iubirea

"Iisus iubea. Era dragostea, marele şi minunatul dar pe care-l făcea omenirii. Si a proclamat deschis că originea acestei iubiri este Tatăl ce trăia în El - acelaşi Tată care trăieşte în toţi oamenii.

Ceea ce dădea lui Iisus libertatea şi forţa de a îmbrăţişa întreaga omenire, era cunoaşterea unirii sale şi identitatea cu Tatăl. El s-a desprins rând pe rând de iluziile care erau cauza unei vieţi de ipocrizie; şi făcând-o El exprima din plin pe Tatăl trăind in El."

RUGA

"Dumnezeule, ajuta-ma sa simt puterea, acea flacara aprinsa din mine si lasa-ma sa simt pasiunea de a fi mai puternic decat am fost vreodata. Lasa-ma sa pasesc in lume asemenea unei flacari a luminii tale, stiind ca fiecare noua zi reprezinta un inceput, o sansa de a pune in aplicare ceea ce stiu."

"Atotputernice Spirit al Luminii ce straluci in Cosmos, atrage-mi flacara, in armonie, spre tine.
Ridica-mi focul din intuneric,
Atractie a focului care este Una cu TOTUL.
Ridica-mi sufletul, tu preaputernice.
Copil al Luminii, nu-ti intoarce fata de la mine.
Fa-ma sa ma topesc in cuptorul tau;
Cel ce esti una cu toate lucrurile si toate lucrurile
Una cu tine, foc al vietii si Una cu Mintea."
TOTH

IMNUL VIETII

Viata e o sansa - nu o lasa sa se piarda/ Viata e frumusete - admir-o/ Viata e o bucurie - gust-o din plin/ Viata e un vis - transforma-l in realitate/ Viata e o sfidare - infrunt-o/ Viata e o datorie - implineste-o/ Viata e un j o c - joaca-l/ Viata e pretioasa - ai grija de ea/ Viata e o bogatie - pazeste-o/ Viata e dragoste - bucura-te de ea/ Viata e un mister - incearca sa-l patrunzi/ Viata e o promisiune - n-o lasa neimplinita/ Viata e tristete - treci peste ea/ Viata e un imn - canta-l/ Viata e o lupta - accept-o si castig-o/ Viata e o tragedie - fii tare/ Viata e o aventura - indrazneste sa ti-o asumi/ Viata e fericire - fii astfel incat sa o meriti/ Viata e Viata - ocroteste-o! MAICA TEREZA

sâmbătă, 28 iunie 2014

STEAUA SUFLETULUI


Steaua sufletului (cunoscuta ca fiind cea de a opta chakra sau Locul Sufletului) este un centru energetic situat la circa 10-12 cm deasupra chakrei coroana. Acest centru este un portal prin intermediul caruia frecvente foarte inalte de lumina pot patrunde in campul nostru energetic actionand ca un transformator prin care se pot modela energii de vibratie foarte inalta la un nivel pe care sa il putem asimila in existenta noastra fizica.

Steaua Sufletului este centrul iubirii divine, neconditionate, compasiunii si a altruismului spiritual, dar si zona memoriei celulare a energiei sufletului nostru, continand modelele karmice pe care le experimentam in viata. A opta chakra detine planul complet pentru misiunea sufletului nostru din aceasta viata. Reprezinta o parte din Unitatea a tot ceea ce exista si legatura noastra cu Sinele Superior si prin intermediul acestuia cu Creatorul . Atunci cand chakra a opta incepe sa se deschida si sa lucreze la capacitatea sa optima se dezvolta o noua constiinta spirituala. Clarvazatorii au perceput aceasta chakra ca avand forma unei stele, dar cel mai adesea ea este simtita sau vazuta ca o minge stralucitoare de lumina. Adesea este văzută ca un fel de fântână de lumină sau o sferă care, atunci când este activată, corespunde spectrului ultraviolet. Poate fi descrisă, în ceea ce priveşte culoarea, destul de greu, un fel de violet profund, cu mici raze de verde ce licăresc din loc în loc, ca un mănunchi de ametiste şi smaralde mici, formând o masă incandescentă şi radiantă.

Acest centru este sediul cunoştinţelor dobândite de suflet pe parcursul încarnărilor precedente. Este suma tuturor experienţelor trăite pe Pământ şi sediul de depozitare al codurilor divine. Activarea sa vine firesc odată cu trezirea centrului Coroanei, Sahasrara, prin meditaţii, rugăciuni sau atitudini de mare iubire şi devoţiune faţă de Divinitate şi de Sinele Superior al fiecăruia. Odată cu arderea treptată a karmei, blocajele care împiedică buna funcţionare a acestui centru sunt desfăcute, iar lumina poate reintra în el, activându-l. Fiind un centru legat îndeosebi de vieţile anterioare, aici sunt păstrate toate comorile pe care sufletul le-a adunat, experienţă, cunoaştere, înţelepciune şi aşa mai departe, dar şi modelele karmice care îi influenţează existenţa.

Accesarea celei de a opta chakre este o chemare a memoriei noastre ancestrale, pe de o parte, dar si o recunoastere a ceea ce suntem cu adevarat, pe de alta parte. Aceasta activare creste abilitatea Stelei Sufletului de a lucra cu energia universala din planurile superioare ajutand de asemenea la dezvoltarea constientei personale si la intelegerea lumii sub diversele aspecte ale sale.

Steaua Sufletului lucreză în bună legătura cu Steaua Pământului, perechea ei telurică, fiind deosebit de importante pentru echilibrarea şi stabilizarea momentelor – cheie din schema vieţii fiecărui individ.

În momentul activării, omul poate accesa mult mai uşor calităţile şi talentele dobândite în existenţele precedente şi poate avea acces la informaţiile stocate în acea veritabilă bancă de date. Odată cu activarea sa, omul începe să conştientizeze ambele naturi ale sale, atât cea masculină cât şi cea feminină, dat fiind faptul că în trecut a experimentat viaţa atât în trup de bărbat cât şi în trup de femeie. Are loc o expansiune extraordiară de conştiinţă, în care de pildă, bărbatul îşi readuce aminte cum este să fii femeie şi ce înseamnă să fii mamă, sau o femeie experimentează viaţa din perspectiva tatălui. Această înţelegere a sexului opus, prin empatie şi prin reamintirea instinctivă a ceea ce a trăit, face individul să conştientizeze ambele sale părţi spre a le putea uni în mod armonios.

Steaua Sufletului este guvernată de planeta Uranus şi de arhanghelul Raziel, păstrătorul misterelor divine. Trezirea acestui centru aduce şi înţelegerea adevăratului sens al Timpului şi felul în care timpul poate fi folosit şi subordonat voinţei divine din om. În majoritatea oamenilor este neactivată, însă activarea ei este din ce în ce mai des întâlnită, însoţită de semne precum creşterea numărului de sincronicităţi sau coincidenţe pe care le trăim, senzaţii de deja-vu, intuiţie crescută şi simţul unei voci superioare care ne ghidează, secvenţe fugitive sau vise legate de vieţile anterioare.

