PENTRU SUFLET

E VREMEA COLINDELOR

SCRISOARE DESCHISA POPORULUI ROMAN

                                                           

Scrisoare deschisă poporului român, transmisă de Iustin Pârvu

POPOR ROMÂN,

Îţi scriu pentru că sper ca măcar acum, să îţi aminteşti cine ai fost, cine eşti şi poate aşa vezi încotro te îndrepţi! Eşti singurul popor european care trăieşte încă acolo unde s-a născut.

Nu o spun eu, o spune istoria popoarelor. O fi mult, o fi puţin, nu ştiu – dar ştiu că eşti unic în Europa, această Europă care te loveşte, te jigneşte şi te umileşte.

De ce o laşi să facă asta, când tu eşti singurul popor născut, crescut şi educat în graniţele sale? Eşti primul popor din lume care a folosit scrierea. Nu o spun eu, o spun tăbliţele de la Tărtăria şi o recunosc toţi cei care le-au studiat.

Acum 7000 de ani, când alţii nici nu existau ca popor, pe aceste meleaguri locuitorii scriau, pentru a ne lăsa nouă mândria de a fi prima civilizaţie care se semnează pe acest pământ.

Scrierea sumeriană a apărut 1.000 de ani mai târziu şi totuşi mulţi se fac că nu văd şi nu recunosc adevărul. Cât timp o să te laşi neglijat?

Ai fost singurul popor pe care nici o putere din lume nu l-a cucerit chiar dacă ai fost împărţit, despărţit şi asuprit de mai multe imperii. Nici unul nu a putut să te cucerească cât ai fost unit, nici romanii care au stăpânit doar o parte din vechea Dacie, cealaltă

fiind stăpânită de Dacii liberi, nici turcii care nu au reuşit niciodată să îţi transforme teritoriul în paşalâc. Toate marile înfrângeri s-au bazat pe trădare. NIMENI NU A REUŞIT SĂ TE SUPUNĂ CÂT AI FOST UNIT. De ce te laşi dezbinat? Ai fost scut creştinătăţii, când întreaga Europă tremura de teama islamului.

Sângele tău a salvat Europa iar românul Iancu de Hunedoara a salvat Viena şi întreaga Europa de furia semilunii. Acum, tu popor de salvatori ai creştinismului, eşti tratat ca un paria. Când îţi vei revendica drepturile? Din tine au apărut: Eminescu, Enescu, Brâncuşi, Gogu Constantinescu, Vuia, Vlaicu, Coandă, Petrache Poenaru, Nicolae Teclu, Spiru Haret, Herman Oberth, Conrad Haas. Dar ce păcat, cei mai mulţi şi-au pus minţile sclipitoare în slujba altor ţări pentru că acasă nu i-a ascultat nimeni. De ce ai lăsat să se întâmple asta? Astăzi, popor român pentru tine se rescrie istoria. Cum vrei să se facă asta? Cum vrei să te vadă cei ce îţi vor urma?

Astăzi, ca şi pe vremea fanarioţilor, domnitorul şi divăniţii nu au nici o legătură cu tine. Sunt străini de interesele şi dorinţele tale, tot ce doresc este să stea cât mai mult în funcţie şi să câştige cât mai mult. Tu taci !!!

Astăzi, ca şi pe vremea cuceririi romane, bogăţiile tării, aceleaşi mine de aur, argint sare, mierea acestui pământ, sunt exploatate de alţii cu braţele tale şi se duc pentru a umple vistieriile străinilor de neam. Tu taci !!!

Astăzi, ca şi pe vremea asupririi austro – ungare, drepturile românilor sunt călcate în picioare, iar cei puţini fac legea pentru cei mulţi. Tu taci !!!

Astăzi, ca şi în vremuri de restrişte, românii pleacă din ţară, să muncească, sau să îşi vândă inteligenţa, pentru că ţara lor nu are nevoie de ei. Câţi dintre ei sunt viitorii Brâncuşi, Coandă, Conrad Haas, te-ai gândit la asta ? Conducătorii acestei ţări au nevoie de slujbaşi proşti, lipsiţi de educaţie, lipsiţi de caracter, lipsiţi de voinţă, lipsiţi de coloană vertebrală, ca să îi poată îndoi şi face figurine de plastilină din ei. Tu taci !!!

Astăzi, ca şi pe vremea bolşevismului, la mare preţ sunt trădătorii, linguşitorii, vânzătorii de neam şi conştiinţă, traseiştii politici, gata să calce pe cadavre pentru a parveni şi a îşi păstra privilegiile. Tu taci !!!

Astăzi, parlamentul şi guvernul ţării, divăniţii de azi, arendează pământurile şi întreprinderile „nerentabile” la indicaţiile unor străini de neam cărora le cântă osanale, unor arendaşi străini, spunând că asta se numeşte privatizare. Pentru aceste arende, ei primesc peşcheşul, iar ţara rămâne pe butuci. Tu taci !!!

Astăzi, urmele civilizaţiei străbunilor voştri sunt şterse, pentru ca fiii tăi să nu mai ştie niciodată cum au apărut ei pe acest pământ, cine le sunt strămoşii şi care le sunt meritele:

1. Vechile situri arheologice sunt distruse, se construiesc şosele experimentale peste ele, Sarmisegetuza, Grădiştea, Munţii Buzăului,

sunt vândute sub pretextul impulsionării turismului, unor privaţi care, habar nu au că în pământul pe care îl calcă zace istoria ta încă nedescoperită. Tu taci !!!

2. Elemente din tezaurul ţării, sunt trimise „la expoziţie” în afara ţării şi uită să se mai întoarcă, iar cei ce le-au scos, nu dau nici un răspuns, se fac că au uitat de ele. Tu taci !!!

3. Arhivele tării sunt cedate printr-o lege a arhivelor, străină de interesele naţionale, celor ce vor să scoată din mintea românilor ideea şi dovezile de unitate naţională. Tu taci !!!

Slujbaşii ţării, căftăniţii, vând la preţ de piatră seacă şi fier vechi, bunurile realizate de tine, sub oblăduirea şefilor lor, împart banii, apoi sunt „judecaţi” de ochii lumii şi primesc pedepse cu suspendare, adică „mulţumesc, la revedere, te mai chemăm noi când avem nevoie de serviciile tale”. Tu taci !!!

Oştirea ţării este batjocorită, decimată, dezarmată, pusă în slujba altora, copiii tăi mor pe pământuri străine, iar Hatmanul Suprem vine în faţa ta şi spune că suntem într-o mare încurcătură, vom fi nevoiţi să împrumutăm avioane străine pentru a ne asigura siguranţa aeriană, de parcă asta s-a întâmplat peste noapte şi nu este urmarea politici sale dezastruoase, de parcă nimic din ceea ce se întâmpla românului azi nu i se datorează lui. Tu taci !!!

