DOAMNE DA-MI CURAJ SA SCHIMB CEEA CE POT, RABDARE SA ACCEPT CEEA CE NU POATE FI SCHIMBAT SI INTELEPCIUNE SA RECUNOSC DEOSEBIREA DINTRE ACESTEA.
iubirea
"Iisus iubea. Era dragostea, marele şi minunatul dar pe care-l făcea omenirii. Si a proclamat deschis că originea acestei iubiri este Tatăl ce trăia în El - acelaşi Tată care trăieşte în toţi oamenii.
Ceea ce dădea lui Iisus libertatea şi forţa de a îmbrăţişa întreaga omenire, era cunoaşterea unirii sale şi identitatea cu Tatăl. El s-a desprins rând pe rând de iluziile care erau cauza unei vieţi de ipocrizie; şi făcând-o El exprima din plin pe Tatăl trăind in El."
Ceea ce dădea lui Iisus libertatea şi forţa de a îmbrăţişa întreaga omenire, era cunoaşterea unirii sale şi identitatea cu Tatăl. El s-a desprins rând pe rând de iluziile care erau cauza unei vieţi de ipocrizie; şi făcând-o El exprima din plin pe Tatăl trăind in El."
RUGA
"Dumnezeule, ajuta-ma sa simt puterea, acea flacara aprinsa din mine si lasa-ma sa simt pasiunea de a fi mai puternic decat am fost vreodata. Lasa-ma sa pasesc in lume asemenea unei flacari a luminii tale, stiind ca fiecare noua zi reprezinta un inceput, o sansa de a pune in aplicare ceea ce stiu."
"Atotputernice Spirit al Luminii ce straluci in Cosmos, atrage-mi flacara, in armonie, spre tine.
Ridica-mi focul din intuneric,
Atractie a focului care este Una cu TOTUL.
Ridica-mi sufletul, tu preaputernice.
Copil al Luminii, nu-ti intoarce fata de la mine.
Fa-ma sa ma topesc in cuptorul tau;
Cel ce esti una cu toate lucrurile si toate lucrurile
Una cu tine, foc al vietii si Una cu Mintea."
TOTH
"Atotputernice Spirit al Luminii ce straluci in Cosmos, atrage-mi flacara, in armonie, spre tine.
Ridica-mi focul din intuneric,
Atractie a focului care este Una cu TOTUL.
Ridica-mi sufletul, tu preaputernice.
Copil al Luminii, nu-ti intoarce fata de la mine.
Fa-ma sa ma topesc in cuptorul tau;
Cel ce esti una cu toate lucrurile si toate lucrurile
Una cu tine, foc al vietii si Una cu Mintea."
TOTH
IMNUL VIETII
Viata e o sansa - nu o lasa sa se piarda/
Viata e frumusete - admir-o/
Viata e o bucurie - gust-o din plin/
Viata e un vis - transforma-l in realitate/
Viata e o sfidare - infrunt-o/
Viata e o datorie - implineste-o/
Viata e un j o c - joaca-l/
Viata e pretioasa - ai grija de ea/
Viata e o bogatie - pazeste-o/
Viata e dragoste - bucura-te de ea/
Viata e un mister - incearca sa-l patrunzi/
Viata e o promisiune - n-o lasa neimplinita/
Viata e tristete - treci peste ea/
Viata e un imn - canta-l/
Viata e o lupta - accept-o si castig-o/
Viata e o tragedie - fii tare/
Viata e o aventura - indrazneste sa ti-o asumi/
Viata e fericire - fii astfel incat sa o meriti/
Viata e Viata - ocroteste-o!
MAICA TEREZA
Se afișează postările cu eticheta ADN. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ADN. Afișați toate postările
duminică, 21 iulie 2013
duminică, 22 ianuarie 2012
EXTRATEREŞTRII ŞI URMAŞII LOR AU ALTĂ GRUPĂ DE SÂNGE

„NOI NU SUNTEM OAMENI!”
Rămăşiţe ale vechilor civilizaţii mai există pe Terra. Pe platoul muntos dintre cele două lanţuri ale Anzilor, în insulele artificiale ale lacului Titicaca, trăieşte în zilele noastre poporul uro. În cartea „Pietrele din Ica”, Cornelia Petraru şi Bernard Roidinger, îl citează pe etnologul Jean Vellard, care a trăit o perioadă îndelungată printre aceştia indieni. Care se autocaracterizează: „Noi, ceilalţi, noi locuitori ai locului, noi care ne numim Cot-sun, noi nu suntem oameni. Ne aflăm aici dinaintea incaşilor, ba chiar dinainte ca tatăl cerului, Ttiu să fi creat oamenii, pe ayomara, pe cheeina, pe alţi. Am fost aici chiar înainte ca soarele să înceapă să lumineze pământul, când era luminat doar de lună şi stele.
Pe vremea aceea Titicaca era cu mult mai mare decât azi…Noi nu suntem oameni. Sângele nostru este negru, de aceea noi nu îngheţăm de frig. Nu simţim frigul nopţilor deloc. Noi nu vorbim o limbă omenească, iar oamenii nu ne înţeleg. Capetele noastre sunt altfel decât cele ale altor indieni. Suntem foarte bătrâni, suntem cei mai vechi. Noi suntem locuitorii locului, numit cot-sun. Noi nu suntem oameni!” (1)…
Cu circa 3000 de ani înainte de apariţia civilizaţiei incaşe, zona lacului Titicaca a fost colonizată de către triburile aymara. Ei au purtat lupte crâncene cu populaţia uro, una dintre cele mai misterioase populaţii de pe Terra, numiţi şi „Neoamenii”, care au fost învinşi. Ei s-au stabilit pe insulele plutitoare de pe lacul aflat la cea mai mare altitudine din lume – 3800 de metri deasupra nivelului mării. Insulele sunt în număr de circa 40, toate realizate din trestie şi rădăcini de tartora, o plantă care creşte pe marginea lacului. Populaţia uro se bazează exclusiv pe pescuit, vânătoarea păsărilor şi schimburile comerciale cu populaţia Aymaro. Lacul Tticaca atrage anual sute de mii de turişti care vor să admire o adevărată minune a naturii: insulele plutitoare.
Populaţia uro a fost studiată şi de arheologul Miroslav Stungl, care i-a descris astfel: „Aceşti oameni care pun atâta accent pe faptul că în realitate nu sunt oameni, aceşti con-sun pe care nici frigul nopţii andine şi nici furtunile de pe lac nu-i ating, deosebesc două epoci în istoria lor. Prima, când nu existau încă oameni pe pământ şi soarele încă nu se afla pe cer, a fost perioada în care s-au construit pe altiplane vechile oraşe, dintre care cel mai minunat era Tiahuanaco. În cea de-a doua epocă istorică, atunci când populaţia con-sun nu mai exista pe pământ, iar în locul ei apăruseră adevăraţii oameni, populaţia uro a fost vitregită de soartă. Şi tot atunci viaţa din oraşul de piatră din Anzi s-a stins. Foarte interesant este faptul că populaţia uro consideră că de mult, într-un trecut foarte îndepărtat, au arătat altfel: aveau braţe şi picioare mai lungi şi un cap alungit spre spate. Sângele lor era şi el altfel. Semănau fiinţelor fabuloase cu patru degete care pot fi văzute gravate pe blocurile de piatră din Tiahuanaco. În decursul mileniilor, sângele lor şi mai ales capul şi statura s-au modificat, ajungând să semene cu omenirea noastră. În interiorul lor însă au rămas cot-sun, şi de aceea nu au uitat cum sunt de fapt neoamenii”.