De obicei este blocată de frica cu care sufletul vinovat de o anumită greşeală vine la încarnare, frica de necunoscut şi în special de responsabilităţi, precum şi lipsa credinţelor religioase sau spirituale de orice fel. Oamenii care nu practică nici un fel de meditaţii sau terapii îşi pot deschide această chakră prin rugăciune, acţiuni altruiste, speranţă, gândire pozitivă şi ascultarea intuiţiei.

Sunetul asociat acestei chakre este unul specific câtorva limbi, printre care şi româna şi anume Î prelung şi înalt. Mantra care ajută la deschiderea sa este “Îm” şi poate fi folosită în meditaţie, alături de pietre precum cuarţul limpede, ametistul clar sau jadul imperial.

Îndreptaţi-vă atenţia deasupra capului, chemaţi lumina Divina în acel loc şi lăsaţi-o să vă umple acea zonă. Aceea este legătura voastră cu misterul Divin, nu vă fie teamă să o simţiti, să o iubiţi şi să o hrăniţi, ori de câte ori simţiţi nevoia. Efectele se vor face simţite în funcţie de dorinţa dumneavostră de schimbare, de trezire şi de adaptare la fiinţa care sunteţi cu adevărat: o Stea!
sursa: http://www.reiki-floareadelotus.ro/articole.php?idart=303

vineri, 27 iunie 2014

BUCURIA


"Adevărata bucurie este o stare a sufletului care, dincolo de
grutăți, de obstacole și supărări, este capabilă să
resimtă viața ca pe un dar de la Dumnezeu, un dar pentru care
să simtă recunoștință și nevoia de a mulțumi. Dacă
doriți să primiți mai des vizitele bucuriei, cultivați în
voi acest sentiment de recunoștință față de Creator, și nu
numai față de Creator, ci și față de natură, față de
oameni. Asfel, chiar când nu aveți nici un motiv special să
vă bucurați, acest sentiment ce v-ați obișnuit să îl
întrețineți în voi vă va surprinde... Ca niște prieteni
foarte dragi care apar uneori neanunțați să vă facă o
vizită la care nu vă așteptați."
Omraam Mikhaël Aïvanhov

joi, 26 iunie 2014

PUTEM RUPE INLANTUIREA KARMEI?

Nevoia de a înţelege

"Multă lume a citit, sau cel puţin a auzit, preceptele biblice: „Cel ce seamănă nedreptate, culege nedreptate“ (Proverbe 22, 8) din Vechiul Testament şi „Ce va semăna omul, aceea va şi secera“ (Gal. 6, 7) din Noul Testament.


Autor: Ernest Schmitt






Dar, atunci când oamenii încearcă să le înţeleagă şi în special tinerii – în elanul lor de entuziasm şi în nevoia lor de dreptate – observându-i pe cei din jur, sunt de-a dreptul derutaţi. Ei constată imensa diversitate a indivizilor, a caracterului şi a comportamentului acestora. Desfăşurarea destinelor, cu înşiruirea suferinţelor şi a eşecurilor pe care le îndură adesea, pun atâtea întrebări grave. Evident, toată lumea ar dori să fie iubită şi fericită; dar, se pare că puţini sunt cei care ajung la acestea şi situaţiile confuze şi dureroase, în care se zbat majoritatea, îi îndepărtează de reuşită. Adversitatea şi suferinţa par a fi soarta predestinată a unora. Slab îndrumaţi pentru a înfrunta jungla terestră, alţii par a fi doar victime gata desemnate pentru exploatatori sau pentru fiinţe fără scrupule şi avide de putere.
Cum să recunoaştem deci, în acest hăţiş de nedescurcat, acţiunea unei legi universale care să fie dreaptă, bună şi aceeaşi pentru toţi? Şi cum putem folosi această existenţă, atât timp cât nu am găsit răspunsuri clare şi logice la întrebările fundamentale care au o influenţă atât de hotărâtoare asupra sorţii noastre?

Putem rupe inlantuirea karmicaDacă în trecut au existat mereu cercetători ce căutau să înţeleagă, în prezent ne găsim, însă, cu toţii într-o fază în care a devenit cu totul necesar să cunoaştem răspunsurile.
Lumea noastră, care se află incontestabil la o cotitură decisivă de curăţire şi reînnoire, cere de la noi o atitudine nouă în acord cu ritmul evolutiv al legilor cosmice naturale. Şi, dat fiind timpul înaintat, nu ne mai putem permite ocolişuri. Trebuie să ajungem cât mai repede la cunoaşterea care ne conduce către convingere şi dă naştere acţiunii salvatoare.

Legea cauzei şi a efectului sau karma

Ştim prin experienţă că, în materia densă, fiecare bob este programat să producă mai multe boabe de acelaşi fel. Dar, ceea ce este obişnuit pentru culturile agricole, se efectuează cu aceeaşi rigoare şi în planurile invizibile şi de neatins de simţurile noastre organice, fapt ce ne permite să înţelegem multe lucruri; ori, tocmai acest aspect ar trebui să ne incite să ţinem cont de legea universală, pentru a ne face din ea o alianţă preţioasă şi pentru a profita de puternica sa acţiune promotoare. Abd-ru-shin ne confirmă existenţa acesteia, cât şi puterea ei cosmică: „Realitatea este serioasă şi neînduplecată. Dorinţele oamenilor nu pot pricinui nici un fel de abatere în această privinţă. De neclintit continuă să existe Legea: “Ce seamănă omul, aceea va culege însutit!”
Aceste puţine cuvinte ascund şi spun mult mai mult decât îşi imaginează majoritatea. Riguros şi exact ele corespund procesului real al efectului reciproc care odihneşte în Creaţie. Nu s-ar putea găsi nici o expresie mai potrivită pentru aceasta. Exact cum recolta rezultă ca o multiplicare a seminţei, aşa îl ajunge şi pe om mereu înmulţit ceea ce el trezeşte în propriile sale intuiţii şi trimite în lume, dependent de felul voinţei sale.
Omul poartă deci spiritual răspunderea pentru tot ceea ce face. Această răspundere apare deja în momentul deciziei, şi nu abia la fapta săvârşită care este doar o urmare a deciziei. Şi decizia este trezirea unei voinţe serioase!“. (Vol. II, conf. 1)
Dar autorul acestei însumări prestigioase de cunoaşteri noi care este Mesajul Graalului, nu se limitează numai la reamintirea acestei legi, atât de importantă pentru fiinţa omenească. El a analizat pentru noi chiar şi mecanismele acţiunii ei, în toate detaliile. Atât în planul gândirii, cât şi în cel al vorbelor şi al faptelor, el ne explică, prin ce procese şi înlănţuiri automate, tot ceea ce emitem noi ia formă în mod riguros şi echitabil, urmează apoi o anumită evoluţie şi, la capătul său, se reîntoarce cu o siguranţă perfectă către însuşi cel care a emis. Prin atracţia afinităţilor şi prin efectele produse astfel, fiecare emisie ne revine deci mai încărcată, ca şi o albină ce a tot adunat.
Prin comportamentul şi reacţiile noastre de astăzi, ne preparăm soarta noastră de mâine. Creatorul nu are deloc nevoie să ne supravegheze pentru a ne recompensa sau a ne pedepsi. Legile Sale autoactive, imprimate în profunde şi puternice linii de forţă, cuprind întreaga creaţie, realizând planul Său şi voinţa Sa. Împărţirea binelui şi a răului este asigurată astfel prin legea cauzei şi a efectului, fără ca Stăpânul lumilor să fie nevoit să intervină. Fiecare cauză generează, în mod necesar, un efect de aceeaşi natură. Recolta care ne revine şi care formează destinul nostru corespunde, fără nici o eroare posibilă, la calitate – bună sau rea – la ceea ce am semănat. Pe plan material, nimeni nu se va aştepta deci să vadă crescând grâu sau porumb, dacă a semănat spini sau urzici. Fiecare fiinţă omenească nu poate astfel să se agaţe decât de ea–însăşi, fiindcă este tratată cu toată obiectivitatea şi imparţialitatea la tot ceea ce i se întâmplă neplăcut... sau chiar în bine.
Această lege universală, în serviciul Justiţiei divine, este de fapt o cunoaştere străveche a oamenilor. Ea este cunoscută sub denumirea de relaţie între cauză şi efect, sau funcţia de schimb, sau acţiunea şi reacţia etc. Prin intermediul a numeroase mişcări spiritualiste – mai mult sau mai puţin influenţate de aportul budismului sau brahmanismului – termenul de „karma“ a devenit obişnuit în Occident. Pentru brahmani, acţiunea denumită „karman“ se prelungeşte inevitabil prin consecinţele sale, care constituie karma. Putem spune, de asemenea, că acestă karma este reacţia unui efect asupra aceluia care a fost cauza.

Cum se formează şi evoluează karma

Aflând că de fapt fiecare este artizanul situaţiei sale prezente, mulţi se neliniştesc la început. Funcţia karmică este legată astfel, adesea, de frica unei represiuni întunecate şi de temut. Dar gândindu-ne bine, în realitate, este o cunoaştere reconfortantă.
Fiindcă fiecare s-a pus el–însuşi în situaţia penibilă sau dificilă în care se zbate, aceasta este o demonstrare că fiecare este stăpânul destinului său. Deci, nu există fatalitatea. Secvenţele vieţii noastre nu sunt fixate sau angajate, în mod iremediabil, de dinainte. Nici o forţă supranaturală, nici un hazard orb nu ne manevrează. Soarta noastră este cu totul în mâinile noastre.
Această certitudine ar trebui să declanşeze, la toţi aceia care au înţeles-o, un salt eliberator şi dorinţa fermă de a o folosi. Schimbând orientarea şi acţionând conştient, ei vor fi siguri că îşi vor pregăti zile luminoase.
O angajare plină de încredere este uşurată mult de viziunea completă a formării, a evoluţiei şi a refluxului karmei, pe care le putem obţine graţie Mesajului Graalului.
Să luăm, de exemplu, gândurile noastre. Legat de acestea, Abd–ru–shin ne explică: „La fel ca tot ceea ce există în lumea de materie fină, fiecare gând zămislit ia imediat o formă, care exprimă şi întrupează sensul real al gândului.
Forţa vie a Creaţiei, care curge prin oameni colectează materie fină prin voinţa concentrată a unui gând bine conturat şi o modelează într-o formă care dă expresie voinţei acelui gând. Deci această formă este ceva real, viu, care în virtutea Legii atracţiei speciilor omogene, atrage acum forme omogene în această lume a formelor de gânduri, sau se lasă atrasă de acestea, dependent de propria ei intensitate.
După felul în care un gând este simultan intuit la formarea sa, mai intens sau mai slab, aşa va purta şi structura sa material-fină viaţă corespunzătoare în ea. Dens populată este această lume a gândurilor. Centrale întregi s-au format prin forţa de atracţie reciprocă, centrale din care prin forţa lor acumultată exercită influenţe asupra oamenilor.
Întotdeauna va exercita influenţă în primul rând asupra acelora care sunt înclinaţi spre specia omogenă, deci cei care poartă în ei ceva asemănător. Aceştia sunt întăriţi prin aceasta în voinţa lor corespunzătoare şi îndemnaţi spre continua zămislire a unor structuri asemănătoare, care acţionând în acelaşi fel intră în lumea formelor de gânduri.“ (Vol. II, conf. 15)
Un întreg univers, furnicând de o viaţă intensă, se deschide astfel în faţa noastră, devenindu-ne accesibil. Fiecare gând dă naştere imediat la o formă precisă, care îl exprimă. Forma se află la început în autorul ei, dar apoi se îndepărtează. Ea rămâne legată totuşi de el printr-un fir, ce nu poate fi rupt, în lungul căruia karma se revarsă înapoi. Prinsă prin atracţia afinităţilor, forma–gând începe un circuit asupra căruia nu avem nici o putere: ea atrage, sau este atrasă, funcţie de intensitatea sa. În periplul ei, întăreşte tendinţe similare şi participă la acţiuni bune sau rele, după natura proprie. Fără să ştim, putem fi asociaţi deci la realizări constructive sau distructive, executate de persoane care ne sunt total străine. Gândul, îngreunat de tot ce a adunat în drumul său, adică de formele pe care le-a produs şi de acelea cu care s-a unit prin afinitate – şi care constituie karma – revine în final la punctul de plecare, la autorul său care e constrâns să accepte această recoltă. El va trebui să trăiască atunci în consecinţele gândirii sale, fără a se putea sustrage.
Dacă formarea şi periplul gândurilor noastre se desfăşoară în planul materiei dense de densitate fină, un proces analog este activ şi în planul materiei dense cu densitate medie, numit şi planul astral. Procesul e legat de cuvintele noastre. Dincolo de undele sonore şi de impactul direct, fiecare cuvânt ia, de asemenea, o formă şi acţionează fie înălţător, fie coroziv, după motivaţia profundă a persoanei care l-a spus. Gândurile, cuvintele, faptele, aceste trei genuri ale activităţii noastre, au repercursiuni care depăşesc mult influenţa lor imediată şi vizibilă direct. Dată fiind originea noastră spirituală şi liberul arbitru ce ne este propriu, suntem total responsabili de urmările emisiunilor noastre şi karma ne va regăsi în mod negreşit.

