
Tocmai veneam spre casa. Nori grei apasau cerul si fiinta mea. Sufletul imi era gol, pustiit de vantul aspru al vietii, udat de lacrimile amare ale dezamagirii. Mergeam si nu puteam sa ma gandesc la nimic. Deodata m-am trezit inconjurata de multe randunele care zburau la foarte joasa inaltime, zece - cinsprezece centimetri de sol. Se inaltau brusc si ciripeau de parca radeau. Zburau printre masini si printre oamenii care mergeau de parca erau teleghidati. Sfidau uratenia din mintile lor umane. Isi faceau jocul lor de pui de randunea, veseli si plini de viata. Multumeau cerului cu bucuria din zborul lor. Nu le pasa de nimic urat in afara zborului lor. Ciripeau si tasneau printre masini si oameni. M-am gandit ca la fel am trecut si eu prin viata. Am facut slalom printre oameni si intamplari fara sa ma fi putut lipi de nimeni si nimic. Desi par sociabila tot timpul am fost in afara oricarui grup. Zbor razant pe langa tot ce inseamna viata aici. Am depasit zona in care se jucau randunele dar am ramas gandind la viata si la toate cate sunt in ea. Am mintea plina de tot felul de teorii despre cum ar trebui sa fiu, cum sa iubesc oamenii, cum sa incep ziua, cum sa termin ziua, cum sa gandesc, cum sa ofer, cum sa primesc, cum sa cer, cum sa cred, cum sa visez, cum sa..., cum sa...Pot da sfaturi, pot asculta durerea oricui incercand sa alin cat de cat, dar nu pot sa aterizez nicaieri la fel ca puii de randunele care zburau, zburau...Ma aflu intr-un lung zbor de pui de randunea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu