborat asupra voastra? De unde a venit acest calm? Unde au plecat mania si frustrarea din trecut?
Cum au fost inlaturate? Ele au fost atat de mult timp partenerele voastre in viata. Erau precum sabii scoase din teaca, pregatite de atac in orice clipa.
Iar acum ati descoperit ca v-au parasit. Acum descoperiti ca nu aveti nevoie de arme, caci o viziune cu mult mai mareata le-a inlocuit. Aceasta nu a fost un act de vointa. De mult si de multe ori, ati vrut ca sentimentele daunatoare sa dispara, iar acum remarcati cu mare bucurie ca, in sfarsit, v-au parasit. Au plecat.
Pentru ca nu mai sunteti cutremurati, puteti sta neclintiti. Picioarele voastre se afla pe pamant, iar inima in cer. Am intins mana in jos si v-am furat inima, am binecuvantat-o si v-am inapoiat-o reconditionata la frumusetea sa initiala.
Acum inima se adaposteste in pieptul vostru. Se bucura de ea insasi acolo. Isi aduce aminte de Cer. Isi aminteste de Mine si nu poate decat sa fie fericita. Chiar si in mijlocul nefericirii, ea este fericita. Inima voastra are de acum o viata a sa, fara sa fie tulburata de fiecare lucru neansemnat care ii apare in cale.
Ochii va sunt condusi de inima. Nu mai vedeti in acelasi fel. Spectrul de culori s-a schimbat. Lentilele de manie, cele ale fricii si altele asemenea, pur si simplu nu va mai sunt disponibile. Vedeti cu mai multa limpezime si, prin urmare, vedeti mai departe. Incepeti sa vedeti lucrurile asa cum sunt. Suferinta nu mai este aspectul firesc al existentei si acesta este felul in care stau lucrurile.
Va felicit. In seninatatea voastra, faceti acum pasi mai mari. Nu in sensul ca va miscati mai repede, dar faceti pasi mai mari. Acum sunteti instalati mai bine in Cer, iar picioarele voastre au aripi.
BINE ATI VENIT!


(Gloria Wendorff SCRISORI DIN CER)

VIS sau AMINTIRE ?

DOAR LEGENDA?

AMINTIRI

marți, 16 martie 2010

luni, 15 martie 2010

VA MULTUMESC PENTRU CA BINECUVANTATI LUMEA IN NUMELE MEU



SPUNETI-VA ASTAZI:" Astazi dau iubire. Orice fac astazi, ma voi opri pentru o clipa ,pentru a-mi aminti ca eu sunt cel care da iubire.
Inainte sa sun la protectia consumatorului, imi voi aminti ca trebuie sa exprim iubire. Chiar in momentul in care formez numarul, pot apasa pe Steluta din inima mea pentru a primi iubire. Persoana de la celalalt capat al firului poate ca nu stie inca ce sarcina are si ca trebuie sa ofere iubire, dar eu stiu asta, deci n-am nici o scuza sa dau ceva care sa se afle mai prejos de iubire. Ii trimit iubire dinainte. Ii trimit iubire in timp ce vorbesc. Ii trimit iubire dupa.
Eu sunt cel care da tonul in viata mea. Il dau bine. Pur si simplu, imi amintesc ca eu sunt un vehicol pentru iubire. Asta e tot ce sunt - si este tot ce sunt cel mai mult.
Nu e ceva prea complicat. Asa e natural. A-i refuza cuiva iubirea nu este natural, ci o deviere. Cand celalalt nu stie cum stau lucrurile in ceea ce priveste iubirea, este rolul meu sa ii arat calea.
Cand celalalt este artificial, eu voi fi autentic. Cand celalalt e ignorant si nepoliticos, eu imi voi respecta adevarul. Adevarul meu e iubire. Nu trebuie sa raspund cu aceeasi moneda. Eu sunt propriul meu stapan. Sunt inviolabil caci sunt cel care da iubire.
A fi bun, generos si intelegator nu imi ia din putere. Pot fi vceea ce vreau ca cealalta persoana sa fie, chiar si atunci cand nu este. In viata, eu sunt mai mult decat o persoana care mimeaza. Daca trebuie sa copiez, atunci sa fiu cel care copiaza ceea ce admir. Eu nu admir capriciile, sau forta sau orice alta forma de micime.
Fie ca eu sa fiu cel care este copiat.
Fie ca eu sa fiu o persoana care merita sa fie copiata
Fie ca astazi sa fiu zgomotul de pasi al lui Dumnezeu.
Fie ca astazi sa fiu iubirea tacuta a lui Dumnezeu.
Fie ca astazi sa fiu un elf al dragostei.
Fie ca astazi sa fiu o raza de soare pentru cine are nevoie de lumina
Fie ca astazi sa fiu mai puternic decat stiu ca sunt.
Fie ca astazi Voia lui Dumnezeu sa fie servita, si nu voia mea cea ingusta
Fie ca astazi sa ating varful iubirii.
Fie ca astazi sa fiu ceea ce sunt cu adevarat - iar aceasta este iubire.
Fie ca astazi sa fiu cu iubire si sa vad cu iubire si sa preamaresc suprematia iubirii. Fie sa traiesc in iubire. Fie sa fiu acela care iubeste cu toata maretia lui. Am fost manios pe toata puterea din mine. Acum voi preaslavi puterea iubirii
EU SUNT puterea iubirii. Eu sunt iubirea atotputernica. Nu sunt altceva in afara de iubire. Nu vreau sa par a fi nimic altceva decat iubirea ce sunt. Am obosit sa fiu aceasta persoana irascibila si scrupuloasa. Vreau sa fiu un iubitor de viata. Daca tot sunt aici, de ce sa nu iubesc? M-am saturat de restul, iar acum voi incerca sa iubesc. Nu voi ceda. Refuz sa mai fiu separat de iubire.
Imi fac revendicarea. Infig sulita iubirii in pamantsi, astfel, il binecuvantez.
De ce as mai trai fara iubire in viata mea?

