iubirea

"Iisus iubea. Era dragostea, marele şi minunatul dar pe care-l făcea omenirii. Si a proclamat deschis că originea acestei iubiri este Tatăl ce trăia în El - acelaşi Tată care trăieşte în toţi oamenii.

Ceea ce dădea lui Iisus libertatea şi forţa de a îmbrăţişa întreaga omenire, era cunoaşterea unirii sale şi identitatea cu Tatăl. El s-a desprins rând pe rând de iluziile care erau cauza unei vieţi de ipocrizie; şi făcând-o El exprima din plin pe Tatăl trăind in El."

RUGA

"Dumnezeule, ajuta-ma sa simt puterea, acea flacara aprinsa din mine si lasa-ma sa simt pasiunea de a fi mai puternic decat am fost vreodata. Lasa-ma sa pasesc in lume asemenea unei flacari a luminii tale, stiind ca fiecare noua zi reprezinta un inceput, o sansa de a pune in aplicare ceea ce stiu."

"Atotputernice Spirit al Luminii ce straluci in Cosmos, atrage-mi flacara, in armonie, spre tine.
Ridica-mi focul din intuneric,
Atractie a focului care este Una cu TOTUL.
Ridica-mi sufletul, tu preaputernice.
Copil al Luminii, nu-ti intoarce fata de la mine.
Fa-ma sa ma topesc in cuptorul tau;
Cel ce esti una cu toate lucrurile si toate lucrurile
Una cu tine, foc al vietii si Una cu Mintea."
TOTH

IMNUL VIETII

Viata e o sansa - nu o lasa sa se piarda/ Viata e frumusete - admir-o/ Viata e o bucurie - gust-o din plin/ Viata e un vis - transforma-l in realitate/ Viata e o sfidare - infrunt-o/ Viata e o datorie - implineste-o/ Viata e un j o c - joaca-l/ Viata e pretioasa - ai grija de ea/ Viata e o bogatie - pazeste-o/ Viata e dragoste - bucura-te de ea/ Viata e un mister - incearca sa-l patrunzi/ Viata e o promisiune - n-o lasa neimplinita/ Viata e tristete - treci peste ea/ Viata e un imn - canta-l/ Viata e o lupta - accept-o si castig-o/ Viata e o tragedie - fii tare/ Viata e o aventura - indrazneste sa ti-o asumi/ Viata e fericire - fii astfel incat sa o meriti/ Viata e Viata - ocroteste-o! MAICA TEREZA

luni, 2 iunie 2014

MECANISMUL AUTOSABOTARII


"Pare greu de crezut, dar autosabotarea este un mecanism întâlnit cam la toată lumea. Gândiţi-vă doar la faptul că adesea fiecare din noi face lucruri pe care NU DOREŞTE să le facă, lucruri care îi displac, lucruri care îi provoacă neplăcere sau chiar durere. Vi s-a întâmplat să faceţi asta? Cât de des? De fapt, ni se întâmplă tuturor, şi destul de des. O mulţime din acţiunile noastre sunt făcute ÎMPOTRIVA dorinţei noastre, le facem „călcându-ne pe inimă”. Motivele sunt evidente, şi sunt multe, ca de exemplu, pentru a câştiga bani (cel mai frecvent), pentru a îndeplini dorinţele altor persoane (iarăşi foarte frecvent), pentru a nu deranja sau supăra alţi oameni (şi motivul acesta vi se pare cunoscut?), pentru că aşa e legal (sau cred eu că este), aşa e moral (sau asta e impresia mea că ar fi moral), sau pur şi simplu că aşa trebuie. Chiar TREBUIE? După cum afirmă unul din profesorii de top ai psihologiei româneşti, „nimic nu trebuie cu necesitate”, iar cuvântul „TREBUIE” poate fi uşor înlocuit cu „ar fi bine să”, deoarece e un cuvânt generator de suferinţă!

