iubirea

"Iisus iubea. Era dragostea, marele şi minunatul dar pe care-l făcea omenirii. Si a proclamat deschis că originea acestei iubiri este Tatăl ce trăia în El - acelaşi Tată care trăieşte în toţi oamenii.

Ceea ce dădea lui Iisus libertatea şi forţa de a îmbrăţişa întreaga omenire, era cunoaşterea unirii sale şi identitatea cu Tatăl. El s-a desprins rând pe rând de iluziile care erau cauza unei vieţi de ipocrizie; şi făcând-o El exprima din plin pe Tatăl trăind in El."

RUGA

"Dumnezeule, ajuta-ma sa simt puterea, acea flacara aprinsa din mine si lasa-ma sa simt pasiunea de a fi mai puternic decat am fost vreodata. Lasa-ma sa pasesc in lume asemenea unei flacari a luminii tale, stiind ca fiecare noua zi reprezinta un inceput, o sansa de a pune in aplicare ceea ce stiu."

"Atotputernice Spirit al Luminii ce straluci in Cosmos, atrage-mi flacara, in armonie, spre tine.
Ridica-mi focul din intuneric,
Atractie a focului care este Una cu TOTUL.
Ridica-mi sufletul, tu preaputernice.
Copil al Luminii, nu-ti intoarce fata de la mine.
Fa-ma sa ma topesc in cuptorul tau;
Cel ce esti una cu toate lucrurile si toate lucrurile
Una cu tine, foc al vietii si Una cu Mintea."
TOTH

IMNUL VIETII

Viata e o sansa - nu o lasa sa se piarda/ Viata e frumusete - admir-o/ Viata e o bucurie - gust-o din plin/ Viata e un vis - transforma-l in realitate/ Viata e o sfidare - infrunt-o/ Viata e o datorie - implineste-o/ Viata e un j o c - joaca-l/ Viata e pretioasa - ai grija de ea/ Viata e o bogatie - pazeste-o/ Viata e dragoste - bucura-te de ea/ Viata e un mister - incearca sa-l patrunzi/ Viata e o promisiune - n-o lasa neimplinita/ Viata e tristete - treci peste ea/ Viata e un imn - canta-l/ Viata e o lupta - accept-o si castig-o/ Viata e o tragedie - fii tare/ Viata e o aventura - indrazneste sa ti-o asumi/ Viata e fericire - fii astfel incat sa o meriti/ Viata e Viata - ocroteste-o! MAICA TEREZA

miercuri, 30 iunie 2010

marți, 29 iunie 2010

INTR-O ZI, VEI VENI LA MINE, IN FELUL TAU SI IN RITMUL TAU


"Desi timpul nu exista, vine un moment cand Soarele isi scoate capul deasupra orizontului. La rasarit, Soarele isi ridica umerii deasupra crestei Pamantului. Desigur, Pamantul este cel care se roteste dupa Soare.
Ati putea spune ca Pamantul este catelusul care se rostogoleste pe jos pentru a fi mangaiat de Soare. Rostogolirea lui inseamna predare.
Pamantul se preda in fata Soarelui, iar apoi Soarele devine al Pamantului - si Lumina Soarelui pe Pamant si felul in care Pamantul recepteaza Soarele sunt un intreg, unul pentru celalalt. Cat de inocent este Pamantul! Cat de benevol. Cat de deschis. Cat de pregatit. Cat de neatasat de tot ce s-a stabilit. Si astfel straluceste iubirea Noastra. Eu stralucesc total, fie zi, fie noapte. Precum Pamantul voi va rostogoliti.
Voi imi acceptati lumina. Ati spune inceputurile luminii Mele, dar lumina Mea nu are un loc din care sa inceapa, intrucat este eterna. Prin urmare, voi sunteti cei care o incepeti. Voi o incepeti, deschizandu-va ochii si lasand ca o parte de lumina sa patrunda inauntru. Este atat de simplu acest aranjament al Nostru, angajament luat in numele iubirii Noastre.
Iubirea nu este completa pana cand nu e primita . Iubirea nu poate face lucrurile c jumatati de masura. Nu poate fi extinsa doar pana la un punct. O parte din sctul de a fi extinsa este actul de a fi primita. Aceasta este libertatea iubirii.
Incercarea sincera de a da iubire nu este acelasi lucru cu iubirea. Un dar nu este dat cu adevarat , pana cand nu e primit. Sa zicem ca trimiteti un pachet prin posta. L-ati trimis. Dar in drumul lui, el nu reprezinta un dar. Este doar un pachet. Devine un dar, in momentul in care mainile destinatarului il deschid, iar ochii i se lumineaza. Cel care da si cel care primeste sunt sinceri cu ei insisi si constienti unul de celalalt.
Atunci iubirea are doua parti- a da si a primi. Cel care primeste da in egala masura ca si cel care a oferit initial.
Si acesta este modul prin care facem schimb de iubire, noi doi. Eu sunt cel care a oferit initial. Voi sunteti mereu in atentia Mea. Cand Imi primiti dragostea, asta va face sa fiti cel care o dati. Imi daruiti Mie atunci cand Imi acceptati iubirea. In realitate, Noi nu ne putem separa iubirea. Intelegeti mai bine acum ce inseamna Unimea?
Iubirea nu este o strangere de inima. Iubirea este o umplere de inima.
De aceea voi va daruiti unii altora iubire, fara atasamente. Atasamentul nu este iubire.
Pe care dintre copii Mei i-a legat prin porunca Christos - sau oricare dintre Cei Mareti - pe fata, sau in secret? Pe niciunul. Din pozitia in care se afla el, el nu lega pe nimeni. Din punctul de vedere al acelora care s-au legat de el, ei erau legati prin puterea iubirii lui, care vede limpede. El a atras, dar nu a legat. El era ca o luna, iar discipolii erau ca satelitii ce se invarteau in jurul lui. Nu era nicio forta implicata. Nu era niciun contract. Nu era niciun control. Erau intelepciune, iubire, putete si libertate.
La fel si in cazul Meu. De aceea v-am dat liber arbitru.
Cum ar fi dragostea Mea daca v-as fi obligat sa mergeti pe o strada cu unica directie?
Daca dau o petrecere, voi, ca invitati, veniti de buna voie. Daca Eu, Gazda insist sa veniti cand ceasul bate o anumita ora, pe o anumita intrare si cu un anumit costum, iar voi trebuie sa fiti de fata, atunci inseamna ca nu ati fost invitati, ci vi s-a ordonat sa veniti. Atunci nu sunteti un musafir, ci un angajat. Pentru voi nu va fi o petrecere daca nu alegeti sa veniti. Nu poate exista acceptare fara libertate.
Eu sunt Cel Mai Mare Datator de Libertate care exista. Dar asta nu inseamna ca nu fac invitatii. Eu invit si tot invit. Si stiu ca veti veni la intrunirea Mea, deoarece este o sarbatorire a voastra. Uneori, sunteti surprinsi atunci cand veniti si vedeti ca petrecerea a fost data in onoarea voastra - dar Eu nu sunt niciodata surprins. Stiam ca veti veni. Am prevazut asta. De indata ce v-am vazut catapultandu-va in drum spre casa Mea, am stiut clipa exacta cand veti aparea si am scos pentru voi presul cu Bun Venit, proaspat maturat pentru venirea voastra.
Unii dintre copii Mei prefera sa vina neinsotiti la ospatul Meu, iar altii in grup, dar, in realitate, nimeni nu vine singur.Cand veti fi atat de luminati in interior, oamenii vor vedea. Vor remarca unde ati fost si vor pastra acest lucru in vreun loc obscur din inima lor. Dar acel loc nu va ramane obscur. Va incepe sa creasca, iar locul din inima va inflori
Cand evitati sa veniti la petrecerea Mea, inseamna ca nu va ascultati inima. Eu sunt cel mai Organizator de Petreceri din intreg Universul. Cu totii au fost invitati. Eu am personal angajat, bauturi si programe care sa ajunga intregii populatii din lume. Nimic nu va fi irosit. Totul va asteapta pe voi. Nu trebuie sa asteptati.
Eu sunt cea mai cordiala Gazda pe care o veti intalni vreodata. Eu invit si tot invit, indiferent de cate ori refuzati sa raspundeti. Eu va las sa mergeti pe calea voastra. Invitatia Mea este permanenta. Eu nu o revoc niciodata. Invitatia Mea este trimisa in permanenta. Uneori o aruncati pur si simplu, fara sa va uitati la ea.
Dar intr-o zi, o veti deschide. Si, intr-o zi, o veti citi. Si, intr-o zi veti veni, dar numai in felul si in ritmul vostru, iar aceasta este libertatea vointei voastre."

(Gloria Wendroff SCRISORI DIN CER)

miercuri, 23 iunie 2010

ECLIPSA DE LUNA DIN 26 IUNIE 2010


Vorbind despre eclipsa de luna care va avea loc pe data de 26 iunie, ora 14.38, putem spune ca din punct de vedere astrologic avem de-a face cu anumite aspecte pe care le putem numi cel putin provocatoare. Asa cum poate deja ati aflat, eclipsa de luna aduce in general ceva nou, fie ca este vorba de oportunitati vizibile, fie de evenimente percepute ca obstacole. La aceasta data, eclipsa se va produce in Capricorn, deoarece acolo este aspectul de Luna Plina, adica luna este in opozitie cu Soarele. Astfel, energia lunara este la cote maxime si, in general, in aceasta perioada se concretizeaza, prind forma fizica, proiectele si tot ce am inceput la Luna Noua. Este de asemenea important de mentionat ca nu se incepe nimic exact in ziua in care se produce Luna Noua, pentru ca este in conjunctie stransa cu Soarele (adica sunt, din punct de vedere al gradelor astrologice, foarte aproape) si se numeste ca este arsa de Soare. Asadar, orice vrem sa facem, nici macar nu incepe.

Calculand ora la care se produce eclipsa, ascendentul sau se afla la 19° Balanta. Luna Noua, asa cum am zis, se afla la gradul 4 in Capricorn. Cele doua semne se afla in cuadratura, adica un aspect tensionat de 90°, ce determina eliberarea brusca de energie, care este greu de canalizat si folosit in mod coerent. Ambele semne sunt Cardinale, adica marcheaza inceputul unei stari, unui fapt ori actiuni. Balanta este guvernata de Venus si este semn masculin, iar Capricornul este semn feminin, guvernat de Saturn.

Planetele Mercur, Saturn, Jupiter si Uranus si Luminariile (Soare si Luna) formeaza o combinatie care se numeste Cruce Cosmica si este formata numai din cuadraturi si opozitii, ambele aspecte dificile. (opozitia se formeaza atunci cand doua planete sunt in semne opuse si gradul lor de apropiere nu trebuie sa depaseasca 8°). Cand ne uitam pe o astrograma, are forma unui patrat. Din punct de vedere numerologic, cifra 4 apartine lui Uranus si predispune la stagnare, cristalizare si structura. Inertia rezultata din acest proces va face ca totul sa erupa la un moment dat foarte brusc si puternic, inundand mai multe segmente de viata. 4 este si numarul lumii, fiind legat ce cele patru puncte cardinale. La indieni, acesta este guvernat de Ketu, sau Nodul Lunar Sud si avea pentru ei o conotatie negativa, deoarece este legat de trecutul karmic.

Planetele formeaza Crucea Cosmica astfel:

Soarele si Mercur conjuncte in Rac formeaza careu cu conjunctia Jupiter-Uranus din primele grade ale Berbecului

Jupiter-Uranus face careu cu conjunctia Luna-Pluton din Capricorn

Luna-Pluton careu cu Saturn in Fecioara

Saturn careu cu Soare-Mercur

Soare-Mercur se afla in opozitie cu Luna-Pluton

Saturn cu Jupiter-Uranus

Chiar si pentru cei mai putini deprinsi cu tainele astrologiei este evident faptul ca sunt implicate destul de multe planete. De fapt, ar fi corect sa spunem ca iau parte conjunctii de planete, pentru ca, daca doua planete se afla una langa cealalta, nu se analizeaza separat, ci impreuna, deoarece isi combina fortele.

Este foarte importanta asezarea acestora nu doar in semne, ci si in case. Casa I sau Ascendentul se afla in Balanta, ceea ce ne indeamna sa gasim o mediere a conflictelor noastre si o exprimare a acestui important eveniment. Cum? Ne uitam la pozitia lui Venus, guvernatoarea Balantei. Aceasta se afla in Leu, pe casa a X-a si aduce in prim plan exprimarea plina de emfaza si tumultoasa a tot ceea ce noi iubim si ne face placere.

Crucea Cosmica este, la prima vedere, una formata pe semne cardinale, exceptand Saturn, care se afla intr-un semn mutabil (transformare, refolosire, mediere). Semnele cardinale aduc un suflu nou, inflacarare, spirit de initiativa, dar si energie risipita in zadar, impetuozitate si neliniste. Aceasta din urma provine din nerabdarea de a incepe ceva care ar trebui sa prinda forma cat mai repede, pentru a putea trece mai departe.

Casele in care aceste planete locuiesc la momentul de eclipsa se numesc cadente, adica aduc versatilitate, schimbare de forma, finalizare a constructiei inceputa de semnele cardinale si, practic, folosirea produsului final.

In concluzie, aceasta Cruce Cosmica ne vorbeste despre necesitatea unui inceput care sa fie de asa natura incat sa poata fi adaptat la diverse forme si situatii pe care fiecare le-ar putea intalni. De asemenea, ne invita sa incepem sa terminam situatii si fapte care deja incep sa „urle”, deoarece au nevoie de o alta forma. Este un aspect de schimbare pura, semnele fixe nefiind implicate. Forma trebuie sa „curga”, este nevoie de multa forta, curaj si spirit de initiativa (semnele cardinale), pentru a determina noi insine schimbari si adaptari ale situatiilor care pe viitor ne-ar aduce beneficii.

La data la care se formeaza eclipsa, pe astrograma mai apare un aspect benefic, numit Dreptunghiul Mistic, care aduce oportunitati si sustinere in depasirea momentelor de cumpana, pe care Crucea Cosmica s-ar putea sa ne faca sa le resimtim. Spun „s-ar putea” pentru ca multi chiar nu vor simti, pentru ca nu vor constientiza. Dreptunghiul Mistic combina armonios energiile planetare, completandu- se reciproc, pentru a ne oferi sansa de a manevra, cu mai multa constiinta, energiile planetare in beneficiul nostru, dar fara a fi egoisti.

Revenind la Crucea Cosmica, vom analiza pe rand fiecare planeta in casa si semn, cu aspectele pe care le face.

Pe Capricorn, in casa a III-a, avem conjunctia Pluton Luna, care amplifica starile emotionale si le face sa se exprime vulcanic, sa iasa din matca lor obisnuita. Luna in Capricorn se afla in exil, adica semnul opus resedintei sale. Aici se simte incorsetata de rigiditatea lui Saturn si nu permite manifestarea naturala a grijii si sensibilitatii sale. Alaturi de Pluton, emotiile si trairile noastre sunt amplificate si obligate sa iasa la suprafata, sa se manifeste si sa se transforme. S-ar putea sa descoperim ceva ce nu stiam despre noi, ceva adanc ingropat si refulat de care chiar noi insine sa fi uitat. Luna in Capricorn inseamna si retinere, abtinere de la gesturi si fapte care noua ne-ar face placere. In casa a III-a, aceasta conjunctie se va manifesta in domeniul intelectului si al cunoasterii primare, poate va afecta relatiile cu fratii si vecinii. E important sa fim atenti ce informatie transmitem si ce vorbim, pentru ca uneori cuvintele pot veni chiar din subconstientul nostru. Tot in plan personal, e foarte posibil sa ni se deschida oportunitati de invatare si deprindere de abilitati noi, inceperea unor cursuri care ne fac placere si la care ne-am gandit mai demult.

Conjunctia Pluton-Luna se opune conjunctiei Soare-Mercur din Rac. Casa a III-a este casa guvernata de Mercur. Opozitia Lunii cu aceasta planeta rapida ne atrage atentia ca schimbarile in domeniile pe care le-am mentionat mai sus sa fie supuse unor indelungi framantari. La un moment dat, este posibil sa nu intelegem exact ce dorim. Acest aspect ne vorbeste despre nevoia corelarii mintii si dorintelor profunde, cu nevoile ascunse pe care trebuie sa le gasim in noi insine. Pe plan mai mare, este favorizata cercetarea psihologica de mare finete, este posibil sa auzim de descoperiri uluitoare despre psihicul uman. Opozitia Mercur-Pluton ne face sa fim foarte atenti la detalii de acest gen, inclusiv atunci cand ne facem autoanaliza. Aceasta opozitie ne mai aduce si gustul pentru cercetari ascunse, de mare finete – fie ca sunt filosofice ori stiintifice, sau chiar si spirituale.

Opozitia Pluton-Soare, foarte stransa in aceste momente (adica are orb mic), ne ofera energia necesara schimbarilor, le sustine, dar e posibil sa resimtim un conflict la nivelul ideilor si idealurilor noastre, atunci cand le vedem in derulare. Mai pe scurt, nu va fi chiar asa cum am visat.

Conjunctia Soare-Mercur se afla pozitionata pe casa a IX-a, in Rac, domiciliul Lunii. Acestea favorizeaza emotivitatea, dar nu inteleasa ca timiditate, sensibilitatea, perceptia, intuitia, dar si sugestia, autosugestia, subiectivitatea. Mercur langa Soare in Rac sporeste nervozitatea si chiar ranchiuna. Soarele aici favorizeaza atoexprimarea, autoanaliza si introspectia, apropierea de familie si de sine insusi. In casa a IX-a, ne ajuta sa ne reevaluaam idealuri si optiuni pe care le-am facut, filosofia de viata si ideile noastre, in general. Mercur ce se afla tot aici – planeta mentalului prin excelenta – ne ajuta sa vedem daca idealurile si ideile noastre sunt in conformitate cu ceea ce simtim.

Conjunctia Soare-Mercur face un careu cu conjunctia Uranus-Jupiter din Berbec, pe casa a VI-a. Tandemul Jupiter-Uranus are un potential urias de transformare si elibereaza o energie asemanatoare unei bombe atomice. In aceasta Cruce Cosmica are rolul de a porni motoarele prin zodia Berbec, care este chiar inceputul zodiacului. Casa a VI-a este chiar casa muncii propriu zise, a vietii cotidiene si a rutinei, a repetitiei banale, prin care acumulam experienta si devenim mai buni intr-un domeniu. Este si o casa a folosirii practice a informatiei si deprinderii invatate in casa a III-a, cu care se afla in careu.

Conjunctia Jupiter-Uranus in Berbec ne vorbesc despre nerabdarea inceperii punerii in aplicare a ceea ce am invatat pentru a deschide noi drumuri si noi oportunitati. Aceasta nerabdare nu vine neaparat de la propria persoana, ci este posibil sa fim impinsi de la spate de imprejurari. Suntem obligati sa ne eficientizam munca si eforturile, sa ne autodepasim. Casa a VI-a este si una a probelor in care suntem verificati cum facem fata vietii de zi cu zi de pe pamant. In analogie cu Fecioara, care strange recoltele si le distribuie, tot asa si noi va trebui sa ne descoperim talentele (Luna in casa a III-a) si ideile inovatoare, sa le reevaluam (Soare-Mercur pe casa a IX-a), ca sa le putem utiliza asa cum trebuie. Pragmatismul cu care aceasta casa ne inzestreaza este tulburat de nerabdarea Berbecului si imprevizibilitatea lui Uranus. Jupiter amplifica totul si ni le va oferi intr-o forma greu de imaginat, dar din care cu siguranta putem extrage multe foloase. Jupiter in Berbec este in trigonocratie, adica este compatibil cu semnul de foc al Berbecului si amplifica entuziasmul si dorinta de a reusi. Uranus aduce schimbari bruste la modul nostru de a ne manifesta si comporta in fiecare zi. In aceasta pozitie vrea sa ne eliberam de rutina plicticoasa si sa dam frau liber calitatilor noastre individuale, dorintei de a iesi in evidenta asa cum suntem.

Un alt aspect pe care aceasta conjunctie o face este aspectul de careu (90°) cu Soarele si Mercur in Rac. Careul Soarelui cu Uranus in Berbec aduce nevoia disperata de a schimba ceva in viata noastra, de a chema si provoca acele evenimente care sa ne scoata din starea actuala. Uranus e turbulent si doreste independenta, sa aduca schimbari si sa se revolte. Careul lui Uranus cu Neptun aduce foarte multa agitatie mentala, galagie in capul nostru, dar si nevoia de a ne reforma ideile si conceptiile. Cu Jupiter alaturi de Uranus, totul se amplifica, mai ales starea de nemultumire si faptul ca nu suntem apreciati corect, asa cum credem noi ca suntem.

Aceasta busculada a vietii noastre cotidiene (Uranus e haotic, face schimbari, se revolta chiar si numai de dragul razvratirii. Cand e activat, ca in acest caz, vrea sa mature totul din calea lui), ar fi greu de suportat, daca nu ar fi facuta metodic si coerent. Conjunctia Uranus-Jupiter nu e lasata de capul ei, altfel ar face ravagii, ci este ordonata si controlata prin opozitia pe care o realizeaza cu Saturn in casa a XII-a, in Fecioara. Casa a VI-a in care se afla cele doua planete este guvernata de Fecioara, asa ca nimic nu e intamplator. Saturn in Casa a XII-a aduce si pesimism, nevoia de a se autocompatimi (mai ales in Fecioara), de a se retrage si de a petrece momente de singuratate. Poate ca se va intampla sa ne mai petrecem cate o zi cu noi insine, dar la randul sau este impins dinspre Berbec, de catre Jupiter si Uranus. Ne retragem in noi, pentru ca avem nevoie sa intelegem ce se intampla (Fecioara), pentru ca ordinea noastra este vandalizata. Suntem bombardati cu stiri, noutati, (Luna si Pluton in casa a III-a), vrem sa cunoastem si sa descoperim mai mult (Soare-Mercur in casa a III-a) si sa ne schimbam stilul de viata, pentru ca ne-am plictisit si asa nu se mai poate (Uranus si Jupiter in Berbec). Este foarte posibil ca, in aceasta perioada, sa descoperim sau sa aflam ceva important si surprinzator, atat la nivel individual cat si colectiv.

Saturn mai inseamna si probele pe care le avem de trecut in drumul nostru catre evolutie si maturizare. Este ultima lui trecere prin Fecioara, pentru urmatorii 28 de ani, dupa ce a fost si retrograd (adica a mai editat evenimente care s-au petrecut anul trecut) si ne indica necesitatea absolvirii unor probe pe care le-am perceput ca fiind greutati. Evident, unor persoane nu li se va parea dificila aceasta trecere.

Triunghiul Mistic e format din

sextilul Marte (Fecioara) – Soare Mercur (Rac)

Sextil Luna(Capricorn) –Neptun cu Luna Neagra in Varsator

Trigon Marte – Pluton Luna

Trigon Soare Mercur (Rac) cu Neptun Luna Neagra.

Marte se afla pozitionat in casa a XI-a, in Fecioara si ne invita sa ne preocupam serios de proiectele noastre, dar si de modul in care activam in diverse grupuri. Intr-o casa a mentalului superior si intr-un semn analitic, Marte ne va pune sa lucram in directia a ceea ce ne-am planificat mai demult si nu am reusit. Poate sa aduca idei foarte bune, pe care chiar sa reusim sa le punem in practica. Faptul ca face trigon cu Pluton, octava sa superioara, ne asigura ca vom avea destula energie. Marte il alimenteaza pe Pluton si invers. Avand aspecte bune unul cu celalalt, putem deduce ca, in acest domeniu, nu ne vom poticni, ci din contra, ne va fi de un real folos in momentul in care vrem sa ne transpunem nevoile profunde (Marte face trigon si cu Luna), in actiuni care sa aiba rezultate palpabile (trigonul se face pe semne de pamant).

Sextilul Soare Mercur cu Marte ne ofera vointa de a face ceva pentru noi, curaj, aduce dorinta de expresie a sinelui. Idealurile (casa a IX-a unde sunt Soarele si Mercur) pot fi transpuse in proiecte si realizate. Mintea merge, ideile vin din belsug.

Trigonul tandemului Soare-Mercur cu Neptun si Luna Neagra aduce foarte multa idealizare si nevoia de a crede ca orice e posibil. Intervenind de cealalta parte, Luna si Pluton, avem nevoie sa ne exprimam idealurile si de a le constientiza, cu toate ca Luna Neagra ne-ar putea incurca. Desi face aspect usor, de trigon, faptul ca e langa Neptun amplifica si mai mult nebuloasa care se formeaza in jurul nostru. Partile ascunse se reveleaza prin metafore si simboluri, dar se poate intampla ca noi sa nu le acceptam. In aceasta perioada ar trebui sa traim mai usor cu ele si sa profitam pentru a le redescoperi acum, pornind de la premiza ca odata le-am stiut.

Triunghiul Mistic este o dispunere de planete in care acestea conlucreaza armonios si aduce posibilitatea de a-si indeplini obiectivele si de a folosi resursele de orice natura care ni se ofera, nu doar in beneficiu personal, ci ajutandu-i si pe altii.

In concluzie, eclipsa aduce multe intrebari: Idealurile mele se potrivesc cu mine? Ideile si filosofia de viata pe care mi le-am construit sunt in armonie cu mine? Stiu care sunt nevoile si dorintele mele?

Sursa: Editura For you

marți, 22 iunie 2010

RESTABILIREA ENERGIEI SPIRITUALE (V)



SUFLETELE SINGURATATII


"Anumite suflete, care au trait experienta mortii fizice, parasesc trupul si se izoleaza o perioada. Nu sunt fantome, dar nu accepta moartea si nu vor sa se duca acasa. Putinele suflete din aceasta categorie de care ma ocup sunt in impas fata de ele insele. Tendinta lor majora este aceea de evitare. In cele din urma, sunt convinse de catre ghizi capabili sa stabileasca o legatura empatica sa se intoarca in lumea spiritelor. Le-am numit "sufletele tacerii". Am mai spus ca se considera o activitate normala pentru sufletele sanatoase din lumea spiritelor sa petreaca un timp in liniste, departe de celelalte. In afara de a reflecta asupra destinului lor, sufletele pot folosi aceasta perioada ca sa ajunga la oamenii pe care i-au lasat in urma pe Pamant.
Totusi, exista o alta categorie de suflete tacute pe care le numesc "suflete singuratice" sau suflete ale singuratatii, spre deosebire de sufletele izolate. Ar putea parea ca despic firul in patru, dar sunt diferente mari. Sufletele care doresc singuratatea sunt suflete sanatoase care s-au supus procesului de recuperare si cu toate acestea simt in continuare efectele contaminarii cu energia negativa.........
Numai un anumit gen de suflete face aceasta activitate un timp indelungat. Deseori, sunt suflete mai avansate care reflecteaza mai mult daca sunt singure......
Multe suflete singuratice sunt destul de avansate si nu necesita refacere in zone speciale.....

DIVIZIUNEA SI REUNIFICAREA SUFLETULUI

Capacitatea sufletelor de a-si divide esenta energiei influenteaza multe aspecte din viata acestora. Poate ca extensia sufletului ar fi un termen mai potrivit decat divizarea sufletului. Toate sufletele care vin pe Pamant isi lasa o parte a energiei in lumea spiritelor, chiar si acelea care traiesc vieti paralele in mai multe corpuri. Procentul de energie pe care sufletele il lasa in lumea spiritelor poate sa varieze, dar fiecare particula de lumina este un duplicat exact al celuilalt Sine si replica intregii identitati. Fenomenul este similar cu modul in care imaginile luminoase sunt separate si dublate intr-o holograma. Totusi exista diferente. Daca numai un procent mic din energia sufletului este lasata in lumea spiritelor, acea particula din Sine este mai putin activa, deoarece este mai putin concentrata. Cu toate acestea, ramanand in stare pura, necontaminata, este inca puternica.
Cand am descoperit ca avem rezerve de energie in lumea spiritelor, mi-am explicat atatea lucruri. Grandoarea acestui sistem al dualitatii sufletului are impact asupra multor aspecte din viata noastra. De exemplu, daca cineva drag a murit cu treizeci de ani inaintea ta si de atunci s-a reancarnat, poti totusi sa-l revezi la intoarcerea in lumea spiritelor.
Capacitatea sufletului de a se reuni cu sine insusi este un proces natural de regenerare dupa moartea fizica. "Daca am lua 100% din energia noastra intr-un singur corp in timpul unei incarnari, am da peste cap circuitele creierului".Captarea intregii energii a sufletului intr-un corp omenesc ar implica subjugarea creierului de puterea sufletului. Presupun ca acest factor al ocuparii unui trup gazda de catre un suflet a fost investigat in fazele de inceput ale evolutiei umane de acesti maestri spirituali care au ales Pamantul ca scoala planetara.
Mai mult, intreaga capacitate energetica a sufletului intr-un singur corp ar impedica procesul de dezvoltare a sufletului pe Pamant, deoarece acesta nu ar mai intampina nici o provocare din partea creierului. Prin fortificarea mai multor parti din energia totala a sufletului in diverse incarnari, intregul devine mai puternic. 100% din energie ar avea si alt efect advers. Uitarea(amnezia) ne face sa mergem in locurile de pe Pamant unde trebuie sa fim pusi la incercare, fara a avea raspunsuri la sarcinile pe care am fost trimisi sa le indeplinim. Uitarea ne usureaza de povara nereusitelor trecute pentru a pasi intr-o noua viata cu mai multa incredere.........
In general, un suflet avansat ia cu el pe Pamant nu mai mult de3 25% din energia sa totala, in timp ce un suflet obisnuit, mai putin increzator, are 50-70%. Energia unui suflet evoluat este rafinata, elastica si viguroasa in cantitati mai mici. De aceea , sufletele mai tinere trebuie sa ia mai multa energie in primele lor incarnari. Astfel, nu volumul energiei da potentialul sufletului, ci calitatea fortei vibrationale care reprezinta experienta si intelepciunea sufletului."

(Michael Newton DESTINUL SUFLETELOR)

luni, 21 iunie 2010

ILUMINAREA ITI ADUCE TOT CEEA CE AI NEVOIE




"Iluminarea inseamna sa vezi dincolo de iluziile vietii si sa stii ce este cu adevarat realitatea.
Atunci cand esti iluminat, ai tot ceea ce iti doresti. Asta, pentru ca stii adevarul despre tot ceea ce este si stii ce inseamna cu adevarat sa ai ceva.
Este o ironie a vietii ca oamenii care cauta bunurile materiale si doresc sa le aiba inainte de-a se gandi la iluminare nu obtin nici una, nici alta, iar aceia care ating mai intai iluminarea au si reusita materiala.
Cei lipsiti de dorinte isi realizeaza toate dorintele
Sa fii lipsit de dorinta nu inseamna sa nu ai nicio dorinta, ci inseamna sa nu fii atasat de nicio dorinta. Atasamentul este cauza intregii suferinte. Suferinta este o ardere necontrolata a energiei emotionale. Cu cat suferi mai mult, cu atat mai multa suferinta atragi.
Eliberarea atasamentelor este modalitatea de-a pune capat tuturor suferintelor
Atunci cand sunteti atasati, va aflati intr-o stare de dorinta si de lipsa. Cand sunteti detasati, va aflati intr-o stare lipsita de dorinta. Iluminarea inseamna sa stiti motivul pentru care a fi detasati va ajuta sa va realizati dorintele.
Realitatea fizica este o iluzie creata de constienta pentru a se redescoperi pe sine. Este o iluzie faptul ca nu aveti deja ceea ce va doriti, pentru ca, in realitatea spirituala, aveti deja tot ceea ce va doriti. Realitatea fizica este un loc in care sa manifestati orice rezoneaza cu voi in realitatea voastra spirituala. Cand sunteti atasati, rezonati cu neadevarul spiritual ca nu aveti ceea ce va doriti.
Cand sunteti detasati, rezonati cu adevarul spiritual ca aveti deja tot ce va puteti dori. Va eliberati fiind detasati din punct de vedere emotional de alegerile voastre. Multi oameni nu reusesc sa obtina ceea ce isi doresc pentru nu isi permit sa fie liberi sa aiba obiectul dorintei lor.
Atunci cand va atasati de alegeri, va prindeti singuri in capcana. Va ganditi ca ar trebui sa functioneze intr-un anumit mod, in loc sa va permiteti sa porniti in alta directie. Detasarea de alegeri va da adevarata libertate de-a alege. Sunteti capabili sa alegeti din nou in orice moment si sunteti liberi sa faceti o alta alegere, daca asta doriti.
Detasarea de alegeri este secretul flexibilitatii
Succesul la bursa este al celor care tranzactioneaza intr-un mod iluminat. Masele sunt atasate emotional de alegeri si din aceasta cauza pierd bani atunci cand se agata de actiunile care cad, in loc sa le vanda. Nu reusesc sa le vanda nici atunci cand au ajuns la un nivel suficient de ridicat, pentru ca sunt atasati de ideea ca le vor vedea crescand pentru totdeauna.
Tranzactionerii de elita nu sunt atasati de alegeri, ci vand si cumpara liber, intr-un mod care le aduce mai multi bani in loc de pierderi. Sa fii liber de atasamente inseamna sa fii liber.
Sa aveti relatiile pe care vi le doriti vine tot din iluminare. Ceea ce o femeie doreste cu adevarat este un barbat iluminat. El este un om care isi intelege trairea adevarata ca spirit liber. Este liber sa se exprime in fata ei si este liber de orice mod in care ea l-ar putea afecta.
Sa fie detasat este o calitate atractiva care il face pe barbat sa fie de necontrolat de catre o femeie. Nefiind definit de factori externi, el devine sigur de sine. Este capabil sa iubeasca fara teama si fara atasamente. Iubirea iluminata inseamna sa iubesti asemeni unui zeu.
Cei care sunt iluminati obtin ceea ce isi doresc profitand de miscare si schimbari, fie ele pozitive, fie negative. Nu mai conteaza pentru ei daca actiunile sunt in crestere sau in scadere. Au strategii pentru a face bani in oricare dintre cele doua situatii. Nu mai conteaza pentru ei daca o anumita persoana ii place sau nu, daca partenerul lor este sau nu multumit de ei. Acesti oameni isi permit sa se bucure de intreaga fericire si de intreaga energie pozitiva pe care le traiesc, de oriunde si de la oricine ar veni, oricand.
Manifestarea iluminata a dorintelor voastre inseamna sa obtineti esenta a ceea ce va doriti fara sa fiti atasati de forma sau de calea pe care o obtineti. Aceia care sunt atasati de forma sau cale vor suferi din ce in ce mai mult si vor avea din ce in ce mai putina stima de sine. In acelasi timp, cei care nu sunt atasati vor putea sa se bucure de din ce in ce mai multe lucruri care le fac placere in viata si vor avea din ce in ce mai mult respect de sine.
Cei care au mai mult respect de sine sunt mai capabili sa aiba succes si relatiile pe care si le doresc in comparatie cu ceilalti.
Libertatea de atasamente este si motivul pentru care cei bogati devin si ma bogati, iar cei fericiti devin si mai fericiti, in timp ce saracii devin si mai saraci si cei nefericiti devin din ce in ce mai nefericiti. A avea vine din a fi. Cand sunteti detasati, rezonati cu a avea. Cand sunteti atasati, rezonati cu a nu avea.
Din acest motiv s-a spus dintotdeauna ca poti avea ceea ce iti doresti doar atunci cand nu iti mai doresti acel lucru. Nu inseamna sa nu ti-l doresti, ci sa nu te mai afli in starea de-a dori.
Tot ceea ce ne dorim este pace si binecuvantare. Credem ca, atunci cand vom avea toate bunurile pe care ni le dorim, vom avea pace si binecuvantare. Dar gandim asta pentru ca nu stim, de fapt, ce inseamna pacea si binecuvantarea. In realitate, pacea si binecuvantarea ne aduc orice altceva avem nevoie in viata.
Pacea reprezinta transcendenta totala. Binecuvantarea este o fericire fara cusur. Atunci cand transcedem toate iluziile lumii materiale ne aflam intr-o stare de pace in care putem manifesta tot ceea ce ne dorim. Atunci cand nu avem atasamente, avem o fericire pe care nu o putem pierde.
Iluminarea este cheia universala. Cei neiluminati pot intreba ce are de-a face iluminarea cu banii sau cu gasirea partenerului ideal. Raspunsul este ca are absolut totul de-a face. Atunci cand esti iluminat realizezi ca nu este vorba despre a avea un lucru sau altul, ci despre a sti ce este realitatea si cine esti tu cu adevarat. Apoi, din spatiul cunoasterii si al fiintei, sunteti liberi sa creati orice va doriti.
Sunteti liberi sa va jucati cu iluziile fara a fi prinsi in capcana lor, pentru ca, pana la urma, chiar asta este - un joc!"

(Enoch Tan)

sâmbătă, 19 iunie 2010

DACA NU AR EXISTA NOTIUNEA TIMPULUI, NU AR MAI EXISTA NICI O GRABA


"Timpul este acum. Nu exista alt timp in afara de acum si, totusi, timpul nu exista. Timpul nu trece.
Voi sariti pe loc in acest moment prezent si credeti ca timpul trece. Voi sunteti trecatorii din trecerea pe care o numiti timp. Voi treceti prin eternitate.
Tot timpul din lume este eternitate. Iar eternitatea este in afara timpului. Este dincolo de mirajul timpului de care voi va agatati atat de puternic.Si totusi, timpul pare la fel de real pentru voi ca si spatiul nonexistent in care va aflati. Lipsa de temei reprezinta solul de sub picioarele voastre.
Daca ati recunoaste iluzia timpului si a spatiului, ati fi intr-o alta dimensiune. Sau, as putea spune ca ati fi lipsiti de dimensiune. Ati fi unde sunteti si nu ati mai trece pe langa.
Uneori, simtiti ca nu ajungeti nicaieri. Este destul de adevarat. Nu aveti unde sa mergeti, deci cum ati putea sa ajungeti acolo?
Ce numiti voi a ajunge in anumite locuri nu se bazeaza pe realitate, ci doar pe discernamantul vostru.
Cel mai adesea, voi vedeti o fictiune. O analizati, o masurati si o cantariti, sacrificand Realitatea. Va este teama ca lipsa de timp e ceva prea exagerat, astfel ca stati in apropierea conceptului de timp.
Daca ati incetini, ati observa ca aveti mai mult timp fictiv. Cu cat luati mai mult timp, cu atat veti avea mai mult timp. Cu cat va grabiti mai mult, cu atat reduceti mai mult timpul. Daca nu ar exista notinea timpului, nu ar mai exista nici o graba. Nu ar mai fi nici o poveste despre testoasa si iepure. Nu ar exista viteza si nu ar mai exista graba care sa strice treaba.
Si asa, voi venerati zeii timpului si ai spatiului, poate mai mult decat pe Dumnezeul Iubirii. Cu siguranta, voi ascultati de timp si spatiu. Le aduceti omagii.
Cand plecati in vacanta, voi incercati sa luati, de fapt, o vacanta de timp si spatiu. Voi incercati sa iesiti din ele, caci sunt atat de limitatoare.
Omul a fost facut sa stea drept. Daca ar merge in maini, el nu ar putea vedea Cerul. Dar voi, cei care stati in picioare, puteti privi in sus si puteti vedea imensitatea si dincolo de ea. Zariti galaxiile. Imensitatea existentei va atrage spre ea.Imensitatea este un magnet nevazut care atrage. Sunteti atrasi mereu in sus.
Gravitatia, cu toate intelesurile ei, exista numai in densitate. In Cer nu exista gravitatie. Exista doar bucurie. Nelimitarea este bucurie. Desigur, credeti ca v-ati priva de ceva daca nu ar exista timp si spatiu.
Noaptea, va asezati capul obosit intr-un spatiu numit pat si va inchideti ochii in fata timpului pentru a dormi. Intr-o clipire va culcati si va ridicati.
Aveti tot timpul din lume. Se numeste eternitate. Aveti tot spatiul din lume. Asta se numeste nelimitare. Fictiunile numite timp si spatiu exista doar in aceeasi fantezie. Ele depind una de alta. Ele sunt cele doua capete ale fierastraului, iar voi sunteti cei care il folositi.
Tacerea reprezinta mai mult decat absenta sunetului. Tacerea exista un loc atemporal pe care il vizitati pe moment, adesea in trecere, adesea in graba voastra de a ajunge in alta parte."


(Gloria Wendroff SCRISORI DIN CER)

miercuri, 16 iunie 2010

KRYON NE TRANSMITE


Prin Sangitar - 2 iunie 2010
Subiecte : Schimbari pe Lady Gaia
Urmatorul nivel de constiinta
Eu Sant Kryon, eu va salut pe fiecare dintre voi cu cuvintele purtatoare ale limbajului luminii : OMAR TA SATT. Sa
incepem in momentul prezent salutand anturajul care a venit pentru a fi cu voi , pentru a va onora, pentru a va sustine si a va
atinge. Pentru ca aceasta este o intalnire a dimensiunilor. CHiar dava voi nu vedeti fiintele de lumina, voi totusi le simtiti. Simtirea,
daca o permiteti este foarte semnificativa. Cand santeti constienti ca o fiinta de lumina este cu voi la acest moment, va atinge si
va iubeste nemasurat asa cum santeti , atunci se intampla ceva cu adevarat minunat. Acestea sant momnente care sant atat de
importante la acest timp al marii schimbari. Cu fiecare structura care colapseaza in exterior, cu fiecare structura care se dizolva ,
in care fiecare uman gaseste ceva de care sa se tina, un vechi tipar din voi colapseaza deasemenea. Schimbarea din voi este
foarte semnificativa, va serveste si este benefica pentru privelistea de ansamblu si pentru voi insiva. Dar aceasta se simte uneori
atat de inaccesibila si nu este tangibila pentru voi. Dubiile se abat asupra voastra, fie pentru tot ceea ce ati facut vreodata, fie
pentru tot ceea ce ati crezut ca a fost cu adevarat ancorat in voi. Cateodata simtiti golire, simtiti ca si cum ati fi blocati si plini de
indoieli. Acum, o fiinta de lumina din cel mai inalt nivel vine si va vorbeste si spune : Bun venit la toate acestea, necontand cum le
simtiti voi. Aceasta va va purta spre urmatorul nivel al constiintei voastre. Aceasta va va imputernici si va va pregati pentru ceea
ce urmeaza. Desigur, noi intelegem deasemenea cum santeti voi si de aceea Anturajul este reprezentat puternic, pentru a avea
grija de fiecare dintre voi , de a va onora pe fiecare si de a va transmite energie. Relaxati-va si bucurati-va de acest moment.
Eliberati-va de toate fricile si grijile. Lasati ca pur si simplu sa se intample ceea ce trebuie sa se intample, pentru ca aceasta este
cea mai inalta forma de spiritualitate. Cand doua fiinte umane se iubesc si au incredere una in alta , acest lucru genereaza un
camp de inalta energie. Dar cand o fiinta umana incepe sa se indoiasca de iubirea sa, aceasta conectie este distrusa. Toata
frumusetea care a fost construita incepe sa se prabuseasca. Deodata, persoana observa multe josnicii. Acest lucru este similar cu
energiile spirituale ale momentului. Ati observat, intr-un fel, ca mult din voi ati crezut ca s-a schimbat, acum mult timp in urma.
Cateodata indoiala va cuprinde sufletul si cateodata acest lucru va face atat de furiosi , deoarece ati dori sa impingeti indoiala
deoparte. Dar aceasta pare aproape ca si cum ceva v-a prevenit. Asadar, simtiti acum, in acest moment ceea ce Anturajul, ingerii
, fiintele inalte de lumina care s-au intalnit aici fac cu voi, in acest moment de acum. Simtiti aceasta profund in voi insiva si lasati
sa se lucreze pentru cateva momente. Fiecare tipar din voi care se sparge in bucati, aduce un nou tipar : tiparul energetic de o
calitate inalta care aduce schimbarea de care aveti nevoie la acest timp. Noi am invitat Anturajul pentru a efectua o transmisie
energetica care deschide usile inimilor fiecaruia dintre voi si care face posibil ca voi sa simtiti acest minunat moment de gratie
care are loc. Impreuna cu sunetele Realitatii Divine, fiintele inalte de lumina incep transmisia. Pentru fiecare dintre voi , transmisia
va fi personala, incarcata exact cu energia de care aveti nevoie la cest moment, pentru a simti si a va percepe cu intreaga
familiaritate a spiritualitatii voastre, in iubirea voastra profunda si iertare. Deci, sa incepem. Sunete din Realitatea Divina sant
intonate. ( un cantec miscator se canta). Cand tiparele din voi se sparg in bucatisi noi tipare apar, atunci acest lucru nu va fi prea
dragut pentru voi. Sa va explic. Sa lasam tiparul cuvantului si sa il numim experienta. Deci, voi ati experimentat toata viata. Chiar
daca aceste experiente nu v-au fost de ajutor , acestea v-au dat un sprijin. Dar aceste experiente colapseaza si este atat de plin
de confuzie pentru voi , pentru ca nu puteti intelege ce se intampla. Voi le percepeti ca fiind dureroase , dar cu adevarat, noile
tipare se dezvolta , incat reasambleaza o stea a sufletului. Minunat de radianta si plina de forta, cu noi experiente. Aceste
experiente va vor arata ca spiritualitatea voastra, ca tot ceea ce santeti voi si schimbarile va vor purta mai departe , va vor face
mai puternici pentru sarcinile voastre pe durata ascensiunii - pentru a sta de partea fiintelor umane si de a le servi. Cand noi
privim direct in exterior , atunci acolo multe tipare si structuri colapseaza si deasemenea noi tipare si in consecinta noi experiente
se vor dezvolta. Experiente care permit fiintelor umane sa mearga intr-o constiinta diferita, sa priveasca situatiile dintr-un punct de
vedere diferit si sa mearga la un nivel mai inalt. Cand Lady Gaia se descarca, au loc cutremure si eruptii vulcanice , dar Lady Gaia
sau lumea sp[irituala nu sant responsabile pentru tot. Exista cei puternici de langa fiintele umane care fac lucruri teribile, care
abuzeaza de puterea lor si o folosesc , creand cel mai mare dezastru : in oceane. Pentru ca acolo exista cele mai inalte fiinte
angelice, unde s-au incarnat prima data , fara a avea inhalata vreodata energia lui Lucifer. S-a dorit distrugerea lor. Dar aceasta
nu a avut loc. Este important sa stiti ca cei care au abuzat de aceasta putere stiu ce fac. Este deasemenea important pentru voi
sa stiti ca in acest momenrt, intreaga energie a pamantului vibreaza putin mai incet, din cauza acestui teribil abuz al puterii.
Acesta are consecinte teribile, cand cele mai inalte fiinte angelice care s-au incarnat vreodata pe planeta sant atacate. Dar nu va
concentrati pe aceste lucruri, prieteni, nu pe acest intuneric, nu pe acest abuz al puterii, ci concentrati- va pe puterea iubirii,
raspundeti fratilor si surorilor din oceane cu iubire si trimiteti-le cristale din Realitatea Divina. Multi din cei puternici vor abuza de
puterea lor ; ei vor incerca totul pentru a mentine planeta in energie joasa. Dar iubirea este mai puternica. Poate va intrebati de ce
noi nu intervenim? Noi nu intervenim pentru ca legea si planul lui Dumnezeu spun ca iubirea va triumfa prin ea insasi. Noi vom
inteveni doar atunci cand va fi necesar. Noi nu vom permite ca planeta sa fie distrusa de maini umane. Atunci vom interveni.
Delfinii si fiintele din oceane , balenele care isi canta cantecul , care au ridicat reteaua iubirii , acestea sufera mult. Dar ele sant
constiente de ceea ce se intampla. Deci, aratati cu intentie clara a iubirii voastre, simpatia pentru cele mai inalte fiinte ale luminii
de pe planeta voastra. Faceti distinctie intre simpatie si mila, pentru ca atunci cand va este mila, expandati suferinta. Simpatia
inseamna ca va folositi iubirea. Folositi posibilitatile pe care acestea vi le ofera, pentru a sta langa fratii si surorile voastre
impreuna cu Cristalele si cu rugaciunile , la acest moment. Chiar daca ele sant fiinte inalte angelice, acestea simt durerea. Deci,
pentru a concluziona, sa trimitem cu totii im preuna Cristalele ELEXIER, PRADNA SI ENA marilor fiinte de lumina din oceane.
Mergeti adanc in intentia Sinelui vostru si activati Raza Inimii voastre. Asezati cele 3 cristale pe varf. Si aceste cristale isi vor gasi
calea impreuna cu Raza Inimii. Deci, asa s-a intamplat. Este improtant pentru Kryon sa adauge ca multe fiinte umane care au fost
implicate in asa-zisul accident , nu au stiut ce se intampla. Cativa au stiut foarte bine si este scopul lor sa distruga marile creaturi.
Pentru ca ei stiu ca aceasta energie este necesara pe durata ascensiunii. Si asa cum nimic nu este intamplator , Kryon va
transmite din momentul de acum ca noi am decis : Anturajul va sta cu voi 48 de ore din timpul vostru. Deci, astazi, fiecare va primi
o fiinta de lumina pentru 48 de ore. Aceasta fiinta de lumina va va atinge, va va iubi, va vorbi cu voi si va va transmite energie.
Dupa 48 de ore, Anturajul se va intoarce in dimensiune si va fuziona cu Kryon din nou. Acestea sant momente speciale , daruri
speciale pe care noi vi le putem aduce la acest timp in care voi santeti atat de confuzi. Este deasemenea important sa stiti ca
pentru cei care sant la un nivel inalt de constiinta , energia omnipotenta curge foarte puternic. Ei simt acum deja o anumita putere
in interior, pe care nu si-o pot explica. Chiar si marea putere poate uneori sa se deghizeze energetic si deci, uneori aceasta
putere si forta apare ca si frica. Dar aceasta se va dizolva foarte repede. Pentru ca energia omnipotenta este cea mai inalta forma
de energie care va poate fi adusa. Si chiar daca voi credeti ca nu este posibil , niciodata nu ati fost mai stabili in aspectele voastre
si in intregul vostru sistem. Asadar, in conclizie, sa rostim cuvintele care inseamna atat de mult : EHYEH ASHER EHYEH,
EHYEH ASHER EHYEH, EHYEH ASHER EHYEH , SO`HAM. (Eu Sant Ceea ce Sant, Eu Sant Ceea Ce sant, Eu Sant Ceea
Ce Sant, Eu Sant Dumnezeu). Poate ca doriti sa cereti Fiintei de Lumina care va acompaniaza pentru 48 de ore, numele ei. Cat
de des ati dorit sa stiti care fiinte angelice au fuzionat cu Kryon. Poate ca acesta este momentul si oportunitatea de a afla asta
pentru voi insiva. AN`ANASHA.
Sursa : www.kryonschool. com
Multumiri Alexandrei
http://alexandracol iba.blogspot. com/