Valoarea educativă a karmei

KarmaAcele persoane, ce au luat cunoştinţă de funcţia karmică, văd refluxurile bune sau nefaste rezultate din emisiunile noastre, ca recompense sau pedepse impuse.
Auzim adesea şi reflecţii ce pretind că Creatorul pedepseşte prea dur bietele creaturi care suntem noi, oamenii.
Abd–ru–shin se opune viguros la acest mod de a vedea. El scrie: „Dumnezeu nu pedepseşte niciodată! Cu atât mai mult, El nici nu ameninţă. El nu ispiteşte. Acestea sunt păreri omeneşti eronate. Cele zece Porunci, care au fost date de Moise, nu constituie decât o indicaţie destinată să semnaleze oamenilor mijlocul de a-şi face viaţa mai fericită. Singur, omul este acela care, în ordinea socială, a decretat pedeapsa. Însuşi omul, cu de la sine putere şi din cauza îngustimii concepţiilor sale, a inventat termenul de „pedeapsă“.
Din Înălţimi au parvenit oamenilor multe avertismente şi, dacă ei le-ar fi urmat, numeroase mizerii ar fi putut fi evitate. Dar ei îşi închipuiau că îndură o pedeapsă a lui Dumnezeu, atunci când îi ajungea răul de care erau responsabili ei–înşişi. Ori, acest rău trebuia în mod necesar să-i ajungă, din cauza refuzului lor de a înţelege sau datorită neascultării lor. În plus, ei păstrează şi o părere bună despre ei–înşişi, atunci când îndură cu răbdare această „pedeapsă“. Aşteaptă chiar de la Dumnezeu o recompensă deosebită“. (Întrebări şi răspunsuri, No. 59)
În mâna Creatorului, karma nu are deloc rolul îngust ce i-l atribuim prea uşor. Raţiunea sa de a fi este însă mult mai vastă. Obligându-ne să trăim urmările a ceea ce am voit şi am supus astfel legilor cosmice, Dumnezeu ne dă ocazia de a constata sau de a afla, prin experienţele noastre trăite — fericite sau nenorocite — dacă vieţuim sau nu în armonie cu Legile Sale. Dat fiind faptul că acestea acţionează fără încetare şi exclusiv pentru perfecţionarea şi elevarea întregii creaţii, evoluţia într-o viaţă mulţumită ar fi, pentru un spirit uman, dovada că el avansează pe calea cea bună. Dacă, din contră, e nenorocit, este pentru el semnalul de avertizare că a încălcat legile şi a perturbat ordinea universală. În acest caz, va trebui să se silească în a le respecta şi să coopereze liber, în ritmul ascendent al devenirii, căci numai dăruind şi dăruindu-ne, putem primi.
Deci, karma nu este deloc o măsură de constrângere. În simplitatea şi eficacitatea sa, este mijlocul educativ pe care Creatorul ni-l aplică.

Sacrificiul lui Iisus şi karma

„Fără taine, nu există credinţă“, le plăcea să proclame ecleziarhilor. Ei evitau astfel întrebările jenante ale celor ce căutau să înţeleagă şi să aibă certitudine, întrebări adesea fundamentale, la care dogmele impuse nu aduceau nici un răspuns.
Una din problemele de care se lovesc tot mai mult contemporanii este aceea a răscumpărării greşelilor noastre, prin sângele vărsat de Iisus Hristos. Mulţi se întreabă: Cum este posibil acest lucru? În ce mod logic şi de înţeles pentru noi, moartea unui nevinovat a putut să şteargă păcatele a miliarde de oameni?
În cartea sa „L'affaire Jésus“, H.Guillemin scria: „Hristos nu a venit pentru a muri, ci pentru a spune şi a adeveri. Subzistă aici mereu, pentru numeroase spirite legitim îndărătnice, imposibilitatea de a crede într-o mântuire răscumpărată astfel“.
Citându-l pe Bultman, N.Leites scria în cartea sa: „Omorârea lui Iisus a fost un mijloc de salvare? Ideea că Dumnezeu a pedepsit în locul nostru pe Iisus nevinovat, trimiţându-l la moarte... şi că prin aceasta El a ispăşit păcatul nostru..., nu este acceptabilă pentru omul de azi“.
Ceea ce ştim despre valoarea educativă, voită şi instaurată de Creator prin finalitatea karmică, se opune categoric la această idee. În fapt, numai persoana care a înnodat karma printr-un gând, un cuvânt, sau o acţiune, rămâne ataşată acesteia. Doar ea singură poate – şi trebuie – să o deznoade, trăgând învăţătură din refluxul karmic ce o ajunge. Rezultă că o persoană străină nu are nici o putere asupra unei karme la care nu este legată cu ceva. Deci, nu poate ierta sau să-şi ia asupra sa păcatele altora. Şi chiar dacă aceasta ar fi fost posibil, substituirea ar fi lipsit pe cel păcătos de o experienţă trăită; nu ar fi fost de nici un folos pentru evoluţia sa proprie!
Această evidenţă, atât de simplă şi de logică, este o dovadă că venirea lui Iisus şi moartea Sa pe cruce nu puteau să ne descarce de numeroasele noastre încălcări ale legilor Tatălui Său. Iisus a venit pentru a opri decăderea umană. Prin învăţătura Sa, El a reamintit cu vigoare – fără a face concesii leneviei spirituale a oamenilor – că nu micile prescrieri şi cerinţe legiferate de instanţele religioase erau cele mai importante. El a stabilit că, înainte de orice, trebuie să fie îndeplinită Voinţa Tatălui.
Prin acţiunea Sa de trezire, Hristos a deranjat pe conducătorii religioşi şi politici ai timpului. Pentru a se debarasa de Cel care destabiliza ordinea lor şi le ameninţa influenţa, o coaliţie cimentată prin ură a reuşit să suprime persoana supărătoare. A fost un asasinat caracteristic, după o parodie de judecată.
Departe de a fi putut să şteargă karma oamenilor – ceea ce ar fi fost total contrar la cea mai elementară noţiune de justiţie – omorul comis nu a putut decât să încarce omenirea şi mai greu. Numai în acest mod de a vedea, putem înţelege măreţia rugăciunii de mijlocire a lui Iisus: „Tată, iartă-i, căci ei nu ştiu ce fac“.

Ce influenţe are iertarea asupra karmei?