Campionii autosabotării sunt cei care fac cel mai des lucruri pe care NU LE DORESC, şi uită, sau renunţă PREA DES să mai facă ceea ce le place LOR, adică îşi „calcă pe inimă”. Indiferent care ar fi motivul acestei renunţări la binele propriu în favoarea altora, mai devreme sau mai târziu, aceste autosabotări devin tot mai frecvente şi mai intense. Cu consecinţe severe pe plan interior. Dorinţele reprimate, sentimentele negate, sunt ca o bombă cu ceas. Mai devreme sau mai târziu, există riscul de explozie. Adesea compar situaţia cu cea a unui câine de vânătoare, vioi şi dinamic, obişnuit să alerge mult, şi plin de energie, care e pus pe lanţ. Cu cât lanţul este mai scurt, cu atât dorinţa de libertate a câinelui va fi mai puternică, şi eforturile de a se elibera vor fi mai mari. Iar odată rupt lanţul, câinele va folosi din plin libertatea, pierzând controlul.

copilul-630x315Mecanismul autosabotării este prezent la toată lumea. Şi îl voi explica în termeni simpli, exemplificând. Personalitatea noastră este formată din mai multe segmente. După unii autori, trei personalităţi diferite o compun (în analiza tranzacţională). Pe lângă ADULTUL CONŞTIENT din noi, mai avem şi personalitatea COPILULUI care era cândva, şi ale cărui urme se păstrează încă (despre bărbaţi se afirmă, mai în glumă, mai în serios, că rămân deseori doar nişte copii mai mari…). Şi mai avem o personalitate, aceea a PĂRINTELUI DIRECTIV, primită ca efect al educaţiei. Chiar dacă părinţii sau educatorii nu mai sunt alături de noi, vocea lor şi modul lor de gândire rămâne în conştiinţa noastră, şi o ascultăm mult mai des decât ne vine să credem. Prin urmare, noi suntem SUMA CELOR TREI personalităţi, adult, părinte şi copil… care alternează, conlucrează, predomină una asupra celeilalte.

Voi exemplifica iar, aşa cum fac frecvent: O persoană adultă intră într-un magazin alimentar. Doreşte să cumpere pâine. Observă pe un raft dulciurile, şi o gamă largă de tablete de ciocolată. Ce reacţie va avea şi cum o gestionează personalităţile descrise mai sus?

ADULTUL CONŞTIENT va spune clar:

- Am venit să cumpăr pâine, şi voi cumpăra probabil doar pâine, şi nimic altceva, sau o (mică) bucată de ciocolată.

COPILUL va cere din toată inima:

- Îmi doresc ciocolată! Cât mai multă! Chiar pe TOATĂ! O să cumpăr ciocolată de toţi banii mei! Ba chiar o să iau şi pe datorie!

PĂRINTELE DIRECTIV e întotdeauna categoric:

- Nu cumperi nimic în plus! Nu cheltui banii aiurea! Şi de fapt ciocolata e hipercalorică, face rău la siluetă, şi provoacă şi diabet! Ştiu că o doreşti, dar pune-ţi pofta-n cui!

Cine va câştiga? Greu de anticipat. Va fi o dezbatere interioară, sau poate chiar o luptă surdă, un conflict interior mocnit. În urma căruia decizia va aparţine celui mai puternic, celui pe care îl susţinem NOI. De regulă adultul conştient câştigă disputa, însă adesea face importante concesii şi celor doi „colocatari”.

COPILUL va avea mai rar câştig de cauză, iar când va avea, deciziile vor fi infantile, şi nu întotdeauna potrivite. E cazul celor care iau credite împovărătoare, mânaţi de dorinţa de a avea o maşină puternică, fără să se gândească la greutatea achitării ratelor ei! Imaginea lor şi dorinţa de a impresiona este adesea un comportament iraţional, copilăresc. Sunt persoane dispuse să intre în datorii, doar pentru a putea purta masca celui realizat.

ADULTUL DIRECTIV va învinge şi el mai rar. Sau cel puţin aşa ar fi bine să se întâmple. El este „purtătorul de cuvânt” al celor care, de-a lungul copilăriei noastre, ne-au pus la punct, pedepsindu-ne. Vocea lor face parte acum din personalitatea noastră. O ascultăm, în continuare, în mod inconştient. Pe pilot automat. Ne pomenim că am ieşit din magazin, şi deşi aveam fonduri suficiente, ne-am REPRIMAT DORINŢA de a cumpăra măcar o bucăţică din ceea ce COPILUL DIN NOI cerea cu disperare. Este mecanismul de AUTOSABOTARE, care ne face pe noi înşine să ne… autopedepsim, cu severitate. Severitatea celor care cândva ne-au educat! Pe care subconştientul nostru o manifesta ACUM!

ADULTUL CONŞTIENT iese din magazin cu pâinea şi cu o ciocolată. Dimensionată în aşa fel încât aceasta să nu afecteze semnificativ nici bugetul propriu, şi nici nu atentează la silueta consumatorului. E vorba de satisfacerea unei mici plăceri, fără sacrificii substanţiale.

Desigur, toţi dorim să luăm decizii doar ca adulţi conştienţi. Apar însă diverşi factori care distorsionează realitatea. Marketingul agresiv, reclamele TV, se adresează adesea COPILULUI din noi, folosindu-se de naivitatea lui, şi manipulându-l! Vrei să fii puternic, cu succes la femei? ATUNCI (şi doar atunci!) să consumi produsul X, să conduci maşina Y, să foloseşti brandul Z… Copilul ia în serios mesajele. Se simte neglijat, respins, defavorizat, şi caută REMEDII. Ia decizii infantile, ia credite enorme, cheltuie pe cosmetizarea exteriorului (neglijând interiorul), şi pansează cumva o parte din rănile existente, accentuate deja de către normele false impuse de societatea de consum.

Mai grav e când, după câteva experienţe negative ale copilului, din care unele traumatizante pe termen lung, PĂRINTELE DIRECTIV preia controlul TOTAL. E cel mai grav scenariu! Vocea interioară a lui ne va şopti, fie că vrem asta, fie că nu: Ai GREŞIT! Nu te mai las să mai decizi vreodată! Acum preiau EU CONTROLUL! Urmează un lung şir de reprimări, de (auto)pedepsiri, de învinuiri, amestecate cu sentimente de jenă, teamă, ruşine, regrete, invidie, supărare. Este reţeta eşecului. Sentimente de inutilitate, de neputinţă, de inadaptare, de ruşine, de RESPINGERE, ne copleşesc fără să ne dăm seama! Apare automat şi frica, iar mecanismele şi consecinţele ei tocmai le-am descris…

Este un moment cheie în evoluţia bolilor. Noi avem zilnic în corp zeci, sau chiar sute de celule „defecte”, care se divid incontrolabil, şi pe care sistemul imunitar le dezactivează. Învingem zi de zi în acest război cu celulele oncologice, pentru că suntem biologic pregătiţi pentru asta. Până într-o zi, când, epuizaţi, cedăm controlul. Suspendăm voit sistemul imunitar, lăsând să ne conducă nişte gânduri şi sentimente negative care NU NE APARŢIN! Care ne sunt induse din exterior. De către vocea PĂRINTELUI DIRECTIV din noi! Voce necesară, utilă, atâta timp cât se rezumă la a ne ajuta. Când însă această voce PREIA CONTROLUL TOTAL, şi REPRIMĂ COMPLET vocea COPILULUI din noi, e începutul intrării pe o pantă abruptă, pe care o luăm la vale, şi greu ne mai putem opri."


sursa: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=663470253728327&set=a.276905592384797.64567.100001960760927&type=1&fref=nf

Niciun comentariu: