iubirea

"Iisus iubea. Era dragostea, marele şi minunatul dar pe care-l făcea omenirii. Si a proclamat deschis că originea acestei iubiri este Tatăl ce trăia în El - acelaşi Tată care trăieşte în toţi oamenii.

Ceea ce dădea lui Iisus libertatea şi forţa de a îmbrăţişa întreaga omenire, era cunoaşterea unirii sale şi identitatea cu Tatăl. El s-a desprins rând pe rând de iluziile care erau cauza unei vieţi de ipocrizie; şi făcând-o El exprima din plin pe Tatăl trăind in El."

RUGA

"Dumnezeule, ajuta-ma sa simt puterea, acea flacara aprinsa din mine si lasa-ma sa simt pasiunea de a fi mai puternic decat am fost vreodata. Lasa-ma sa pasesc in lume asemenea unei flacari a luminii tale, stiind ca fiecare noua zi reprezinta un inceput, o sansa de a pune in aplicare ceea ce stiu."

"Atotputernice Spirit al Luminii ce straluci in Cosmos, atrage-mi flacara, in armonie, spre tine.
Ridica-mi focul din intuneric,
Atractie a focului care este Una cu TOTUL.
Ridica-mi sufletul, tu preaputernice.
Copil al Luminii, nu-ti intoarce fata de la mine.
Fa-ma sa ma topesc in cuptorul tau;
Cel ce esti una cu toate lucrurile si toate lucrurile
Una cu tine, foc al vietii si Una cu Mintea."
TOTH

IMNUL VIETII

Viata e o sansa - nu o lasa sa se piarda/ Viata e frumusete - admir-o/ Viata e o bucurie - gust-o din plin/ Viata e un vis - transforma-l in realitate/ Viata e o sfidare - infrunt-o/ Viata e o datorie - implineste-o/ Viata e un j o c - joaca-l/ Viata e pretioasa - ai grija de ea/ Viata e o bogatie - pazeste-o/ Viata e dragoste - bucura-te de ea/ Viata e un mister - incearca sa-l patrunzi/ Viata e o promisiune - n-o lasa neimplinita/ Viata e tristete - treci peste ea/ Viata e un imn - canta-l/ Viata e o lupta - accept-o si castig-o/ Viata e o tragedie - fii tare/ Viata e o aventura - indrazneste sa ti-o asumi/ Viata e fericire - fii astfel incat sa o meriti/ Viata e Viata - ocroteste-o! MAICA TEREZA

duminică, 20 august 2017

POVESTEA INGERULUI INTRUPAT

                                                       Imagini pentru inger intrupat     
Odată, demult, un înger a decis să coboare pe Pământ, să se întrupeze şi să trăiască asemeni oamenilor, pentru a învăța cea mai grea lecţie a existenţei, iubirea de sine. După ce a luat această hotărâre, îngerul a cerut de la Dumnezeu o călăuză care să-l însoţească până pe Pământ.
Într-o zi oarecare, îngerul, însoţit de un bătrân înţelept, a coborât din cer pe o scară de lumină. Cu cât se apropia de Pământ, cu atât pierdea din strălucire, dar îşi spunea: nu-i nimic, am să-mi recuperez lumina. Apoi, în locul aripilor au apărut braţele şi, odată cu ele, a apărut și teama că va cădea, că se va prăbuşi pe pământ, așa că  a început să se prindă, cu putere, de scară.
Bătrânul care îl însoţea a spus:
„Nu-i nimic, aşa se întâmplă de fiecare dată, este ceva normal dacă vrei să devii om, va trebui să te obişnuieşti. Frica este sentimentul cel mai cunoscut de către oameni”.
După ce a terminat de coborât scara, devenise deja om. Evident că atunci când a început să pășească pe pământ, au apărut problemele. Picioarele îi sângerau foarte tare, deoarece coborâse pe vârful unui munte. Mâinile îl dureau şi tot corpul îi asuda din cauza căldurii şi a efortului depus pentru a nu aluneca în gol. Dar eforturile sale l-au ajutat să escaladeze muntele şi chiar să ajungă pe un platou. Însă, odată ajuns, a început să se vaiete de rănile pe care le simţea pe tot corpul; chiar dacă reuşise, el continua să se plângă şi chiar a cerut călăuzei sale să-l ajute să se întoarcă.
– Este foarte greu, a spus el, vreau să renunţ, ştiu că am hotărât singur să vin aici, dar nu am ştiut cât de greu este şi ce efort presupune.
Călăuza i-a răspuns:
– Ştii bine că asta nu se poate, va trebui să duci drumul până la capăt, doar aşa iţi poţi învăţa lecţia pentru care ai venit aici.
– Cum am să reuşesc asta? Nu mai am aripi, nu mai am puteri, nici măcar nu mai ştiu care este drumul meu sau ce lecţie am de învăţat; cum am să mă descurc?
Întrebările lui însă, nu primeau nici un răspuns, deoarece călăuza începuse  deja să urce înapoi pe scara spre cer.
– Te rog, striga în continuare îngerul-om, nu mă lăsa aşa! Spune-mi doar care este lucrul esenţial pentru un om.
– Cel mai important lucru pentru un om este să nu rănească nici un suflet.
Îngerul-om a respirat uşurat şi a strigat, plin de entuziasm:
– Hei, asta este uşor. Este nevoie doar să fiu atent la nevoile celor din jurul meu.
Călăuza, continuând să urce, s-a întors către îngerul-om şi i-a spus:

– SĂ NU RĂNEŞTI NICI MĂCAR SUFLETUL TĂU.