Dispar din instituţii ale statului arhive cu invenţii şi inovaţii de interes strategic privind cercetarea nucleară. Cei puşi să le păzească nu păţesc nimic, iar cei ce trebuie să investigheze, spun că nu e nimic deosebit. Tu taci !!!

Şi se fură voturile, iar comisia care trebuia să investigheze pe cei care au fost prinşi cu vot dublu, nu dă nici un răspuns, deşi există dovezi că ai fost furat şi voinţa ta răsturnată. Tu taci !!!

În divan, se fură la 2-3 mâini, unii chiulesc, alţii se fac că lucrează, iar alţii mânuiesc legile după bunul plac, în văzul tuturor şi nu li se întâmplă nimic. Tu taci !!!

Sistemul educaţional se reduce la bani, bani la înscriere, bani la examene, bani la absenţe, bani la promovare, bani la angajare, bani la reexaminare. Copiii tăi nu mai ştiu nici cum îi cheamă dacă nu se uită pe internet sau nu primesc un SMS. Tu taci !!!

Dacă te îmbolnăveşti, nu ai unde să te duci, s-au închis spitalele, s-au scumpit medicamentele, trebuie să mergi dacă eşti operat cu faşele şi anestezicul de acasă, altfel mori neoperat sau deschis şi neînchis. Intri în spital pentru o unghie lovită şi ieşi cu 10 boli pe care nu le aveai la intrare. Tu taci !!!

Un copil de 15 ani, român sportiv, este bătut de colegii de echipă maghiari, pentru că e român, chiar de Ziua Naţională a României. Nu se întâmplă nimic. Ceva mai târziu, Hocheiştii Naţionalei României (de naţionalitate maghiară) la un meci cu selecţionata Ungariei, tac când se intonează Imnul României, dar cântă cu foc imnul Ungariei şi pe cel al Ţinutului Secuiesc, imn care nu avea ce căuta la o manifestare oficială. Toţi tac !!! Tu taci !!!

Guvernanţii nu fac altceva decât să te jupoaie, îţi bagă mâna în buzunar şi îţi iau banii, pentru că eşti prea bogat în viziunea lor, sau nu meriţi ce ai câştigat, iar ţara nu are bani. Se împrumută lăsându-te dator pe sute de ani, fără să le pese ce vor face şi de unde vor plăti datoriile cei ce le vor urma. Tu taci !!!

Duşmanii tăi, cei ce vor să te vadă dispărut pentru a îţi lua locul, îţi impun ce să mănânci, ce să bei, ce medicamente să iei, fac experimente cu tine, te folosesc drept cobai cu avizul şi ajutorul trădătorilor din fruntea ţării, care le aplică legile într-un Codex Alimentarius care te duce la pieire. Tu taci !!!

Parlamentarii îşi votează legi speciale, se protejează împotriva judecăţii pentru hoţiile şi prostiile pe care le fac, se acoperă cu legi făcute numai pentru ei, şi fură acoperindu-se unul pe altul. Tu taci !!! 

Preşedintele ţării îşi exprimă oficial acordul de modificare a Constituţiei ţării, la cererea unor străini, care îşi urmăresc propriile interese, fără a consulta măcar parlamentul, dar să te mai consulte pe tine… Tu taci !!!

Un român plecat de acasă, descoperă peste hotare că ţara lui are de recuperat o sumă mare de bani de la alt stat. Ce fac parlamentarii români? Refuză să investigheze cazul, pentru că nu vor să îi supere pe cei ce îi ţin pe jilţuri, fără să le pese de interesul naţiunii, trădând jurământul făcut la investire. Tu taci !!!

ASTA SE ÎNTÂMPLĂ ASTĂZI, POPOR ROMÂN, ŞI TU TACI !!!

Dacă ar fi ca tot ceea ce se întâmplă să se răsfrângă numai asupra ta, românul de azi, nu ţi-aş scrie un cuvânt. Te-aş lăsa să lâncezeşti, să dormi până se aşterne praful peste tine şi mătura istoriei te va scoate afară din mintea celor ce vor urma, ca pe o întâmplare neplăcută. Dar tu popor român de azi, eşti legat de cel de ieri şi de cel de mâine şi odată cu tine piere nu numai trecutul, dar şi viitorul acestui neam.

Cât o să mai taci ?

Trezeşte-te, popor român, trezeşte-te român adormit şi nu lăsa să se şteargă dintr-o trăsătură de condei, tot ce ti-au lăsat părinţii, nu îţi lăsa copiii pe drumuri, sclavi ai celor ce nici nu existau pe când tu ştiai să scrii.

sursa: http://www.cotidianul.ro/template/article.php?id=210969&skip=1

DA! FEMEIA SA SE TEAMA DE BARBAT...

                                         

Că Dumnezeu este iubire și că dogma religioasă este misogină sunt dincolo de orice demonstrație. Mesajele incluse în Biblie sunt trunchiate, susținând superioritatea masculinului și inferioritatea femininului. Fără să dorească întemeierea unei religii, nici măcar Iisus nu a putut împiedica folosirea tendențioasă a puterii cuvintelor sale ca temelie pentru oficializarea patriarhatului: dictatura bărbaților asupra femeilor. Citind Biblia printre cuvinte, Adevărul iese oricum la suprafață, pentru că nu poate fi ascuns. Sau poate fi ascuns cu intenție acolo unde este cel mai greu de găsit și de crezut: la vedere.

Slujba de cununie conține pasaje extinse din Epistola către Efeseni a Sf. Apostol Pavel. Femeilor li se recomandă să se supună bărbaților (5.22), pentru căbărbatul este cap femeii (5.23) iar, ca un apogeu, femeia să se teamă de bărbat(5.33). Aceste fragmente aparent îl absolvă pe bărbat de orice responsabilitate și îl instaurează pe tronul de domn și stăpân al femeii. Iar dacă 'așa a zis Dumnezeu', bărbatul are toate drepturile asupra femeii, când vrea el, indiferent de voința ei, căci doar 'i se cuvine'.

Se trece cu vederea că Sf. Aposol Pavel confirmă că iubirea necondiționată nu există! Prin urmare, cadrul unei căsnicii și durata ei sunt condiționate de legea schimbului, de ceea ce oferă femeia ca răspuns la stimulii bărbatului. Se omite de obicei în interpretările misogine fișa postului pentru bărbat. În aceeași epistolă citată în slujba de cununie apare lista cu obligații ale bărbatului:

• (...) precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru totul. (5.24)

Și dacă bărbatul nu i se supune lui Hristos? Dacă bărbatul ia decizii și face alegeri care nu sunt în Hristos? Dacă a rătăcit calea? Ascultarea femeii se face cu discernământ, nu cu ochii închiși. Un bărbat orgolios peste fire, nestăpânit în viciile sale ori dereglat psihic este clar că nu-l urmează pe Dumnezeu, că nu trăiește în planul divin, că nu aspiră spre înalt. După cum spune textul biblic, întru totul femeia e datoare să se supună bărbatului numai dacă el îl manifestă pe Dumnezeu prin el. 

• Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea. (5.25)

Bărbatul care se pune doar pe el în centrul propriei vieți nu este bărbat. Este doar om. Energia masculină este energia dăruirii. Când bărbatul face din propriul bine și confort scopul vieții sale, el nu este demn de o viață de familie. Tot ce este și are bărbatul mai bun și mai frumos devine al femeii cu care se însoțește. Cuplul este un spațiu al împărtășirii și al simbiozei. Tu și noi îl sfințesc pe eu. Și nu, iubirea nu este sacrificiu! Nu înseamnă să renunți la tine ca să-i fie bine doar celuilalt! Iubirea înseamnă să sacrifici tot ce este lumesc, să păstrezi și să dăruiești tot divinul din tine. Ce avem de sacrificat? Orgoliul, mândria, egosimul, lăcomia, minciuna, trădarea, ignoranța, neiertarea, răzbunarea, ura, răutatea. Tot ceea ce ne trage în jos în loc să ne apropie de chipul nostru divin. Bărbatul care muncește permanent cu el, îngrijindu-și lumina interioară, își face și femeia să strălucească. 

• (...) bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte. (5.28); (...) fiecare aşa să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi. (5.33)

Nu poți iubi pe cineva decât în măsura în care te iubești pe tine. Iubirea de sine să măsura iubirii pe care o poți primi și dărui. Bărbatul are datoria să se iubească, să se respecte, să fie mulțumit de el și așa cum își hrănește zilnic trupul, deci așa cum consumă și își rafinează gusturile și plăcerile, este responsabil să producă, să muncească, să creeze, să evolueze și să împărtășească totul cu femeia sa. În plus, după cum bărbatul își respectă nevoile personale, este dator să asculte de nevoile femeii și să le pună chiar mai presus de ale sale. 

Atunci când condițiile de mai sus nu sunt respectate, cuplul își încheie misiunea, respectiv căsnicia devine nulă. Este binecunoscută o pildă din viața părintelui Arsenie Boca. La o slujbă de cununie, toată asistența a râs la textul care vorbea despre supunerea femeii, mireasa plecând capul umilită. Părintele a așteptat predica de final pentru a îndrepta neînțelegerile, adresându-se tinerei căsătorite: Dacă nu te iubește, să nu-l asculți! 

Iubirea nu este un joc de putere. Supunerea și ascultarea în cuplu trebuie să vină din iubire, nu din frică. Bărbatul este dator să-și iubească femeia, nu să-și folosească puterea asupra ei. Căsnicia întemeiată pe o relație de putere, dominare, control, interese materiale, sabotaj nu este binecuvântată de Dumnezeu. 

Singurul aspect în care bărbatului i se permite să fie mai mare decât femeia lui este în iubire! Se spune în popor că o căsnicie fericită și trainică este aceea în care, la început, bărbatul este acela care își iubește mai mult femeia. Fetelor li se recomandă să aleagă de soț un bărbat care aleagă el după ele, nu invers. Biblia confirmă această vorbă de duh. Bărbatul să-i fie cap femeii. El înainte, ea după el. Femeia își urmează bărbatul, îl ascultă, i se supune. Bărbatul dă direcția, vede primul, croiește drumul, iar femeia vine după el, îl ghidează, în temperează, se identifică cu el în armonie și echilibru, îl desăvârșește pe măsură ce se se desăvârșește pe ea prin cuplu. 

Frica este absența iubirii. O femeie știe că bărbatul ei este acela pentru care e dispusă să-și lepede toate fricile și să-și pună viața și sufletul în mâinile lui. Dar cum se scapă de o frică? Doar manifestând-o! Prin urmare, întâlnirea cu ‘bărbatul ei’ va aduce atâta lumină în viața unei femei încât ea va manifesta mai întâi umbra, ca să o vindece. Energia bărbatului care întregește femeia la nivel divin este atât de copleșitoare încât ea nu face față și nu găsește altă soluție decât să fugă ori să se întoarcă la ce a mai trăit. Dar dacă el o iubește, stă pe loc și o așteaptă, îi dă un timp, îi oferă spațiu, îi permite să se manifeste, o însoțește în călătoria de recunoaștere și vindecare, o ține de suflet. Iar dacă ea îl recunoaște, știe că nu are oricum nicio șansă și că el este el. Iar dacă binecuvântarea este de Sus, iar iubirea lui este mai mare decât frica ei și se trezește și ea, atunci pune Dumnezeu mâna. Dacă e nevoie, face și o minune.

Când femeia se teme de bărbat, iar frica ei nu are nicio putere în fața iubirii lui, cei doi formează un întreg, devenind amândoi un trup (aceeași epistolă, 5.31). Unde sunt 2 apare și 3, iar treimea este o altă unitate. Sfântă. Totul este de acum între el, ea și Dumnezeu (2+1), care este mereu cu ei, cei doi nefiind niciodată singuri, ci având toată puterea vieții de partea lor prin singura putere adevărată în orice relație: iubirea împărtășită. Bărbatul își dizolvă egoul în Dumnezeu, devenind Lumina și Iubirea în care femeia își dizolvă fricile.

Pentru orice femeie, bărbatul ei este acela care are puterea de a o conține ca un vas, cu tot ce este ea. Un vas din care ea se străduiește să scape, nevenindu-i să creadă că el este atât de mare, peste ea și peste tot. Iubirea și dăruirea totală sperie. Dar dacă și ea îl iubește și se trezește, recunoaște în cele din urmă în el bărbatul care o cuprinde atât în lumina, cât și întunericul său. După ce îl neagă și se revoltă, îl acceptă și se abandonează, devenind egala lui în toate și în Dumnezeu. Pentru o femeie, bărbatul de la Dumnezeu are leac de orice frică. 

sursa: http://valeriupanoiu.blogspot.ro/2017/09/da-femeia-sa-se-teama-de-barbat.html?spref=fb&m=1

POVESTEA INGERULUI INTRUPAT

                                                            

Odată, demult, un înger a decis să coboare pe Pământ, să se întrupeze şi să trăiască asemeni oamenilor, pentru a învăța cea mai grea lecţie a existenţei, iubirea de sine. După ce a luat această hotărâre, îngerul a cerut de la Dumnezeu o călăuză care să-l însoţească până pe Pământ.

Într-o zi oarecare, îngerul, însoţit de un bătrân înţelept, a coborât din cer pe o scară de lumină. Cu cât se apropia de Pământ, cu atât pierdea din strălucire, dar îşi spunea: nu-i nimic, am să-mi recuperez lumina. Apoi, în locul aripilor au apărut braţele şi, odată cu ele, a apărut și teama că va cădea, că se va prăbuşi pe pământ, așa că  a început să se prindă, cu putere, de scară.

Bătrânul care îl însoţea a spus:

„Nu-i nimic, aşa se întâmplă de fiecare dată, este ceva normal dacă vrei să devii om, va trebui să te obişnuieşti. Frica este sentimentul cel mai cunoscut de către oameni”.

După ce a terminat de coborât scara, devenise deja om. Evident că atunci când a început să pășească pe pământ, au apărut problemele. Picioarele îi sângerau foarte tare, deoarece coborâse pe vârful unui munte. Mâinile îl dureau şi tot corpul îi asuda din cauza căldurii şi a efortului depus pentru a nu aluneca în gol. Dar eforturile sale l-au ajutat să escaladeze muntele şi chiar să ajungă pe un platou. Însă, odată ajuns, a început să se vaiete de rănile pe care le simţea pe tot corpul; chiar dacă reuşise, el continua să se plângă şi chiar a cerut călăuzei sale să-l ajute să se întoarcă.

– Este foarte greu, a spus el, vreau să renunţ, ştiu că am hotărât singur să vin aici, dar nu am ştiut cât de greu este şi ce efort presupune.
Călăuza i-a răspuns:

– Ştii bine că asta nu se poate, va trebui să duci drumul până la capăt, doar aşa iţi poţi învăţa lecţia pentru care ai venit aici.
– Cum am să reuşesc asta? Nu mai am aripi, nu mai am puteri, nici măcar nu mai ştiu care este drumul meu sau ce lecţie am de învăţat; cum am să mă descurc?

Întrebările lui însă, nu primeau nici un răspuns, deoarece călăuza începuse  deja să urce înapoi pe scara spre cer.

– Te rog, striga în continuare îngerul-om, nu mă lăsa aşa! Spune-mi doar care este lucrul esenţial pentru un om.
– Cel mai important lucru pentru un om este să nu rănească nici un suflet.

Îngerul-om a respirat uşurat şi a strigat, plin de entuziasm:
– Hei, asta este uşor. Este nevoie doar să fiu atent la nevoile celor din jurul meu.
Călăuza, continuând să urce, s-a întors către îngerul-om şi i-a spus:

– SĂ NU RĂNEŞTI NICI MĂCAR SUFLETUL TĂU.

Îngerul-om a amuţit.  O lacrimă a început să-i brăzdeze obrazul. Într-un final, s-a adunat şi a strigat cu vocea stinsă, după călăuză:

– Bine, dar asta îmi va lua timp. Va trebui sa exersez până la finalul vieţii.
Călăuza, ajunsă aproape de capătul scării, şi-a întors capul şi a strigat:

– Parcă doreai să afli care este lecţia vieţii tale şi motivul pentru care ai venit pe pământ, nu!?

Doar respectându-te pe tine, iubindu-ţi sufletul, atât de mult, încât să nu-l răneşti, vei putea să-ţi aduci aminte de unde vii, cine eşti cu adevărat şi care este lecţia vieţii tale pe Pământ. Oferă-ţi şansa să te iubeşti pe tine însuţi. Eşti mai important decât îţi dai voie să crezi…

sursa: https://daniela-floroiu.ro/povestea-ingerului-intrupat/

ULTIMII VRACI AI ROMANIEI

 În satul bihorean Poienii de Sus, încă se mai păstrează ştiinţa dacică a tămăduirii cu plante. Deţinători ai secretelor ancestrale de comunicare cu duhul viu al naturii, urmaşii vracilor daci continuă până în ziua de azi prepararea de leacuri străvechi, care vindecă orice boală cu rugăciuni şi descântece. O tradiţie milenară, păstrată cu sfin­ţenie în zona vestică a Munţilor Apuseni - 

"Boala piară în pustie, în loc lasă bucurie"

Bătrânul şi copilul s-au oprit în mijlocul pajiştei. De jur-împrejur era doar câmpul smălţuit de culo­rile florilor. Soarele urcase în crucea cerului, arun­când peste lume văpăi orbi­toare. Un timp au stat aşa, nemiş­caţi. Din depărtare, pălăriile lor de paie pă­reau doi fluturi uriaşi. Bă­trânul privi îndelung flo­rile. Înfipse în pământ bâta cu care venise şi îşi trase copilul înaintea lui. Cu faţa către răsărit şi cu mâi­nile pe umerii flăcăuaşului, spuse:

"Doamne, Tată Creator/ Te rog să-mi vii în aju­tor./ Doamne, Tu mă-nvred­ni­ceşte/ Mâinile mi le sfin­­ţeşte/ Orice flori culeg cu ele,/ Păpădie, soc, sulfină,/ Plante din a Ta grădină,/ Dă-le leac şi vinde­care/ Pentru toţi oamenii care/ Au un suflet bun, curat/ Ca floarea ce-am căpătat./ Îndeapărtă tot ce-i rău/ Când va bea din ceaiul meu./ Cor­pul lor îl luminează,/ Gura le-o în­des­cleştează,/ Boala piară în pus­tie,/ În loc lasă bu­curie./ Amin".

Bătrânul şi copilul îşi făcură semnul crucii şi, fără să mai spună nimic, se apu­cară să culeagă plan­tele din jurul lor. Copilul era tot cu ochii la mâi­nile bătrâ­nului, şi ce plantă rupea el, întocmai adu­na şi el, străduindu-se să o culeagă chiar de aceeaşi lun­gime. În câteva ore, au adu­­nat un snop mărişor. L-au legat într-o pânză albă, adusă anume de acasă, şi bătrânul luă bâta şi o trecu prin mijlocul legăturii. Îşi făcu sem­nul crucii încă o dată şi, săltând sarcina pe umăr, porniră îna­poi, spre satul Poienii de Sus.

Vracii din Poienii de Sus

Alexan­dru Albuţ

Pe copil îl cheamă Ale­xandru Albuţ. La început a în­văţat cum să deo­se­bească plantele după flori şi du­pă frunze, după cu­loarea tulpinei sau după rădă­cină, apoi a învăţat perioadele când se culeg: ierbu­rile cu flori erau bune vara, rădăcinile se culegeau iarna (untul-pă­mân­tu­lui, strigoaia şi genţiana), une­le, precum ma­cul, aveau putere dacă erau adunate pe rouă, altele erau bune când soarele ardea cu pu­tere, altele, pre­cum feriga mare, nu se culegeau de­cât noaptea. De la bu­nicul său, şi mai târ­ziu de la tatăl său, a în­văţat bo­lile pe care fiecare plantă le vindecă, şi cantităţile în care ierburile trebuie folo­site. Încetul cu încetul, a moştenit între­gul meşteşug al tămă­duirii cu plan­te, a învăţat pute­rile magice din flori şi rădăcini, aşa cum şi tatăl şi bunicul lui învă­ţaseră de la moşii şi stră­moşii lor. As­tăzi, Alexan­dru Albuţ este unul din­tre cei mai renumiţi tămă­duitori cu plan­te din Poie­nii de sus, un sat bihorean de lângă Beiuş. "Cred că de pe la 6-7 ani am mers la cules de plante", îşi aminteşte Alexandru. "Câ­teo­dată mergeam în câm­puri, dar alteori mergeam pe dealuri sau căutam prin păduri. Parte din moştenire sunt şi locurile unde cauţi anu­mite plante. Se întâmplă să ne ducem de­parte, după untul pământului, sau brei, cum îi mai zicem noi. Şi pentru că se scotea rădăcina şi să­pai gropi adânci după ea, câteodată nu te în­tor­ceai în aceeaşi zi şi dormeai pe la câte un cioban sau în câte o şură şi mâncai din straiţă, o bucată de pită cu brânză şi ceapă. 