Este foarte interesant că populaţiile care au supravieţuit catastrofelor care au bântuit Terre (se pare că exploziile nucleare şi potopul erau specialitatea zeilor în acest domeniu) au locuit pe platforme înalte: Tibetanii, Uro, Dropa, Ham, Aymara, etc.
CIVILIZAŢIA DE LA POALELE TIMPULUI
De-a lungul mileniilor, în Asia, la peste 20.000 de kilometri distanţă de cele mai apropiate populaţii albe, mai precis în insula japoneză Hokkaido, a supravieţuit un popor miniatural – „Ainos”, „Ainu”. În „Grand Larousse”, ediţia 1980, se arată: „Grupare etnică stranie, prezentând evidente caracteristici sematice europene: înălţimea medie de 2 m, prognatismul, pilozitatea şi pigmentaţia rasei albe”. Asupra acestei ciudate populaţii albe s-au făcut numeroase studii antropologice şi de specialitate şi au apărut surprize. Fizionomia şi obiceiurile sunt foarte asemănătoare cu ale strămoşilor noştri din Carpaţi. Numele de „ainu” înseamnă „om”. Sunt înalţi şi bărboşi, asemănători dacilor.
„Acum 10.000 de ani a fost o mare glaciaţiune peste întreaga Europă, cu efecte mai blânde asupra Carpaţilor. Populaţia de atunci, cu „latina” şi obiceiurile lor s-a salvat în mod miraculos. În jurul anului 3.000 B.C., o parte migrează spre Est, ajungând până pe teritoriul Japoniei de azi. În jurul anului 300 A.D. insulele sunt invadate de populaţia mongoloidă de azi. Prin lupte grele, consemnate în istorie, populaţia Ainu este împinsă în insula Okaido, mai puţin ospitalieră, din nordul friguros al Japoniei” (2).
Asupra lor mai pluteşte o enigmă: grupa sangvină este diferită de cele obişnuite. Ea nu a mai fost întâlnită la nici o populaţie…
Trăind între două state puternice: Japonia şi China, această grupare mai prezintă un fapt inexplicabil pentru oamenii de ştiinţă: nu au fost asimilaţi. Din contra, şi-au păstrat limba, obiceiurile, cultura, şi, mai ales, caracteristicile rasiale, mult asemănătoare populaţiei străvechi din Carpaţi, precum cultul ursului, credinţa că râurile sunt sfinte etc. Legendele şi tradiţia lor orală arată că, într-un trecut foarte îndepărtat, strămoşii lor au venit din Siretacu. „Sireta” înseamnă a răsuci, a se roti, fir, a lega + ku: nobil, strălucitor. Avem râul Siret în Moldova, adică o apă sfântă în vechea cultură a neamului nostru. Sireta-ku este ţara cu apa sfântă Siretu. La vultur ei îi spun „oaşi”, amintind de Oaşul nostru.
Oamenii de ştiinţă care au studiat populaţia Ainu sunt unanimi de acord asupra faptului că, printre miliardele de oameni aparţinând tipului rasial mongoloid, era imposibil să apară „întâmplător” câteva zeci de mii având caracteristicile biologice şi genetice ale rasei albe. În anul 1978, populaţia Ainu număra aproximativ 50.000 de oameni. Mai trăiesc în Kurile, Sahalin şi Kamceatka.
Cercetările au mai atestat originea Ainu a samurailor, luptători deosebiţi de viteji cu un simţ al onoarei ieşit din comun şi un spirit de sacrificiu deosebit, zâmbitori ca şi dacii în faţa morţii, cunoscuţi în toată lumea.
AU FOST NEVOIŢI SĂ RĂMÂNĂ PE TERRA
O altă enigmă…deocamdată, dar şi cea mai ciudată, o reprezintă triburile Dropa şi Ham din Tibet. Ei trăiesc în munţii Baian Kara Ula. Au fost descoperiţi în 1935, dar, abia în 1950, prima expediţie arheologică şi antropologică chineză a ajuns la faţa locului şi a început să-i studieze. Aceasta, datorită nenumăratelor conflicte care bântuiau Tibetul.
Rezultatele cercetărilor sunt tulburătoare. Membrii triburilor Dropa şi Ham formează o comunitate de circa 3.000 de persoane. „(…) a căror statură nu depăşeşte 1,20 m. Sunt fiinţe slabe, fragile, cu oasele delicate şi subţiri, cu orbitele foarte mari şi cu capacitatea cutiei craniene superioară cu 100 cmc mediei rasei Homo Sapiens. Analiza sanguină a relevat că grupa lor de sânge este unică în lume, iar în cursul examenelor medicale s-a putut constata că au un puls situat sub limita normală” (3).
Dar, un alt fapt i-a intrigat pe membrii expediţiei chineze: au descoperit mai multe dovezi care susţineau originea extraterestră a acestei minuscule populaţii. La câţiva kilometri de aşezările lor, cercetătorii chinezi au descoperit câteva grote uriaşe. Conform tradiţiei, ele erau considerate sacre şi nimeni nu intrase în ele de mii de ani. Trecând la explorarea lor, arheologii chinezi au trecut din surpriză în surpriză. La început au descoperit sute de schelete humanoide care nu depăşeau 1 m înălţime, având cutii craniene uriaşe cu capacitatea de 2.500 cmc. Prin cercetarea lor prin metoda C14, vârsta acestora a fost estimată la circa 12.000 de ani.
Pe pereţii grotelor s-au descoperit desene perfect conservate. Acestea reprezentau fiinţe umanoide cu capul protejat de căşti sferice şi precizau, cu o exactitate uimitoare, poziţia Soarelui, a Lunii şi a câtorva zeci de stele din perioada de acum 10.000 de ani. Iar o frescă reprezenta o escadrilă de mici nave aeriene, apropiindu-se în zbor oblic de munţii tereştri.

Însă, surpriza cea mai mare au avut-o doi cercetători care au descoperit, în cea mai mare grotă, un disc ciudat, asemănător unui disc LP al zilelor noastre. Continuând săpăturile, după două luni, a fost descoperit un număr de 716 discuri de granit, splendid executate şi finisate, cu grosimea de 2 cm.
Surpriza-surprizelor acum vine. Fiind duse la Beijing, analiza chimică şi spectometrică a arătat că discurile, sub aparenţa granitică, ascund un bogat conţinut de metale, între care 40% cobalt şi 8% aluminiu. Şi erau realizate cu mai bine de 12.000 de ani înainte! Pe ambele părţi, toate discurile aveau gravate foarte fin semnele unei scrieri total necunoscute. Scrierea pornea în spirale de la un orificiu central, până la o margine. După o muncă îndârjită de peste 20 de ani, împreună cu patru lingvişti şi o echipă de fizicieni, profesorul chinez Tsum-Um-Nui, a reuşit performanţa de a traduce textele de pe toate cele 716 discuri. Aceştia au mai descoperit că fiecare disc are o frecvenţă proprie de vibraţie, ceea ce i-a determinat să concluzioneze că ele au fost supuse unor tensiuni foarte înalte. Când au citit traducerea integrală, profesorului Tsum-Um-Nui şi echipei sale nu le venea să-şi creadă ochilor. Încă trei ani au muncit la reverificarea traducerii. Academia de Preistorie din Beijing a interzis publicarea traducerii, însă profesorul a trecut peste această interdicţie şi a publicat lucrarea „Inscripţii spiraloidale”, relatând sosirea de nave spaţiale care, după textul gravat pe discuri, ar fi avut loc acum 12.000 de ani. În încheierea lucrării, se subliniază că strămoşii actualelor triburi Dropa şi Ham erau reprezentanţii unei civilizaţii extraterestre, care au fost nevoiţi să rămână pe Terra, decăzând de-a lungul timpurilor, nu numai ca nivel de civilizaţie dar şi fiziologic.