IAR ACUM, EU, DUMNEZEU, ITI SPUN: ITI MULTUMESC PENTRU CA AI BINECUVANTAT LUMEA IN NUMELE MEU!


(Gloria wendorff SCRISORI DIN CER)

ZBOR CATIFELAT

PRIMAVARA DIN VOI

IUBESTE OAMENII, NU SUNT DOAR OAMENI




Oamenii sunt adesea neintelegatori, irationali si egoisti…
Iarta-i, oricum.

Daca esti bun, oamenii te pot acuza de egoism si intentii ascunse…
Fii bun, oricum.

Daca ai succes, poti castiga prieteni falsi si dusmani adevarati…
Cauta succesul, oricum.

Daca esti cinstit si sincer, oamenii te pot insela…
Fii cinstit si sincer, oricum.

Ceea ce construiesti in ani altii pot darama intr-o zi…
Construieste, oricum.

Daca gasesti linistea si fericirea, oamenii pot fi gelosi…
Fii fericit, oricum.

Binele pe care il faci azi, oamenii il vor uita maine…
Fa bine, oricum.

Da-i lumii tot ce ai mai bun si poate nu va fi niciodata de ajuns…
Da-i lumii tot ce ai mai bun, oricum.

La urma urmei este intre tine si Dumnezeu…
N-a fost niciodata intre tine si ei, oricum