„Iartă-ne nouă greşelile noastre, precum iertăm şi noi greşiţilor noştri!“. Toată lumea cunoaşte acest pasaj din „Tatăl nostru“. Prima parte a frazei implică o cunoaştere a legii cauzei şi a efectului, sau funcţia karmică. A doua parte conţine promisiunea de a voi să iertăm, în acelaşi mod, pe cei care ne-au lezat.
Se pune însă întrebarea: Ce devine karma în acest caz? Prin ce proces este ea ştearsă şi pentru ce ni se recomandă să iertăm?
Abd–ru–shin ne explică următoarele: „...conform legilor, un om poate ierta altuia răul ce i l-a făcut personal. Ca victimă, ofensatul are dreptul şi puterea de a ierta. Prin sinceritatea acestei iertări, karma – pe care funcţia de reciprocitate ar fi făcut să revină ofensatorului – va fi mai întâi atenuată şi apoi slăbită. Tocmai în acest act viu rezidă iertarea adevărată.
Dar numai persoana ofensată – şi nicidecum o altă persoană – poate să decidă astfel asupra vinovatului. Aceasta este raţiunea pentru care se află atâta binecuvântare şi folos spiritual în iertarea acordată, atunci când ea vine din adâncul inimii“. (Vol. II, conf. 43)
Ce se întâmplă însă dacă nu iertăm, dacă cernem fără încetare amărăciunea şi supărarea noastră? Fie că ea traduce o enervare, o supărare, o furie, sau o dorinţă de răzbunare, reacţia noastră se concretizează şi întâlneşte forma–gând emisă de ofensator. Se formează atunci legături ce unesc pe cele două persoane; o animozitate întreţinută de-a lungul anilor poate să le transforme în lanţuri. Reţinut de aceste piedici, ofensatul nu mai poate recâştiga planurile luminoase. El trebuie mai întâi să se elibereze, iertând.
De asemenea, se poate ca repercursiunea karmică să permită autorului unui prejudiciu să-l ispăşească şi să şteargă greşeala sa. În acest caz, perfecţiunea legii cosmice va antrena simultan, într-un anumit mod, şi iertarea persoanei lezate.
Cunoscând acest proces, înţelegem de ce suntem sfătuiţi să iertăm. Această recomandare este un sfat prietenesc preţios, ca tot ceea ce vine de la Lumină. Avem deci un anume interes în a ierta, pentru a ne elibera de orice legătură ce poate să ne îngreuneze ascensiunea noastră.

Noţiunea de karmă ne poate face insensibili?

Una din obiecţiile formulate contra noţiunii de karma ar fi aceea că ne face insensibili faţă de mizeria umană. Dacă ajutăm pe unul care suferă în urma unui reflux karmic, am putea gândi că îl împiedicăm să-şi dezlege karma sa?
„Iubirea aproapelui“ recomandată de Hristos a şi răspuns la această întrebare. Nu poate fi vorba de a fi duri faţă de suferinţa altuia, gândind: „asta e bine pentru el, căci are ce şi-a ţesut singur. Trebuie deci să suporte, ca să-şi deznoade karma“.
De sus în jos, Creaţia este un vast şir de întrajutorări, în care entităţile din fiecare plan îşi aduc susţinerea fraternă în planul aflat sub cel al lor. Iubirea este forţa suverană în opera Creatorului, El–însuşi fiind Iubire.
Cu toţii avem nevoie de a fi susţinuţi şi încurajaţi. Ori, nu putem primi decât dând. Fiind însă conştienţi de faptul că scopul evoluţiei noastre este dezvoltarea nucleului nostru nemuritor – spiritul – trebuie să ajutăm şi să intervenim cu bună ştiinţă, oferind ceea ce este folositor altuia şi nu forţat de ceea ce îi este comod sau îi face plăcere. Nu putem avansa, decât trăind intens şi nu în comoditate.
Departe de a restrânge compasiunea, cunoaşterea rolului – înţeles bine – al karmei, în dezvoltarea noastră, nu poate decât să ne incite la a fi mai disponibili şi, în acelaşi timp, să ajutăm şi să avem o angajare mai selectivă.

Avem o influenţă imediată asupra karmei aflată încă în aşteptare?

Autorul Mesajului Graalului mai pune, de asemenea, o întrebare: „Cel care are mult de compensat din trecut, nu trebuie acest om să deznădăjduiască atunci, nu îi va fi lui groază de achitarea datoriilor?“.
Şi el răspunde: „El poate să înceapă cu aceasta liniştit şi bucuros, poate fi fără griji, de îndată ce el vrea sincer aceasta! Căci o compensare poate fi făcută prin contracurentul unei forţe de voinţă bună, care în Spiritual, asemenea altor forme de gânduri, prinde viaţă şi devine o armă puternică, capabilă să lepede orice povară a Întunericului, orice greutate şi să conducă “Eul” spre Lumină!
Acela care cunoaşte acest continuu efect reciproc, ce vine în mod sigur, care se găseşte în întreaga Creaţie, care se declanşează şi se desfăşoară cu nestrămutată siguranţă, acela ştie să îl folosească, trebuie să îl iubească, trebuie să se teamă de el! Pentru acesta, lumea invizibilă din jurul lui prinde treptat viaţă; căci el simte efectele ei cu o claritate, care înlătură orice îndoială.“ (Vol. I, conf. 5)
Avem deci posibilitatea unei intervenţii imediate şi nu ţine decât de noi să o folosim. În cazul unui salt mare înainte, adică al unei evoluţii frumoase, putem ajunge să dezlegăm simbolic o greşeală veche, fiind conduşi să facem un bine altuia, sau să îndeplinim un act de ajutor care, ispăşind prin anticipare o karmă grea, să ne aducă bucurie.

Şi dacă este prea grea karma ce o purtăm?

Refluxul karmic nu este o maşină inumană care funcţionează orbeşte, lovind şi sfărâmând totul în calea ei, fără discernământ. Desigur, legea cauzei şi a efectului este în serviciul Justiţiei divine. Ea este totuşi, întotdeauna, manifestarea Iubirii care vrea să ne ajute în a ne elibera şi în avansarea către scopul evoluţiei noastre. De aceea, şocurile în retur sunt dozate cu grijă şi ţin cont de capacitatea fiecăruia de a le suporta şi a le face faţă. Dacă este necesar, ele vor fi diferite şi aceasta până în momentul în care persoana a ajuns să aibă forţa necesară. Niciodată un om nu este supus la un deznodământ karmic ce depăşeşte capacitatea sa de rezistenţă. Dar nici nu se poate să fie dispensat de a-şi mobiliza, în anumite momente, toate forţele sale pentru a-l depăşi, aceasta îl întăreşte şi îl maturizează.
Rămasă atât de mult timp misterioasă şi ameninţătoare, funcţia karmică apare deci acum clară şi echitabilă, graţie Mesajului Graalului. Cunoaştem, în fine, adevărata ei finalitate şi putem urmări acţiunea sa promotoare în viaţa noastră şi în viaţa altora. Certitudinea că la baza ei se află întotdeauna Iubirea şi Justiţia Creatorului, nu poate decât să ne dea încredere şi să ne incite în a ne angaja din plin pe calea luminoasă.
Când hotărârea de a pune – în sfârşit – în practică cunoaşterea obţinută, va fi fermă, toate legile ne vor ajuta să evoluăm. Cu această voinţă, precum stâncile asaltate de valurile dezlănţuite, fiecare va putea înfrunta, stând drept, furtuna purificatoare."

luni, 23 iunie 2014

LEGENDA SANZIENELOR


Legendele spun că Sanzienele sunt niște fete foarte frumoase, care trăiesc prin păduri sau pe câmpii. Ele se prind în horă și "dau puteri" deosebite florilor și buruienilor, acestea devenind plante de leac, bune la toate bolile. 