Despre aceste incredibile descoperiri s-a vorbit prea puţin. Ceva informaţii au fost publicate în revistele „Science ei vie”, „Nature” şi „Science Digest”. Publicul din România poate afla detalii lecturând cartea „Deocamdată…enigme”, scrisă de Dan Apostol. Dar iată câteva fragmente din textele respective. O parte din ele se referă la populaţia Ham, care, în momentul aterizării în munţii Tibet, şi-au accidentat grav navele şi „nu au mai putut să le repare sau să construiască altele”: „Pe Stânca Roşie din Defileul Şerpilor, navele noastre nu au putut asoliza şi s-au lovit de stâncile din jur, distrugându-şi rebordurile”. Iar despre cei din tribul Dropa stă scris: „Dropa au coborât din nori în navele lor aeriene. Şi de 10 ori, până la răsăritul Soarelui, bărbaţii, femeile şi copiii s-au ascuns în peşteri. Până când, în sfârşit, au înţeles semnalele care spuneau că, de data aceasta Dropa veniseră cu intenţii paşnice şi chemau să-i ajute, căci navele lor se stricaseră”.
EXTRATERESTRĂ SAU MUTANTĂ!?!
În ultimii ani, în lumea parapsihologiei s-a făcut tot mai auzită teoria potrivit căreia, dintre persoanele care populează planeta nu ar fi decât pe jumătate oameni, ele reprezentând de fapt fiinţe mutante, provenite fie din încrucişarea pământenilor cu rase extraterestre, fie din mutaţii genetice realizate de către o civilizaţie superioară. Finalitatea acestui proces, susţin ufologii ar viza transformarea tuturor oamenilor de pe Terra într-o rasă hibridă, moştenind calităţile celor două specii din care provin. Nu este deloc exagerată, cum pare la prima vedere. Ele par să demonstreze, la prima vedere, anomaliile remarcate la tot mai multe fiinţe de pe pământ, care demonstrează nu numai o cu totul altă alcătuire a corpului fizic (având organe interne poziţionate altfel decât în mod obişnuit sau mai multe organe decât este fiziologic normal), dar şi o altă structură sanguină
Este şi cazul unei fetiţe din Cluj Napoca, căreia medicii i-au descoperit o grupă de sânge necunoscută până în prezent!!! Fata la care ne vom referi în rândurile următoare a fost botezată, de către asistenta medicală care a îngrijit-o imediat după venirea ei pe lume, Elena. Micuţa a fost abandonată încă de la naştere, în urmă cu şapte ani, într-o maternitate din Bucureşti. De aici, după cinci luni, a fost preluată de o casă de copii. Care – în scurt timp – a dat-o spre înfiere unei familii din Arad. Părinţii adoptivi mai aveau doi copii. Această familie din păcate nu a putut să o ţină prea mult pe Elena. Sărăcia şi apoi dezbinarea familiei respective au făcut ca, peste trei ani de la înfiere, fetiţa aă ajungă din nou la orfelinat. La vârsta de şapte ani şi jumătate, micuţei i-a surâs din nou şansa unui cămin. De data aceasta ea a fost adoptată de o familie înstărită, fără copii care a dus copila de la instituţia din Arad, la Cluj-Napoca, într-o casă cu toate utilităţile. Acum Elenei îi merge bine, se duce la şcoală şi are tot ce-i trebuie, mai ales dragostea noilor părinţi. Este o fetiţă blondă, frumoasă, cu ochii albaştrii - genul arian. Dar ceva ieşit din comun a făcut-o brusc să ajungă în centrul atenţiei forurilor medicale. O banală viroză respiratorie, survenită în urmă cu o lună, adică mai exact în luna august 2002, i-a făcut pe părinţii Elenei să o ducă de grabă la medicul de familie. Deoarece policlinica în care lucrează aceasta nu are condiţii de laborator, medicul i-a trimis cu fetiţa la spital, pentru o serie de investigaţii medicale. De-abia cu această ocazie, soţii Mirea, părinţii adoptivi, au avut revelaţia faptului că fetiţa este deosebită. Timp de patru ani, văzând că fetiţa este perfect sănătoasă, nu s-au gândit vreodată să-i facă analize medicale. Când au sosit rezultatele analizelor de sânge, fetiţa prezenta o grupă de sânge care NU se încadra in nici una din grupele cunoscute. Medicii s-au mirat şi au dispus reluarea analizelor. Fetiţa a fost din nou chemată la spital, explicându-li-se părinţilor că la laborator s-a făcut o greşeală. După repetarea testului de sânge, concluzia a fost aceeaşi: gupa sanguină necunoscută!.Spitalul a trimis eşantioanele din sângele Elenei altor laboratoare, specializate în hematologie. Confirmarea a venit şi de acolo, stabilindu-se că fetiţa are o grupă sanguină atipică, nemaiîntâlnită până acum pe pământ.
Investigaţiile în acest caz s-au lărgit. Surprinzător, dar la maternitatea unde s-a născut fetiţa lipseau toate datele clinice. La fel de straniu este şi faptul că nici la cele două orfelinate, unde a stat Elena nu s-au găsit fişele medicale. Medicii le-au spus soţilor Mirea că ar putea fi vorba de o mutare genetică, dar nu se pot pronunţa decât în urma unor cercetări specializate. „Dacă n-au greşit iar analizele. Ceea ce este 0% probabil, nu ne rămânem decât să credem că Elena este…extraterestră”- sugerează mulţi dintre specialişti …
Portoricana Milagros Garcia a susţinut, încă din copilărie, că este „altfel” decât ceilalţi pământeni, fiind rezultatul relaţiei dintre mama sa şi o entitate extraterestră. Ea are capacităţi neobişnuite: „doarme doar două ore pe noapte fără să resimtă oboseala, se află în permanentă comunicare telepatică cu mama sa şi are însuşiri telekinetice, putând muta obiectele cu privirea sau opri o pendulă, la fel, prin forţa privirii sale” (4).
