iubirea

"Iisus iubea. Era dragostea, marele şi minunatul dar pe care-l făcea omenirii. Si a proclamat deschis că originea acestei iubiri este Tatăl ce trăia în El - acelaşi Tată care trăieşte în toţi oamenii.

Ceea ce dădea lui Iisus libertatea şi forţa de a îmbrăţişa întreaga omenire, era cunoaşterea unirii sale şi identitatea cu Tatăl. El s-a desprins rând pe rând de iluziile care erau cauza unei vieţi de ipocrizie; şi făcând-o El exprima din plin pe Tatăl trăind in El."

RUGA

"Dumnezeule, ajuta-ma sa simt puterea, acea flacara aprinsa din mine si lasa-ma sa simt pasiunea de a fi mai puternic decat am fost vreodata. Lasa-ma sa pasesc in lume asemenea unei flacari a luminii tale, stiind ca fiecare noua zi reprezinta un inceput, o sansa de a pune in aplicare ceea ce stiu."

"Atotputernice Spirit al Luminii ce straluci in Cosmos, atrage-mi flacara, in armonie, spre tine.
Ridica-mi focul din intuneric,
Atractie a focului care este Una cu TOTUL.
Ridica-mi sufletul, tu preaputernice.
Copil al Luminii, nu-ti intoarce fata de la mine.
Fa-ma sa ma topesc in cuptorul tau;
Cel ce esti una cu toate lucrurile si toate lucrurile
Una cu tine, foc al vietii si Una cu Mintea."
TOTH

IMNUL VIETII

Viata e o sansa - nu o lasa sa se piarda/ Viata e frumusete - admir-o/ Viata e o bucurie - gust-o din plin/ Viata e un vis - transforma-l in realitate/ Viata e o sfidare - infrunt-o/ Viata e o datorie - implineste-o/ Viata e un j o c - joaca-l/ Viata e pretioasa - ai grija de ea/ Viata e o bogatie - pazeste-o/ Viata e dragoste - bucura-te de ea/ Viata e un mister - incearca sa-l patrunzi/ Viata e o promisiune - n-o lasa neimplinita/ Viata e tristete - treci peste ea/ Viata e un imn - canta-l/ Viata e o lupta - accept-o si castig-o/ Viata e o tragedie - fii tare/ Viata e o aventura - indrazneste sa ti-o asumi/ Viata e fericire - fii astfel incat sa o meriti/ Viata e Viata - ocroteste-o! MAICA TEREZA

luni, 17 septembrie 2012

IUBIREA



"Am căutat iubirea în multe vieţi. Am vărsat lacrimile amare ale separării şi căinţei pentru a cunoaşte ce este iubirea. Am
sacrificat totul, toate ataşamentele şi iluziile, pentru a învăţa în final că sunt îndrăgostit de iubire - de Dumnezeu - doar
atât. Apoi am băut iubirea din toate inimile adevărate. Am văzut că El este Unicul Iubit Cosmic, Unica Mireasmă care
pătrunde toate variatele flori ale iubirii în grădina vieţii.
Multe suflete se întreabă pline de dor şi lipsite de ajutor de ce iubirea zboară dintr-o inimă în alta; sufletele treze
realizează faptul că inima nu este nestatornică în iubirea diferitelor fiinţe, ci ea iubeşte Unicul Dumnezeu al Iubirii, care
este prezent în toate inimile.

Dumnezeu, în tăcerea Sa eternă şopteşte: "Eu sunt Iubire. Dar pentru a experimenta dăruirea şi darul iubirii Eu m-am
divizat pe Mine însumi în trei: iubire, iubit şi iubită. Iubirea mea este frumoasă, pură, eternă bucurie; Eu sunt gustat
în multe moduri, prin intermediul multor forme.
Ca tată eu beau iubirea plină de respect izvorâtă din inimile copiilor mei. Ca mamă eu beau nectarul iubirii
necondiţionate din cupa sufletului micuţului copil. Copil fiind eu mă împregnez de iubirea protectoare a raţiunii drepte
a tatălui. Ca adolescent eu beau iubirea fără de motiv din sfântul Graal al atracţiilor materiale. Ca stăpân eu beau
iubirea plină de compasiune din cupa aprecierii Maestrului. Ca Guru preceptor eu mă bucur de iubirea pură provenită
din caliciul devoţiunii atotcuprinzătoare a discipolului. Ca prieten eu beau din fântâna clocotitoare a iubirii spontane.
Ca prieten divin, eu golesc dintr-o sorbitură apele cristaline ale iubirii cosmice, provenite din rezervorul inimilor ce-L
adoră pe Dumnezeu.
sunt Eu sunt îndrăgostit doar de iubirea însăşi, dar îmi permit să fiu înşelat când ca tată sau ca mamă gândesc şi simt
doar pentru copil, atunci când ca iubit îmi pasă doar de iubită, atunci când ca discipol trăiesc doar pentru Maestru.
Dar deoarece Eu iubesc doar Iubirea, în mod ultim Eu sfărâm această iluzie a miriadelor de Sine umane. Din acest
motiv Eu transfer tatăl într-un tărâm astral atunci când el uită că iubirea Mea şi nu a sa, este cea care protejează
copilul. Eu ridic copilul de la pieptul mamei, astfel încât ea să înveţe că iubirea Mea este cea pe care o adoră în el. Eu
răpesc iubitul iubitei care îşi imaginează că ea este cea pe care el o iubeşte, mai curând decât iubirea Mea care
răspunde în ea.
Astfel iubirea Mea se joacă de-a v-aţi-ascunselea în toate inimile umane, astfel încât fiecare să poată să înveţe să
descopere şi să adore, nu acele receptacole umane temporare ale iubirii Mele, ci însăşi Iubirea Mea, dansând dintr-o
inimă în alta .
Fiinţele umane solicită una alteia „Iubeşte-mă doar pe mine”, şi astfel Eu răcesc buzele lor şi le pecetluiesc pentru
totdeauna, astfel încât ei să nu mai rostească niciodată acest neadevăr. Deoarece ei toţi sunt copiii Mei, Eu doresc ca
ei să înveţe să vorbească despre adevărul ultim: ”Iubiţi Iubirea Unică (prezentă) în noi toţi”. A spune cuiva „Te
iubesc” este fals până când tu vei realiza adevărul: „Dumnezeu prezent ca iubire în mine este îndrăgostit de iubirea
Sa din tine".
Luna râde de milioanele de iubiţi bineintenţionaţi care fără să-şi dea seama îşi mint iubitele spunând: „Te voi iubi
pentru totdeauna.” Craniile lor sunt acoperite de nisipul măturat de vânt al eternităţii. Ei nu îşi mai pot utiliza răsuflarea
pentru a spune „Te iubesc”. Ei nici măcar nu-şi mai pot reaminti sau respecta promisiunea lor de a se iubi unul pe
altul pentru totdeauna.
Fa Fără a spune un cuvânt, Eu v-am iubit întotdeauna. Eu singur pot spune cu adevărat „Te iubesc”; deoarece eu vă
iubesc dinainte ca voi să vă naşteţi; iubirea Mea vă conferă viaţă şi vă susţine în fiecare moment al ei; şi Eu singur vă
pot iubi după ce porţile închisorii morţii se închid în spatele vostru; acolo unde nici cel mai sincer iubit omenesc nu vă
poate atinge.
sunt Eu sunt iubirea care manevrează păpuşile umane cu sforile emoţiilor şi instinctelor, pentru a juca spectacolul iubirii
pe scena vieţii. Iubirea Mea este frumoasă şi nesfârşit plină de bucurie atunci când o iubiţi doar pe ea; dar linia vieţii,
păcii şi bucuriei voastre este întreruptă atunci când în loc de aceasta vă lăsaţi angajaţi în emoţii şi ataşamente
omeneşti. Realizaţi, copiii Mei, iubirea Mea este cea după care voi tânjiţi!
Cei care Mă iubesc doar sub forma unei singure persoane, sau care Mă iubesc într-un mod imperfect doar într-o
singură persoană, nu cunosc ce este Iubirea. Doar cei care Mă iubesc într-un mod înţelept şi egal în tot şi care Mă
iubesc perfect şi egal ca tot pot cunoaşte cu adevărat Iubirea."
YOGANANDA

marți, 4 septembrie 2012

UTILE


Am primit zileletrecute acest mail si m-am gandit ca poate cineva are nevoie de tot ceea ce scrie aici. De fiecare data imi face placere sa impart cu voi.

"Frica sa nu gresesti…

Facand ceva si obtinand un rezultat gresit este mai productiv decat sa nu faci nimic. Orice reusita are o urma de esec in spatele ei si orice esec te conduce spre succes. Vei ajunge sa regreti mai mult lucrurile pe care nu le-ai facut, decat pe cele pe care le-ai facut.