În popor se crede că în noaptea Sânzienelor zânele zboară prin aer sau umblă pe pământ. Ele cântă și împart rod holdelor, femeilor căsătorite, înmulțesc păsările și animalele, tămăduiesc bolnavii, apără semănăturile de grindină. 

Dacă oamenii nu le sărbătoresc cum se cuvine, ele se supără, devenind surate bune cu înrăitele Iele sau Rusalii. Sanzienele se răzbună pe femeile care nu țin sărbătoarea de pe 24 iunie, pocindu-le gură. Nici bărbații nu scapă ușor. Pe cei care au jurat strâmb vreodată, sau au făcut alt rău, îi așteptă pedepse îngrozitoare, despre Sânziene știindu-se că sunt mari iubitoare de dreptate, potrivit libertatea.ro.

Sărbătoarea Sânzienelor se manifestă printr-o mulţime de ritualuri, menite să asigure rodnicia lanurilor şi fertilitatea. În timp ce femeile măritate pot urma ritualuri pentru a avea copii, fetelor le sunt rezervate alte obiceiuri, pentru aflarea sortitului în noaptea de Sânziene, informează RomaniaTv.

sanziene_1.jpg
La baza acestor ritualuri stau micile flori galbene, numite sânziene, ce cresc în poieni şi care sunt culese de fete, în muzica şi chiuiturile flăcăilor, pentru a le împleti apoi în formă de cerc pentru fete şi de cruce pentru băieţi. Aceste cununi se pun în casă, pe porţi, la ferestre, pe şuri, pe stupi şi chiar pe ogoare, în credinţa că ele vor ocroti casa şi gospodăria, vor aduce noroc, sănătate şi belşug.


Fetele îşi aruncă aceste cununi pe un acoperiş, cele care rămân prinse prevestind măritişul apropiat, sau peste vite: dacă nimereşte una tânără, fata se va căsători cu un tânăr, iar dacă i se prinde cununa într-una bătrână, un om în vârstă îi va fi alesul.

Pentru a-şi vedea sortitul, fetele dorm în noaptea de Sânziene cu un bucheţel din aceste flori sub pernă. De asemenea, dacă le poartă în păr sau la sân, fetele, dar şi femeile măritate vor fi mai atrăgătoare şi mai drăgăstoase.

De asemenea, există o superstiţie populară specifică acestei sărbători, potrivit căreia în ziua de Sânziene oamenii nu trebuie să se îmbăieze, deoarece vor spăla forţele magice care îi înconjoară în această zi.
sursa:http://stirile.rol.ro/noaptea-de-sanziene-se-apropie-vezi-ce-nu-ai-voie-sa-faci--926174.html

duminică, 22 iunie 2014

O GUSTARE CU DUMNEZEU...


A fost odată un băieţel care a dorit foarte mult să îl întâlnească pe Dumnezeu şi s-a gândit el într-o zi să pornească în căutarea Lui. Ştia foarte bine că nu o să fie o simplă plimbare, aşa că înainte de a porni şi-a umplut bine, bine valiza cu dulciuri şi cu multe sticluţe cu apă, să-şi mai potolească foamea şi setea din când în când.
Când a fost la câteva blocuri depărtare de casa lui a zărit un parc mare şi umbros, şi s-a gândit să-şi tragă puţin suflul înainte de a porni iar la drum. S-a aşezat pe o bancă lângă un bătrân amărât care se uita atât de plictisit la porumbeii ce scormoneau şi ei asfaltul, în speranţa că or mai găsi câte ceva de-ale gurii.
Băieţelul şi-a pus valiza în braţe şi a scos din ea o sticluţă de apă şi când să se servească a fost întrerupt de privirea bătrânului, care se uita la el cu o flămânzeală de parcă vroia să îl mănânce cu tot cu papuci. Făcându-i-se milă, baiatul i-a oferit acestuia câteva dulciuri, iar drept răsplată bătrânul i-a oferit un zâmbet.
Atât de incredibil şi de radiant a fost zâmbetul bătrânului, încât băieţelul i-a oferit şi o sticluţă cu apă doar, doar va mai primi încă un zâmbet atât de frumos. Fără nici o ezitare şi fără nici o reţinere, bătrânul i-a mai zâmbit încă o dată copilului.
Toată după-amiaza întreagă au stat acolo pe bancă, mâncând şi bând, fără să îşi spună vreun cuvânt unul celuilalt. Pe când se înnoptă, băiatul simţi prezenţa oboselii şi se hotărî să o ia către casă, cu gândul că îşi va continua călătoria în următoarea zi. Nici nu apucă bine să facă câţiva paşi că dă fuguţa înapoi să-l îmbraţişeze pe colegul său de bancă. Bătrânul surprins de fapta copilului, tot ce i-a putut oferi înapoi a fost cel mai frumos zâmbet pe care l-a văzut copilul în acea zi.
Ajuns acasă, mama băiatului îl întâmpină. Surprinsă de expresia feţei plină de fericire a copilului ei, nu se răbdă să nu îl întrebe: “Ce ai făcut tu azi de eşti aşa de fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”
Copilul îi răspunse: “Am luat masa cu Dumnezeu!”. Şi înainte ca mama lui să apuce să îi răspundă, a mai adăugat: “Ştii ceva? Are cel mai frumos zâmbet dintre toate pe care le-am văzut vreodată!”
Între timp, bătrânul a ajuns şi el acasă şi copilul său, observând privirea paşnică a tatălui, nu a ezitat să nu îl întrebe: “Tată, ce ai facut azi de eşti aşa fericit? Cine ţi-a adus această fericire?”
El i-a răspuns fiului său: “Am mâncat în parc dulciuri cu Dumnezeu!”. Şi înainte ca fiul său să apuce să îi răspundă, el a adăugat:” Ştii ceva? Este mult mai tânăr decât am crezut!”
Morala:
Prea des subapreciem puterea unei îmbrăţişări, a unui zâmbet, a unei vorbe bune, a unei urechi ascultătoare, a unui onest compliment sau a unui simplu act de caritate. Toate acestea au potenţialul de a face dintr-o zi obişnuită o zi specială sau chiar să schimbe întregul fir al vieţii unei persoane. Şi toate acestea sunt printre cele mai obişnuite lucruri prin care acţionează ajutorul divin.
sursa:http://www.momentozero.eu/?p=1765

vineri, 13 iunie 2014

VINERI 13...