Medicii care au examinat-o afirmă că ADN-ul ei este cu totul deosebit de alte fiinţe umane. Milagros spune că extratereştrii au contactat mii de pământeni, pentru a le insufla învăţăturile lor şi a determina o schimbare „tăcută” a mentalităţii omenirii. „Violenţa rasei umane este singurul lucru care-i opreşte să ne contacteze. Se tem că am putea fi prea periculoşi pentru ei, căci suntem genul de fiinţe înclinate nu doar spre autodistrugere, ci şi spre distrugerea altor lumi”, mai spune Milagros.”
http://www.ne-cenzurat.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=22387:extrateretrii-i-urmaii-lor-au-alt-grup-de-sange&catid=9:opinii&Itemid=13
joi, 15 iulie 2010
SIMPTOME ALE ENERGIEI NOI

1. Schimbarea obiceiurilor de somn: neliniste, picioare fierbinti, treziri de doua-trei ori pe noapte. Te simti obosit la trezire si somnoros de mai multe ori pe zi. Exista un anumit model al somnului, asa-numita triada a somnului, care se intampla multora, si anume: dormiti pentru 2-3 ore, va treziti, adormiti din nou cateva ore, va treziti din nou si adormiti din nou. Pentru altii, nevoile legate de somn se schimba. Puteti sa va descurcati cu mai putin somn. In ultima vreme am simtit valuri mari de energie strabatandu- mi corpul dinspre crestetul capului. Este foarte bine, dar ma tine treaza timp indelungat, dupa care inceteaza.
Sfat. Obisnuiti-va! Impacati-va cu ce se intampla si nu va ingrijorati ca nu dormiti destul (ceea ce duce deseori la insomnie). Veti putea sa faceti fata zilei care urmeaza daca va ganditi numai la ceea ce aveti nevoie. Puteti, de asemenea, sa cereti Puterii Superioare sa va mai dea din cand in cand o pauza si sa va dea si o noapte intreaga de somn bun, adanc. Daca nu puteti sa readormiti imediat, folositi aceste momente pentru a medita, a citi poezie, pentru a va scrie in jurnal sau pentru a privi luna. Corpul vostru se va adapta noului model de somn.
2. Activitate in zona crestetului capului: senzatii de furnicaturi, mancarimi, intepaturi si altele de acest gen in scalp si/sau pe sira spinarii. Senzatie de energie vibrand in varful capului, ca si cum energia ar erupe de acolo si s-ar scurge asemeni unui dus pe corp. De asemenea, senzatie de energie ce se revarsa din crestet sub forma de stropi. Acelasi lucru poate fi resimtit si ca o presiune in crestet, ca si cum cineva va apasa puternic cu degetul in varful capului. Dupa cum am mentionat la pct. 1, am simtit descarcari imense de energie prin crestetul capului. Inainte simtisem o presiune mai generalizata, ca si cum capul meu ar fi fost prins intr-o menghina blanda. Un barbat imi spunea ca isi simtea parul ridicandu-se pe ceafa si ca avea piele de gaina pe tot corpul.
Sfat. Nu aveti de ce sa va alarmati. Ceea ce experimentati este o deschidere a chakrei din varful capului. Senzatiile inseamna ca va deschideti pentru a primi energia divina.
3. Valuri neasteptate de emotie: plangeti din senin. Va simtiti foarte nervosi sau suparati din nimic. Va simtiti in mod inexplicabil deprimati. Apoi - foarte fericiti. Ca intr-un montaigne russe emotional. Deseori exista o presiune sau simtiti emotiile concentrandu- se in zona chakrei inimii (in capul pieptului). Zona nu trebuie sa fie confundata cu inima insasi, care se afla in stanga chakrei inimii.
Sfat. Acceptati-va sentimentele asa cum vin si lasati-le sa treaca. Mergeti direct in chakra inimii si simtiti emotia. Extindeti emotia catre toate campurile voastre si respirati adanc din stomac in sus spre piept. Constientizati ce simtiti si lasati sentimentul sa se evapore de la sine. Nu va orientati emotiile spre nimeni. Va faceti curatenie in trecut. Daca aveti nevoie de ajutor, spuneti cu voce tare ca intentionati sa eliberati toate aceste probleme vechi si cereti Puterii Superioare sa va ajute.Ii puteti cere si lui Elohim sa eliberati aceste sentimente usor si cu blandete. Fiti recunoscatori ca trupul vostru elimina aceste emotii si nu le pastreaza inauntru, unde v-ar putea face rau. O sursa sustine ca depresia este legata de capacitatea de a renunta la relatii, activitati etc. care nu ni se mai potrivesc noua si frecventelor noastre. Cand ne simtim vinovati ca am lasat aceste relatii sa se duca, depresia ne ajuta sa tratam aceasta durere.
4. Probleme "vechi" par sa se intoarca: dupa cum am descris mai sus, iar oamenii cu care le avem de rezolvat (sau clone ale acestora) ne apar in viata. Probleme de incheiere. Sau poate sunt de rezolvat probleme legate de aprecierea de sine, abundenta, creativitate, vicii etc. Resursele sau oamenii de care aveti nevoie pentru a rezolva aceste probleme vor incepe sa apara in viata voastra.
Sfat. Ca si la pct. 3. In plus, nu va implicati prea tare in analiza acestor probleme. Daca le analizati prea de aproape, puteti fi absorbiti in reluarea lor ciclica, fara sfarsit, la niveluri din ce in ce mai profunde. Cautati ajutor specializat daca aveti nevoie si treceti mai departe. Nu incercati sa le evitati sau sa va deziceti de ele. Primiti tot ceea ce vi se intampla, multumiti pentru ajutorul pe care vi-l aduce si mergeti mai departe. Multumiti Puterii voastre Superioare pentru ca va da posibilitatea sa eliberati aceste probleme. Amintiti-va: nu doriti ca toate aceste probleme sa va ramana fixate in corp!
5. Schimbari ale greutatii corporale: cresterea greutatii corporale a populatiei din SUA este fenomenala. Ne ingrasam de multe ori din cauza fricilor pe cale le-am reprimat si care acum ies la suprafata pentru a fi vindecate. Reactionam prin construirea unei aparari. Incercam, de asemenea, sa ne fixam, sa ne crestem masa de rezistenta in fata frecventelor crescute din corp.
Sfat. Nu va speriati, acceptati-o ca un simptom al locului in care va aflati pentru moment. Veti pierde/castiga greutate atunci cand toate temerile vor fi integrate. Eliberati-va de anxietatea legata de asta. Atunci veti putea sa castiga/pierdeti in greutate cu usurinta, in cele din urma. Faceti miscare. Inainte de a manca incercati urmatoarele: asezati-va masa frumos, intr-un loc placut. Aprindeti o lumanare. Bucurati-va de felul in care arata mancarea. Puneti-va palma mainii dominante pe inima si binecuvantati mancarea. Spuneti-i corpului vostru ca veti folosi mancarea pentru a-l hrani din plin, dar ca nu veti folosi mancarea pentru a va satisface foamea emotionala. Apoi, treceti mana de la stanga la dreapta peste mancare si binecuvantati- o. S-ar putea sa simtiti ca mancarea pare calda, chiar daca ea este in realitate rece. Imi place sa ma gandesc ca mancarea este buna pentru mine atunci cand o simt in palma calda si hranitoare. Am observat, de asemenea, ca, atunci cand exersez binecuvantarea mancarii, nu mai mananc la fel de mult. Este important sa nu renunti daca ai uitat cumva sa binecuvantezi masa inainte de a manca. Daca am uitat si aproape am terminat de mancat, binecuvintez mancarea oricum. In felul asta imi pastrez obiceiul. Un alt lucru pe care il puteti face este sa ramaneti prezenti in timp ce mancati - sa nu va uitati la televizor sau sa cititi. Bucurati-va din inima de binecuvantarea ce va este pusa in fata.
