PREA USOR DE RANIT

Sosim aici uitand ceea ce suntem de fapt. Incercam cu disperare sa evadam din stransoarea corpului pe care ni l-am ales. E in zadar. Renuntam putin cate putin, dar ramane in noi nostalgia libertatii de a zbura, nostalgie care ne va insoti pana in ultima clipa de pe aceasta planeta. Ne este greu sa ne obisnuim cu fondul sonor al acestui loc; ne sperie un ton mai ridicat, rasul puternic al tatalui, tipatul de bucurie al unui omulet cu o idee mai vechi pe aceste meleaguri, exclamatia de admiratie a mamei, falsa admiratie a vecinei de bloc, decibelii mult prea multi din ziua in care suntem botezati( n-am inteles niciodata de ce botezul unui copil, care este o taina intre el si Dumnezeu, este un prilej de a bea, de a barfi, de a-si etala noua achizitie vestimentara, pentru cei care se cred maturi).
Dupa ce trece peste toate aceste adevarate incercari pentru bulgarele de energie proaspat sosit din Univers ,bineinteles ca vin alte si alte incercari. Din ziua in care sosim cautam cu disperare jumatatea spirituala de care am fost despartiti candva si care ori de cate ori avem cu adevarat nevoie ne gaseste indubitabil. La inceput credem ca este in fiinta care ne ingrijeste inca din primele zile; daca nu avem parte de iubire din partea ei, ne inchidem in noi, ne inconjuram de ziduri groase si devenim mult mai fragili decat oricum suntem la sosirea aici.
Pe masura ce crestem cautam aceasta jumatate in prietenul de joaca, cel caruia ii oferim jumatate din marul nostru, jucaria noastra preferata. Apoi simtim primul fior cand colegul sau colega de gradinita ne zambeste intr-un fel anume. Plutim de fericire cand privim impreuna,  tinandu-ne de mana, zborul diafan al unui fluture sau al unui fulg de nea, ascultam plini de admiratie soaptele vantului, privim fascinati calatoria norilor pe cer. Inca nu suntem rupti de adevarata noastra natura, inca nu suntem contaminati de civilizatie. Dar intr-o zi descoperim cu stupoare ca nu mai suntem persoana preferata, el sau ea, a plecat de mana cu altcineva. Nu putem intelege ca am invatat o lectie si ca trebuie sa mergem mai departe. Totul se naruie in jurul nostru, ne simtim ingrozitor de urati, inima sangereaza, mai ramane o cicatrice pe fata ei, ridicam alte ziduri in jurul sufletului nostru fragil.
Suntem adolescenti, parca nimeni si nimic nu ne intelege. Lumea ne-a cuprins deja in vartejul ei, dar totul e prea brusc, nu suntem pregatiti. Cautam cu disperare un punct de sprijin, cautam fara sa stim jumatatea din astral. Am gasit-o intr-o zi, cand eram in momentul cel mai critic. Parea ca in ochii aceea mari am aflat tot Universul, toate tainele stiute si nestiute, toata lumina stelelor, toata caldura soarelui, toate culorile florilor, atingerea catifelata a aripilor de fluturi. Zburam din nou peste lume, totul ni se pare incredibil de frumos, vedem perfectiunea daruita de Dumnezeu acestei planete, suntem extaziati de faptul ca am ales sa venim aici. Ne insusim fara sa stim alta lectie, invatam sa fim buni, blanzi, invatam sa ocrotim, mai oferim o parte din inima noastra.
Dar intr-o zi si rolul acestei persoane in viata noastra se termina. Iar lacrimi, iar durere, iar furie sau deznadejde( in functie de cat de puternic ne este caracterul), iar inima sangereaza capatand o noua cicatrice.
Multe rani vom adauga in drumul nostru. Si cu cat vor fi mai multe cu atat vom fi oferit mai mult din iubirea noastra, cu atat vom straluci mai mult.
Bulgarele mic de energie intre timp a crescut, iubirea daruita celor pe care i-a intalnit a crescut lumina ce razbate din el,ajutat fiind de jumatatea spirituala ce si-a gasit loc pentru scurt timp in prietenul de joaca, in colegul de gradinita, in ochii din adolescenta si in fiecare chip adorat din drumul vietii.
Suntem prea usor de ranit cand usile sufletului raman deschise, dar e imposibil sa evoluam dincolo de ziduri si usi inchise!!!!!!