marți, 15 iunie 2010

IN CLIPA IN CARE PASITI DINCOLO DE LIMITE, SOARELE APARE



"A nu fi increzatori inseamna sa nu stiti ca apartineti Pamantului, cu toate drepturile si privilegiile depline ale unui copil al lui Dumnezeu. Voi credeti ca sunteti un intrus si ca trebuie sa mergeti pe varfuri si, probabil, sa le faceti altora pe plac.
Increderea nu e indrazneata, dar asa va pare voua care, in aceasta privinta, ati ezitat sa va asezati in locul de onoare ce va revine de drept, in capul Universului.
Increderea nu ezita. Increderea nu bate din picior, asteapta sa apara ceva, caci increderea stie ca ati aparut deja, ca sunteti aici si ca stiti cine sunteti si pentru ce sunteti aici.
Viata fizica pe Pamant este de scurta durata, dar nu inseamna timp imprumutat. Acesta este timpul vostru, nu al altuia. Sunteti aici pentru a straluci, nu pentru a pali. Sunteti aici pentru a canta , nu pentru a sta in umbra.
Spatiul pe care il ocupati este menit sa fie al vostru.
Sunteti creati ca prora unei corabii care brazdeaza apele. Directia corabiei a fost stabilita. A fost stabilita cu mult timp in urma, iar nava nu sovaieste si nu-si pune intrebari legate de alegerile pe care le face, indiferent care sunt acestea. A plecat in larg, astfel ca navigheaza cu panzele fluturand in vant.
O corabie continua sa navigheze, iar voi faceti la fel.
Intinsul apelor nu trebuie sa fie trecut pe harta. Ba mai mult decat atat, nici nu poate fi trecut. Dar ati pornit spre destinatia voastra, iar acum strabateti Pamantul. Destinatia voastra este un lucru sigur. Nu aveti de ce sa ezitati.
Oriunde mergeti astazi, acolo si trebuie sa fiti. Orice ati ales sa fit astazi, sunteti. Oriunde v-ati afla, fit complt acolo. Nu stati in culisele din spatele scenei.
Calea a fost pregatita pentru voi. Totul este pregatit. Strazile au fost maturate. Multimile pleaca pentru a va face loc. Totul este redus la tacere pentru voi. Timpul vostru a venit. Acum a venit clipa sa depasiti orice limite pe care vi le-ati impus. In clipa in care pasiti dincolo de limite, Soarele apare, caci totul este luminat pregatindu-se pentru voi. Asa trebuie sa fie, deoarece voi sunteti lumina Mea pe Pamant.
Daca v-ati gandit ca nu sunteti pregatiti sa iesiti in lume, aceasta este o eroare in perceptia voastra. Ati asteptat un semnal, un clopotel sa sune, sau ridicarea unei flacari. Ati uitat ca toate semnalele s-au declansat atunci cand v-ati nascut.
Aveti vreun motiv sa vedeti ca nu v-ati nascut?
Prin urmare, va calificati pentru inaltarea spre locul vostru de drept, alaturi de batranii lumii.
Sunteti batrani in sensul de intelepciune.
Sunteti batrani in sensul de iubire.
Aceasta nu este prima calatorie pe care ati facut-o in lume. Nu sunteti un incepator. Sunteti un batran.
Daca va aflati doar in prag, asta este pentru ca ati stat acolo. In acest caz, macar sa stiti ca sunteti in prag. Si odata aflati acolo, intelegeti ca stiti suficient de multe pentru a pasi peste el. Pragurile sunt menite sa fie trecute. Ele nu sunt locuri de popas.
Dupa ce ati trecut pragul, aveti constienta deosebita ca va aflati in locul potrivit, la timpul potrivit.
Nu mai am cu ce sa va binecuvantez, decat cu incredere. Astfel ca, acum, ii imbracati vesmintele. Acestea au fost facute pentru voi. Vi se potrivesc perfect.
Ia, lasati-Ma sa vad."

(Gloria Wendroff SCRISORI DIN CER)

luni, 14 iunie 2010

PREOTESELE SI CENTRUL SPIRITUAL DIN MUNTII ORASTIEI



“Dacii erau ultimul popor care avea la nivel de masă, constiintă spirituală, ei stiind că sunt fiinte spirituale, nemuritoare, aflate în planul fizic într-un corp fizic.

Celelalte popoare, romanii, grecii, pierduseră această constiintă spirituală, acest lucru fiind evidentiat de sculpturile romane si grecesti care idolatrizează omul, identificându-l cu corpul sau fizic. Toate reprezentările frumoaselor statui grecesti sunt un imn închinat corpului fizic, cel după care plângeau in momentul când treceau în lumea de dincolo. Teama că îsi pierd corpul fizic cu care ei ajunseseră se identifice dovedeste faptul că grecii se temeau foarte tare de moarte pierzând constiinta că sunt fiinte spirituale aflate în misiune în planul fizic.
Dacii erau ultimul popor care păstra această constiintă spirituală si care erau fericiti când mureau pentru că sufletele lor mergeau acolo unde este bine, la Marele Zeu Zamolxe.

Constiinta spirituală a dacilor era mentinută prin activitatea celor 13 preotese ale zeitei Bendis, zeita Mamă a Pământului. Scopul lor era mentinerea si transmiterea constiintei spirituale a poporului dac, intretinerea sentimentului de fiinta spirituala in fiecare dac si a credintei in nemurire.

Cultul dacic era format din preotii lui Zamolxe, capnoboti (preoti) si ktistai (calugari -isihasti) si din preotesele zeitei Bendis, zeita Mamă a Pământului. Sarcina preoteselor era de a intretine sistemul operational al sanctuarelor dacice si al dispozitivelor de purificare, curatare, eliberare, precum si de incarcare si amplificare a potentelor dacilor. Tot ele alimentau cu Energia Vietii sufletele femeilor dace si le ajutau să transmită copiilor constiinta spirituală.

Sistemul de organizare a centrelor spirituale continea 3 mari scoli de initiere, aflate la Sarmisegetusa, Costesti si Blidaru. Sistemul initiatic reformat si perfectionat de Deceneu a functionat excelent până la aparitia Eului individual, în momentul Sacrificiului lui Hristos din 13 aprilie anul 33. Sistemul initiatic dacic era alcătuit pentru omul cu 3 corpuri, iar odată cu aparitia celui de al 4-lea corp au apărut problemele. Nasterea Eului trebuia ajustată prin dezvoltarea fortelor de iubire în sufletul omului, asa cum i-a indemnat Hristos pe oameni să facă.
Nepătrunderea crestinismului în Dacia a dus la aparitia unor mari probleme in Eurile dacilor care acum erau activate, dar nu dezvoltau fortele de iubire a aproapelui asa cum cerea Hristos. Nedezvoltarea fortelor de iubire fata de om a dus la aparitia unor manifestări negative în Eul dacilor. Asta a insemnat orgoliu, mândrie, egoism, lăcomie, vanitate. Când aceste sentimente au apărut în sufletele dacilor atunci au apărut problemele. Intre anul 33 si anul 106 aceste sentimente negative au umplut sufletele majoritătii dacilor posesori de cunoastere si de functii spirituale importante.

În anul 87 d.Ch., romanii patrunsesera în Dacia pe valea Cernei si ajunsesera la Tapae (Herculane), locul unde au fost atacati de daci si infranti. Distrugerea romanilor s-a facut in principal de catre preotesele zeitei Bendis, care au muncit din greu pentru a pravali muntii si padurile ca sa ii strivească pe romani.

Dupa victorie, Decebal, care pe atunci avea aproape 19 ani, si-a asumat toate meritele infrangerii romanilor, s-a autoprocalmat ”Cel mai viteaz” si l-a inlaturat de pe tron pe unchiul sau Duras – Diurpaneus, care era destul de batran, proclamandu-se el rege, in locul fratelui tatalui sau. Unele preotese l-au sprijinit pe Decebal, alte preotese nu au fost de acord si asa a inceput conflictul preoteselor.
De-a lungul timpului, conflictul s-a amplificat ajungandu-se in anul 106 ca din acest conflict sa se nasca tradarea care a dus la cotropirea de către romani a Daciei.

Principalii vinovati de această tradare sunt două preotese. Ele au tradat romanilor secretele spiritualitătii dacice, au cerut o mare suma de bani in schimbul tradarii si functii mari in viitorul cult care avea să fie creat de romani pentru a inlocui cultul dacic. Cele doua preotese i-au dus de mana pe romani la toate cetatile dacice si i-au ajutat sa le cucereasca. Au divulgat si locurile sacre de la Fetele Albe, acolo unde se aflau cetatea preoteselor si cetatea preotilor. Cand Decebal s-a refugiat pe culmile de la Fetele albe le-au aratat romanilor creasta pe care se afla si asa a fost inconjurat si capturat. Au vândut inclusiv secretele dirijării Energiei Vietii prin sanctuarele dacice.

Dupa cucerirea Daciei, au primit un sac cu bani pe care s-au batut sa il impartă. O preoteasa a castigat si a plecat cu banii si a devenit marea Vestală a cultului zeitei Hesta, pe care romanii l-au introdus in Dacia.

Cealalta preoteasa s-a dus la cetatea preoteselor si a inchis izvorul Energiei Vietii care alimenta constiinta spirituala a dacilor si a pus in conservare toate sanctuarele dacice. Apoi a pus pe versantul de la Fetele Albe, 4 bariere energetice de protectie, care să nu lase să se apropie de acel loc nici un om care nu are sufletul curat. Aceste bariere functioneaza si astazi si ele fac in asa fel incat semnele si marcajele potecii care urca la Fetele Albe, sa dispara si sa nu se poata ajunge la sanctuar daca in sufletul omului respectiv exista orgoliu, mandrie, ura, lacomie, etc. Dupa care preoteasa a plecat la sud de Dunaris, ajungând ulterior in Capadochia.

De atunci si pana in aceasta viata cele două preotese nu s-au mai intalnit. Acum li se da sansa să îsi regleze conturile si sa incerce sa repare ceea ce au stricat.

Cele două preotese sunt cele care au distrus constiinta spirituala a dacilor si lor li se da sansa acum sa facă să renască aceasta constiinta spirituala a neamului. Renasterea ar trebui declansata la eclipsa totata de soare in zilele de 10 si 11 iulie anul acesta. Cu ajutorul si prin Voia Divinitătii, în 10-11 iulie 2010 la sanctuarele din muntii Orastie va fi reactivată Constiinta Spirituală a neamului. Si nu doar a acestui neam…

Acest eveniment se va produce prin eforturile unei intregi echipe terestre, care s-a format din rândul celor care au muncit cu ei însisi si s-au transformat devenind mai buni. Ei au dovedit astfel că sunt apti ca sa participe la renasterea Constiintei Spirituale a neamului si la crearea Noii Spiritualităti aici pe tărâmul străvechii Dacii. Această Lucrare este dirijată si va fi finalizata prin fortele reunite ale multor Entităti de Lumină coordonate de Sf. Cuvios Ioan de la Prislop, cel care a început această lucrare încă de la sfârsitul secolului XV.”

Persoanelor care au privilegiul de a ajunge în munţii Orăştie, la cetăţile dacice, le recomand să aibă grijă la atitudinea pe care o au acolo. Regula de bază este: să taci şi să asculţi. Tăcerea este necesară în locuri unde dacă vorbeşti tu, sau asculţi ce îţi povesteşte vecinul din stânga, rişti să nu Îl auzi pe Dumnezeu, când îţi spune ceea ce doreai să afli de când te-ai născut şi ai devenit conştient de tine.

Este foarte bine să asculţi, să taci, să percepi, să simţi, să îţi laşi sufletul invadat de frumuseţea şi forţa locurilor şi să îţi umpli bateriile cu energia infinită a universului care pare că şi-a concentrat toată esenţa în acele locuri sfinte.

Forţa vibraţională, energetică, a cetăţilor dacice, a locurilor sacre din munţii Orăştie, depăşeşte cu mult puterea noastră de înţelegere. Acolo sunt locuri sacre, înălţătoare, puternice şi subtile, care te infioară şi te ridică cu amploarea lor discretă.

La mănăstirea Prislop, omul are şansa de a trăi întâlnirea zguduitoare cu măreţia sfântului cuvios Ioan de la Prislop, cel care ajută cu o forţă infinită toată suflarea trăitoare a plaiurilor româneşti. Începând de la sfârşitul secolului al XV-lea, Cuviosul Ioan şi-a întins aripa ocrotitoare asupra acestor meleaguri şi a repus în funcţiune sistemele energetice, informaţionale, vibraţionale, ale Marelui Ansamblu de purificare, transformare, schimbare, curăţare şi potenţare, construit cu 16 secole înainte de Deceneu, cea mai iscusită minte care a ocupat vreodată tronul de Mare Preot al Daciei. Cuviosul Ioan este cel care a activat şi adaptat sistemele create de Deceneu şi utilizate cu iscusinţă de capnoboţi, de preoţi şi mai ales de preotesele zeiţei Bendis. În prezent, sistemele sunt pregătite şi adaptate pentru a-l ajuta pe omul actual, cel la care sunt active 5 sau chiar 6 corpuri.

Ar fi o imensă greşeală să credem că simpla vizită în aceste locuri ne rezolvă problemele. Nu aceasta este menirea locului.
Locurile, ajută, favorizează, oferă şanse şi oportunităţi, dar elementul principal rămâne munca activă şi susţinută a fiecărui om care îşi doreşte schimbarea. Trebuie ca fiecare om să se lupte cu răul din el şi să îl reducă la minim, să elimine din viaţa sa manifestările negative, distructive şi să încerce să facă totul în mod constructiv, să fie mai bun şi să se ridice la cele mai înlte culmi. Nimeni nu concurează cu nimeni, ci doar cu el însuşi. Trebuie ca tu, cel de azi, să fii mai bun decât tu, cel de ieri, iar tu, cel de mâine, să te ridici mai sus decât ai fost astăzi.
La Sarmisegetusa omul are şansa de a scoate din adâncul sufletului său ceea ce nu are ce căuta acolo, de a afla ce ţinte trebuie să atingă pentru a face paşi pe calea evoluţiei sale. La Sarmisegetusa te purifici şi te pregăteşti să repari ceea ce nu a fost corect în gandurile, sentimentele şi acţiunile tale din trecut. Trebuie să reparăm ceea ce am stricat.

La Costeşti, la Cetăţuie, este locul unde ţi se oferă hrană informaţională înaltă, locul unde te ”înţelepţeşti”, aşa după cum îl descria o prea bună doamnă. Acolo afli ceea ce trebuie să ştii ca să poţi face ceea ce trebuie. Vechea cetate de scaun a lui Burebista, de pe vremea primelor sale întâlniri cu Deceneu, reprezintă locul unde s-a născut ideea unirii dacilor, locul unde Deceneu i-a împărtăşit marelui Burebista planul său de ridicare a dacilor şi a Daciei. De acolo a început povestea uluitoare a marilor sanctuare terasate de la Sarmisegetusa Regia, acea veritabilă minune mondială, care abia acum începe să îşi desvăluie secretele în faţa minţilor însetate de cunoaştere şi a sufletelor tânjind după balsamul infiorător şi înălţător al spiritualităţii naturale a dacilor.

Apogeul periplului prin zona sacră a Daciei îl atingi după ce treci proba ascensiunii, pe drumul către cetatea Blidaru, singura fortăreaţă a dacilor necucerită de romani. Drumul dificil, dar posibil, îi sperie pe mulţi, dar avântul lor ar fi înzecit sau însutit, dacă ar ştii că sus, în cetatea Blidaru, au şansa de a pătrunde în Antecamera Divinităţii, acolo unde sfinţii, Ierarhiile Divine, Entităţile de Lumină, coboară până la cutezătorii muritori care au curajul să acceadă acolo. Orice întrebare rostită acolo şi-a primit răspunsul. Orice problemă pentru care s-a solicitat soluţie s-a rezolvat. Orice solicitare de ajutor a fost aprobată cu promptitudine şi totală bunăvoinţă.

Şi totul se desfăşoară firesc, natural, discret, fără nimic spectaculos, doar sufletul şi spiritul celui ajuns acolo având parte de toate desfătările şi bunătăţile înălţătoare pentru un om care vrea să fie mai bun şi mai aproape de Dumnezeu.
La cetăţile dacice este bine să taci mult, să asculţi mult şi să accepţi totul. Orice om pleacă de acolo cu o stare pe care o va prelungi atât de mult pe cât de puternic şi-a deschis sufletul. Locurile acelea sunt ca o apă vie la care sufletul nostru tânjeşte să se adape cât mai des, lunar dacă s-ar putea…

*Agatârşi (oamenii-lupi) – unul din cele 50 de triburi dacice. Burebista era rege peste acest trib, iar cetatea sa de scaun era Cetăţuia din Costeşti.

Sursa: astrologul si ezoteristul Alexandru Nicolici(multumim Karyn)

RESTABILIREA ENERGIEI SPIRITUALE (IV)


Regenerarea sufletelor grav afectate


"Exista anumite suflete dislocate care au devenit atat de contaminate de corpurile gazda, incat trebuie tratate intr-un mod special. In viata, ele devin destructive pentru altii si pentru ele insele. Acest spectru de comportament include, in primul rand, sufletele care au fost asociate cu raul facut altora in mod intentionat. Sunt suflete care au devenit din ce in ce mai contaminate intr-o serie de vieti, in timp ce altele sunt complet subjugate de un singur corp. In ambele cazuri aceste suflete sunt duse in locuri de izolare unde energia lor are parte de un tratament mai radical decat sufletele obisnuite care se intorc.
Contaminarea sufletului poate avea nenumarate forme si sa fie mai mult sau mai putn grava in timpul unei incarnari. Un corp gazda dificil are posibilitatea de a face ca un suflet mai putin experimentat sa se intoarca in lumea spiritelor cu energia vatamata, in vreme ce o fiinta mai avansata ar supravietui aceleiasi situatii ramanand relativ intacta. Energia sufletului obisnuit va fi umbrita atunci cand acesta a trait intr-un corp gazda obsedat de frica si de furie. Intrebarea este, cat de mult?
Gandurile, sentimentele, dispozitiile si atitudinile noastre sunt mediate de catre substantele corpului, care sunt eliberate prin semnalele de amenintare si de pericol, pe care le percepe creierul. Mecanismele de lupta sau de avant provin din creierul nostru primitiv, nu din suflet. Sufletul are o mare capacitate de a controla reactiile noastre biologice si emotionale fata de viata, dar putine suflete sunt capabile sa regleze un creier care nu functioneaza bine. Sufletele prezinta asemenea cicatrici atunci cand parasesc un corp care s-a deteriorat in acest fel.....
Unul dintre semnalelede alarma pentru sufletele care isi pierd capacitatea de a dirija fiintele umane care se abat de la normal este atunci cand aceste suflete au traversat o serie de vieti in corpuri care au demonstrat o lipsa de intimitate si au exprimat tendinte violente. Aceasta are un efect de domino la un suflet care cere unui astfel de corp sa depaseasca violenta. Deoarece avem liber arbitru, ghizii nostri sunt indulgenti. Un suflet nu este absolvit de responsabilitati pentru o minte umana tulburata pe care nu este in stare sa o regleze, deoarece face parte din aceasta. Problema sufletelor care invata mai greu este ca s-ar putea sa fi avut o serie de lupte in vietile anterioare, inainte de a ocupa un corp care, depasind nivelul savarsirii raului, a atins pragul maleficului.
Ce se intampla cu aceste suflete tulburate cand se intorc in lumea spiritelor? Voi incepe citand un client care mi-a oferit o descriere (din afara) a locului unde sunt duse sufletele grav afectate. Unii dintre subiectii mei numesc aceasta zona Orasul Umbrelor:

"Aici se elimina energia negativa. Dat fiind ca s-au adunat atatea suflete cu energie negativa, acest loc este intunecat pentru noi, cei de afara. Nu putem intra aici, unde sufletele asociate cu ororile trec printr-un proces de schimbare. Si, in orice caz, nici n-am vrea sa mergem acolo. Este un loc de vindecare, dar de la distanta pare o mare neagra - in timp ce o privesc de pe o plaja luminoasa. Lumina care incojoara aceasta zona este mai puternica prin contrast, pentru ca energia pozitiva se diferentiaza prin aceasta bunatate redata de lumina stralucitoare.
Cand privesti intunericul acesta cu atentie, vezi ca nu este chiar negru, ci un amestec de verde inchis. Stim ca acesta este un aspect al fortelor unite ale vindecatorilor care lucreaza aici. Cunoastem deasemenea ca sufletele care sunt aduse aici nu sunt absolvite. In final, intr-un fel sau altul, ele trebuie sa indrepte raul facut altora. Trebuie sa faca asta pentru a-si recapata energia pozitiva."

Subiectii care sunt familiarizati cu sufletele vatamate imi explica faptul ca unele dintre cele mei cumplite amintiri ale faptelor lor rele nu dispattr complet. Se stie ca este imposibil ca sufletul sa nu retina ceva dintr-o viata in care a facut rau. Aceasta cunoastere este relevanta pentru deciziile viitoare. Totusi, reinvierea sufletului in lumea spiritelor se face cu multa mila. Dupa tratament, sufletul nu retine in totalitate detaliile referitoare la raul facut altora in timp ce se afla in fostele sale corpuri gazda. Daca nu ar fi asa, sentimentul de vina legat de amintirea unor astfel de vieti ar fi atat de puternic, incat sufletele ar putea refuza sa se reancarneze ca sa indrepte raul facut. Aceste suflete aar putea sa nu mai aiba destula incredere in ele pentru a iesi din prapastia disperarii. Am inteles ca exista suflete ale caror acte in corpurile lor gazda au fost atat de marsave, incat nu li se permite sa se intoarca pe Pamant. Sufletele sunt fortificate prin procesul de regenerare in speranta ca vor putea tine sub control viitoarele corpuri cu potential malefic. Desigur, odata ajunse in noul corp, amnezia anumitor greseli din vietile anterioare nu ne lasa sa fim atat de inhibati incat sa nu progresam.
Exista diferente in procesul de regenerare a sufletelor afectate moderat si a celor prejudiciate grav. Dupa ce am ascultat o serie de explicatii despre tipurile de tratament ale energiei, am ajuns la concluzia urmatoare: cel mai radical mod de purificare a energiei este acela de remodelare a energiei, iar cea mai putin drastica metoda este indreptarea formei energetice. Aceasta este o supersimplificare, deoarece sunt multe lucruri pe care nu le stiu desspre aceste tehnici ezoterice. Arta seconstituirii energiei este stapanita de maestrii care nu se incarneaza......"

(Michael Newton DESTINUL SUFLETELOR)

vineri, 11 iunie 2010

NU CONTEAZA DACA PICATI, EU VA RIDIC


"Buna, dragule, tie iti vorbesc. Da, tie iti vorbesc. Direct tie, care locuiesti in inima Mea. Si anume tuturor - Unimii pe care o port in inima Mea.
Creatia este comoara inimii Mele. Voi sunteti exudarea inimii Mele. Eu va exud din respiratia Mea. Am expirat. V-am expirat. V-am respirat. Voi sunteti respiratia iubirii Mele.
Fericirea Mea s-a revarsat intr-o bucurie pe care ati numi-o veselie. Fericirea Mea s-a revarsat intr-o bucurie pe care ati numi-o raset. Din hohotele Mele de ras, ati aparut voi in Univers, in plina floare. Veselia Mea nu a luat sfarsit.
Voi sunteti bucuria Mea. Voi sunteti bucuria Mea perpetua. Si totusi, v-ati agatat de idei nebunesti. Sunteti mai mult decat un meteorit pe Pamant. Sunteti un lucru viu. Voi sunteti insufletirea Mea pe Pamant, iar voi ati crezut ca sunteti un ciob, ceva putin suspect sau aflat intr-o conditie proasta. Voi sunteti rezonanta Mea. Voi sunteti murmurul Meu. Ceea ce fredonez este perpetuu. Nu se opreste niciodata. Aceasta melodie despre voi, pe care o fredonez ajunge peste tot. Fredonez fara incetare. Nu ma opresc sa respir, deci nu exista pauza. Voi sunteti expiratia Mea, deci fredonatul Meu este o reverberatie a voastra. Voi sunteti cantarea Mea continuata.
Gandul Meu a fost exprimat intr-o expiratie. El a fost exprimat intr-un sunet. Eu v-am exprimat.
V-am creat din respiratia Mea. Din apele marilor v-am creat. Din mainile Mele, exprimati in adoratie, v-am creat. Din Cer v-am purtat in bratele Mele pe Pamant. V-am pus cu grija, ca pe o vita gingasa, am stat mereu langa voi si Ma incanta perseverenta voastra.
Va veghez cu ochii Mei de iubire, pe masura ce va deplasati prin Univers. Invatati sa mergeti, iar pasii pe care ii faceti imi provoaca o mare bucurie. Nu conteaza daca picati, Eu va ridic si continuam.
Imi declar astazi iubirea ce v-o port. Declar ceea ce este deja exprimat. Declaratia Mea este iubirea Mea pentru voi, care sunteti expresia Mea. Voi sunteti notele din cantecul Meu, raspandite in Univers. Voi sunteti un tril de muzica. O nota se poate extinde, dar ea a venit din gura Mea, din inima si respiratia Mea si continua sa fie emanata din Mine. Eu imi tin notele aproape.
Voi sunteti bagheta ce o tin in mana. Va flutur peste Univers. Mana Mea este ferma. Va misc intr-un arc ca un curcubeu deasupra Cerurilor. Voi sunteti lumina Mea pe Pamant. Va misc, iar lumina Mea straluceste prin voi. Voi sunteti un spectacol de lumini, mult mai maret decat ati observat voi. Stelele sunt o soapta despre voi. Eele au indicat cine sunteti, caci notele Mele au rasarit in stele astfel ca voi sa va puteti zari stralucind pe cer.
Daca voi sunteti reflectia Mea si stelele sunt reflectia Mea, cine sa fiti voi daca nu stelele? Cunoasterea Mea este reflectata pe cer. Acum le vedeti, iar acum nu, dar stelele se ridica in inalt si lumineaza universul cu lumina Mea. Vazute sau nevazute, ele lumineaza. Stiti ca Soarele, Luna si stelele sunt constante. Norii pot acoperi marile lumini, dar acestea nu dispar niciodata.
Si la fel si voi sunteti o constanta. Ratacirea voastra aparenta nu e decat descoperirea drumului inapoi spre constiinta Mea.
Voi sunteti cantecul Meu de dragoste, iar astazi Eu cant despre iubirea ce v-o port. Il cant in fiecare zi, dar azi Mi-am transpus iubirea pe hartie, astfel incat sa o aveti in fata ochilor si sa-Mi ascultati iubirea cum vibreaza prin voi."

(Gloria Wendroff SCRISORI DIN CER)

joi, 10 iunie 2010

2012



{De la Emmanuel prin Langa}


Intrebare: Cititorii intreaba de ce nu vorbiti despre problema anului 2012, inca?


Iubiti frati si surori a Pamantului, noi, cei din taramurile superioare, traim o mare bucurie ca martori ai nasterii Noului Pamant. Este prima oara cand se face o incercare de a crea doua exemplare ale aceleasi planete in sistemul vostru solar.

Dublarea este primul pas in procesul de ascensiune al Gaiei, desi, in prezent, noua planeta nu este inca completa.

Al doilea pas va fi separarea celor doua planete, proces ce poate fi considerat ca o multiplicare de celule. In cazul celulelor, procesul numindu-se mitoza (cariochineza N.M.), celula initiala se imparte in doua celule complet noi, identice cu originalul.

In cazul Gaiei, procesul este mai mult unul meiotic (meioza - diviziune in care celulele formate au jumatate din nr. cromozomilor celulei-mama N.M.), in care celulele create nu sunt identice cu celulele originale. In densitatea voastra, acest lucru se aplica in special organismelor de sex feminin.

Procesul de duplicare a intregii planete dureaza in jur de 9 ani, in timp ce separarea se va produce intr-o fractiune de secunda. La sfarsitul ciclului Galactic, Gaia va avea o perioada foarte scurta de timp in care separarea trebuie sa se produca.

Odata ce acest proces va fi incheiat, Gaia Noua va exista in densitatea a 5-a, in timp ce Gaia Veche va ramane in a 3-a densitate. Acesta este motivul pentru care exista atata confuzie legata de ceea ce se va intampla in anul 2012.

Unele persoane numesc acest moment catastrofa, alti oameni o considera ascensiune. Ma rog, exista si cei care spun ca nimic nu se va intampla in 2012. Toate variantele sunt valabile.

Anul 2012 nu poate fi inteles daca este observat numai de la nivelul 3D, pentru ca, de fapt, este vorba de o aliniere multi-dimensionala/galactica si are loc la toate nivelurile de constiinta. Va avea loc raspandirea unui flux de electroni, protoni, etc, care va aparea ca urmare a actiunii de respingere electrostatica reciproca.

Volumul total al fluxului de imprastiere va fi infinit si in orice punct al campului vectorial. Rezultatul va fi consecinta fluxului net al constiintei, intr-o anumita regiune a campului vectorial.

Asta inseamna ca vor exista mai multe rezultate diferite cauzate de acelasi eveniment. Totul va depinde de valoarea vibratiei constiintei voastre, altfel spus, fiecare individ va experimenta un rezultat diferit.


Unii vor experimenta evenimentul ca pe o catastrofa, altii vor trai ascensiunea iar altii nu vor simti nicio schimbare.

Doua persoane fizice vor experimenta acelasi rezultat numai in cazul in care constiinta lor va vibra indentic (cu aceeasi frecventa), deoarece, atunci cand doi indivizi se fixeaza asupra aceluiasi punct de asamblare, perceptiile constientizate vor fi aceleasi, fara a mai fi separate de iluzia timpului si spatiului. Cele doua entitati se vor regasi in aceeasi lume.

Pentru a intelege acest concept, in primul rand trebuie sa acceptati ca sunteti plasati multi-dimensional, ca aspecte de viata si de constiinta.

Sunteti ca foile suprapuse si paralele ale, sa zicem, unei cepe. Pentru fiecare, "real" va fi ceea ce, la nivelul de constiinta asupra caruia s-a fixat, devine perceptibil, restul planurilor ramanand neobservate si considerate inexistente.

Cu fiecare decizie unica de a face, va redirectionati gradul de constientizare spre unul din miile voastre Sine. Atunci cand se intampla acest lucru, voi nu simtiti nimic, desi v-ati plasat deja intr-o lume anume.

Totul va arata la fel ca inainte cu zece minute, va veti regasi in aceeasi casa, casatorit cu aceeasi persoana, care lucreaza in acelasi loc, etc, dar la un nivel vibrational diferit; lucrurile, si tot ce va va inconjoara, doar vor parea neschimbate.

Modelul universurilor paralele suprapuse a fost proiectat de Creator cu scopul de a imbogati experienta sufletului; ramane la latitudinea fiecaruia dintre voi ce va alege in 2012.


Este posibil, de exemplu ca tu si aproapele tau sa nu aveti aceeasi experienta.

Fiecare dintre voi isi va continua existenta dar pe Pamanturi diferite. Toti cei care nu vor avea aceeasi frecventa de vibratie ca a voastra, vor disparea, pur si simplu, din realitatea voastra.

Va puteti explica acum de ce cele mai multe dintre predictiile care se adreseaza unei mase mari de oameni, nu se indeplinesc decat de la individ la individ, rezultatele scontate obtinandu-se doar asupra acelora care sunt calati pe un anume punct al campului vectorial.

Cine crede ca anul 2012 va marca sfarsitul omenirii, atunci acesta va experimenta un fel de sfarsit. Cine va crede ca in 2012 va avea loc ascensiunea, va experimenta un fel de inceput.


Amintiti-va ca gandul creaza simtirea, sentimentele, acestea creeaza emotiile iar emotiile creaza realitatea.

Intrebare: Ai mentionat de multe ori ca noi trebuie sa parasim teama. Un cititor din Australia intreaba: "Cum pot inlocui frica cu iubirea?"


Dragostea este un dar care exista si dincolo de dualitate. Nu exista nici o cale de a inlocui pe una cu cealalta ; acest adevar trebuie sa fie bine inteles. Frica si Dragostea nu sunt doua lucruri diferite; ele sunt calitati diferite ale aceleasi energii.

Frica este aspectul negativ al Iubirii. In cazul in care energia de inalta vibratie este blocata si nu curge prin campul vostru energetic, sentimentul iubirii se metamorfozeaza in frica.

Cand apare curgerea, adica deblocarea fluxului energetic de frecventa inalta, Frica dispare si ramane aspectul sau pozitiv, benefic, Iubirea. Ideea ca frica si dragostea sunt doua lucruri diferite a fost inradacinata in mentalul colectiv de-a lungul veacurilor, avand drept scop transformarea omului in sclav, caci nimeni nu poate fi transformat in sclav daca este plin de Iubire, de Dragoste, fata de orice element al creatiei.

Atunci cand doua fiinte se centreaza pe aceeasi zona a spectrului de frecvente, ele nu mai sunt separate.

Intrebare: Ai afirmat ca AND-ul nostru este activat prin fascicule energetice de inalta vibratie trimise spre Pamant. Un cititor din Franta ar dori sa stie cum fi activate cele 12 componente ale ADN-ului, la nivelul actual al constiintei umane.

In cea de a treia dimensiune, in care exista fiintele umane, exista potentialitatea de a activa multe spirale ADN. In momentul de fata, in evolutia umana, exista 144 de posibile spirale principale, care ar putea fi activate pentru a aduce fiinta umana la stadiul de activare maxima.

Marele Director Divin si Consiliul Lorzilor Karmei au stabilit ca numarul maxim de spirale ADN necesare in faza evolutiva actuala poate fi 144. La scara galactica mai poate exista un pachet de 144000 componente ale "ADN-ului galactic" disponibile in acest moment. (Nota C.M. : cand te gandesti ca marea majoritate a fiintelor umane de pe Pamant au acum doar 2 spirale !!)


Prea iubiti frati si surori de Pamant, voi traiti acum niste momente extraordinare!


Energiile trimise in prezent pe Pamant sunt in crestere semnificativa in fiecare zi.

ADN-ul nou-nascutiilor "contine informatia genetica nemaivazuta pe Pamant pana acum". Oamenii vostri de stiinta pot confirma prezenta unor noi aspecte in ADN celor care se nasc acum. Cerul vostru este tot mai plin cu prezenta fiintelor venite din alte lumi.

Constiinta colectiva stabileste noi conexiuni intre indivizi apartinand aceluiasi grup de suflete, indiferent de distanta fizica dintre ele. Abilitati telepatice noi apar acum aproape la fiecare individ.

Corpul vostru energetic a inceput sa-si aminteasca potentialitatile cu care a fost inzestrat de Creator. Capacitatile voastre de vindecare devin tot mai evidente.

Tot mai multe persoane incep sa-si aminteasca de programul cu care au venit pe Pamant si aceasta ii face sa-si modifice orientarea in viata si in preocupari. Ideile trecutului incep sa nu mai fie prioritare in comportamentul si in gandirea oamenilor.

Ideea separarii intre indivizii colectivitatilor dispare cu repeziciune, fiintele umane incepand sa inteleaga ca nu exista o separare decat la suprafata, in profunzime regasindu-va in aceeasi unitate. Timpul conceptiilor de separare a trecut.


Privind in jurul vostru aveti senzatia ca ceva v-a lipsit, pentru a fi intregi. Este timpul sa faceti ceva diferit, ceva nou, un nou inceput in calatoria voastra pe acesasta planeta. Acest moment l-ati pregatit in multele vieti prin care ati trecut.

Este timpul pentru a va crea viitorul asa cum vi l-ati visat. Fiti o persoana de actiune, caci numai actionand, puteti obtine ceea ce vreti sa se intample. Fiecare zi este importanta, nu asteptati sa incepeti maine. Astazi este o zi buna pentru a incepe.

Incepeti prin a avea incredere in voi insiva, in potentialul vostru, in legatura cu tot ceea ce este si fiti siguri ca fiecare dintre voi are rolul si locul sau in Planul Divin.

Atunci cand veti capata deplina incredere in voi, veti sti ce trebuie sa faceti, ce cale trebuie sa urmati si cu ce mijloace puteti actiona! Eu Sunt Emmanuel.

Cititi, Analizati, Concluzionati... Cu Totii Suntem Co-creatori In Acest Univers!


Sursa: http://armadaa.blogspot.com/

RESTABILIREA ENERGIEI SPIRITUALE (III)


Zone de refacere pentru sufletele mai putin vatamate

" Indiferent de tratamentul energetic pe care sufletul il primeste la intrarea in lumea spiritelor, aproape toate sufletele se vor mai opri o data pentru a fi vindecate inainte de a se alatura grupurilor lor. Toate sufletele, in afara de cele mai avansate, sunt intampinate la trecerea in lumea spiritelor de suflete binevoitoare, care fac contact cu energia lor pozitiva si le insotesc pe cele care au nevoie de ajutor in locuri linistite unde sa se poata reface. Numai sufletele foarte dezvoltate, cu energia inca in stare buna dupa incarnarile lor, se intorc direct la activitatile obisnuite. Cele mai avansate par sa treaca peste greutatile din urma unei vieti mai repede decat altele....
Cele mai multe zone de refacere pentru sufletul care revine implica un fel de orientare inapoi catre lumea spiritelor. Aceasta poate fi intensa sau moderata, in functie de conditia sufletului si include, de obicei, o trecere in revista a vietii care tocmai s-a terminat. Sfaturi mult mai profunde vor fi date mai tarziu de catre ghizi in timpul conerintelor de grup si in Consiliul Batranilor. Am scris despre aceste proceduri de orientare in Calatoria Sufletelor.Imprejurimile zonelor de refacere sunt locatii pamantene, care au luat nastere din amintirile noastre si din ceea ce ghizii spirituali cred ca favorizeaza vindecarea. Mediile de orientare nu sunt aceleasi dupa fiecare din vietile noastre. Dupa ce a murit intr-un lagar de concentrare german in 1944, o femeie a avut de spus urmatoarele:"Exista diferente subtile in ceea ce priveste peisajul fizic, in functie de viata pe care ai trait-o. Deoarece m-am intors dintr-o viata plina de orori, frig si de tristete - totul mi se pare luminos si imi alina suferinta. Este chiar si un foc placut langa mine, asa ca am un sentiment de caldura si de veselie."

Intorcandu-se in lumea spiritelor, subiectii mei se descriu deseori fiind intr-o gradina, in timp ce altii spun ca se afla intr-o invaluire cristalina. Scena din gradina este plina d frumusete si de seninatate, dar, oare, ce reprezinta cristalul? Am auzit despre prezenta acestor cristale nu numai in camerele de orientare. Pesterile de cristal, spre exemplu, apar in mintile unor oameni care petrec un timp singuri, cugetand, dupa ce s-a sfarsit o viata. Iata ao afirmatie tipica despre refacerea intr-un mediu de cristal: "Locul meu de refacere are o compozitie cristalina si ma ajuta sa imi leg gandurile. Peretii de cristal au pietre multicolore care reflecta prisme de lumina. Unghiurile geometrice ale acestor cristale trimit raze de lumina in zigzag, fapt care aduce claritate in gandurile mele."