Vineri 13 iunie, se petrece un eveniment astrologic si astronomic rar. Urmatoarea Luna Plina care se va intampla intr-o data de vineri 13, va fi in anul 2049. In ciuda conotatiilor pe care le poarta cu sine data de 13 totusi, Luna Plina este un moment al culminarii, este un moment al satisfactiilor si al emotiilor puternice.


"Iubirea trebuie sa fie o relatie plina de prietenie, in care nimeni nu este superior, in care nimeni nu decide cum sa se desfasoare lucrurile, in care partenerii sunt pe deplin constienti ca sunt diferiti, ca abordarea lor in ceea ce priveste viata este diferita, ca modul lor de viata este diferit si, cu toate aceste diferente, se iubesc. Ei nu vor gasi nici o problema. Nu incercati sa creati ceva suprauman. Fiti umani si acceptati omenescul celuilalt, cu toate slabiciunile inerente naturii umane. Celalalt va comite probabil greseli, tot asa cum comiteti si voi, si va trebui sa invatati. A fi impreuna inseamna a invata sa iertati, sa uitati, sa intelegeti ca si celalalt este la fel de uman ca si voi. Numai putina iertare..."
OSHO


duminică, 8 iunie 2014

SCURTA PAUZA DIN VARTEJUL VIETII


"In calea ta prin viata, opreste-te din cand in cand si intreaba-te daca lucrurile in care crezi sunt adevarate pentru tine sau daca drumul pe care esti te reprezinta.
De unde ai credintele care iti guverneaza viata? Le-ai descoperit tu, prin experienta ta de viata sau doar le-ai preluat de la cei din jurul tau fara sa le gandesti cu mintea ta? De ce crezi ceea ce crezi? Ce dovezi ai care sa-ti confirme credintele in care crezi?
Doar pentru ca multi oameni cred ceva nu inseamna ca acel ceva reprezinta adevarul. Oamenii se influenteaza mult intre ei deoarece le este mult mai usor sa preia credintele altora decat sa gandeasca cu propria minte.
De unde stii ca “adevarul” in care crezi reprezinta intr-adevar ADEVARUL ?
De multe ori, o viata traita in suferinta, zbucium sau nefericire este rezultatul credintelor preluate de la cei din jur. “Adevarul” unui om poate sa fie total gresit pentru un altul.
"Aceia care îşi imaginează ca fiind adevărat ceea ce nu este adevărat, şi care văd ca fiind fals ceea ce este adevărat, nu ajung niciodată la Adevăr, ci urmează dorinţe deşarte.
Nu credeti in buna credinta a traditiilor, chiar daca dateaza de generatii si sunt larg raspandite. Nu credeti un lucru numai pentru ca multi altii vorbesc despre el. Nu credeti in bunele intentii ale inteleptilor din vremurile trecute. Nu credeti in ceea ce v-ati imaginat, sugestionandu-va ca un zeu a fost sursa voastra de inspiratie. Nu credeti in autoritatea maestrilor si a preotilor. Dupa ce examinati totul, credeti numai in ceea ce ati verificat si experimentat singuri si considerati a fi rezonabil dupa felul vostru de a fi.
Să nu crezi nimic din ce ai citit sau ai auzit, chiar dacă am spus-o chiar eu, dacă nu este în acord cu propria ta gândire şi cu propriul tău bun simţ.
Îndoieşte-te de toate. Găseşte-ţi propria lumină.” Buddha

DIN SUFLET

miercuri, 4 iunie 2014

CEA MAI BUNA RELIGIE


Teologul brazilian Leonardo Boff reproduce o conversatie pe care a avut-o cu Dalai Lama, cu ocazia unei mese rotunde:
Intr-o discutie pe care am avut-o cu Dalai Lama despre religie si libertate, l-am intrebat pe acesta oarecum malitios, dar totodata curios: “Sfintia voastra, care dintre religii considerati ca este cea mai buna?
Credeam ca va raspunde “budismul tibetan” sau “religiile orientale, care sunt mult mai vechi decat crestinismul”…
Dalai Lama a facut insa o scurta pauza, a zambit si m-a privit drept in ochi… ceea ce m-a surprins deoarece ironia din intrebarea mea putea fi sesizata cu usurinta.
“Cea mai buna religie este cea care te apropie cel mai mult de Dumnezeu. Este cea care te face o persoana mai buna”, a raspuns.
Pentru a scapa de stanjeneala si incurcatura in care m-a pus acest raspuns intelept, l-am intrebat iarasi: “Si ce anume ne face sa fim mai buni?”
El a raspuns:
“Orice te face sa nu fii indiferent la suferinta aproapelui
Orice te face mai simtitor,
mai detasat,
mai iubitor,
mai uman,
mai responsabil,
mai corect si cinstit.

luni, 2 iunie 2014

MECANISMUL AUTOSABOTARII


"Pare greu de crezut, dar autosabotarea este un mecanism întâlnit cam la toată lumea. Gândiţi-vă doar la faptul că adesea fiecare din noi face lucruri pe care NU DOREŞTE să le facă, lucruri care îi displac, lucruri care îi provoacă neplăcere sau chiar durere. Vi s-a întâmplat să faceţi asta? Cât de des? De fapt, ni se întâmplă tuturor, şi destul de des. O mulţime din acţiunile noastre sunt făcute ÎMPOTRIVA dorinţei noastre, le facem „călcându-ne pe inimă”. Motivele sunt evidente, şi sunt multe, ca de exemplu, pentru a câştiga bani (cel mai frecvent), pentru a îndeplini dorinţele altor persoane (iarăşi foarte frecvent), pentru a nu deranja sau supăra alţi oameni (şi motivul acesta vi se pare cunoscut?), pentru că aşa e legal (sau cred eu că este), aşa e moral (sau asta e impresia mea că ar fi moral), sau pur şi simplu că aşa trebuie. Chiar TREBUIE? După cum afirmă unul din profesorii de top ai psihologiei româneşti, „nimic nu trebuie cu necesitate”, iar cuvântul „TREBUIE” poate fi uşor înlocuit cu „ar fi bine să”, deoarece e un cuvânt generator de suferinţă!