La adunatul anumitor plante nu mă luau, pentru că se făcea la miezul nopţii, pe lună plină, departe de sat, sau cum era cazul la feriga folo­sită în descân­tece, se aduna noap­tea, în pielea goală, tot pe lună plină. Îmi amin­tesc că de feriga aceea culeasă noaptea ne în­trebau la târguri în primul rând ţigăncile. Noi o vindeam pentru că era vermi­fug puternic, dar ele o luau să facă vră­jitorii cu ea, des­cân­tece de facere sau desfacere de căsnicii. La noi în sat erau mulţi care vinde­cau cu plante, dar fiecare familie în parte avea rânduiala ei. De la bunicul, noi am păstrat acea rugă­ciune pe care v-am spus-o, însă alţii aveau alte ru­găciuni sau chiar descân­tece, pe care le spuneau înainte de a merge la cules. Duhul cu care pleci la cules de plante e foarte im­portant. Fiecare are secretul lui moş­tenit. Ceea ce am învă­ţat de la bă­trânii mei a fost că dacă pui dragoste şi pui suflet în ceea ce faci, fără să te gândeşti doar la profit, şi Dumnezeu îţi răspunde. Dacă eşti cu smerenie şi cu dragoste către Dumne­zeu, mai mare putere au şi plantele, pentru că se face voia Lui".

 Cu timpul, unele plante, ca silurul (sau iarba de ochi) şi năpraznicul, s-au împuţinat, în schimb, bolile s-au înmulţit şi s-au întărit, devenind tot mai greu de vindecat. Ca tămăduitor, Alexandru nu doar că a început să cunoască din ce în ce mai bine pute­rea plantelor, dar a început să îşi dea seama şi de felul de a fi al bolilor. Tot mai des i se cer tra­tamente pentru diabet sau obezitate, dar cele mai grele cazuri rămân cele de cancer, mai ales că oamenii vin în faze avansate ale bolii, când mare lucru nu mai e de făcut. Bolnavii îi scriu sau îi telefonează, el notează într-un caiet şi porneşte, ca pe vremuri, să adune plante şi să le aducă acasă, învelite într-o pânză albă. Unul dintre fiii săi, Mihăiţă, îl ajută şi învaţă la rândul său secretele plantelor. Mulţi vin­decători cu plante din zonă le comandă la cule­gătorii profesionişti, vecini de-ai lor, care mai bat, încă, adâncul văilor şi pădurilor de pe costişele Apusenilor, însă Alexandru, deşi are mai pu­ţine preparate de vânzare, preferă să respecte vechea moş­tenire a culesului per­so­nal de plante.

"Mai ales după 89, a fost o explozie de cancere. Îna­in­te, noi îi spuneam în sat la boa­la asta «rac», şi era des­tul de rară. Acum, majo­rita­tea celor ce vin să ceară tra­tament suferă de cancer. Pen­tru toate bolile există un re­mediu în plante, şi cancerul se poate vindeca sau ţine sub control, dacă este luat din timp. Mama mea a avut cancer la plămâni. Doctorii îi mai dă­deau trei luni de trăit dar, cu toate astea, a mai dus-o încă şapte ani, a murit dintr-un accident. Hrea­nul cu obligeană fac mi­nuni pentru plămâni, iar ca plante anti-canceri­ge­ne, spân­zul rămâne cel mai puter­nic citostatic «ver­de», fără efecte secundare. E o plantă foarte to­xică şi trebuie să ştii cum să o iei, dar face mi­nuni. La fel năpraznicul, trifoiul roşu sau o anumită specie de pufu­liţă. Au puteri mari împotriva cance­rului. Dar, din experienţa mea, pot să vă spun două lucruri. Sigur că Dum­nezeu ne-a lăsat plantele să ne fie de leac şi de aju­tor, dar boala noi o lăsăm să vină şi să se instaleze. Boala vine fie prin alimentaţie, fie prin stările sufleteşti. Şi dacă ajungem la stările sufle­teşti, ajungem la ură, la mânie, la supărare şi stres, cum se zice acum. Numai că şi astea, tot la Dum­nezeu ne întorc, pentru că toate vin din păcate sau din pa­timi, din orgoliu, din mândrie, din lipsa de smerenie sau de iertare pentru celălalt. Câtă vreme rădăcina sufletească a bolii nu este vinde­cată, nici boala nu va da înapoi. Cu post, abţinere şi smerenie poţi să treci peste orice boală. Să fii iertător cu toţi şi bu­curos în toate!", spune Alexandru, proprietarul fir­mei de preparate din plante "Albuţ şi fiii". "Şi să nu uiţi să ceri binecu­vântarea lui Dumnezeu".

Pe uliţa satului

 

Vestitul doctor al antichităţii, Dioscoride, a scris mult despre daci şi ştiinţa lor de a vindeca. Vracii daci erau cunoscuţi până în Orient şi până la Roma pentru felul în care ştiau să folo­sească puterea ma­gică şi vindecătoare a ierburilor. Satul bihorean Po­ienii de Sus, de la poalele vestice ale Parcului Na­tural Apuseni pare desprins din acele poveşti vechi de două mii de ani ale lui Dioscordie. Aproape că nu există om în sat care să nu cunoască plantele şi să nu ştie tămădui cu ele. Reţete şi se­crete vechi, ajunse la noi poate din timpul lui Za­molxis, încă le poţi afla pe uliţele aşezării. E de ajuns să aştepţi până la vremea înserării, când oa­menii se întorc acasă, cu "sarcinile" de plante culese în puterea soarelui de amiază. Câte o femeie des­culţă, venită cu snopii de ierburi dinspre albia Cri­şului pietros, sau câte un bătrân cu o straiţă de bu­ruieni, te vor privi lung, îţi vor spune că aşa s-au pomenit, cule­gători de plante din moşi-strămoşi şi vor sta cu tine la poveşti despre puterea florilor şi a rădăcinilor.

Lelea Viorică lasă straiţa jos şi îmi spune: "E o poveste cum că Maria Tereza a imperiului era foar­te bolnavă şi niciun doftor nu i-a găsit leac. Şi au plecat de la noi din sat două femei şi i-au dus leacuri de-ale noastre, bătrâneşti. Şi, pentru că îm­părăteasa s-a făcut bine, a dat dreptul poie­narilor să vândă leacuri unde vor ei, în toată îm­părăţia, de-aici şi până la Viena. Multă lume vine la noi şi îşi găseşte leac aici, pe uliţele noas­tre. Şi cine nu poate ajunge ne trimite scri­soare sau ne sună la te­lefon şi noi trimitem ce îi e de folos".

Adevărul este că aproape toate casele mari şi frumos îngrijite din Poienii de Sus au fost făcute din ceaiuri, creme şi tincturi. Chiar şi pe vremea lui Ceauşescu, poienarii au avut dreptul să vândă leacuri oamenilor veniţi din toate colţurile ţării, ca să se vindece de orice boală, de la reumatism la ciroză sau boli de piele. Şi atunci, ca şi acum, podu­rile caselor erau amenajate cu rafturi şi burduşite cu plante puse la uscat, care umpleau aerul de miresme până toamna, târziu. De obicei familia lucra împre­ună, femeile, copiii şi bătrânii mergeau la cules, bărbaţii se ocupau de pregătirea reţetelor şi de vân­zări. După revoluţie, mulţi dintre poienari au trans­format ştiinţa vindecării cu plante într-o afacere, şi multe din produsele lor, făcute după reţete stră­vechi, se găsesc astăzi în farmacii. În urmă cu aproa­pe o sută de ani, lucrurile stăteau un pic altfel.

Moş Teodor cu cămaşă albastră

 

"Am nouă zeci şi... nouă zeci şi... am aproa­pe o sută de ani, ăla care-i la 80 îi tânăr, bun-înţeles!", spune Gavra Teodor, nereuşind să facă un calcul exact. Înalt şi slab, cu ochii de un albastru profund şi părul alb, Teodor este cel mai bătrân om din satul Poienii de Sus. Nu se mai ocupă de culesul plan­telor, însă fiul său i-a moştenit meşteşugul, şi-a făcut firmă şi vinde lea­curi sub sigla Apu­seni Plant. Bătrânul Teo­dor umblă îmbră­cat la patru ace şi su­pra­ve­ghează reţetele de tincturi şi alifii.

"Când eram copil, era un evreu în sat, care avea magazin. Era o clădire mare, de cărămidă, aici, în capătul uliţei. Astăzi nu mai există. El cum­păra de la noi orice fel de plante îi du­ceam. Aşa am învăţat eu buruienile, ducându-le la evreu să fac un ban. Da' bun-înţeles, le urcam mai întâi în pod şi le uscam. Când încasam de la el, pri­mul lucru pe care mi-l cumpăram era o limonadă. Avea o limo­nadă făcută cu sifon, o culoare roşcată şi re­ceeee... o bunătate... Eh, după aia am crescut şi mergeam să vând leacuri prin ţară, cu naşul meu. Ne duceam prin toată Moldova, da' cel mai mult vindeam la Galaţi. Trăgeam la hanul lui Lupos. Făceam bu­cheţele din toate plantele ce aveam la noi şi mer­geam cu ele să le prezentăm la medicul legist al oraşului. El ne întreba despre fiecare ce plantă este şi la ce e bună şi noi răspundeam. La sfârşit, ne dădea o hârtie semnată de el, şi numai în baza ei puteam să vindem la piaţă. Şi noi ne du­ceam şi ne puneam în faţa farmaciei, unde puneam pe o masă săculeţii de pânză cu plante. Pfuuu! La farmacie nu mai era nimeni şi la noi era coadă! Da' n-avea ce să ne facă farmacistul, că aveam hârtie de la me­dicul legist. Şi tot aşa mer­geam prin oraşe, câte 3-4 săptămâni, până vindeam toată marfa. Şi măcar că naşu meu era cam beţiv, cât umblam cu plante prin ţară, nu puneam pică­tură de alcool în gură, că era regulă să fim corecţi".

 

Vânzarea pe atunci mergea uşor. Oamenii ve­neau şi îi explicau de ce suferă, ce îi doare şi de când. Teodor se gândea, şi din cei 15-20 de săculeţi cu plante făcea o combinaţie. Punea din fiecare o anumită măsură, în funcţie de câtă "vechime" avea boa­la şi cât de tare era vă­tămat pacien­tul. De când punea plantele în straiţă, ştia fiecare la ce e bună şi în ce combinaţii se potri­veşte. Coada-şoricelului, tu­riţa-mare, rostopască şi dracila erau bune pentru ficat, fiere şi digestie. La ele se putea adău­ga şi brâul-vântului. Păducelul şi valeriana sau odoleanul le punea deoparte pentru "boli de suflet", pen­tru oameni nervoşi, cu su­pă­rări şi necazuri, că să le aducă liniştea. Sânzienele erau adunate pentru cine venea cu tuse, dureri de gât, laringite sau faringite. Teo­dor garanta că dacă boala e la început, cu remediile lui, în 5-6 zile, omul se pune pe picioare. Numai la boli foarte grele, cum era racul, chema omul acasă şi stătea de vorbă cu el şi îi explica în detaliu reţeta, pentru că, de obicei, le dădea spânz negru, cel mai tare fel de spânz, luat de pe Padiş, şi ăsta era "otrăvicios".

"Plantele îs ca şi omu', fiecare e cu carac­terul ei, că unele sunt mai aspre, cum e spânzul, că nu poţi folosi decât în cantităţi mici, şi sunt şi plante mai slabe sau mai firave. Da' toate plantele sunt bune, dacă le cunoşti puterea. Uite, troscoţelu' ăla, de e la picioarele dumitale. Dacă îl laşi în cadă cu apă caldă şi mai pui, bun-înţeles, rug de mure, soc, cimbrişor, brâul-vântului şi coadă de salcie, şi te bagi în apa aceea cam o jumătate de ceas, ieşi de acolo uşor ca un fulg. La spondiloză sau coxartroză aşa ceva face minuni. Da' credinţa în Dumnezeu ajută cel mai mult. Bu­ruiana şi grâul şi omul şi orice plantă sunt crescute de Dumnezeu. Aşa că fără El nu se poate nimic. Plantele au fost lăsate să fie de leac omului. Apăi... până îi lumea nu trăieşte niciunul, da' pe-aici toţi au murit, numai eu îs cel mai bătrân! Am nouăzeci şi... aproape o sută de ani, bun-înţeles!".

Casa de ceaiuri

 

Pe masa terasei de lângă casă, văd trei sticle de tincturi deja începute. Dacă chiar cel ce le face con­su­mă din ele, mă gân­desc că este o combi­naţie ce merită aflată.