Îngerul-om a amuţit.  O lacrimă a început să-i brăzdeze obrazul. Într-un final, s-a adunat şi a strigat cu vocea stinsă, după călăuză:
– Bine, dar asta îmi va lua timp. Va trebui sa exersez până la finalul vieţii.
Călăuza, ajunsă aproape de capătul scării, şi-a întors capul şi a strigat:
– Parcă doreai să afli care este lecţia vieţii tale şi motivul pentru care ai venit pe pământ, nu!?
Doar respectându-te pe tine, iubindu-ţi sufletul, atât de mult, încât să nu-l răneşti, vei putea să-ţi aduci aminte de unde vii, cine eşti cu adevărat şi care este lecţia vieţii tale pe Pământ. Oferă-ţi şansa să te iubeşti pe tine însuţi. Eşti mai important decât îţi dai voie să crezi…

joi, 3 august 2017

ULTIMII VRACI AI ROMANIEI


 În satul bihorean Poienii de Sus, încă se mai păstrează ştiinţa dacică a tămăduirii cu plante. Deţinători ai secretelor ancestrale de comunicare cu duhul viu al naturii, urmaşii vracilor daci continuă până în ziua de azi prepararea de leacuri străvechi, care vindecă orice boală cu rugăciuni şi descântece. O tradiţie milenară, păstrată cu sfin­ţenie în zona vestică a Munţilor Apuseni - 

"Boala piară în pustie, în loc lasă bucurie"

Bătrânul şi copilul s-au oprit în mijlocul pajiştei. De jur-împrejur era doar câmpul smălţuit de culo­rile florilor. Soarele urcase în crucea cerului, arun­când peste lume văpăi orbi­toare. Un timp au stat aşa, nemiş­caţi. Din depărtare, pălăriile lor de paie pă­reau doi fluturi uriaşi. Bă­trânul privi îndelung flo­rile. Înfipse în pământ bâta cu care venise şi îşi trase copilul înaintea lui. Cu faţa către răsărit şi cu mâi­nile pe umerii flăcăuaşului, spuse:

"Doamne, Tată Creator/ Te rog să-mi vii în aju­tor./ Doamne, Tu mă-nvred­ni­ceşte/ Mâinile mi le sfin­­ţeşte/ Orice flori culeg cu ele,/ Păpădie, soc, sulfină,/ Plante din a Ta grădină,/ Dă-le leac şi vinde­care/ Pentru toţi oamenii care/ Au un suflet bun, curat/ Ca floarea ce-am căpătat./ Îndeapărtă tot ce-i rău/ Când va bea din ceaiul meu./ Cor­pul lor îl luminează,/ Gura le-o în­des­cleştează,/ Boala piară în pus­tie,/ În loc lasă bu­curie./ Amin".

Bătrânul şi copilul îşi făcură semnul crucii şi, fără să mai spună nimic, se apu­cară să culeagă plan­tele din jurul lor. Copilul era tot cu ochii la mâi­nile bătrâ­nului, şi ce plantă rupea el, întocmai adu­na şi el, străduindu-se să o culeagă chiar de aceeaşi lun­gime. În câteva ore, au adu­­nat un snop mărişor. L-au legat într-o pânză albă, adusă anume de acasă, şi bătrânul luă bâta şi o trecu prin mijlocul legăturii. Îşi făcu sem­nul crucii încă o dată şi, săltând sarcina pe umăr, porniră îna­poi, spre satul Poienii de Sus.
Vracii din Poienii de Sus
Alexan­dru Albuţ
Pe copil îl cheamă Ale­xandru Albuţ. La început a în­văţat cum să deo­se­bească plantele după flori şi du­pă frunze, după cu­loarea tulpinei sau după rădă­cină, apoi a învăţat perioadele când se culeg: ierbu­rile cu flori erau bune vara, rădăcinile se culegeau iarna (untul-pă­mân­tu­lui, strigoaia şi genţiana), une­le, precum ma­cul, aveau putere dacă erau adunate pe rouă, altele erau bune când soarele ardea cu pu­tere, altele, pre­cum feriga mare, nu se culegeau de­cât noaptea. De la bu­nicul său, şi mai târ­ziu de la tatăl său, a în­văţat bo­lile pe care fiecare plantă le vindecă, şi cantităţile în care ierburile trebuie folo­site. Încetul cu încetul, a moştenit între­gul meşteşug al tămă­duirii cu plan­te, a învăţat pute­rile magice din flori şi rădăcini, aşa cum şi tatăl şi bunicul lui învă­ţaseră de la moşii şi stră­moşii lor. As­tăzi, Alexan­dru Albuţ este unul din­tre cei mai renumiţi tămă­duitori cu plan­te din Poie­nii de sus, un sat bihorean de lângă Beiuş. "Cred că de pe la 6-7 ani am mers la cules de plante", îşi aminteşte Alexandru. "Câ­teo­dată mergeam în câm­puri, dar alteori mergeam pe dealuri sau căutam prin păduri. Parte din moştenire sunt şi locurile unde cauţi anu­mite plante. Se întâmplă să ne ducem de­parte, după untul pământului, sau brei, cum îi mai zicem noi. Şi pentru că se scotea rădăcina şi să­pai gropi adânci după ea, câteodată nu te în­tor­ceai în aceeaşi zi şi dormeai pe la câte un cioban sau în câte o şură şi mâncai din straiţă, o bucată de pită cu brânză şi ceapă. 

La adunatul anumitor plante nu mă luau, pentru că se făcea la miezul nopţii, pe lună plină, departe de sat, sau cum era cazul la feriga folo­sită în descân­tece, se aduna noap­tea, în pielea goală, tot pe lună plină. Îmi amin­tesc că de feriga aceea culeasă noaptea ne în­trebau la târguri în primul rând ţigăncile. Noi o vindeam pentru că era vermi­fug puternic, dar ele o luau să facă vră­jitorii cu ea, des­cân­tece de facere sau desfacere de căsnicii. La noi în sat erau mulţi care vinde­cau cu plante, dar fiecare familie în parte avea rânduiala ei. De la bunicul, noi am păstrat acea rugă­ciune pe care v-am spus-o, însă alţii aveau alte ru­găciuni sau chiar descân­tece, pe care le spuneau înainte de a merge la cules. Duhul cu care pleci la cules de plante e foarte im­portant. Fiecare are secretul lui moş­tenit. Ceea ce am învă­ţat de la bă­trânii mei a fost că dacă pui dragoste şi pui suflet în ceea ce faci, fără să te gândeşti doar la profit, şi Dumnezeu îţi răspunde. Dacă eşti cu smerenie şi cu dragoste către Dumne­zeu, mai mare putere au şi plantele, pentru că se face voia Lui".
 Cu timpul, unele plante, ca silurul (sau iarba de ochi) şi năpraznicul, s-au împuţinat, în schimb, bolile s-au înmulţit şi s-au întărit, devenind tot mai greu de vindecat. Ca tămăduitor, Alexandru nu doar că a început să cunoască din ce în ce mai bine pute­rea plantelor, dar a început să îşi dea seama şi de felul de a fi al bolilor. Tot mai des i se cer tra­tamente pentru diabet sau obezitate, dar cele mai grele cazuri rămân cele de cancer, mai ales că oamenii vin în faze avansate ale bolii, când mare lucru nu mai e de făcut. Bolnavii îi scriu sau îi telefonează, el notează într-un caiet şi porneşte, ca pe vremuri, să adune plante şi să le aducă acasă, învelite într-o pânză albă. Unul dintre fiii săi, Mihăiţă, îl ajută şi învaţă la rândul său secretele plantelor. Mulţi vin­decători cu plante din zonă le comandă la cule­gătorii profesionişti, vecini de-ai lor, care mai bat, încă, adâncul văilor şi pădurilor de pe costişele Apusenilor, însă Alexandru, deşi are mai pu­ţine preparate de vânzare, preferă să respecte vechea moş­tenire a culesului per­so­nal de plante.