Dupa ce am discutat cu o serie de clienti care au iesit din transa si cu altii care au cunostinta despre cristale, mi-am dat seama ca acestea reprezinta o modalitate de imbunatatire printr-o echilibrare a energiei. Ca o unealta samanica, cristalul ajuta la potrivirea tiparului nostru vibrational la o forta energetica universala in timp ce se elimina energia negativa. Motivul principal pentru care se afla intr-un loc de refacere spirituala este ca prin vindecare sa perceapa intelepciunea unei constiinte extinse.
Exemplul urmator include cadrul unei gradini. Am avut un client care a lucrat asupra propriei umilinte de-a lungul multor vieti. In primele incarnari, de obicei ca barbat, acest suflet fusese prins in corpuri gazda care devenisera ingamfate, arogante si chiar crude. Ca o intoarcere la 180 de grade, ultima viata a acestei persoane a fost una de acceptare vecina cu pasivitatea. De vreme ce aceasta viata fusese atat de neobisnuita pentru clientul meu, cand acest suflet a ajuns in zona de refacere exista un sentiment de esec. Mi s-au povestit atunci urmatoarele: "Ma aflu intr-o gradina frumoasa, rotunda, cu salcii si cu un lac pe care sunt rate. E atata liniste aici, si aceasta scena atenuiaza sentimentele de descurajare pe care le am din ultima mea viata. Ghidul meu, Makil, ma conduce spre o banca de marmura. Deasupra atarna vita-de-vie si flori. Ma simt atat de deprimat din cauza vietii mele irosite, pentru ca am trecut de la o extrema la alta. Makil zambeste si imi ofera o gustare. Bem nectar si mancam fructe impreuna privind ratele. In timp ce facem toate acestea, aura corpului meu fizic se indeparteaza de mine dince in ce mai mult. Incep sa simt ca ii asimilez energia puternica, e casi cum as lua o gura de oxigen dupa ce am fost la un pas de inec. Makil este o gazda buna si stie ca am nevoie de hrana pentru ca ma judec atat de critic. Deseori sunt chiar mai dur cu mine decat el. Vorbim despre corectarea greselilor mele din trecut si despre ceea ce am vrut sa fac si n-am reusit - sau am finalizat doar partial. Makil ma incurajeaza spunandu-mi ca am avut de invatat din aceasta viata, care o va face pe urmatoarea mai buna. Imi explica ce este important, si anume faptul ca nu mi-a fost teama sa ma schimb. Toata atmosfera din gradina este atat de relaxanta. Deja ma simt mai bine".

Din astfel de cazuri am invatat ca ghizii nostrii folosesc amintirea simturilor pe care le-am avut in corpurile noastre fizice ca sa ne ajute la refacere. Sunt multe feluri de a realiza acest lucru, cum ar fi, in cazul de mai sus folosirea - de catre Makil - a amintirii gustului. Am ascultat si scene descriptive care implica atingerea si mirosul. Dupa ce au primit rauri de energie "lichida" de un alb stralucitor, subiectii descriu tratamente suplimentare cu senzatii de sunet si lumini multicolore: "Dupa dusul curatitor, ma indrept spre o incapere alaturata, locul de reechilibrare. In timp ce plutesc spre centrul acestui loc, vad multe pete de lumina deasupra capului. Aud ca mi se striga numele:- Banion, esti gata?- Cand imi dau asentimentul sunetele vibreaza in mine, raspund ca niste contacte de frecventa, pana cand energia mea este gata sa faca bule - precum baloanele de sapun. Este minunat. Apoi luminile vin pe rand. La inceput, sunt strabatut de o raza vindecatoare de lumina vrede, intensa. Descrie un cerc in jurul meu ca si cum ar fi pe scena. Aceasta lumina este menita sa ridice nivelul energiei care lipseste - sa vada ce a fost pierdut sau vatamat- si sa indrepte. Cred ca acest lucru este mai eficient, fiindca energia mea face bule datorita vibratiilor de sunet. Dupa aceea, pprimesc un dus de lumina aurie pentru a ma intari si un altul de lumina albastra pentru constienta. In final, imi este redata de catre una din lumini culoarea mea alb-rozalie. Simt liniste si iubire si imi pare rau cand se termina."

(Michael Newton DESTINUL SUFLETELOR)

marți, 8 iunie 2010

RESTABILIREA ENERGIEI SPIRITUALE (II)



( Michael Newton este doctor in consiliere, atestat ca hipnoterapeut si membru al Asociatiei Americane de Consiliere. Dr Newton si-a dezvoltat propriile tehnici referitoare la regresie pentru a putea sa-si duca clientii aflati sub hipnoza dincolo de amintirile vietii lor trecute, spre experienta mai insemnata a sufletului in viata de apoi. Autorul este considerat un pionier al dezlegarii misterelor vietii noastre in lumea spiritelor, relatate pentru prima data in "Calatoria Sufletelor" 1994)



Tratamentul standard la intrarea in lumea spiritelor


Cand trecem dincolo si suntem intampinati de ghizii nostri, consider ca tehnicile pe care acestia le folosesc la contactul initial se impart in doua categorii:

1.Invaluirea. In acest caz, sufletele care se intorc sunt invaluite complet intr-o masa circulara de energie puternica a ghidului lor. Cand sufletul si ghidul se intalnesc, sufletul simte ca si cum ambii ar fi inchisi intr-un balon. Aceasta este metoda cea mai obisnuita, pe care subiectii mei o descriu ca fiind extaz pur.

2. Efectul de focalizare. Aceasta procedura de contact initial este putin diferita. Pe cand ghidul se apropie, energia este focalizata asupra anumitor puncte la extremitatile formei eterice a sufletului, din orice directie pe care o alege ghidul. Putem fi luati de mana sau tinuti de umeri dintr-o parte. Vindecarea incepe dintr-un punct anume al formei eterice, ca o mangaiere urmata de o adanca patrundere de energie.

Alegerea procedurilor depinde de preferinta ghidului si de starea energiei noastre spirituale din acel moment. In ambele situatii are loc o infuzie de energie revigoranta in timp ce noi suntem proiectati in fata. Aceasta este faza introductiva a calatoriei spre destinatia noastra spirituala finala. Cele mai avansate spirite, i special daca sunt nevatamate, nu au nevoie de ajutorul unei astfel de energii iubitoare.
In timpul momentelor de extaz de dupa contactul initial, ghidul nostru poate aplica cu pricepere si ceea ce numesc patrunderea de energie............
Vindecarea suferintei fizice si emotionale, atat in lumea spritelor, cat si in afara ei, emana dintro sursa de bunatate. Energia pozitiva curge in fiecare parte a fiintei sufletului, de la cel care o trimite, a carui esenta si intelepciune sunt, de asemenea, transmise. Subiectii mei nu sunt in stare sa explice frumusetea si subtilitatea acestei asimilari, ci doar spun ca se aseamana cu un flux de electricitate care intinereste.


Tratamentul de urgenta la intrarea in lumea spiritelor


Cand sufletele ajung la poarta spre lumea spiritelor cu energia deteriorata, unii dintre ghizii nostri vor proceda la o vindecare de urgenta. Este un exercitiu de vindecare deopotriva fizic si mental, care are loc inainte ca sufletul sa treaca mai departe in lumea spiritelor. Unul dintre clientii mei a murit intr-un accident de automobil, in ultima sa viata, pierzandu-si piciorul. El mi-a povestit ce s-a intamplat la intrarea in lumea spiritelor in urma acestor experiente:

Cand am ajuns la poarta, ghidul a vazut gaurile din aura mea energetica si a inceput imediat procesul de refacere a energiei pierdute. A modelat-o ca pe o argila ca sa umple, sa refaca si sa netezeasca marginile aspre si discontinuitatile , pentru a ma reintregi.


Corpul eteric este un contur al vechiului nostru corp fizic, pe care sufletele il duc in lumea spiritelor. In esenta, reprezinta o amprenta a formei umane, de care nu ne-am eliberat inca, asemanatoare cu pielea unei reptile. Aceasta nu e o situatie permanenta, desi am putea sa o cream mai tarziu in conturul unei energii colorate si luminiscene. Stim ca amprenta unui corp vatamat dintr-o viata anterioara poate influenta forma fizica actuala a unor oameni daca nu a fost inlaturata cum trebuie, prin urmare, de ce nu ar putea fi asa si invers? Exista spirite care se elibereaza complet de forma corpului in momentul mortii. Totusi, multe suflete cu cicatrici fizice si emotionale din viata ajung inapoi acasa cu amprenta acestei energii afectate.
In ceea ce priveste suferinta si vindecarea sufletului, invat multe atat de la studenti, cat si de la profesorii din lumea spiritelor. Urmatorul meu caz, in care un ghid student nu a reusit sa vindece cum trebuie energia afectata, la intrarea in lumea spiritelor, a fost unul destul de neobisnuit pentru mine. Subiectul acestei intamplari tocmai incheias o viata grea, murind intr-un bombardament de artilerie in timpul unei confruntari din Primul Razboi Mondial.


Cazul 19


Dr.N: Dupa moartea ta in noroiul si ploaia campului de lupta, ce vezi cand ajungi in acea lumina puternica?
S: O siluieta intr-o haina lunga, alba, venind spre mine.
Dr.N: O vad pe Kate. Este o profesoara noua, care a intrat in grupul nostru de curand.
Dr. N: Descrie-i infatisarea si spune ce iti comunica in trimp ce se apropie.
S: Are o fata tanara, o frunte lata. Kate radiaza pace - simt acest lucru - dar totodata si ingrilorare si nu vrea sa se apropie de mine.
Dr.N: Dece nu?
S: Energia mea nu este intr-o stare buna. Imi spune: "Zed, trebuie sa te vindeci!"
Dr.N: De ce nu te ajuta sa faci asta, Zed?
S: Kate nu vrea sa se apropie de energia mea negativa din razboi...si mai e si faptul ca am fost omorat.
Dr.N: N-am mai auzit ca un ghid sa dea inapoi in fata responsabilitatii de a reface energia perturbata. Se teme de contaminare?
S: Asa ceva. Trebuie sa intelegi, Kate este destul de noua in ceea ce priveste acest gen de sarcina. Nu e prea bucuroasa, vad asta.
Dr.N: Descrie-mi cum arata energia ta acum.
S: Este data peste cap, sfaramata...neregulata...nu mai are nici un contur.
Dr.N: Din cauza ca nu ai iesit din corp suficient de repede in momentul mortii?
S: Cu siguranta! Am fost luat prin surprindere. De obicei, ma desprind de corp atunci cand vad moartea venind.


Nota: Acest caz si multe altele m-au invatat ca sufletele isi parasesc adesea corpurile cu cateva secunde inaintea unei morti violente."


(Michael Newton DESTINUL SUFLETELOR)

luni, 7 iunie 2010

RESTABILIREA ENERGIEI SPIRITUALE (I)




Energia sufletului

"Nu putem defini sufletul ca pe ceva fizic, pentru ca aceasta ar insemna sa limitam ceva care pare sa nu aiba limite. Eu vad sufletul cape o energie luminoasa inteligenta. Aceasta energie pare sa functioneze ca niste valuri care vibreaza, asemanatoare cu forta electromagnetica, dar fara limitele particulelor de materie. Energia spiritului nu pare a fi uniforma. Ca o amprenta, fiecare suflet are o identitate, o compozitie si o distributie vibrationala unice. Pot discerne proprietati de dezvoltare ale sufletului dupa tonurile de culoare, si totusi, nimic nu defineste ceea ce este sufletul ca entitate.
Dupa ani de studiu asupra modului in care sufletul interactioneaza intr-o varietate de minti omenesti de-a lungul multor incarnari, si ceea ce face dupa aceea in lumea spiritelor, am ajuns sa stiu ca tinde spre perfectiune. Nici acest fapt, insa nu imi spune ce este sufletul. Pentru a intelege pe deplin energia spirituala, ar trebui sa cunoastem toate aspectele creatiei si constiinta sursei sale. Aceasta este o perfectiune pe care nu o pot cunoaste, in ciuda tuturor eforturilor mele de a explora misterele vietii de dupa moarte. Imi ramane deci sa analizez actiunile acestei energii profunde, cum reactioneaza cu oamenii si cu evenimentele si ce incearca sa faca, atat in mediile fizice, cat si psihice. Daca existenta spiritului incepe si este modelata de gandirea pura, ea este sustinuta de acel gand ca o entitate nemuritoare. Caracterul individual al sufletului ii permite sa influenteze mediul sau fizic, dand armonie si echilibru vietii. Dpritele sunt expresia frumusetii, a imaginatiei si a creativitatii. Egiptenii antici spuneau ca pentru a incepe sa ne intelegem sufletul trebuie sa ne ascultam inima. Cred ca aveau dreptate."

Michael Newton DESTINUL SUFLETELOR