6. Schimbari in obiceiurile alimentare: pofte neobisnuite si alegeri ciudate. Unii isi dau seama ca nu le mai e la fel de foame ca inainte. Sau, din contra, sunt mai flamanzi.
Sfat. Nu negati ceea ce corpul vostru va cere. Daca nu sunteti siguri, puteti face incercari pentru a descoperi ce anume va cere corpul. Incercati, de asemenea, binecuvantarea mancarii, asa cum am descris-o mai sus, la pct. 5.
7. Intoleranta la mancare, alergii pe care nu le-ati mai avut inainte: pe masura ce cresteti spiritual, deveniti din ce in ce mai sensibili la ceea ce va inconjoara. Corpul va va spune ce nu mai tolereaza, ca si cum si el ar indeparta ceea ce nu ii mai trebuie. S-ar putea sa va curatati de toxine. Unii oameni descopera ca au deseori gura incarcata cu reziduuri albicioase, asa cum au alergatorii la sfarsitul unei curse.
Sfat. Un acupuncturist mi-a spus ca aceasta pelicula poate fi indepartata daca ne clatim gura cu ulei de masline presat la rece timp de 10-15 minute (aveti mare grija sa nu il inghititi) si apoi scuipam uleiul in toaleta, nu in chiuveta, pentru ca toxinele care se evacueaza nu trebuie sa ajunga in chiuveta. Spalati dintii si faceti acelasi lucru. Apoi spalati periuta de dinti (stiu ca e cam scarbos, dar da rezultate).
8. Amplificarea simturilor. Cresterea sensibilitatii
8a. Vederea: vedere incetosata; obiectele par sa tremure. Vedem particule stralucitoare, aura in jurul oamenilor, plantelor, animalelor si obiectelor. Unii vad obiecte, care inainte erau opace, ca fiind transparente. Cand inchideti ochii nu mai vedeti intuneric, ci rosu. Se pot vedea cu ochii inchisi si forme geometrice, culori puternice sau imagini. Culorile par mult mai puternice: cerul pare asemeni otelului si iarba este de un verde extraordinar. Deseori sunt vizibile retele care strabat solul. Pe masura ce deveniti mai sensibili puteti vedea forme sau contururi in aer, in special daca in camera este semiintuneric. Cu ochii inchisi sau chiar deschisi, puteti vede cu coada ochiului forme albe. (Acestia va sunt ghizii.)
Sfat. Vederea vi se schimba sub multe aspecte: experimentati noi modalitati de vedere. Aveti rabdare. Orice se intampla, nu va temeti! Vederea incetosata poate fi indepartata prin cascat.
8b. Auzul: se poate imbunatati sau poate slabi. O data am crezut ca trebuie sa ies de pe sosea, atat de puternic amplificat era sunetul cauciucurilor pe asfalt. Alte simptome includ zgomote auzite in cap, bipuri, tonuri, muzica sau sunete electronice. Altii au ceea ce se numeste audio dislexie: nu intelegi intotdeauna ce pun oamenii, ca si cum nu mai poti intelege propria limba. Unii aud voci ciudate in somn, ca si cum cineva ar sta aplecat asupra lor. Puteti fie sa cereti acestor prezente sa plece, fie sa il rugati pe Arhanghelul Mihail sa rezolve situatia. Din nou, nu aveti de ce sa va speriati.
Sfat. Lasti-va in voia celor ce se intampla. Lasati sa patrunda. Ascultati. Urechile voastre se adapteaza noilor frecvente.
8c. Simtul mirosului, al pipaitului si/sau al gustului - exacerbate: am observat ca acum simt mirosul si gustul aditivilor chimici in anumite mancaruri intr-o maniera clar neplacuta. Alte mancaruri au un gust absolut minunat. Pentru unii oameni, aceste exacerbari sunt atat placute, cat si tulburatoare. S-ar putea sa simtiti miros de flori din cand in cand. Multi mistici au experimentat asta.
Sfat. Bucurati-va de aceasta senzatie!
9. Eruptii pe piele: mancarimi, cucuie, acnee, urticarie, zona zoster. Supararea poate produce eruptii in jurul gurii si pe barbie. Am avut dermatita pe extremitati luni de zile, ceea ce a insotit vindecarea unui episod din trecut. Cand am reusit sa rezolv in mare parte respectiva situatie, boala a cedat.
Sfat. S-ar putea sa eliminati toxine si sa va aduceti emotiile la suprafata. Daca aveti o problema de eliberat si incercati sa o reprimati, pielea va va exprima aceasta problema pana cand va veti procesa emotiile. Incercati sa rezolvati tema pe care o aveti.
10. Episoade de energie intensa: care va fac sa sariti din pat direct in actiune. Aceste perioade sunt urmate de perioade de letargie si oboseala. Oboseala urmeaza de obicei schimbarilor majore. Este o perioada de integrare, asa ca lasati-o sa se intample!
Sfat. Lasati-va purtati de natura energiei. Nu va impotriviti. Fiti intelegatori cu voi insiva. Trageti un pui de somn daca va simtiti obositi. Scrieti un roman daca va simtiti prea plini de energie pentru a putea dormi. Folositi avantajele acestui tip de energie.
11. Schimbari in rugaciune sau meditatie: nu mai simtiti aceleasi senzatii ca inainte. Nu mai experimentati acelasi mod de contact cu Spiritul. Aveti dificultati in concentrare.
Sfat. S-ar putea sa intrati acum mult mai rapid si constant in contact cu Spiritul si din aceasta cauza senzatia perceputa este alta. Va veti adapta acestei noi trairi. Acum ganditi si actionati in parteneriat cu Spiritul in majoritatea timpului. S-ar putea ca perioadele de meditatie sa se scurteze.
12. Supraincarcari: dintr-o data sunteti incalziti din crestet pana in talpi. Este o senzatie de moment, dar nu este confortabila. Din contra, unii oameni s-au simtit dintr-o data foarte reci. Am experimentat ambele senzatii. De curand am inceput sa simt valuri sau curenti de energie care trec prin mine. Cateodata, energia pare atat de puternica cand imi patrunde in corp incat simt un pic de greata. Dar, daca ma gandesc la energie ca fiind divina si imi eliberez frica, ma simt minunat si ma bucur de aceasta senzatie. Daca esti un lucrator cu energiile, s-ar putea sa fi observat caldura care iti trece prin maini ca fiind cu mult mai puternica. Asta este bine.
Sfat. Daca nu va simtiti bine, cereti Puterii Supreme ca, daca este pentru binele vostru superior, sa coboare/creasca temperatura putin.
13. O gama de manifestari fizice: dureri de cap, dureri de spate, dureri de gat, simptome asemanatoare gripei (se numeste gripa vibrationala) , probleme digestive, spasme sau crampe musculare, accelerarea ritmului inimii, dureri in piept, schimbari de libido, amorteala sau durere in membre, vocalizari involuntare sau miscari neasteptate. Unii dintre noi experimentam boli vechi, din copilarie, care apar pentru scurt timp pentru a fi vindecate.
Sfat. Amintiti-va sa cereti ajutorul unui medic daca este nevoie. Daca ati stabilit ca nu este o boala, relaxati-va si intelegeti ca este numai o stare temporara.
14. Aratati mai tineri: uraaa! Pe masura ce clarificati problemele emotionale si va eliberati limitele credintei si scapati de bagajul greu din trecut, sunteti mai usori. Frecventa voastra este mai inalta. Va iubiti pe voi si viata mai mult. Incepeti sa semanati cu persoana perfecta care sunteti cu adevarat.
15. Vise pline de viata: cateodata, visele sunt atat de reale incat va treziti confuzi. S-ar putea sa aveti vise lucide, in care detineti controlul. Multe vise pot fi mistice sau poarta mesaje pentru voi. Si, in anumite vise, stiti pur si simplu ca nu visati, ca se intampla ceva ce este, intr-un fel, real.
Sfat. Va veti aminti ceea ce este important sa va amintiti. Nu fortati nimic si, in primul rand, nu va speriati!
16. Evenimente care va schimba viata major: moarte, divort, schimbarea locului de munca, a statutului la locul de munca, pierderea caminului, boala, si/sau alte catastrofe; cateodata mai multe astfel de evenimente simultan. Forte care va fac sa incetiniti, sa simplificati, sa schimbati, sa reexaminati cine sunteti si ce inseamna viata pentru voi. Forte pe care nu le puteti ignora. Forte care va fac sa renuntati la atasamente. Forte care va trezesc sentimentul de dragoste si de compasiune fata de tot ceea ce va inconjoara.
17. O dorinta de a iesi din tiparele restrictive, din slujbe care va secatuiesc, din stiluri de viata epuizante, de a scapa de oameni sau situatii toxice: simtiti o nevoie foarte puternica de a va gasi acum pe sine si scopul vietii voastre. Doriti sa fiti creativi si liberi sa fiti cei care sunteti cu adevarat. S-ar putea sa fiti atrasi de arte si natura. Veti dori sa va eliberati de aglomeratia creata de lucruri sau oameni care nu va mai sunt de folos.
Sfat. Faceti-o!
18. Confuzie emotionala si mentala: sentimentul ca trebuie sa va puneti viata in ordine pentru ca este „varza". Dar, in acelasi timp, va simtiti haotici si fara putere de concentrare. Vedeti pct. 45.
Sfat. Ascultati-va inima si propriul discernamant va veni.
19. Introspectie, singuratate si pierdere a interesului fata de activitatile mai extravertite: aceasta etapa i-a surprins pe multi indivizi extravertiti, care se vedeau pe sine mult mai deschisi si implicati. Ei spun: "Nu stiu de ce, dar nu imi mai place sa ies la fel de mult ca inainte."
20. Explozii de creativitate: primiti imagini, idei, muzica si alte inspiratii creatoare, deseori intr-un ritm coplesitor.
Sfat. Cel putin inregistrati aceste inspiratii, pentru ca Spiritul va vorbeste despre felul in care va puteti atinge telul si puteti contribui la vindecarea planetei.
21. Perceptia timpului ca fiind accelerat: vi se pare astfel pentru ca au aparut atatea schimbari in viata intr-un ritm nemaintalnit. Numarul schimbarilor pare sa fie in crestere.
Sfat. Daca va impartiti ziua in intalniri si segmente de timp, aceasta mareste sentimentul de accelerare. Puteti incetini timpul relaxandu-va in momentul prezent si acordand atentie la ceea ce e la indemana, fara sa anticipati ce va fi in viitor. Incetiniti si spuneti-va ca aveti destul timp. Cereti Puterii voastre Supreme sa va ajute. Pastrati-va concentarea pe prezent. Incercati sa curgeti de la o activitate la alta. Fiti atenti la ghidarea voastra interioara. Puteti sa extindeti timpul si daca o cereti. Data viitoare cand va simtiti presati, spuneti: „Timpule, dilata-te, te rog. Am nevoie de un ragaz mai mare pentru..." si apoi relaxati-va.
22. Sentimentul ca ceva este in aer: este o senzatie ca ceva urmeaza sa se intample. Aceasta poate crea anxietate.
Sfat. Nu aveti de ce sa va ingrijorati. Lucrurile se intampla, cu siguranta, dar anxietatea nu va creeaza decat probleme. Toate gandurile voastre, fie ele pozitive, fie negative, sunt rugaciuni. Nu aveti de ce sa va temeti.
23. Nerabdare. Stiti despre ce e vorba, dar totusi nu va puteti opri. Vreti sa va apucati imediat de ceea ce urmeaza sa faceti. Incertitudinea nu este comoda.
Sfat. Invatati sa traiti cu incertitudinea, stiind ca nimic nu vi se intampla daca nu sunteti pregatiti. Nerabdarea este in realitate o lipsa de incredere, in special incredere in Puterea voastra Suprema. Cand va concentrati asupra prezentului, veti trai miracole - da, da... chiar si in trafic.
24. O dorinta adanca de a gasi intelesul, scopul, conectarea spirituala si revelatia: probabil deveniti interesati de latura spirituala pentru prima data in viata, „o pofta constanta", dupa cum spune K.D. Lang. Lumea materiala nu va poate satisface aceasta pofta.
Sfat. Urmati-va inima si calea vi se va deschide.
25. Sentimentul ca sunteti intr-un fel diferiti: un sentiment nelinistitor ca totul in viata voastra este nou si modificat, ca v-ati lasat sinele vechi undeva in urma. Asa ati si facut. Sunteti mai mareti decat v-ati putea imagina. Si inca nu s-a terminat!
26. Apar peste tot „profesori" care sa va ajute pe calea spirituala: oameni, carti, filme, evenimente, Mama Naturaetc. Profesorii pot aparea fie pozitivi, fie negativi daca sunteti prinsi in gandirea polara, dar, din perspectiva transcendenta, ei sunt mereu perfecti. Apropo, niciodata nu primim mai mult decat putem duce. Fiecare provocare ne da ocazia sa ne aratam maiestria in felul in care o depasim.
27. Gasiti o „cale spirituala"care are rost pentru voi si care „va vorbeste" la cele mai profunde niveluri: dintr-o data, capatati o viziune pe care nu ati avut-o inainte. Aveti o sete acuta de cunoastere. Cititi, impartasiti cu ceilalti, puneti intrebari si patrundeti din ce in ce mai adanc in aflarea adevarului cu privire la cine sunteti si de ce va aflati aici.
28. Treceti prin experienta invatarii si prin problemele personale intr-un ritm foarte rapid: simtiti ca, intr-un fel, toate va sunt pregatite spre a fi rezolvate rapid.
Sfat. Reamintiti-va mereu ca lucrurile vi se intampla atunci cand sunteti gata sa fiti vindecat. Nu mai devreme. Ocupati-va de orice vi se intampla cu curaj si veti depasi totul foarte repede.
29. Prezente invizibile: aici e vorba de „bau-bau". Unii oameni descriu senzatia pe care o au ca sunt inconjurati noaptea de prezente si ca in unele cazuri chiar sunt atinsi si li se vorbeste. De cele mai multe ori se trezesc brusc. Unii simt ca trupul sau patul vibreaza. Vibratiile sunt provocate de modificarile energetice care au loc dupa purificarea emotionala.