"Mai ales după 89, a fost o explozie de cancere. Îna­in­te, noi îi spuneam în sat la boa­la asta «rac», şi era des­tul de rară. Acum, majo­rita­tea celor ce vin să ceară tra­tament suferă de cancer. Pen­tru toate bolile există un re­mediu în plante, şi cancerul se poate vindeca sau ţine sub control, dacă este luat din timp. Mama mea a avut cancer la plămâni. Doctorii îi mai dă­deau trei luni de trăit dar, cu toate astea, a mai dus-o încă şapte ani, a murit dintr-un accident. Hrea­nul cu obligeană fac mi­nuni pentru plămâni, iar ca plante anti-canceri­ge­ne, spân­zul rămâne cel mai puter­nic citostatic «ver­de», fără efecte secundare. E o plantă foarte to­xică şi trebuie să ştii cum să o iei, dar face mi­nuni. La fel năpraznicul, trifoiul roşu sau o anumită specie de pufu­liţă. Au puteri mari împotriva cance­rului. Dar, din experienţa mea, pot să vă spun două lucruri. Sigur că Dum­nezeu ne-a lăsat plantele să ne fie de leac şi de aju­tor, dar boala noi o lăsăm să vină şi să se instaleze. Boala vine fie prin alimentaţie, fie prin stările sufleteşti. Şi dacă ajungem la stările sufle­teşti, ajungem la ură, la mânie, la supărare şi stres, cum se zice acum. Numai că şi astea, tot la Dum­nezeu ne întorc, pentru că toate vin din păcate sau din pa­timi, din orgoliu, din mândrie, din lipsa de smerenie sau de iertare pentru celălalt. Câtă vreme rădăcina sufletească a bolii nu este vinde­cată, nici boala nu va da înapoi. Cu post, abţinere şi smerenie poţi să treci peste orice boală. Să fii iertător cu toţi şi bu­curos în toate!", spune Alexandru, proprietarul fir­mei de preparate din plante "Albuţ şi fiii". "Şi să nu uiţi să ceri binecu­vântarea lui Dumnezeu".

Pe uliţa satului
 
Vestitul doctor al antichităţii, Dioscoride, a scris mult despre daci şi ştiinţa lor de a vindeca. Vracii daci erau cunoscuţi până în Orient şi până la Roma pentru felul în care ştiau să folo­sească puterea ma­gică şi vindecătoare a ierburilor. Satul bihorean Po­ienii de Sus, de la poalele vestice ale Parcului Na­tural Apuseni pare desprins din acele poveşti vechi de două mii de ani ale lui Dioscordie. Aproape că nu există om în sat care să nu cunoască plantele şi să nu ştie tămădui cu ele. Reţete şi se­crete vechi, ajunse la noi poate din timpul lui Za­molxis, încă le poţi afla pe uliţele aşezării. E de ajuns să aştepţi până la vremea înserării, când oa­menii se întorc acasă, cu "sarcinile" de plante culese în puterea soarelui de amiază. Câte o femeie des­culţă, venită cu snopii de ierburi dinspre albia Cri­şului pietros, sau câte un bătrân cu o straiţă de bu­ruieni, te vor privi lung, îţi vor spune că aşa s-au pomenit, cule­gători de plante din moşi-strămoşi şi vor sta cu tine la poveşti despre puterea florilor şi a rădăcinilor.

Lelea Viorică lasă straiţa jos şi îmi spune: "E o poveste cum că Maria Tereza a imperiului era foar­te bolnavă şi niciun doftor nu i-a găsit leac. Şi au plecat de la noi din sat două femei şi i-au dus leacuri de-ale noastre, bătrâneşti. Şi, pentru că îm­părăteasa s-a făcut bine, a dat dreptul poie­narilor să vândă leacuri unde vor ei, în toată îm­părăţia, de-aici şi până la Viena. Multă lume vine la noi şi îşi găseşte leac aici, pe uliţele noas­tre. Şi cine nu poate ajunge ne trimite scri­soare sau ne sună la te­lefon şi noi trimitem ce îi e de folos".

Adevărul este că aproape toate casele mari şi frumos îngrijite din Poienii de Sus au fost făcute din ceaiuri, creme şi tincturi. Chiar şi pe vremea lui Ceauşescu, poienarii au avut dreptul să vândă leacuri oamenilor veniţi din toate colţurile ţării, ca să se vindece de orice boală, de la reumatism la ciroză sau boli de piele. Şi atunci, ca şi acum, podu­rile caselor erau amenajate cu rafturi şi burduşite cu plante puse la uscat, care umpleau aerul de miresme până toamna, târziu. De obicei familia lucra împre­ună, femeile, copiii şi bătrânii mergeau la cules, bărbaţii se ocupau de pregătirea reţetelor şi de vân­zări. După revoluţie, mulţi dintre poienari au trans­format ştiinţa vindecării cu plante într-o afacere, şi multe din produsele lor, făcute după reţete stră­vechi, se găsesc astăzi în farmacii. În urmă cu aproa­pe o sută de ani, lucrurile stăteau un pic altfel.

Moş Teodor cu cămaşă albastră
 
"Am nouă zeci şi... nouă zeci şi... am aproa­pe o sută de ani, ăla care-i la 80 îi tânăr, bun-înţeles!", spune Gavra Teodor, nereuşind să facă un calcul exact. Înalt şi slab, cu ochii de un albastru profund şi părul alb, Teodor este cel mai bătrân om din satul Poienii de Sus. Nu se mai ocupă de culesul plan­telor, însă fiul său i-a moştenit meşteşugul, şi-a făcut firmă şi vinde lea­curi sub sigla Apu­seni Plant. Bătrânul Teo­dor umblă îmbră­cat la patru ace şi su­pra­ve­ghează reţetele de tincturi şi alifii.
"Când eram copil, era un evreu în sat, care avea magazin. Era o clădire mare, de cărămidă, aici, în capătul uliţei. Astăzi nu mai există. El cum­păra de la noi orice fel de plante îi du­ceam. Aşa am învăţat eu buruienile, ducându-le la evreu să fac un ban. Da' bun-înţeles, le urcam mai întâi în pod şi le uscam. Când încasam de la el, pri­mul lucru pe care mi-l cumpăram era o limonadă. Avea o limo­nadă făcută cu sifon, o culoare roşcată şi re­ceeee... o bunătate... Eh, după aia am crescut şi mergeam să vând leacuri prin ţară, cu naşul meu. Ne duceam prin toată Moldova, da' cel mai mult vindeam la Galaţi. Trăgeam la hanul lui Lupos. Făceam bu­cheţele din toate plantele ce aveam la noi şi mer­geam cu ele să le prezentăm la medicul legist al oraşului. El ne întreba despre fiecare ce plantă este şi la ce e bună şi noi răspundeam. La sfârşit, ne dădea o hârtie semnată de el, şi numai în baza ei puteam să vindem la piaţă. Şi noi ne du­ceam şi ne puneam în faţa farmaciei, unde puneam pe o masă săculeţii de pânză cu plante. Pfuuu! La farmacie nu mai era nimeni şi la noi era coadă! Da' n-avea ce să ne facă farmacistul, că aveam hârtie de la me­dicul legist. Şi tot aşa mer­geam prin oraşe, câte 3-4 săptămâni, până vindeam toată marfa. Şi măcar că naşu meu era cam beţiv, cât umblam cu plante prin ţară, nu puneam pică­tură de alcool în gură, că era regulă să fim corecţi".
 
Vânzarea pe atunci mergea uşor. Oamenii ve­neau şi îi explicau de ce suferă, ce îi doare şi de când. Teodor se gândea, şi din cei 15-20 de săculeţi cu plante făcea o combinaţie. Punea din fiecare o anumită măsură, în funcţie de câtă "vechime" avea boa­la şi cât de tare era vă­tămat pacien­tul. De când punea plantele în straiţă, ştia fiecare la ce e bună şi în ce combinaţii se potri­veşte. Coada-şoricelului, tu­riţa-mare, rostopască şi dracila erau bune pentru ficat, fiere şi digestie. La ele se putea adău­ga şi brâul-vântului. Păducelul şi valeriana sau odoleanul le punea deoparte pentru "boli de suflet", pen­tru oameni nervoşi, cu su­pă­rări şi necazuri, că să le aducă liniştea. Sânzienele erau adunate pentru cine venea cu tuse, dureri de gât, laringite sau faringite. Teo­dor garanta că dacă boala e la început, cu remediile lui, în 5-6 zile, omul se pune pe picioare. Numai la boli foarte grele, cum era racul, chema omul acasă şi stătea de vorbă cu el şi îi explica în detaliu reţeta, pentru că, de obicei, le dădea spânz negru, cel mai tare fel de spânz, luat de pe Padiş, şi ăsta era "otrăvicios".

"Plantele îs ca şi omu', fiecare e cu carac­terul ei, că unele sunt mai aspre, cum e spânzul, că nu poţi folosi decât în cantităţi mici, şi sunt şi plante mai slabe sau mai firave. Da' toate plantele sunt bune, dacă le cunoşti puterea. Uite, troscoţelu' ăla, de e la picioarele dumitale. Dacă îl laşi în cadă cu apă caldă şi mai pui, bun-înţeles, rug de mure, soc, cimbrişor, brâul-vântului şi coadă de salcie, şi te bagi în apa aceea cam o jumătate de ceas, ieşi de acolo uşor ca un fulg. La spondiloză sau coxartroză aşa ceva face minuni. Da' credinţa în Dumnezeu ajută cel mai mult. Bu­ruiana şi grâul şi omul şi orice plantă sunt crescute de Dumnezeu. Aşa că fără El nu se poate nimic. Plantele au fost lăsate să fie de leac omului. Apăi... până îi lumea nu trăieşte niciunul, da' pe-aici toţi au murit, numai eu îs cel mai bătrân! Am nouăzeci şi... aproape o sută de ani, bun-înţeles!".

Casa de ceaiuri
 
Pe masa terasei de lângă casă, văd trei sticle de tincturi deja începute. Dacă chiar cel ce le face con­su­mă din ele, mă gân­desc că este o combi­naţie ce merită aflată.

"Ce aveţi în sti­clele astea?". "Tinc­turi. Le iau eu, pentru întreţinere", îmi răspunde domnul Remus. "Iau în fiecare dimineaţă din ele şi mă simt extraor­dinar. O sticlă este cu tinctură de năpraznic, un antican­cerigen şi un detoxifiant foarte bun. A doua sticlă este cu brânca-ursului, ginseng-ul românesc care te energizează foarte bine, şi a treia sticlă este cu bitterul nostru, făcut după o reţetă veche, din 41 de plante, face bine la mai multe afecţiuni, plus că este remineralizant. Din primele două iau câte o lin­gu­ră, din bitter iau două. Beau combinaţia asta în fie­care dimineaţă şi îmi dă o energie încât toată ziua zbor! Dacă pe lângă tincturile astea faci şi o cură de sucuri pe culori - o săptămână sucuri verzi - măr, varză, pătrunjel, şi o săptămână sucuri roşii - măr, sfeclă, morcov, nicio boală nu se lipeşte de tine".
 
Remus Daniel, împreună cu soţia şi fiul lor au firma "Casa de ceaiuri". Ca mai toată lumea din Poienii de Sus, au moştenit de la părinţi şi bunici ştiinţa vindecării cu plante, şi acum legea i-a obligat să aibă o formă legală, cu un mic laborator şi de­pozit. La prima vedere, nu par o familie de "vraci", ci mai degrabă una de oameni obişnuiţi şi moderni. Însă când încep să vorbesc cu Remus, găsesc la el ceva din discursul şamanilor pe care i-am întâlnit în Peru. O legătură profundă cu plantele, un fel de a vorbi despre ele ca despre nişte fiinţe vii, de la care ai mereu ceva de învăţat. Am descoperit cu bucurie că moştenirea veche, din strămoşi, se simte dincolo de aparenţa modernă a acestei familii, că tradiţia poate să arate şi aşa, adaptată la timpurile noi. De altfel, familia lui Remus a preferat să nu dez­volte aface­rea la scară industrială. Preferă să vândă mai puţin, dar să meargă ei să culeagă plan­tele din locurile ştiute din bătrâni şi să le usuce în pod, aşa cum se făcea odată.