Poem scris de MAICA TEREZA pe zidurile unui orfelinat

duminică, 14 martie 2010

LEGENDA LUI MUNTEAN


...In acele vremuri, intr-un mic catun asezat la marginea muntilor, se spune ca traia un staroste batran, drept si curajos ca toti fratii sai,care avea o turma de oi cum nicaieri nu mai puteai afla alta sa i se asemene, intr-atat erau de frumoase si darnice de lana si lapte mioarele lui. Viata sa era lipsita de orice fel de grija si necaz, era bogat si nicicand nu cunoscuse suferinta. Cu toate acestea era un lucru care ii amara pana in maduva oaselor traiul de fiecare zi: se apropia vremea cand turmele lui trebuiau lasate mostenire unui urmas, dar, din pacate, el nu avea pe nimeni...Marele necaz al vietii acesta ii era: nu avea nici un copil sa ii aline batranetile...Speranta nu le pierise din suflet, erau oameni cu mare credinta in bunatatea lui Zamolxis...
Intr-o noapte, insa, starostele nostru avu un vis ciudat, care il intineri dintr-o data cu douazeci de ani.
Se facea ca Mos Timp a venit langa patul sau, l-a privit o clipa, apoi, fara nici un fel de introducere, i-a spus urmatoarele: ''In prima luna a anului vei merge la Sfinx. Sa faci in asa fel incat sa ajungi acolo taman cand luna de pe cer va fi in al patrulea patrar, nu mai tarziu si nici mai devreme. Pentru ca nu ti-ai risipit credinta sacra si speranta, Sfinxul iti va indeplini dorinta. Te vei intoarce din Hotarul Sacru insotit de un prunc. Tot acolo vei afla misiunea sacra pe care trebuie sa o duci la bun sfarsit , pentru ca pruncul este urmas de zeu. Va trebui sa ai mare grija si sa nu te abati cu nimic de la povetele pe care le vei primi.
Imediat ce rosti aceste cuvinte, Mos Timp se topi in vazduh si eroul nostru se trezi.
Vremea era chiar in luna lui Gerar si nu mai ramanea mult timp pana la venirea sorocului prevestit de Duhul Pietrei Sacre...'' Mare este bunatatea stapanului nostru! Babo, umple-mi degraba desaga cu merinde ca trebuie sa plec la drum lung.''...Dupa ce a strabatut vai rar batute de piciorul omului,...intr-un tarziu a reusit sa ajunga in fata marelui Sfinx...''Marite Sfinx, paznic vesnic al Muntelui Sacru! Am primit in vis chipul si vorbele bunului Mos Timp, Duh al Pietrei atotputernice, iar el, in marinimia sa, m-a indreptat spre tine. Ma gasesc la picioarele tale si porunca astept sa-mi dai!
Chipul Sfinxului se lumina si prinse viata, graind:''Bine ai venit, om vrednic, te asteptam. Eu iti voi arata doar calea pe care trebuie sa apuci, mai departe nu este treaba mea. Va trebui sa iei drumul potecii nordului si sa mergi fara odihna pana la caderea intunericului.Acum este dimineata, asa ca vei merge intrege zi.Sa nu te opresti si nici sa nu te abati macar cu un pas de la calea nordului pentru ca vei pierde totul. Cand soarele va apune, ai sa te opresti. Chiar in acel loc vei astepta trei zile si trei nopti pentru ca visul sa se implineasca...
Emotionat si induiosat ca ceea ce visase o viata intreaga avea, in sfarsit, sa se petreaca, starostele arunca o ultima privire spre Sfinx, dupa care se ridica si porni in urmatoarea parte a calatoriei ce avea sa-i aduca pruncul mult dorit...
...Pe cand orologiul cerului batea al doisprezecelea ceas,se petrecu si minunea asteptata de batran care, cu inima cat un purice, putu vedea cum din centrul Triunghiului Sacru porneste o raza de lumina spre cer indreptandu-se spre o anume stea. Din povestile batranilor stia ca aceea era Steaua- Mama a Pietrei Sacre. Cand raza atinse bolta instelata, din chiar acel punct pornira spre pamant opt raze luminoase venind cu putere spre staroste... Cele opt raze se indreptau, intr-adevar, spre batran, dar nu el fu cel lovit si inconjurat de lumina orbitoare, ci o stanca de cremene din fata sa. Acoperit de un zgomot infiorator, lasandu-se la pamant pentru a se feri de cutremurul ce parea iminent, omul nostru putu vedea cum in fata ochilor i se deschide un coridor ce patrunde adanc in inima muntelui... Drumul era lung si intortocheat, dr pe masura ce se afunda mai mult in munte,, lumina devenea mai puternica, iariar aerul pe care il tragea in piept era altfel,parca. Peretii erau mai departati, iar in scurt timp, starostele se trezi intr-o sala de forma triunghiulara. In mijloc se gasa o masa de granit si un tron la fel. Pe masa se afle, mareata, stralucitoarea Piatra Sacra, simbolul sfant al Dacilor Liberi. Ea era cea care luminase calea pe care venise. Pe tron, privindu-l cu ochi blanzi, sta insusi batranul din vis, Mos Timp...''AI fost ales pentru sufletul tau curat sa cresti un copil sacru, prunc nascut din stanca si izvor. Poarta numele de Muntean. Il vei lua cu tine si-l vei purta printre oameni pentru a invata pe indelete felul si obiceiurile lor. In fiecare vara veti urca amandoi pe munte si vei aduce aici, in locul din care il vei lua, aceleasi ofrande ca si pana acum. Toata pasunea ce o vei cuprinde cu ochii la iesirea din Muntele Ascuns va fi a ta si numai a ta...Pruncul va trai cu tine vreme de opt ani. Opt raze coborat-au din inaltul cerului, tot atatea ani va sta el langa tine. La sfarsitul acestor opt ani, porunca este sa vii aici si sa ne slujesti asa cum vom crede noi de cuviinta, iar pe Muntean sa-l lasi sa-si urmeze destinul ce-i este harazit. Este alesul Zeului si va deveni nemuritor, cand se va intampla sorocul, dar pana atunci are de invatat si de trecut prin intamplari grele. Daca va sti sa nu calce stramb, va fi nemuritor precum stanca ce ii este mama, si intelept ca Steaua Sacra ce ne-a zamislit pe toti si care lumineaza destinul Geto- Dacilor. Ai inteles, staroste, ce ai de facut si cum trebuie crescut Muntean? '' ''Da, stapane'', raspunse el simplu, cu inima apasata de bucurie.
Imediat ce pasi afara din Muntele Sacru, stanca se inchise in urma sa fara nici un zgomot, iar cand starostele se intoarse pentru a privi inapoi ar fi putut jura ca este asa de cand lumea si ca niciodata nu fusese deschisa, intr-asa fel arata....in locul pe care putin mai devreme statea o stanca, langa care isi petrecuse trei zile si trei nopti, acum era o minunatie de prunc ce gangurea usor si intindea bratele-i micute spre batran, dorind caldura parinteasca, cerandu-i sa-l imbratiseze. Din stanca aceea fusese nascut si tot in ea se va intoarce, precum spusese Duhul...
Muntean parea a fi un Fat-Frumos din basme, asa crestea de repede si de frumos. Mintea-i era agera si trupul il avea puternic. Asculta cu sfintenie vorbele parintelui sau drag si nu-i iesea niciodata din cuvant. Statea mult printre oameni, dar vorbea putin, pentru ca dorea sa afle cate-n luna si-n stele si orice lucru demn de retinut ramanea in mintea lui. In rarele clipe cand deschidea gura, o facea spre a pune intrebari.
Copil nepamantean, zamislit de zei si nascut din stanca, pentru eroul nostru vremea se scurgea altfel decat pentru ceilaltioameni. Asa se face ca in anul opt al vietii sale Muntean era deja un zdrahon de flacau, cu plete si barba sure ca stanca, intelept si puternic cum n-ai mai fi pututu intalni altul pe lume. Destinul si-l cunostea, il aflase de la staroste in chiar primul an al vietii si il acceptase cu seninatate, fara a pune intrebari.
Batranul respectase intocmai poruncile primite de la Mos Timp si in fiecare vara ducea mioarele la pascut impreuna cu Muntean, susu in munti, povestindu-i de-a fir- a par flacaului ce aflase din gura Duhului Pietrei Sacre.
Iata insa ca venise si a opta vara, cea din urma, si destinul trebuia dus la bun sfarsit. Era pentru cea din urma oara cand tatal si fiul urcau alaturi. De aici inainte alta urma sa fie menirea fiecaruia dintre ei. Destinul hotarase de mult ca ei trebuie sa se desparta.
Starostele, dupa ce i-a dat ultimele sfaturi tanarului, l-a lasat singur cu mioarele, precum fusese porunca. Prea mare lucru nu avea de facut tanarul nostru, asa ca toata ziulica umbla si canta doine stiute de la staroste sau de la babab acestuia. Se gandea la toto ce invatasepana in ziua aceea si nu stia la ce-i vor fi de folos acele lucruri, daca tocmai isi traia ultima vara ca muritor, dupa cum ii spusese batranul. Raspunsul, insa, urma sa il afle destul de curand, pentru ca nu mai era asa de mult pana la sfarsitul verii, care avea sa aduca odata cu sine si dezlegarea misterului. Lucrurile insa nu merg intotdeauna precum ne inchipuim...
Intr-una din seri, pe cand se lasa purtat de pasi spre stana, i se paru ca aude in jnepenis un fosnet ciudat. Parea a fi un suspin, dar putea fi si altceva...
Nu mica ii fu mirarea cand, dand crengile la o parte, vazu ce se petrece: o preafrumoasa fata dormea, iar lacrimi amare de tristete ii curgeau suvoaie pe obraji in somnul sau zbuciumat. Muntean ramase tintuit locului de chipul neasemuit de gingas al fetei. O privi mai multe minute in sir fara sa se indure a o trezi...Intr-un tarziu, se apropie de ea si o atinse usor pe umar. Fta deschise imediat ochii, il privi uimita si, fara sa se sperie, isi sterse cu dosul manecii lacrimile si il intreba: "Cine esti?" "Eu sunt Muntean, dar nu conteaza. Mai degraba eu ar trebui sa te intreb pe tine asta" raspunse el impresionat de glasul dulce al fecioarei.
"Nu sunt decat o copila ce n-a avut noroc. M-am ratacit de grupul de vanatori alaturi de care am pornit acum vreo trei zile, pe inserat. De azi dimineata m-am pierdut pe aici prin munti. Nu i-ai intalnit cumva?" "Nu."
Muntean privea copila cu nesat si se indragostea de ea cu fiecare clipa ce trecea, intr-atat era de frumoasa. "Din pacate nu te pot duce in sat pentru ca pana la poalele muntelui este cale de trei zile si trei nopti, iar daca te-as indruma in ce fel se ajunge acolo, te-ai pierde iarasi. Data viitoare s-ar putea sa nu te mai gasesc eu ci o fiara a padurii...Ramai alaturi de mine pana la sfarsitul verii si atunci te voi duce eu insumi in sat. Primesti?" "Sigur ca da! se inveseli ea pe data. Dar..." Muntean, beat de fericire, nu o lasa sa termine ce avea de spus.
" Trebuie sa afli ceva, Muntean!" "Ba nu trebuie deloc. Daca te-ai hotarat sa ramai, atunci nu-mi trebuie sa stiu nimic altceva, raspunse el fara a banui catusi de putin ce amarnic avea sa se caiasca pentru vorbele rostite. Dragostea il orbise pe data, ii cuprinsese inima si trupul, o simtea ca pe o febra.
O data cu fiecare clipa scursa, Muntean se adancea tot mai mult in iubirea sa. Ar fi vrut sa o aiba pentru totdeauna langa el pe frumoasa copila si nu stia ce ar putea face pentru asta. Batranul sau parinte nu-i vorbise defel despre astfel de lucruri, n-avea idee cum se putea descurca. Simtea ca o indrageste la fel de mult ca si pe munti, paduri, sau ca pe parintii sai, iar in toate acestea se aduna ceea ce Muntean avea mai sfant pe pamant. Ar fi dat orice sa o poata avea pe vecie si sa fie fericiti impreuna...Pe masura ce toamna era mai aproape, Muntean devenea tot mai framantat si se gandea din ce in ce mai aprig la ceva anume. Cu orice chip trebuia sa gaseasca o iesire...Isi spunea in sinea sa:"Ah, dragostea mea, macar daca as sti ca iti sunt drag jumatate din cat te iubesc eu, as fi cel mai fericit om din lume."
Numai ca urechile fetei nu auzira niciodata astfel de vorbe din gura lui Muntean...
Intreaga vara paru o clipire de ochi, asa de repede trecu...Mai era o singura noapte pana cand aveau sa coboare cu turma spre sat pentru iarna. Fra sa dea nici o explicatie, Muntean lasa fata in stana, langa foc, si porni spre Sfinx, zicandu-si:"Nu pot trai fara ea, iar Duhul va trebui sa ma inteleaga. Am sa plang, am sa ma rog in genunchi in fata lui si am sa-l conving de ceea ce simt. Daca altfel nu se poate, am sa-i cer sa ma faca muritor de rand, pentru ca viata ce-o traiesc nu are nici un rost departe de ea, departe de dragostea ei."...Din intuneric, fara nici un zgomot aparu Mos Timp. Se oprise in fata lui Muntean si grai:" Nu te mai plange Sfinxului degeaba , caci el nu te aude. Ai inima bolnava si nu are dezlegare sa te asculte. In schimb iata-ma pe mine...Maine in zori, te vei inturna la stana si vei face taman cum crezi de cuviinta. Din aceasta clipa, alegerea este a ta si numai a ta, eu mi-am ridicat mana de deasupra vietii tale. Daca vei vroi sa te intorci...ei bine, am sa te primesc."....Muntean se trezi singur langa Sfinx. Se dezmetici intr-o clipa si, atunci nebun de fericire, striga in noapte de se cutremurara muntii:"Iti multumesc! Iti multumesc! iar lacrimile care ii siroiau acum pe fata erau de fericire adanca.
Fericit Muntean, sarman Muntean...Mai avea putin pana la stana. Striga:"Am venit inapoi dragos...dar strigatul ii ingheta in piept.
Muntean ramase tintuit locului ca lovit de traznet. Din gat ii iesi mai departe o bolboroseala fara de inteles, corpul i se inmuie, un vuiet surd ii cuprinse capul.
Dar iata ce vazuse: langa foc, in loc de un singur om erau doi. Era chiar iubita lui care statea in bratele unui necunoscut, sarutandu-l cu patima. Muntean nu intelegea nimic din ceea ce vedea, i se parea ca e un vis urat. Cand fata isi daduse seama ca cineva se afla langa ei, se ridica si alerga spre Muntean, il lua de mana, si aratand spre necunoscut, spuse printre suspine de fericire:" Uite, Muntean ! El este iubitul meu, cel de care m-am pierdut la inceputul verii.In tot acest timp el n-a facut altceva decat sa ma caute cu disperare prin munti...si acum m-a gasit. Daca ai sti cat sunt de fericita!!!Niciodata n-am mai fost asa, parca zbor.
Nici o trasatura nu se clinti pe chipul lui Muntean. Ceva cumplit se intamplase, ceva straniu ii patrundea prin oase si ii inmuia picioarele, parca nu sange ci lesie ii curgea prin vine..." Bine, dar niciodata nu mi-ai spus..." Fta nu-l lasa sa termine si luandu-i vorba din gura zise:" Am incercat sa-ti spun asta chiar in prima zi, atunci cand m-ai gasit dormind. iti mai aduci aminte?"
Muntean nu raspunse. Era prea tarziu pentru el.
"Iti multumesc din suflet, Muntean, pentru ceea ce ai facut. Niciodata nu-ti voi putea arata intr-adevar cat iti sunt de recunoscatoare..."
Fara sa stie prea bine daca era chiar el cel care vorbea, Muntean grai catre cei doi tineri ce-i avea in fata: "Fiti fericiti, prieteni, traiti ani multi impreuna si numai in bucurii sa va scaldati. Eu sunt cel care va ramane dator pentru cele invatate. Bunaoara, luati turma mea de mioare drept cadou de nunta. Mie nu-mi mai este de trebuinta. Mergeti in pace, aveti grija de voi si fiti fericiti!"
...Ceva se rupse in sufletul lui Muntean, dar nu-si dadu prea bine seama ce...Muntean se aseza pe o piatra lasandu-si privirile sa se piarda in zarea in care disparuse singura lui iubire. Fara sa fi stiut, se asezase chiar pe piatra din care se nascuse el cu opt ani in urma. Destinul sau sacru era pe cale sa se intample.
A stat nemiscat, fara sa tresara, pana ce atrecut toamna, iar iarna si-a asezat mantia alba de omat peste el. A venit apoi primavara, inca o vara, a mai trecut si toamna peste munti, iar iarna urmatoare l-a prins la fel de nemiscat cum il lasase. Fara sa-si dea seama, se transformase intr-o stana de piatra cu privirile pierdute pe vecie in zarile necuprinse. Devenise nemuritor, intrase inapoi in mantia de granit care-i daduse candva nastere si care-l chemase indarat la ea. O parte a fetei ii imbatranise de tot, iar cealalta ii ramasese la fel de tanara ca atunci cand iubita lui se pierduse de-a pururi in zare. Stia sa rada si sa planga in acelasi timp.
Desi secole s-au scurs peste el, si astazi Muntean asteapta la fel de nemiscat intoarcerea tinerei fete cu turma la pascut. Dar cum aceasta nu mai vine, Muntean sta si priveste, ducandu-si peste veacuri menirea de aparator al Pietrei Sacre si al Muntelui Ascuns. Niciodata, poate, nu se va mai scutura de haina-i de piatra, ramanand in eternitate sub mantia sa, afara doar de clipele in care destinul Dacilor Liberi va avea nevoie de el."



(Cristi Ionita MUNTELE ASCUNS Legendele Dacilor Liberi)

EU SUNT DISPONIBIL. VOI?



''Inima voastra e ca o sageata care merge direct la tinta. Odata ce sageata s-a lansat pe traiectoria de deasupra curburii Pamantului, ea nu mai vireaza. Directia sagetii este stabilita si isi va atinge tinta.
In ceea ce priveste inima voastra, acest lucru este si mai adevarat. Inima voastra tinteste spre Mine.Ea este pre-setata. Nu puteti rata. Cum ar putea ca inima voastra sa nu ajunga la Mine, oare nu sunt Eu pretutindeni?
Mai mult, exista o dubla certitudine. Nu numai ca inima va este pre-setata in directia Mea, dar iubirea Mea este un magnet suprem, care o atrage. Iubirea Mea va atrage acum. Ne atragem intre noi. Nu aveti nici o sansa sa Ma ratati. Chiar daca ati incerca, nu puteti. Aici nu exista nici un dubiu legat de rezultat.
Voi nu aveti de ales in ceea ce priveste aceasta chestiune. Suntem predestinati sa ne intalnim. Constienta voastra trebuie sa se intalneasca cu a Mea. Aceasta este Voia Mea. Nu as accepta sa fie altfel.
Ati uitat doar pentru o perioada de timp. Dar cum ati putea uita ceva, daca nu l-ati fi stiut dinainte? Atentia se intoarce la ceea ce cunostea inainte. Lucrul care va aduce aminte va poarta atentia inapoi la ceea ce a fost uitat temporar. Alarma declansata va reaminteste de ceva ce n-ati fi uitat cu adevarat, dar a fost ignorat, intrucat atentia voastra s-a concentrat asupra altor lucruri.
Alarma despre care vorbesc este o alarma universala speciala. Orice poate sa o declanseze.Nu este limitata la un moment precis in care sa fie programata sa declanseze. Se poate declansa oricand. Sa spunem altfel: alarma este fixata sa se declanseze, nu la un moment anume , ci in orice moment. Nu are nici un timp stabilit. Mai devreme sau mai tarziu, ceva o va declansa. Poate fi o acumulare. Sau poate fi o scanteie spectaculoasa. Se poate declansa chiar acum.
Dar ce importanta are cand si cum se declanseaza? Ceea ce conteaza suntem Noi doi. Iar Noi avem o intalnire. Este comandata. Intr-o clipa, ne vom intalni. Ne vom intalni negresit, iar uniunea Noastra nu va mai fi uitata niciodata. Uniunea Noastra va depasi starea de uitare. Va fi de neuitat. Va veti intreba cum ati putut sa uitati.
Acesta este un poem de dragoste pe care vi-l trimit astazi. Iubirea Mea va cheama. Noi vrem sa ne intalnim. Eu incerc sa aranjez intalnirea. Cred ca acum este un moment potrivit. Eu sunt disponibil. Voi?
Da, puteti renunta la tot ce credeti ca se pune in calea intalnirii Noastre predestinate. Cui i-ati putea permite sa se amestece in acest moment ce se petrece o data in viata, in acest punct culminant in care ati constientizat uitarea voastra gresita, in aceasta culminare a dorintei voastre celei mai puternice; in aceasta culminare a Vointei Mele si a voastre, in aceasta culminare a vietii de uitare; in aceasta reamintire care spune ca nu am fost separati vreodata; in aceasta reamintire care spune ca mintea voastra a ratacit insa Noi am ramas mereu impreuna; in aceasta dulce reamintire care ne recunoaste incapacitatea Noastra de a uita?
Cat de bine va vad acum. Da, ochii vostri sunt atrasi catre ai Mei. Nu va puteti uita in alta parte. Eu sunt un Iubit patimas si Sunt al vostru, iar voi sunteti ai Mei. Uniunea este desavarsita.
Da, aceasta este scrisoarea Mea de dragoste pentru voi. Cerneala de pe plic se topeste. Nu mai putem face diferenta intre numele Expeditorului si cel al Destinatarului, intrucat nu exista doi, ci numai Unul si Acelasi. Nu exista decat Unul dintre Noi pe care sa-l chemam si acelasi Unul dintre Noi care sa raspunda.''


(Gloria Wendorff SCRISORI DIN CER)



CATRE TINE, DOAMNE

vineri, 12 martie 2010

PENTRU INIMA VOASTRA

DOAR IUBIRE

DE CE ATI AVEA O INIMA, DACA NU PENTRU A FI INCALZITA?


''Cand inima voastra se misca, bucurati-va! Asa s-a intentionat - ca inima voastra sa fie plina. Inima voastra a fost creata pentru a putea fi miscata. De ce ati avea o inima , daca nu pentru a fi incalzita? Si de ce ar fi o inima incalzita, daca nu ar trebui sa impartaseasca din caldura ei?
Inima voastra este un mare generator. Va organizeaza energia. Va ridica in inalt. Va misca. Cand sunteti incordati la inima voastra, totul este usor. Pur si simplu, va urmati inima si fredonati in timp ce inaintati.
Foarte des, copii Mei isi urmeaza mintile si spun ca-si urmeaza inima. Simtiti durere in inima, dar mintea e cea care a pus-o acolo. Mintea va convinge ca s-a intamplat o tragedie si,deci, va impovareaza, iar povara este numita durere, sau un sentiment de deznadejde. Mintea isi plaseaza convingerea in inima, iar apoi pleaca pentru a gasi altceva cu care sa o ocupe.
Cand aveti inma impovarata, ea se simte privata de ceva. Intreaga durere nu este decat ceea ce mintea i-a impus inimii voastre delicate. Uneori mintea poate fi nemiloasa.
Inima nu-si face griji. Aceasta este specialitatea mintii. Dar inima sufera din cauza lor.
Prin natura sa, inima este pura. Pura inseamna naturala, iar mintea a falsificat aceasta inima frumoasa ce bate asezata in interiorul vostru pentru a-si lua zborul spre inaltimi de nemasurata bucurie si care nu trebuie vreodata sa fie tinuta pe loc.
Mintea ar vrea ca inima sa fie dura, dar sa o numeasca puternica. Adevarul e ca inima este facuta sa fie delicata si tandra, iar fericirea ei se afla in delicatete si tandrete. Delicatetea este punctul forte al inimii. Inima este menita sa se topeasca. Lasati-o.
La ce v-ar servi sa va aspriti inima? Ea este facuta din iubire si nu din piele tabacita.
Inima voastra indura acele lucruri pe care mintea le numeste furtunile din viata. Totodata mintea este cea care prezice ce se va intampla. Ea identifica ce este acceptabil si ce nu. Mintea va osandeste, iar apoi va ocaraste. Mintea chiar nu e atat de desteapta pe cat se crede. Ea nu va reprezinta. Inima in schimb, da.
Doar atunci cand inima este inchisa, sau partial inchisa, la instigarea mintii, ea poate fi revarsata. Cand inima va e deschisa, totul trece prin incaperile ei si nimic nu ramane blocat acolo. Uneori, se pare ca mintea incearca sa faca un studiu, de parca ar vrea sa vada cata durere poate suporta o inima Omeneasca, continuand sa incarce inima fara, sa-i pese. Desigur, mintea crede ca e corectsi, intre timp inima plange.
Exista o mare diferenta intre momentul cand inima plange de bucurie si cel cand plange de durere. Sincer, mintea nu trebuie sa excluda fericirea inimii. Mintea e atat de ocupata cu a vedea ruine, incat va influenta inima enorm de mult.
Astazi, luati-va inima in propriile maini.
Lasati-va mintea ocupata sa calculeze, in timp ce voi ocupati-va de inima, cu iubire, cu bucurie si cu toate lucrurile minunate din care a fost creata. Nu lasati ca mintea sa-i interzica inimii acest drept nelimitat de a avea bucurie.
La ce bun sa suferiti? Stiti deja ca astfel va irositi. Suferinta a fost un dublu bum! - o lovitura care sa va doboare, data de o hotarare a mintii colective, pe care si mintea voastra o promoveaza. Inima voastra tandra a crezut ca trebuie sa continue de unde a lasat mintea si ca trebuie sa o adopte ca pe o hotarare personala - insa suferinta nu are ce cauta in inima.
In voi exista ceva invulnerabil. Corpul vostru poate fi lovit' dar nu si adevarul despre voi. Nu mai suferiti de suferinta, preaiubitilor. Imbratisati durerea de inima, sarutati-o de adio si saltati de fericire!''


(Gloria Wendorff SCRISORI DIN CER)

joi, 11 martie 2010

EXISTA IUBIRE CE INCEARCA SA SE FACA AUZITA


''A asculta inseamna iubire.Intelegerea este iubire. Pana si cearta poate fi iubire.Stiti asta.Sub toata acea rabufnire si acea furie, exista iubire ce incearca sa se faca auzita. Ascultati.
Nu sunt Unicul pe care oamenii nu-L asculta suficient. Nici pe voi nu va asculta prea mult.Dar nu asta trebuie sa va preocupe. Pe voi trebuie sa va preocupe cum sa ascultati.Puteti stabili un nou ritm in lume prin virtute a ascultarii voastre.
Un ascultator este o minune rara. Ascultarea este un mare dar. Arta ascultatului intinde pe jos un covor pe care sa paseasca ceilalti. Este o oferta suprema.
Binecuvantati fie aceia care asculta, caci ei reprezinta fundamentul vietii.
Stiti de acum ca voi ascultati cu inima. Cuvintele sunt un lucru, dar inima, vai, altul! La inima sa va puneti urechea.
S-ar putea ca cineva sa-si descopere inima, prin faptul ca ascultati ce are de spus. Ascultarea voastra provoaca o deschidere a inimii - a voastra si a celorlalti.
Eu nu am nimic de castigat din faptul ca ascultati - doar voi aveti de castigat. Desigur, voi sunteti ceea ce-Mi. Va doresc foarte mult. Inmultiti la un intreg univers cat de mult Ma dsoriti voi pe Mine si veti avea o vaga idee despre cat de mult imi doresc Eu ca voi sa-Mi cunoasteti iubirea.
Sunt foarte recunoscator ca Ma ascultati, caci astfel potr suspina si pot conta pe voi. Deci este si spre binele Meu ca voi sa auziti soaptele iubirii Mele. Auziti-le peste tot acest zgomot si toata zarva - si vom fi fericiti impreuna.
Toti so toate va spun ceva.Dar ce? Ce trebuie sa invatati? Si ce ascultati? Doar nu vreti sa va petreceti tot timpul ascultand o repetare a voastra insiva. Intelepciunea voastra va spune asta.
Deci ascultati-Mi intelepciunea, astfel incat sa dobanditi mai multa intelepciune. Ascultati-o pe a Mea, astfel incat sa va inveliti cu bucuria iubirii. Ascultati-Mi vocea acum.
Evolutia voastra vine din ascultat. Nu din vorbit.
Ascultati cu atentie!
Lasati sa se stie ca ascultati.
Impartasiti tuturor, dar ascultati si voi.
Cand incepeti sa va preocupati de ascultat, inima devine ca un camp brazdat gata sa fie plantat. Ce seminte vor cadea peste inima voastra pregatita? Poate ca veti auzi o mare iubire. Poate ca va fi o iubire care da viata. Iubirea este totdeauna la indemana. Asa a fost de foarte mult timp.
Nu este nimic nou cand este vorba despre iubire, desi iubirea este mereu noua.
Iubirea si ascultarea sunt daruri extraordinare pe care le faceti. Iubiti si ascultati pentru ca acestea sunt calitati naturale ale inimii voastre. Ele va vin usor. Va linistesc asa cum nimic altceva nu o face.
Altceva v-ar putea determina sa uitati, dar uitarea nu este acelasi lucru cu a te simti in largul tau.
Iubirea si ascultarea Mea profunda sunt cele care v-au dat pace sufleteasca.
Imitati-Ma si veti oferi pace si liniste multor inimi.''