"Ce aveţi în sti­clele astea?". "Tinc­turi. Le iau eu, pentru întreţinere", îmi răspunde domnul Remus. "Iau în fiecare dimineaţă din ele şi mă simt extraor­dinar. O sticlă este cu tinctură de năpraznic, un antican­cerigen şi un detoxifiant foarte bun. A doua sticlă este cu brânca-ursului, ginseng-ul românesc care te energizează foarte bine, şi a treia sticlă este cu bitterul nostru, făcut după o reţetă veche, din 41 de plante, face bine la mai multe afecţiuni, plus că este remineralizant. Din primele două iau câte o lin­gu­ră, din bitter iau două. Beau combinaţia asta în fie­care dimineaţă şi îmi dă o energie încât toată ziua zbor! Dacă pe lângă tincturile astea faci şi o cură de sucuri pe culori - o săptămână sucuri verzi - măr, varză, pătrunjel, şi o săptămână sucuri roşii - măr, sfeclă, morcov, nicio boală nu se lipeşte de tine".

 

Remus Daniel, împreună cu soţia şi fiul lor au firma "Casa de ceaiuri". Ca mai toată lumea din Poienii de Sus, au moştenit de la părinţi şi bunici ştiinţa vindecării cu plante, şi acum legea i-a obligat să aibă o formă legală, cu un mic laborator şi de­pozit. La prima vedere, nu par o familie de "vraci", ci mai degrabă una de oameni obişnuiţi şi moderni. Însă când încep să vorbesc cu Remus, găsesc la el ceva din discursul şamanilor pe care i-am întâlnit în Peru. O legătură profundă cu plantele, un fel de a vorbi despre ele ca despre nişte fiinţe vii, de la care ai mereu ceva de învăţat. Am descoperit cu bucurie că moştenirea veche, din strămoşi, se simte dincolo de aparenţa modernă a acestei familii, că tradiţia poate să arate şi aşa, adaptată la timpurile noi. De altfel, familia lui Remus a preferat să nu dez­volte aface­rea la scară industrială. Preferă să vândă mai puţin, dar să meargă ei să culeagă plan­tele din locurile ştiute din bătrâni şi să le usuce în pod, aşa cum se făcea odată.

Secrete? Toată lumea are secrete în Poienii de Sus, nimeni nu o să îţi spună vreo reţetă până la capăt. În general, oamenii spun ingredientele princi­pale, însă mereu sunt şi cele care nu se spun. Aşa că nu mă aştept ca Remus să îmi dea reţetele moşte­nite, pentru care mulţi farmacişti ar plăti sume con­si­de­rabile. Am aflat totuşi de la Remus că, de exem­plu, pedicuţa este foarte bună la ficat, pentru că are radium, iar pentru puterea deplină a plantei, se re­coltează doar la începutul lui august, dacă timpul este secetos, şi doar la sfârşitul lui august, dacă vre­mea este ploioasă. Cruşinul, cel mai puternic laxa­tiv, nu se foloseşte cel puţin un an de la recoltare. Şi chiar şi după un an, cel mai bine este să i se adau­ge volbură sau roiniţă, ca să protejeze colonul. Tinc­tura cu untul-pământului, pentru inflamaţii şi dureri reumatice, mai are întotdeauna o plantă se­cretă adăugată. Sau că menta acvatică are cea mai mare putere dacă se recoltează noap­tea.Vâscul se ia nu­mai de pe pomii fructiferi şi are perioada de recol­tare cea mai bună între 15 ia­nuarie-15 februa­rie, în rest e "apă de ploaie". Cules de pe pomii ne-fruc­tiferi, e bun la tumori, împreună cu tătăneasa, nă­praznicul sau spânzul.

Pe măsură ce ascult detaliile preparării sau cule­gerii plantelor, înţeleg cât de complexă este munca acestor tămăduitori. Ai spune că nu e mare lucru să mergi în câmp şi să aduni buruieni că să le pui în oală şi să faci un ceai, dar că să aibă puteri vinde­cătoare, trebuie să ştii toate aceste sute, mii de deta­lii care, fie­care în parte, poate să îţi schimbe o reţetă. Ce noroc pe noi, românii, că astfel de leacuri, descoperite prin ex­perienţa şi căutarea a ge­ne­raţii şi generaţii de vinde­cători populari, au traversat mileniile şi au ajuns până în zilele noastre! Ce moştenire fabuloasă are acest sat de poienari, care încă mai merg desculţi, la râu, să culeagă plante, le caută noap­tea în locuri nespuse şi le usucă în poduri!

Vracii din Poienii de Sus

Farmacia naturii

 

Poate că mulţi dintre ei au devenit, pur şi simplu, an­trepre­nori, poate că unii au transformat tradiţia în afacere. Însă câtă vreme se mai spun rugăciuni pen­tru pute­rea plantelor de leac, ne mai putem bucura de o moştenire vie şi de o legătură cu dacii tămă­duitori ai lui Zamolxe, despre care scriau, cândva, cu ad­miraţie învăţaţii antichită­ţii.

"Flori­cuţă mnicuţă, Iartă-mă, drăguţă,/ Nu te tai de rău­tate,/ Io te tai de sănătate,/ Să iei boala de pe mine,/ Şi s-o duci pe ceie lume... Dumnezeu te răsplă­tească,/ Sus în ceri să te primească".

Telefoane utile

Alexandru Albuţ - "Albuţ şi fiii", 0722/95.38.39

Gavra Teodor - "Apuseni Plant", 0724/06.92.88

Remus Daniel - "Casa de ceaiuri", 0766/ 79.94.41

Autor : 

• Catalin Manole

 

sursa: http://romania-misterioasa.blogspot.ro/2017/08/ultimii-vraci-ai-romaniei.html?spref=fb&m=1

OERA LINDA...UNUL DINTRE MISTERELE LUMII...

Lumea științifică a aflat despre Oera Linda în anii 1860. Scris în frizona veche, o limbă germanică veche, înrudită cu engleza, manuscrisul misterios pare a fi o culegere de povești istorice, religioase și mitologice. Desfășurarea lor se întinde pe o perioadă de aproape trei mii de ani, între 2194 î.e.n. și 803 e.n.

Scrisă cu precizie uimitoare

Cei de la sacred-texts.com scriu că manuscrisul ar fi fost realizat în anul 1256. Este foarte probabil că textul provine dintr-o regiune situată pe teritoriul Olandei de astăzi. Cartea spune o serie de povești uimitoare și extrem de precis datate.

Una dintre ele vorbește despre faptul că Europa era cândva o societate matriarhală, condusă de o castă de preotese în slujba zeului Wr-alda și mamei acestuia, Irtha.

Oera Linda mai face referire și la un mit arhicunoscut, menționează o civilizație denumită Atland. Aceasta ar fi înflorit în partea de nord a continentului european și care ar fi pierit scufundată în apele oceanului în 2193 î.e.n.

Cartea este presărată cu descrieri ale unor evenimente catastrofale. Acestea inlcud erupții vulcanice, condiții meteo ciudate și fluctuații bruște ale nivelului mării.

Oera Linda, un fals bine ticluit…

Ca orice manuscris care contrazice istoria oficială, Oera Linda este subiectul a numeroase controverse și dispute. Deși a fost prezentată inițial drept autentică, în doar câteva zeci de ani de la descoperirea ei, Oera Linda a ajuns să fie considerată la scară largă drept o farsă.

Nici până astăzi istoricii și anticarii n-au reușit să-i identifice autorul. Scopul pentru care a fost scrisă rămâne și el învăluit în mister. Scepticii cred că opera a fost realizată, de fapt, în secolul al XIX-lea.

Autorul principal ar fi fost olandezul Cornelis Over de Linden. Este posibil ca el să fi conceput cartea în colaborare alte două persoane. Acestea au fost Eleco Verzijs și predicatorul protestant Francois Haverschmidt.

Istoricul Goffe Jensma, de la Universitatea din Groningen, a lansat teoria conform căreia misterioasa Oera Linda nu este altceva decât o parodie a Bibliei. În 2007, Jensma a scris un articol în care susținea că Oera Linda era menită ca o simplă farsă.

Scopul ar fi fost acela de a le demonstra cititorilor că n-ar trebui să interpreteze textele religioase ad litteram, ci la nivel simbolic. Însă, afirmă Jensma, Oera Linda a ajuns să fie luată în serios de o mulțime de oameni influenți.

Asta i-ar fi determinat pe autorii ei să se distanțeze de operă, iar de aici și până la investirea ei cu semnificații oculte n-a mai fost decât un pas.

…sau un manuscris autentic?

În pofida tuturor părerilor experților conservatori, există și motive pentru a crede că Oera Linda este unul dintre cele mai importante manuscrise despre istoria europeană.

Printre altele, autorii cărții susțin că civilizația europeană a fost distrusă în anul 2193 î.e.n. de un cataclism de proporții uriașe. Ei povestesc despre cutremure, erupții vulcanice, valuri uriașe și incendii care au durat aproximativ trei ani.

Nu putem să nu remarcăm faptul că dezastrul descris în Oera Linda se coroborează cu evenimente asupra cărora istoricii convenționali s-au pus deja de acord. Sfârșitul vechiului regat al Egiptului a avut loc în jurul anului 2200 î.e.n., iar dispariția Imperiului Akkadian s-a petrecut aproximativ în aceeași perioadă.

Așadar, nu putem să nu ne întrebăm ce s-a întâmplat cu adevărat în interavlul de timp în care au dispărut atâtea civilizații mărețe? În lumina acestor lucruri, nu cumva întâmplările relatate în Oera Linda s-au petrecut cu adevărat?

Oera Linda, folosită de naziști ca vehicul politic

Textul runic pe emblema Institiutului Ahnenerbe

Fie că a fost vorba de un fals bine ticluit sau de un manuscris autentic, cert este că Oera Linda a fost folosită pentru a servi scopurilor politice ale naziștilor. În 1922, cartea i-a captat atenția istoricului german Herman Wirth.

Acesta a fost unul dintre fondatorii Institutului Ahnenerbe. Acest centru de cercetare care avea drept scop investigarea istoriei arheologice și culturale a rasei ariene.

Alături de alți membri ai institutului, Wirth susținea că Oera Linda este dovada vechimii și fundamentelor idealurilor naziste. Astfel, un text care până atunci fusese calificat drept o farsă, a devenit dintr-o dată fundamentul ocultismului nazist.

Interesul pentru Oera Linda nu s-a diminuat nici după cel de-al Doilea Război Mondial. Unii cred și astăzi că ea conține informații secrete și adevărul despre trecutul îndepărtat al Europei.

Pe site-ul cercetătorului Graham Hancock puteți citi mai multe despre acest manuscris fascinant și misterul în care este învăluit.

sursa:http://incredibilia.ro/atlantida-si-misterul-cartii-oera-linda-istorie-reala-farsa-sau-biblie-nazista/

CE CONTRACT SEMNEAZA SUFLETUL NOSTRU INAINTE DE A VENI PE PAMANT

                                                                    

Indiferent că știm sau nu acest lucru, înainte de a ne naște familia noastră de suflete ne întreabă: ”ce ai vrea să înveți în această viață?”. Acum sigur nu știm răspunsul, dar atunci l-am știut.

Așa apare Contractul Sufletesc: un acord pe care îl facem în forma noastră cea mai pură, înainte de a ne naște, indiferent că este prima viață sau a 30-a. Astfel, lucrul pe care îl cerem atunci, ne afectează pe toată durata vieții. Ceea ce se întâmplă pe parcursul vieții, se întâmplă pentru că trebuie să învățăm exact ceea ce am cerut. 

Avem parte de exact opusul a ceea ce cerem

Astfel, dacă ai cerut să înveți ce și cum este răbdarea, șansele sunt ca acum, să fii înconjurat de oameni care te enervează și te stresează. Familia ta de Suflete îți va da în jurul tău oameni care te vor împinge spre locul în care trebuie să fii. Chiar dacă asta înseamnă, că vei avea în jurul tău numai oameni care te vor scoate din minți.

În mod evident, dacă noi cerem răbdare vom primi oameni care ne scot din ”răbdări”, tocmai pentru a învăța ce este răbdarea. Dacă cerem loialitate vom avea parte numai de oameni care nu dau dovada de loialitate. Dacă vrem să iubim n se arată ură, dacă vrem să învățăm despre libertate, atunci vom fi închiși.

Auto-dezvoltarea deși este importantă este și dureroasă. Natura nu ne lasă să scăpăm de acest lucru. Astfel, în acest proces repetitiv, devenim ceea ce  trebuie să devenim . când cineva ne calcă în picioare, ne dăm seama că nu avem ce altceva să facem decât să ne apărăm.

Când vine vorba de astfel de contracte, cel mai important lucru pe care trebuie să ni-l amintim, este că nimic nu se întâmplă fără un motiv. Aceste obstacole din viața noastră au rolul de a ne învăța. Într-adevăr, drumul poate fi dureros, dar reprezintă durerea învățăturii de care avem nevoie.

Vom învăța din lucrurile pe care le experimentăm, și în final, sufletul nostru va atinge adevărata sa formă.

Osho spunea: ” Experimentează viața în toate formele ei posibile: cu bune și rele. Experimentează toate dualitățile. Să nu îți fie frică de experiență, deoarece cu cât experimentezi mai mult, cu atât mai matur vei deveni ”.

Viața este așa cum trebuie să fie,  nici prea bine nici prea rău. Noi nu avem limite, decât cele pe care ni le impunem noi înșine. Este exact ca atunci când înveți să mergi pe bicicletă: cu cât cazi mai mult, cu atât mai mult te ridici, te scuturi și continui.

Nimic nu este prea  greu în viața asta. Fiecare dintre noi are de depășit niște obstacole, dar fiecare dintre noi are propriile lui obstacole, create special pentru el.

De ce să nu mergem prin viață ca și cum am urca pe munte, cu gândul că atunci când vom atinge vârful vom găsi adevărul ascuns din spatele norilor.

Alexandra Dănciulescu

sursa:https://www.zenivers.ro/ce-contract-semneaza-sufletul-nostru-inainte-de-a-veni-pe-pamant/