Secrete? Toată lumea are secrete în Poienii de Sus, nimeni nu o să îţi spună vreo reţetă până la capăt. În general, oamenii spun ingredientele princi­pale, însă mereu sunt şi cele care nu se spun. Aşa că nu mă aştept ca Remus să îmi dea reţetele moşte­nite, pentru care mulţi farmacişti ar plăti sume con­si­de­rabile. Am aflat totuşi de la Remus că, de exem­plu, pedicuţa este foarte bună la ficat, pentru că are radium, iar pentru puterea deplină a plantei, se re­coltează doar la începutul lui august, dacă timpul este secetos, şi doar la sfârşitul lui august, dacă vre­mea este ploioasă. Cruşinul, cel mai puternic laxa­tiv, nu se foloseşte cel puţin un an de la recoltare. Şi chiar şi după un an, cel mai bine este să i se adau­ge volbură sau roiniţă, ca să protejeze colonul. Tinc­tura cu untul-pământului, pentru inflamaţii şi dureri reumatice, mai are întotdeauna o plantă se­cretă adăugată. Sau că menta acvatică are cea mai mare putere dacă se recoltează noap­tea.Vâscul se ia nu­mai de pe pomii fructiferi şi are perioada de recol­tare cea mai bună între 15 ia­nuarie-15 februa­rie, în rest e "apă de ploaie". Cules de pe pomii ne-fruc­tiferi, e bun la tumori, împreună cu tătăneasa, nă­praznicul sau spânzul.

Pe măsură ce ascult detaliile preparării sau cule­gerii plantelor, înţeleg cât de complexă este munca acestor tămăduitori. Ai spune că nu e mare lucru să mergi în câmp şi să aduni buruieni că să le pui în oală şi să faci un ceai, dar că să aibă puteri vinde­cătoare, trebuie să ştii toate aceste sute, mii de deta­lii care, fie­care în parte, poate să îţi schimbe o reţetă. Ce noroc pe noi, românii, că astfel de leacuri, descoperite prin ex­perienţa şi căutarea a ge­ne­raţii şi generaţii de vinde­cători populari, au traversat mileniile şi au ajuns până în zilele noastre! Ce moştenire fabuloasă are acest sat de poienari, care încă mai merg desculţi, la râu, să culeagă plante, le caută noap­tea în locuri nespuse şi le usucă în poduri!
Vracii din Poienii de Sus
Farmacia naturii
 
Poate că mulţi dintre ei au devenit, pur şi simplu, an­trepre­nori, poate că unii au transformat tradiţia în afacere. Însă câtă vreme se mai spun rugăciuni pen­tru pute­rea plantelor de leac, ne mai putem bucura de o moştenire vie şi de o legătură cu dacii tămă­duitori ai lui Zamolxe, despre care scriau, cândva, cu ad­miraţie învăţaţii antichită­ţii.

"Flori­cuţă mnicuţă, Iartă-mă, drăguţă,/ Nu te tai de rău­tate,/ Io te tai de sănătate,/ Să iei boala de pe mine,/ Şi s-o duci pe ceie lume... Dumnezeu te răsplă­tească,/ Sus în ceri să te primească".


Telefoane utile
Alexandru Albuţ - "Albuţ şi fiii", 0722/95.38.39
Gavra Teodor - "Apuseni Plant", 0724/06.92.88
Remus Daniel - "Casa de ceaiuri", 0766/ 79.94.41

Autor : 
 


duminică, 2 iulie 2017

OERA LINDA...UNUL DINTRE MISTERELE LUMII...

Lumea științifică a aflat despre Oera Linda în anii 1860. Scris în frizona veche, o limbă germanică veche, înrudită cu engleza, manuscrisul misterios pare a fi o culegere de povești istorice, religioase și mitologice. Desfășurarea lor se întinde pe o perioadă de aproape trei mii de ani, între 2194 î.e.n. și 803 e.n.

Scrisă cu precizie uimitoare

Cei de la sacred-texts.com scriu că manuscrisul ar fi fost realizat în anul 1256. Este foarte probabil că textul provine dintr-o regiune situată pe teritoriul Olandei de astăzi. Cartea spune o serie de povești uimitoare și extrem de precis datate.
Una dintre ele vorbește despre faptul că Europa era cândva o societate matriarhală, condusă de o castă de preotese în slujba zeului Wr-alda și mamei acestuia, Irtha.
Imagini pentru oera linda

Oera Linda mai face referire și la un mit arhicunoscut, menționează o civilizație denumită Atland. Aceasta ar fi înflorit în partea de nord a continentului european și care ar fi pierit scufundată în apele oceanului în 2193 î.e.n.
Cartea este presărată cu descrieri ale unor evenimente catastrofale. Acestea inlcud erupții vulcanice, condiții meteo ciudate și fluctuații bruște ale nivelului mării.

Oera Linda, un fals bine ticluit…

Ca orice manuscris care contrazice istoria oficială, Oera Linda este subiectul a numeroase controverse și dispute. Deși a fost prezentată inițial drept autentică, în doar câteva zeci de ani de la descoperirea ei, Oera Linda a ajuns să fie considerată la scară largă drept o farsă.
Nici până astăzi istoricii și anticarii n-au reușit să-i identifice autorul. Scopul pentru care a fost scrisă rămâne și el învăluit în mister. Scepticii cred că opera a fost realizată, de fapt, în secolul al XIX-lea.
Autorul principal ar fi fost olandezul Cornelis Over de Linden. Este posibil ca el să fi conceput cartea în colaborare alte două persoane. Acestea au fost Eleco Verzijs și predicatorul protestant Francois Haverschmidt.
Istoricul Goffe Jensma, de la Universitatea din Groningen, a lansat teoria conform căreia misterioasa Oera Linda nu este altceva decât o parodie a Bibliei. În 2007, Jensma a scris un articol în care susținea că Oera Linda era menită ca o simplă farsă.
Scopul ar fi fost acela de a le demonstra cititorilor că n-ar trebui să interpreteze textele religioase ad litteram, ci la nivel simbolic. Însă, afirmă Jensma, Oera Linda a ajuns să fie luată în serios de o mulțime de oameni influenți.
Asta i-ar fi determinat pe autorii ei să se distanțeze de operă, iar de aici și până la investirea ei cu semnificații oculte n-a mai fost decât un pas.