Sfat. Aceasta este o tema sensibila, dar s-ar putea sa va simtiti mai bine daca va binecuvantati patul si spatiul din jurul acestuia inainte de culcare. Eu sunt convinsa ca sunt inconjurata de cele mai minunate entitati spirituale in timpul somnului si sunt intotdeauna in siguranta prin grija Domnului. Cateodata, oricum, ma simt si eu speriata si atunci il chem pe Arhanghelul Mihail sau pe Arhanghelul Uriel. Nu ma pedepsesc pentru ca mi-e cateodata frica. Ma iert pentru ca nu sunt intotdeauna perfecta la ora 3.30 dimineata.
30. Prevestiri, viziuni, iluzii, numere si simboluri: vedeti lucruri care au o importanta spirituala pentru voi. Observati cum anumite numere va apar in mod repetat. Totul poarta un mesaj daca va faceti timp sa priviti cu atentie. Imi place tare mult experienta „primirii mesajelor". E distractiv!
31. Integritate crescuta: va dati seama ca este momentul sa va cautati si sa va spuneti adevarul. Dintr-o data, vi se pare foarte important sa deveniti mai autentici, mai voi insiva. S-ar putea sa trebuiasca sa spuneti nu unor oameni carora ati cautat sa le faceti pe plac in trecut. S-ar putea sa gasiti intolerabil sa mai ramaneti intr-o casnicie, la un loc de munca sau, pur si simplu, intr-un loc care nu reprezinta ceea ce sunteti. Veti putea afla si ca nu aveti unde sa va ascundeti, ca nu mai puteti pastra secrete. Cinstea devine foarte importanta in toate relatiile voastre.
Sfat. Ascultati-va inima. Daca intuitia voastra va spune sa nu faceti ceva, luati atitudine. Spuneti nu. Si, binenteles, spuneti da lucrurilor care va atrag. Trebuie sa riscati sa ii suparati pe ceilalti, fara sa va invinovatiti, pentru a putea atinge independenta spirituala.
32. Armonia cu anotimpurile si ciclurile: deveniti din ce in ce mai acordati cu anotimpurile, cu fazele Lunii si cu ciclurile naturale. Deveniti mai constienti de locul vostru in lumea naturala. Sunteti mai puternic conectati cu Pamantul.
33. Defectiuni electrice si mecanice: cand sunteti in preajma se intampla ca becurile sa palpaie, computerul sa se blocheze sau radioul sa aiba paraziti.
Sfat. Chemati-va ingerii, ghizii sa rezolve problema sau puneti un camp de protectie de lumina in jurul aparatului. Inconjurati- va masina cu lumina. Radeti.
34. Cresterea numarului de coincidente si de mici miracole: cautati aceste aspecte.
Sfat. Coincidentele va spun ca sunteti pe directia cea buna sau ca faceti alegeri corecte. Onorati aceste indicii si nu va veti rataci. Spiritul foloseste coincidentele pentru a comunica cu voi. Atunci incepeti sa experimentati miracole zilnic. Vedeti pct. 30.
35. Cresterea capacitatilor intuitive si stari modificate de constienta: va ganditi la cineva si intalniti imediat persoana respectiva. Mai multe coincidente. Aveti viziuni bruste despre tipare sau evenimente din trecut. Clarviziune, experiente extracorporale si alte fenomene paranormale. Senzitivitate sporita si cunoastere. Constiinta propriei esente si a celorlati. Channeling cu ingerii si cu energii ale constiintei Christice.
36. Comunicare cu Spiritul: contacte cu ingerii, spirite, ghid si alte entitati divine. Channeling. Din ce in ce mai multi oameni par sa intalneasca astfel de ocazii. Va simtiti inspirati si manifestati inspiratia in forma scrisului, a picturii, a ideilor, a comunicatiei, a dansului etc.
37. Sentimentul Unimii cu toate: o experienta directa a Intregului. Constiinta transcendenta. Sunteti inundati de compasiune si dragoste pentru toate formele vietii. Detasare plina de compasiune sau dragoste neconditionata pentru toate. Este ceea ce va ridica la niveluri superioare ale constiintei si fericirii.
38. Momente de fericire si beatitudine: un sentiment adanc de pace pentru ca stiti ca nu sunteti niciodata singuri.
39. Integrare: deveniti emotional, psihologic, fizic si spiritual mai puternici si mai clari. Va simtiti aliniati cu Sinele vostru Superior.
40. Traiti cu un scop: stiti ca faceti in sfarsit ceea ce ati venit sa faceti pe Pamant. Apar noi calitati si daruri, in special legate de vindecare. Experientele voastre de viata si de munca converg acum si capata un sens. In sfarsit, le puteti folosi pe toate.
Sfat. Ascultati-va inima. Pasiunea va conduce acolo unde trebuie sa ajungeti. Mergeti in voi si intrebati-va Puterea Suprema: "Ce vrei sa fac?". Dati atentie coincidentelor. Ascultati.
41. Va simti mai aproape de plante si animale: pentru anumiti oameni, animalele par sa fi devenit mai „umane" in comportament. Animalele salbatice nu mai sunt atat de speriate. Plantele raspund la dragostea si atentia voastra mai mult ca oricand. Unele chiar au mesaje pentru voi.
42. Vedeti fiinte din alte dimensiuni: valul dintre dimensiuni este foarte subtire, asa ca nu este de mirare. Ramaneti in propria suveranitate. Sunteti mai puternici decat v-ati imaginat vreodata, asa ca nu dati atentie fricii. Rugati-va ghizii sa va ajute sa nu cadeti prada fricii.
43. Vedeti adevarata forma a unei persoane sau ii vedeti pe cei dragi cu o alta fata: o viata trecuta sau o viata paralela.
44. Manifestare fizica mult mai rapida si eficienta a gandurilor si dorintelor.
Sfat. Monitorizati- va gandurile. Toate gandurile sunt rugaciuni. Aveti grija ce cereti!!!
45. Incetosarea emisferei stangi: abilitatile voastre paranormale, cunoasterea intuitiva, sentimentul de compasiune, abilitatea de a va experimenta propriul corp, viziunile, expresivitatea pornesc din emisfera dreapta a creierului. Pentru ca aceasta emisfera sa se poata dezvolta din plin, emisfera stanga trebuie sa isi reduca putin activitatea. In mod normal, emisfera stanga este raspunzatoare de ordine, organizare, structura, secventa lineara, analiza, evaluare, precizie, concentrare, rezolvarea problemelor de matematica si deseori domina emisfera dreapta, care este mai putin pretuita.
Ce rezulta sunt pierderile de memorie, asezarea cuvintelor in ordine incorecta, incapacitatea de a citi un timp mai indelungat, incapacitatea de concentrare, uitarea a ceea ce aveati de spus, nerabdarea cu formele lineare de comunicare (forma scrisa sau audi), sentimentul de distantare, de imprastiere, pierderea interesului in cercetare sau in informatiile prea complexe, sentimentul ca sunteti bombardati cu cuvinte, vorbe si informatie si o lehamite de scris. Cateodata va simtiti prosti si fara interes in analize, discutii intelectuale aprinse sau investigatii.
Pe de alta parte, s-ar putea sa va simtiti atrasi de imaginile video, de revistele cu poze, de lucrari de arta, filme, muzica, sculptura, pictura, sa fiti cu alti oameni, sa dansati, sa gradinariti, sa mergeti sau alte forme cinetice de exprimare. S-ar putea sa cautati continutul spiritual, chiar science fiction.