Campionii autosabotării sunt cei care fac cel mai des lucruri pe care NU LE DORESC, şi uită, sau renunţă PREA DES să mai facă ceea ce le place LOR, adică îşi „calcă pe inimă”. Indiferent care ar fi motivul acestei renunţări la binele propriu în favoarea altora, mai devreme sau mai târziu, aceste autosabotări devin tot mai frecvente şi mai intense. Cu consecinţe severe pe plan interior. Dorinţele reprimate, sentimentele negate, sunt ca o bombă cu ceas. Mai devreme sau mai târziu, există riscul de explozie. Adesea compar situaţia cu cea a unui câine de vânătoare, vioi şi dinamic, obişnuit să alerge mult, şi plin de energie, care e pus pe lanţ. Cu cât lanţul este mai scurt, cu atât dorinţa de libertate a câinelui va fi mai puternică, şi eforturile de a se elibera vor fi mai mari. Iar odată rupt lanţul, câinele va folosi din plin libertatea, pierzând controlul.

copilul-630x315Mecanismul autosabotării este prezent la toată lumea. Şi îl voi explica în termeni simpli, exemplificând. Personalitatea noastră este formată din mai multe segmente. După unii autori, trei personalităţi diferite o compun (în analiza tranzacţională). Pe lângă ADULTUL CONŞTIENT din noi, mai avem şi personalitatea COPILULUI care era cândva, şi ale cărui urme se păstrează încă (despre bărbaţi se afirmă, mai în glumă, mai în serios, că rămân deseori doar nişte copii mai mari…). Şi mai avem o personalitate, aceea a PĂRINTELUI DIRECTIV, primită ca efect al educaţiei. Chiar dacă părinţii sau educatorii nu mai sunt alături de noi, vocea lor şi modul lor de gândire rămâne în conştiinţa noastră, şi o ascultăm mult mai des decât ne vine să credem. Prin urmare, noi suntem SUMA CELOR TREI personalităţi, adult, părinte şi copil… care alternează, conlucrează, predomină una asupra celeilalte.

Voi exemplifica iar, aşa cum fac frecvent: O persoană adultă intră într-un magazin alimentar. Doreşte să cumpere pâine. Observă pe un raft dulciurile, şi o gamă largă de tablete de ciocolată. Ce reacţie va avea şi cum o gestionează personalităţile descrise mai sus?

ADULTUL CONŞTIENT va spune clar:

- Am venit să cumpăr pâine, şi voi cumpăra probabil doar pâine, şi nimic altceva, sau o (mică) bucată de ciocolată.

COPILUL va cere din toată inima:

- Îmi doresc ciocolată! Cât mai multă! Chiar pe TOATĂ! O să cumpăr ciocolată de toţi banii mei! Ba chiar o să iau şi pe datorie!

PĂRINTELE DIRECTIV e întotdeauna categoric:

- Nu cumperi nimic în plus! Nu cheltui banii aiurea! Şi de fapt ciocolata e hipercalorică, face rău la siluetă, şi provoacă şi diabet! Ştiu că o doreşti, dar pune-ţi pofta-n cui!

Cine va câştiga? Greu de anticipat. Va fi o dezbatere interioară, sau poate chiar o luptă surdă, un conflict interior mocnit. În urma căruia decizia va aparţine celui mai puternic, celui pe care îl susţinem NOI. De regulă adultul conştient câştigă disputa, însă adesea face importante concesii şi celor doi „colocatari”.

COPILUL va avea mai rar câştig de cauză, iar când va avea, deciziile vor fi infantile, şi nu întotdeauna potrivite. E cazul celor care iau credite împovărătoare, mânaţi de dorinţa de a avea o maşină puternică, fără să se gândească la greutatea achitării ratelor ei! Imaginea lor şi dorinţa de a impresiona este adesea un comportament iraţional, copilăresc. Sunt persoane dispuse să intre în datorii, doar pentru a putea purta masca celui realizat.

ADULTUL DIRECTIV va învinge şi el mai rar. Sau cel puţin aşa ar fi bine să se întâmple. El este „purtătorul de cuvânt” al celor care, de-a lungul copilăriei noastre, ne-au pus la punct, pedepsindu-ne. Vocea lor face parte acum din personalitatea noastră. O ascultăm, în continuare, în mod inconştient. Pe pilot automat. Ne pomenim că am ieşit din magazin, şi deşi aveam fonduri suficiente, ne-am REPRIMAT DORINŢA de a cumpăra măcar o bucăţică din ceea ce COPILUL DIN NOI cerea cu disperare. Este mecanismul de AUTOSABOTARE, care ne face pe noi înşine să ne… autopedepsim, cu severitate. Severitatea celor care cândva ne-au educat! Pe care subconştientul nostru o manifesta ACUM!

ADULTUL CONŞTIENT iese din magazin cu pâinea şi cu o ciocolată. Dimensionată în aşa fel încât aceasta să nu afecteze semnificativ nici bugetul propriu, şi nici nu atentează la silueta consumatorului. E vorba de satisfacerea unei mici plăceri, fără sacrificii substanţiale.

Desigur, toţi dorim să luăm decizii doar ca adulţi conştienţi. Apar însă diverşi factori care distorsionează realitatea. Marketingul agresiv, reclamele TV, se adresează adesea COPILULUI din noi, folosindu-se de naivitatea lui, şi manipulându-l! Vrei să fii puternic, cu succes la femei? ATUNCI (şi doar atunci!) să consumi produsul X, să conduci maşina Y, să foloseşti brandul Z… Copilul ia în serios mesajele. Se simte neglijat, respins, defavorizat, şi caută REMEDII. Ia decizii infantile, ia credite enorme, cheltuie pe cosmetizarea exteriorului (neglijând interiorul), şi pansează cumva o parte din rănile existente, accentuate deja de către normele false impuse de societatea de consum.

Mai grav e când, după câteva experienţe negative ale copilului, din care unele traumatizante pe termen lung, PĂRINTELE DIRECTIV preia controlul TOTAL. E cel mai grav scenariu! Vocea interioară a lui ne va şopti, fie că vrem asta, fie că nu: Ai GREŞIT! Nu te mai las să mai decizi vreodată! Acum preiau EU CONTROLUL! Urmează un lung şir de reprimări, de (auto)pedepsiri, de învinuiri, amestecate cu sentimente de jenă, teamă, ruşine, regrete, invidie, supărare. Este reţeta eşecului. Sentimente de inutilitate, de neputinţă, de inadaptare, de ruşine, de RESPINGERE, ne copleşesc fără să ne dăm seama! Apare automat şi frica, iar mecanismele şi consecinţele ei tocmai le-am descris…

Este un moment cheie în evoluţia bolilor. Noi avem zilnic în corp zeci, sau chiar sute de celule „defecte”, care se divid incontrolabil, şi pe care sistemul imunitar le dezactivează. Învingem zi de zi în acest război cu celulele oncologice, pentru că suntem biologic pregătiţi pentru asta. Până într-o zi, când, epuizaţi, cedăm controlul. Suspendăm voit sistemul imunitar, lăsând să ne conducă nişte gânduri şi sentimente negative care NU NE APARŢIN! Care ne sunt induse din exterior. De către vocea PĂRINTELUI DIRECTIV din noi! Voce necesară, utilă, atâta timp cât se rezumă la a ne ajuta. Când însă această voce PREIA CONTROLUL TOTAL, şi REPRIMĂ COMPLET vocea COPILULUI din noi, e începutul intrării pe o pantă abruptă, pe care o luăm la vale, şi greu ne mai putem opri."


sursa: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=663470253728327&set=a.276905592384797.64567.100001960760927&type=1&fref=nf