Probleme…

Infrunta-le cu capul sus. Nu, nu va fi usor. Nu este nicio persoana in lume care poate depasi, fara sa greseasca, toate complicatiile cu care viata ne pune fata in fata. Nu suntem facuti sa rezolvam pe loc, toate problemele aparute. Nu asa am fost creati. De fapt, am fost creati sa ne suparam, sa ne intristam, sa fim raniti, sa ne impiedicam si sa cadem. Pentru ca tocmai acesta este intregul scop al vietii – sa ne infruntam problemele, sa invatam din ele, sa ne adaptam si sa le rezolvam in timp. Acesta este, in cele din urma, modul in care devenim persoanele care suntem.

Nu minti….

Poti minti pe oricine din lumea intreaga, insa nu te poti pacali pe tine insuti. Vietile ni se imbunatatesc, numai atunci cand acceptam provocarile care ne apar in cale. Iar cea mai dificila dintre provocari este aceea de a fi sinceri cu noi insine.

Nevoile proprii…

Cel mai dureros lucru este sa te pierzi, pe tine insuti ca persoana, atunci cand iubesti pe cineva prea mult. Si sa uiti ca si tu esti special. Da, ajuta-i pe ceilalti, dar ajuta-te si pe tine. Daca exista vreodata vreun moment perfect pentru a-ti urma visul sau pentru a face ceva care conteaza pentru tine, acel moment e cel de acum.

Fii pregatit…

Nimeni nu se simte niciodata 100% pregatit, atunci cand apare o noua sansa. Asta, pentru ca cele mai multe oportunitati din viata ne forteaza sa trecem dincolo de zona noastra de confort. In orice situatie, ne vom simti intai insufiecient pregatiti. Dar asta tine de procesul de invatare, nu-i asa?

Relatii din motive gresite…

Relatiile trebuie alese intelept. Este mai bine sa fii singur, decat intr-o companie neplacuta. Nu trebuie sa te grabesti. Daca trebuie sa se intample, se va intampla – la timpul potrivit, cu persoana potrivita si din motivele corecte. Indragosteste-te pentru ca asa simti, nu pentru ca te simti singur.

Fa-ti relatii noi …

Vei invata ca, in viata, oamenii pe care-i intalnesti, ii intalnesti cu un scop. Unii te vor testa, unii se vor folosi de tine, unii te vor invata cate ceva. Dar, cel mai important este ca vor fi si cativa care vor scoate la iveala tot ce-i mai bun din tine.

Nu concura cu toti ceilalti din jurul tau…

Nu te mai gandi la ce fac ceilalti mai bine decat tine. Concentreaza-te sa iti bati zilnic propriile recorduri. Succesul este, pana la urma, o lupta doar intre tine si propria-ti persoana.

Nu fi invidios pe ceilalti…

Invidia inseamna sa numeri toate harurile cu care au fost daruiti altii, in loc sa te uiti la tine si la ce ai primit tu. Intreaba-te urmatorul lucru: “Ce am eu si toata lumea isi doreste?”.

Invata din greselile vechi…

Putem iubi persoanele nepotrivite si putem plange pentru ceea ce am gresit, insa, indiferent ce intorsatura ia viata, un lucru este sigur: greselile ne ajuta sa gasim acele persoane si acele lucruri care sunt potrivite pentru noi. Toti gresim, toti ne zbatem si chiar toti regretam anumite lucruri din trecutul nostru. Orice lucru care ti se intampla, bun sau rau, te pregateste pentru un moment care urmeaza sa vina.


Nu-ti poti cumpara fericirea…

Multe dintre lucrurile pe care ni le dorim sunt scumpe. Dar adevarul este ca lucrurile care ne aduc cu adevarat fericirea sunt gratuite – dragostea, rasul, prietenia… Completati voi lista mai departe.


Nu astepta fericirea de la ceilalti…

Daca nu esti multumit cu tine, asa cum esti, nu vei fi fericit nici in relatia cu alte persoane. Trebuie sa-ti creezi stabilitate si fericire in propria viata, inainte de a o impartasi cu altcineva.

Nu trai in gol, gandindu-te si razgandindu-te…

Nu mai analiza asa de mult la fiecare situatie, caci vei crea probleme care nici macar nu existau. Evalueaza situatia si actioneaza. Nu poti schimba lucrurile cu care refuzi sa te confrunti. Progresul implica riscuri. Punct! Ca sa marchezi un gol, trebuie ca intai sa dai drumul la minge.

Nu-ti plange de mila…

Surprizele neplacute cu care viata te pune fata in fata nu fac decat sa-ti netezeasca drumul in directia care era menita pentru tine. Poate nu intelegi si nu vezi asta in momentul in care lucrurile rele se petrec si poate ca iti va fi greu. Dar reflecta si la celelalte lucruri negative care ti s-au intamplat in trecut. Vei observa destul de des ca fiecare dintre ele te-a condus intr-un loc mai bun, catre o persoana mai buna, la o stare de spirit minunata sau o situatie fericita. Asa ca, zambeste! Lasa-i pe toti sa vada ca astazi esti mult mai puternic decat erai ieri. Si astfel, chiar vei fi.

Nu tine suparare…

Nu-ti trai viata cu ura in suflet. Vei ajunge sa te ranesti mai mult pe tine, decat pe oamenii pe care ii urasti. Iertarea nu inseamna “Ceea ce mi-ai facut este in regula”, ci iertarea inseamna ” Nu o sa te las sa-mi strici fericirea, pentru totdeauna”. Iertarea este raspunsul… Renunta la ranchiuna, gaseste-ti pacea si elibereaza-te. Si, nu uita, iertarea nu e numai pentru alte persoane, ea este si pentru tine. Atunci cand e nevoie, iarta-te si pe tine, mergi mai departe si incearca sa te descurci mai bine, data viitoare.

Nivelul …

Refuza sa-ti cobori standardele, doar pentru a-i multumi pe cei care refuza sa si le ridice pe ale lor.

Explicatii si scuze la nesfarsit, pentru greseli…

Prietenii tai nu au nevoie de asta, iar dusmanii tai oricum nu vor crede. Doar fa ceea ce simti ca este corect.


Frumusetea bucuriilor marunte…

Bucura-te de lucrurile marunte, pentru ca intr-o zi te vei uita inapoi si vei descoperi ca ele erau, de fapt, lucrurile importante. Cele mai bune perioade din viata ta vor fi acele momente mici, aparent neimportante, pe care le-ai petrecut razand cu cei care conteaza pentru tine.

Sa faci lucrurile perfect…

Societatea nu premiaza perfectionistii, ci ii recompenseaza pe cei care duc lucrurile la bun sfarsit.

Calea usoara…

Viata nu e usoara, mai ales atunci cand planuiesti sa obtii ceva care sa merite. Nu alege calea usoara, care sa te duca acolo. Realizeaza ceva extraordinar.

Lucrurile sunt minunate, atunci cand nu sunt…

Este in regula sa te impiedici din cand in cand . Nu trebuie sa te prefaci sau sa demonstrezi mereu ca esti puternic. Nu ar trebui sa fii preocupat nici de ceea ce cred ceilalti – plangi, daca simti nevoia – este sanatos sa iti versi lacrimile. Cu cat mai curand vei face asta, cu atat mai repede vei fi pregatit sa zambesti din nou.

Nu invinui pe altii pentru necazurile tale…

Iti vei realiza visele, in masura in care iti vei asuma responsabilitatea pentru viata ta. Cand ii invinuiesti pe altii pentru lucrurile prin care treci, le predai lor controlul asupra acelor parti din viata ta.

Griji…

Grijile nu vor face ca ziua de maine sa fie mai putin grea, dar sigur vor face ca ziua de astazi sa fie mai putin vesela. Pentru a afla daca merita sa te ingrijorezi pentru o situatie intreba-te urmatorul lucru: “Va mai conta situatia asta peste un an? Peste trei? Peste cinci?” Daca raspunsul este nu, e clar ca iti faci griji inutil.

Concentreaza-te pe ce NU vrei sa se intample…

Concentreaza-te pe ce iti doresti sa se petreaca. Gandirea pozitiva este ingredientul de baza al oricarei povesti de succes. Daca te trezesti in fiecare dimineata gandindu-te ca ceva minunat ti se va intampla in ziua respectiva si esti putin atent, vei observa destul de des ca ai avut dreptate.

Nu fi nerecunoscator...

Oricat de buna sau grea a fost viata pana in acel moment, trezeste-te dimineata si fii multumit ca traiesti. Cineva, undeva se lupta cu disperare sa traiasca. In loc sa te gandesti la ceea ce iti lipseste, gandeste-te la ceea ce ai tu si le lipseste altora."