(Gloria Wendorff SCRISORI DIN CER)

PREA USOR DE RANIT



Sosim aici uitand ceea ce suntem de fapt. Incercam cu disperare sa evadam din stransoarea corpului pe care ni l-am ales. E in zadar. Renuntam putin cate putin, dar ramane in noi nostalgia libertatii de a zbura, nostalgie care ne va insoti pana in ultima clipa de pe aceasta planeta. Ne este greu sa ne obisnuim cu fondul sonor al acestui loc; ne sperie un ton mai ridicat, rasul puternic al tatalui, tipatul de bucurie al unui omulet cu o idee mai vechi pe aceste meleaguri, exclamatia de admiratie a mamei, falsa admiratie a vecinei de bloc, decibelii mult prea multi din ziua in care suntem botezati( n-am inteles niciodata de ce botezul unui copil, care este o taina intre el si Dumnezeu, este un prilej de a bea, de a barfi, de a-si etala noua achizitie vestimentara, pentru cei care se cred maturi).
Dupa ce trece peste toate aceste adevarate incercari pentru bulgarele de energie proaspat sosit din Univers ,bineinteles ca vin alte si alte incercari. Din ziua in care sosim cautam cu disperare jumatatea spirituala de care am fost despartiti candva si care ori de cate ori avem cu adevarat nevoie ne gaseste indubitabil. La inceput credem ca este in fiinta care ne ingrijeste inca din primele zile; daca nu avem parte de iubire din partea ei, ne inchidem in noi, ne inconjuram de ziduri groase si devenim mult mai fragili decat oricum suntem la sosirea aici.
Pe masura ce crestem cautam aceasta jumatate in prietenul de joaca, cel caruia ii oferim jumatate din marul nostru, jucaria noastra preferata. Apoi simtim primul fior cand colegul sau colega de gradinita ne zambeste intr-un fel anume. Plutim de fericire cand privim impreuna,  tinandu-ne de mana, zborul diafan al unui fluture sau al unui fulg de nea, ascultam plini de admiratie soaptele vantului, privim fascinati calatoria norilor pe cer. Inca nu suntem rupti de adevarata noastra natura, inca nu suntem contaminati de civilizatie. Dar intr-o zi descoperim cu stupoare ca nu mai suntem persoana preferata, el sau ea, a plecat de mana cu altcineva. Nu putem intelege ca am invatat o lectie si ca trebuie sa mergem mai departe. Totul se naruie in jurul nostru, ne simtim ingrozitor de urati, inima sangereaza, mai ramane o cicatrice pe fata ei, ridicam alte ziduri in jurul sufletului nostru fragil.
Suntem adolescenti, parca nimeni si nimic nu ne intelege. Lumea ne-a cuprins deja in vartejul ei, dar totul e prea brusc, nu suntem pregatiti. Cautam cu disperare un punct de sprijin, cautam fara sa stim jumatatea din astral. Am gasit-o intr-o zi, cand eram in momentul cel mai critic. Parea ca in ochii aceea mari am aflat tot Universul, toate tainele stiute si nestiute, toata lumina stelelor, toata caldura soarelui, toate culorile florilor, atingerea catifelata a aripilor de fluturi. Zburam din nou peste lume, totul ni se pare incredibil de frumos, vedem perfectiunea daruita de Dumnezeu acestei planete, suntem extaziati de faptul ca am ales sa venim aici. Ne insusim fara sa stim alta lectie, invatam sa fim buni, blanzi, invatam sa ocrotim, mai oferim o parte din inima noastra.
Dar intr-o zi si rolul acestei persoane in viata noastra se termina. Iar lacrimi, iar durere, iar furie sau deznadejde( in functie de cat de puternic ne este caracterul), iar inima sangereaza capatand o noua cicatrice.
Multe rani vom adauga in drumul nostru. Si cu cat vor fi mai multe cu atat vom fi oferit mai mult din iubirea noastra, cu atat vom straluci mai mult.
Bulgarele mic de energie intre timp a crescut, iubirea daruita celor pe care i-a intalnit a crescut lumina ce razbate din el,ajutat fiind de jumatatea spirituala ce si-a gasit loc pentru scurt timp in prietenul de joaca, in colegul de gradinita, in ochii din adolescenta si in fiecare chip adorat din drumul vietii.
Suntem prea usor de ranit cand usile sufletului raman deschise, dar e imposibil sa evoluam dincolo de ziduri si usi inchise!!!!!!