…sau un manuscris autentic?

În pofida tuturor părerilor experților conservatori, există și motive pentru a crede că Oera Linda este unul dintre cele mai importante manuscrise despre istoria europeană.
Printre altele, autorii cărții susțin că civilizația europeană a fost distrusă în anul 2193 î.e.n. de un cataclism de proporții uriașe. Ei povestesc despre cutremure, erupții vulcanice, valuri uriașe și incendii care au durat aproximativ trei ani.
Nu putem să nu remarcăm faptul că dezastrul descris în Oera Linda se coroborează cu evenimente asupra cărora istoricii convenționali s-au pus deja de acord. Sfârșitul vechiului regat al Egiptului a avut loc în jurul anului 2200 î.e.n., iar dispariția Imperiului Akkadian s-a petrecut aproximativ în aceeași perioadă.
Așadar, nu putem să nu ne întrebăm ce s-a întâmplat cu adevărat în interavlul de timp în care au dispărut atâtea civilizații mărețe? În lumina acestor lucruri, nu cumva întâmplările relatate în Oera Linda s-au petrecut cu adevărat?

Oera Linda, folosită de naziști ca vehicul politic

Textul runic pe emblema Institiutului Ahnenerbe

Fie că a fost vorba de un fals bine ticluit sau de un manuscris autentic, cert este că Oera Linda a fost folosită pentru a servi scopurilor politice ale naziștilor. În 1922, cartea i-a captat atenția istoricului german Herman Wirth.
Acesta a fost unul dintre fondatorii Institutului Ahnenerbe. Acest centru de cercetare care avea drept scop investigarea istoriei arheologice și culturale a rasei ariene.
Alături de alți membri ai institutului, Wirth susținea că Oera Linda este dovada vechimii și fundamentelor idealurilor naziste. Astfel, un text care până atunci fusese calificat drept o farsă, a devenit dintr-o dată fundamentul ocultismului nazist.
Interesul pentru Oera Linda nu s-a diminuat nici după cel de-al Doilea Război Mondial. Unii cred și astăzi că ea conține informații secrete și adevărul despre trecutul îndepărtat al Europei.
Pe site-ul cercetătorului Graham Hancock puteți citi mai multe despre acest manuscris fascinant și misterul în care este învăluit.

vineri, 16 iunie 2017

CE CONTRACT SEMNEAZA SUFLETUL NOSTRU INAINTE DE A VENI PE PAMANT

                                                                    Ce contract semnează sufletul nostru înainte de a veni pe pământ
Indiferent că știm sau nu acest lucru, înainte de a ne naște familia noastră de suflete ne întreabă: ”ce ai vrea să înveți în această viață?”. Acum sigur nu știm răspunsul, dar atunci l-am știut.
Așa apare Contractul Sufletesc: un acord pe care îl facem în forma noastră cea mai pură, înainte de a ne naște, indiferent că este prima viață sau a 30-a. Astfel, lucrul pe care îl cerem atunci, ne afectează pe toată durata vieții. Ceea ce se întâmplă pe parcursul vieții, se întâmplă pentru că trebuie să învățăm exact ceea ce am cerut. 
Avem parte de exact opusul a ceea ce cerem
Astfel, dacă ai cerut să înveți ce și cum este răbdarea, șansele sunt ca acum, să fii înconjurat de oameni care te enervează și te stresează. Familia ta de Suflete îți va da în jurul tău oameni care te vor împinge spre locul în care trebuie să fii. Chiar dacă asta înseamnă, că vei avea în jurul tău numai oameni care te vor scoate din minți.
În mod evident, dacă noi cerem răbdare vom primi oameni care ne scot din ”răbdări”, tocmai pentru a învăța ce este răbdarea. Dacă cerem loialitate vom avea parte numai de oameni care nu dau dovada de loialitate. Dacă vrem să iubim n se arată ură, dacă vrem să învățăm despre libertate, atunci vom fi închiși.
Auto-dezvoltarea deși este importantă este și dureroasă. Natura nu ne lasă să scăpăm de acest lucru. Astfel, în acest proces repetitiv, devenim ceea ce  trebuie să devenim . când cineva ne calcă în picioare, ne dăm seama că nu avem ce altceva să facem decât să ne apărăm.
Când vine vorba de astfel de contracte, cel mai important lucru pe care trebuie să ni-l amintim, este că nimic nu se întâmplă fără un motiv. Aceste obstacole din viața noastră au rolul de a ne învăța. Într-adevăr, drumul poate fi dureros, dar reprezintă durerea învățăturii de care avem nevoie.
Vom învăța din lucrurile pe care le experimentăm, și în final, sufletul nostru va atinge adevărata sa formă.
Osho spunea: ” Experimentează viața în toate formele ei posibile: cu bune și rele. Experimentează toate dualitățile. Să nu îți fie frică de experiență, deoarece cu cât experimentezi mai mult, cu atât mai matur vei deveni ”.
Viața este așa cum trebuie să fie,  nici prea bine nici prea rău. Noi nu avem limite, decât cele pe care ni le impunem noi înșine. Este exact ca atunci când înveți să mergi pe bicicletă: cu cât cazi mai mult, cu atât mai mult te ridici, te scuturi și continui.
Nimic nu este prea  greu în viața asta. Fiecare dintre noi are de depășit niște obstacole, dar fiecare dintre noi are propriile lui obstacole, create special pentru el.
De ce să nu mergem prin viață ca și cum am urca pe munte, cu gândul că atunci când vom atinge vârful vom găsi adevărul ascuns din spatele norilor.
Alexandra Dănciulescu
sursa:https://www.zenivers.ro/ce-contract-semneaza-sufletul-nostru-inainte-de-a-veni-pe-pamant/


duminică, 11 iunie 2017

PARUL - EXTENSIA SISTEMULUI NERVOS

PĂRUL – extensia sistemului nervos
De ce să nu ne tundem părul?
Moda părului nostru ar putea fi doar un trend, dar dacă vom cerceta, vom afla că singuri ne-am privat de una dintre cele mai valoroase surse de energie pentru vitalitatea umană.
Luați în considerare posibilitatea ca părul de pe capul vostru să poate face mai mult pentru voi decât doar să vă ajute să arătați bine. Omul e singura creatură la care părul crește mai lung pe cap, spre vârsta adultă. Lăsat netăiat, părul crește până la o anumită lungime și apoi se oprește de la sine la lungimea corectă pentru fiecare. Părul este un dar uimitor de la natură, poate să ajute la ridicarea energiei Kundalini (forța de viață creatoare), care crește vitalitatea, intuiția și liniștea.
Tăierea Părului
Cu mult timp în urmă, oameni multor culturi nu-și tăiau părul, considerandu-l o parte din ființa lor întreagă. Nu existau saloane de hairstyling. De obicei, când oamenii erau cuceriți sau luați ca sclavi, părul lor era tăiat ca semn recunoscut al sclaviei. Tăierea părului a fost aplicată ca pedeapsă sau ca modalitate de a scădea puterii celor înrobiți.
Oasele frunții sunt poroase și au funcția de a transmite lumina spre glanda pineală, care influețează activitatea creierului, tiroida și hormonii sexuali. Tăierea bretonului, care acoperă fruntea, împiedică acest proces. Când Genghis Khan a cucerit China, el îi considera pe Chinezi ca fiind foarte înțelepți, oameni inteligenți care n-ar fi permis să se lase subjugați. Prin urmare, a cerut tuturor femeilor din țară să-și taie părul și bretonul, pentru că știa că acest lucru va servi pentru a le menține timide și mai ușor de controlat.
Pe măsură ce triburi sau societăți întregi au fost cucerite, tăierea părului a devenit atât de răspândită încât peste câteva generații importanța părului s-a pierdut, iar coafurile și moda s-au dezvoltat.
Yogi Bhajan
Știința părului a fost una dintre primele învățături oferite de Yogi Bhajan, când a venit în America.
“Când părul de pe cap este lăsat să ajungă la lungimea sa completă, matură, atunci fosforul, calciul și vitamina D sunt toate produse, intră în fluidul limfatic și chiar în lichidul cefalorahidian prin cele două conducte din partea de sus a creierului. Această schimbare ionică creează o memorie mai eficientă și duce la o mai mare energie fizică, la o rezistență îmbunătățită și la răbdare. “
Yogi Bhajan a explicat că, dacă alegi să-ți tai părul, tu nu pierzi numai acel plus de energie și hrană, dar corpul tău trebuie apoi să ofere o cantitate mai mare de energie vitală și de nutrienți pentru a continua re-creșterea părului lipsă.
În plus, firele de păr sunt antene care se adună și transmit energia soarelui – sau prana – către lobii frontali – acea parte a creierului folosită pentru meditație și vizualizare. Aceste antene acționează în calitate de conductori pentru a vă aduce cantități mai mari de energie subtilă, cosmică. Este nevoie de aproximativ trei ani de la ultima tăierea părului pentru formarea de noi antene la capetele firelor de păr.
Îngrijirea Părului – Kundalini
În India, un Rishi este cunoscut ca un înțelept care în timpul zilei își bobineză/răsucește părul până în creștetul capului, pentru a-și energiza celulele creierului, apoi, pe timp de noapte, îl piaptănă în jos. Un “nod Rishi” energizează câmpul magnetic (aura) și stimulează glanda pineală din centrul creierului.
“Activarea pinealei conduce la o secreție sporită a acesteia, care este esențială pentru dezvoltarea unoi funcții intelectuale mai înalte, precum și pentru o percepție spirituală mai mare.” Yogi Bhajan
În timpul zilei, părul absoarbe energia solară, iar pe timp de noapte absoarbe energia lunară. Păstrarea părului în sus în timpul zilei și apoi în jos în timpul nopții ajută acest proces. Împletirea părului pe timp de noapte ajută la echilibrarea câmpului nostru electromagnetic în afara zilei.
Fire de păr cu vârful despicat
Dezlegarea și eliberarea părului poate să ducă la despicarea vârfurilor. În loc să tundeți și să vă pierdeți “antenele”, Yogi Bhajan recomandă ca peste noapte să aplicați o cantitate mică de ulei de migdale, astfel încât acesta să poată fi absorbit înainte de a-l spăla în dimineața următoare.
Păstrarea pe timpul zilei a părului răsucit/bobinat peste creștetul capului/chakra coroanei și protejarea cu o acoperitoare vă ajută la vindecarea “antenelor”. Dacă aveți părul lung, vedeți dacă experiența voastră este diferită atunci când acesta este curat și încolăcit pe coroană sau lăsat jos și liber.
Părul umed
Yogi Bhajan a explicat că își usucă părul înainte de a-l ridica în sus spre de a evita o durere de cap. Când îți ridici părul ud sus pe cap, când se usucă, acesta va tinde să se micșoreze și să se strângă un pic, putând chiar să se rupă. O idee bună este ca ocazional să vă faceți timp să stați la soare și să permiteți părului curat/umed să se usuce în mod natural, ca un tot unitar.
Tagore a spus “Când am înțeles Unitatea a tot ce Este, mi-am aruncat trusa de bărbierit în ocean . Am renunțat la ego-ul meu și m-am predat naturii. Am vrut să trăiesc în forma pe care mi-a dat-o Creatorul meu. “
Când oamenii permit părului să crească, ei spun bun venit maturității, responsabilității de a fi complet dezvoltat și total puternic. Acesta este motivul pentru care veți găsi har și calm într-o persoană cu părul netăiat de la naștere, dacă acest păr a fost păstrat bine. Creatorul are un motiv clar pentru care ne-a dăruit părul.
Se spune că atunci când veți permite părului să crească în toată lungimea sa și îl bobinați pe creștetul capului, energia soarelui – forța pranică a vieții – este atrasă în jos pe coloana vertebrală. Pentru a echilibra această mișcare în jos, energia vieții Kundalini se ridică în sus.
Iată cuvintele lui Yogi Bhajan: “Părul vostru nu este acolo din greșeală. El are un scop bine definit, pe care cei sfinți îl vor descoperi, iar alți oameni vor râde. “
Părul este o extensie a Sistemului Nervos. De ce indienii au părul lung.
Cultura noastră îi face pe oameni să creadă că stilul părului este o chestiune de preferință personală, că stilul părului este o chestiune de modă și/sau de confort și că modul în care oamenii își poartă părul este pur și simplu o problemă de cosmetică!
Cu toate acestea, în perioada Războiului din Vietnam s-au descoperit informații complet diferite despre utilitatea părului, informații atent ascunse publicului. La începutul anilor ’90, Sally (nume schimbat pentru a-i proteja intimitatea) era căsătorită cu un psiholog autorizat de la spitalul Medical VA. Acolo,soțul ei a lucrat cu veterani de război care sufereau de Post Traumatic  Stres. Cei mai mulți dintre ei serviseră în Vietnam.
Sally a mărturisit: “Imi amintesc foarte clar o seară când soțul meu a venit acasă, în apartamentul nostru de pe Circle Doctor ‘s, având în mâini un dosar oficial gros. În interior erau sute de pagini ale unor studii comandate de guvern. El era șocat de conținut. Ceea ce a citit în aceste documente i-a schimbat complet viața. Din acel moment, soțul meu – conservator de altfel – și-a lăsat părul și barba să crească, apoi nu le-a mai tuns. VA Medical Center i-a permis să facă asta, iar alți colegi, la fel de conservatori, i-au urmat exemplul. Pe măsură ce am citit documentele, am aflat de ce.
Se pare că în timpul Războiului din Vietnam, forțele speciale din departamentul de război a trimis experți sub acoperire pentru a căuta cercetași talentați în Rezervațiile indiene din America, pentru a-i folosi pe acești bărbați duri, tineri și instruiți, în misiuni din sălbăticie. Căutau mai ales bărbați cu abilități deosebite de urmărire – aproape supranaturale.
Înainte de a fi angajați, acești oameni, atent selecționați, au fost antrenați intens să devină experți în urmărire și supraviețuire. Cu ademenirile obișnuite, cu fraze netede și testate, folosite pentru înscrierea noilor recruți, unii dintre acești cercetași indieni au fost apoi înrolați. Odată înscriși, s-a întâmplat un lucru uimitor. Indiferent de talentele și abilitățile pe care le-au avut în rezevația lor, aceste abilități păreau să dispară misterios, în timp ce recrut după recrut n-a reușit să ofere performanță, așa cum era de așteptat în domeniul lor. Urmările grave și aceste eșecuri au determinat guvernul să solicite o testare scumpă a noilor recruți și… iată ce au constatat.
Când au fost întrebați de motivele eșecului lor, recruții mai în vârstă au răspuns că atunci când au fost tunși conform regulamentelor militare, ei n-au mai putut să “simtă” inamicul, n-au mai putut să-și acceseze acel “al șaselea simț” propriu, “intuiția” nu mai era de încredere, și astfel n-au putut să “citească”’ semnalele subtile sau să-și acceseze informațiile extrasenzoriale subtile.
Institutul de testare a recrutat mai mulți cercetași indieni, le-a permis să-și păstreze părul lung și apoi i-a supus la mai multe tipuri de teste. Au testat doi oameni care primiseră același punctaj la toate testele anterioare. Unuia din cei doi i-au păstrat părul lung, iar pe celălalt l-au tuns conform modelului militar. Apoi, cei doi bărbați au reluat testele. De fiecare dată omul cu părul lung reușea să obțină un punctaj ridicat. De fiecare dată omul cu părul scurtat nu reușea la testele la care anterior obținuse punctaj mare.
Un test tipic:
Recrutul doarme afară, în pădure. Un “inamic” înarmat se apropie de omul care doarme. Bărbatul cu părul lung e trezit din somn de un puternic sentiment de pericol și scapă cu mult timp înainte ca inamicul să ajungă aproape, cu mult înainte să fi auzit vreun sunet de la inamic.
Într-o altă versiune a testului, omul cu părul lung simte apropierea și într-un fel intuiește că inamicul pregătește un atac. Își urmează al 6-lea simț și se preface că doarme – dar prinde rapid atacatorul și-l “ucide”, în timp ce acesta se apleca pentru a-l sugruma.
Același om, după ce a trecut aceste teste, precum și altele, a fost apoi tuns în model militar și a căzut constant la aceste teste, dar și la multe altele, pe care anterior le trecuse.
Guvernul a solicitat ca toți cercetașii indieni să fie scutiți de tunsoarea militară.
Explicația
Corpul mamiferelor a evoluat timp de milioane de ani. Abilitățile de supraviețuire ale oamenilor și ale animalelor par uneori aproape supranaturale.  Stiința a făcut mai multe descoperiri despre abilitățile uimitoare de supraviețuire ale oamenilor și ale animalelor. Fiecare parte a corpului are o sensibilitate extrem de mare, utilă pentru supraviețuirea și bunăstarea corpului ca întreg.
Există un motiv pentru existența fiecărei părți a corpului. Părul este o extensie a sistemului nervos, ea putând fi văzută ca o exteriorizarea a nervilor, ca un tip foarte evoluat de “antene”, sau ca “antene” care transmit mari cantități de informații importante spre trunchiul cerebral, spre sistemul limbic și spre neocortex.
La oameni, nu numai că părul – inclusiv părul facial la bărbați – oferă o multitudine de informații care ajung la creier, dar părul emite de asemenea energie, aceasta fiind energia electromagnetică emisă de creier în mediul exterior. Acest lucru a fost văzut în fotografiile de tip Kirlian, atunci când o persoană a fost fotografiată cu părul lung și apoi refotografiată după ce părul i-a fost tăiat.
Când părul este tăiat, atunci sunt mult limitate primirea și transmiterea de informații de la și către mediu, încetinind mult viteza de reacție. Tăierea părului este un factor care contribuie la împuținarea informațiilor despre mediul ambient. Totodată este un factor care contribuie la insensibilitate în relațiile de toate tipurile, ba chiar și la frustrarea sexuală.
Concluzie:
În căutare de soluții pentru pericolele din lumea noastră, poate că acum este timpul să luăm în considerare faptul că multe dintre ipotezele noastre cele mai de bază despre realitate sunt greșite. E posibil ca o parte importantă a soluției să ne privească în față, în fiecare dimineață când ne vedem în oglindă!
Povestea lui Samson și a Dalilei, din Biblie, conține mult adevăr codificat. Când lui Solomon, omul cândva renumit ca invincibil, i-a tăiat Dalila părul, puternicul om a putut fi învins.