Sfat. S-ar putea sa descoperiti ca, daca va lasati inima si emisfera cerebrala dreapta sa va conduca, emisfera stanga se va activa corespunzator pentru a va sprijini. Si la un moment dat ne vom echilibra, invatand sa folosim cu maiestrie ambele emisfere.
46. Ameteala: asta se intampla cand nu suntem „ancorati". Poate tocmai ati lamurit o mare problema emotionala si corpul se ajusteaza la o stare mai „usoara".
Sfat. Ancorati-va mancand proteine. Cateodata, mancarea de consolare este binevenita. Nu faceti nicio mancare buna sau rea pentru voi. Folositi indrumarea proprie pentru ca sa stiti de ce aveti nevoie in orice moment dat. Scoateti-va pantofii si stati cu picioarele goale in iarba pentru cateva minute.
47. Caderi, mici accidente, rupturi de oase: corpul vostru nu este ancorat sau poate viata voastra este dezechilibrata. Sau, s-ar putea ca al vostru corp sa va spuna sa o luati mai incet, sa examinati anumite aspecte ale vietii sau sa vindecati anumite probleme. Intotdeauna este un mesaj. Cand mi-am rupt recent glezna, am inteles ca ea a preluat ceea ce eu refuzam sa iau in seama, adica toate cele de mai sus.
Sfat. Pastrati legatura cu Pamantul scotandu-va pantofii si stand cu picioarele in iarba sau, mai bine, intinzandu-va pe iarba fara patura. Simtiti Pamantul sub voi. Iesiti in natura. Incetiniti si priviti in jur cu atentie. Fiti constienti de ceea e faceti si cum faceti. Simtiti sentimentele atunci cand apar. Stati in prezent. Invaluiti-va in lumina albastra atunci cand va simtiti nesiguri.
48. Palpitatii: o inima care palpita indica, de obicei, o inima care se deschide. Dureaza numai cateva clipe si inseamna ca inima se reechilibreaza dupa o eliberare emotionala. Am avut un episod care m-a inspaimantat: m-am trezit la miezul noptii cu inima batandu-mi puternic. Am crezut ca pur si simplu imi va iesi din piept. S-a intamplat o singura data si a fost, din cate am inteles, o mare deschidere a chakrei inimii. Am fost totusi la control. Nu am nimic la inima.
Sfat. Amintiti-va ce v-am spus despre consultul medical atunci cand este nevoie. Consultati-va medicul pentru orice situatie in care nu va simtiti bine.
49. Crestere rapida a parului si a unghiilor: corpul foloseste mai multe proteine. Pacat ca nu putem spune corpului si unde sa creasca si unde nu! (Sau putem? Hmm...)
50. O dorinta de a ne gasi sufletul pereche sau flacara geamana: dorim mai mult decat oricand inainte o relatie care sa corespunda celui care suntem.
Sfat. Adevarul este ca trebuie sa fim genul de persoana pe care dorim sa o atragem. Trebuie sa ne iubim pe noi si locul in care ne aflam inainte de a putea atrage un partener „perfect". Munca incepe acasa. Eu cred ca functioneaza in felul urmator: tineti dorinta pentru aceasta persoana in inima, dar fara atasamente. Asteptati-va ca intr-o zi sa intalniti pe cineva care este mai potrivit pentru voi, dar nu pastrati nici o asteptare privind cine este aceasta persoana si cand se va intampla acest lucru. Concentrati- va in a va pune ordine in viata si fiti genul de persoana care vreti sa fiti. Fiti fericit acum. Bucurati-va de viata. Apoi veti vedea...
51. Amintirile ies la suprafata: amintiri ale corpului, amintiri suprimate, imagini ale vietilor anterioare si/sau ale vietilor paralele. Ne vindecam si ne integram in sine, astfel incat este de asteptat sa avem astfel de experiente.
Sfat. Retineti ca e mai bine sa va reamintiti doar ce va vine in minte. Lasati restul in pace, nu analizati nimic in profunzime (pentru ca veti fi prinsi in capcana buclelor infinite ale diferitelor probleme) si simtiti ceea ce aveti de simtit pe masura ce apar respectivele sentimente. Cereti ajutorul ghizilor.
Sursa: Infinita iubire si lumina
marți, 6 iulie 2010
ADN-ul ESTE INFLUENTAT DE CUVINTE

Cele mai recente cercetari rusesti explica fenomene ca intuitie, clarviziune, vindecari miraculoase spontane, autovindecari, influenta mentalului asupra climei, etc.
Grazyna Fosar si Franz Bludorf arata ca ADN-ul poate fi influentat si re-programat prin cuvinte si anumite frecvente. Aceste descoperiri deschid calea unui nou tip de medicina in care ADN-ul poate fi re-programat folosind cuvintele si anumite frecvente, deci fara a-l sectiona si inlocui anumite gene. Chirurgia genetica are un concurent redutabil!
Doar 10 % din ADN-ul uman este folosit pentru a fabrica proteine. Doar aceasta mica parte face obiectul cercetarilor occidentale deja cunoscute Si popularizate. Restul de 90 % este considerat "material de balast", adica fara importanta. Cu toate acestea, cercetatorii rusi, convinsi ca natura nu este deloc risipitoare, s-au alaturat unor lingvisti si geneticieni hotarati sa descopere adevaratul rol al celei mai mari parti din adenomul uman. Rezultatele si concluziile acestor cercetari sunt revolutionare!
Cuvintele care vindeca
Conform acestora, ADN-ul uman nu este doar responsabil pentru construirea corpului nostru, dar serveste si ca depozit de informatii si cale de comunicare. Adica un fel de Internet. Lingvistii rusi au descoperit ca intregul cod genetic, indeosebi partea de 90 % declarata inutila de occidentali, respecta aceleasi reguli folosite in toate limbile umane.
Astfel, ei au comparat regulile sintactice (modul in care cuvintele formeaza fraze si propozitii), semantice (studiul intelesurilor intr-un anumit limbaj) si cele gramaticale de baza. Astfel, au descoperit ca moleculele alcaline din ADN respecta regulile gramaticale obisnuite folosite in toate limbajele umane. Cu alte cuvinte, limbajele umane nu au aparut "la intamplare", ci sunt rezultatul ADN-ului.
Biofizicianul si biologul rus Piotr Gariaev si colegii sai au explorat si comportamentul vibrational al ADN-ului, adica efectul anumitor frecvente asupra acestuia. Concluzia este stupefianta: cromozomii vii functioneaza exact ca si computere holografice/ solitonice folosind radiatie laser generata endogen chiar in interiorul ADN-ului!
Cu alte cuvinte, ei au reusit sa moduleze anumite modele vibratorii pe o raza laser cu care au influentat ADN-ul si informatia genetica. Si din moment ce structura ADN-ului este aceeasi cu cea a limbajului uman, se pot folosi cuvinte si propozitii in mod direct pentru a influenta ADN-ul, nefiind nevoie de nici o decodificare.
Acest lucru s-a demonstrat experimental! ADN-ul viu (din tesuturi, nu "in vitro") reactioneaza prompt la raze laser modulate prin cuvinte si propozitii, dar chiar si la unde radio, daca se folosesc frecventele corespunzatoare. In acest fel se explica stiintific de ce afirmatiile, antrenamentul autogen, hipnoza si gandirea pozitiva pot avea efecte atat de puternice asupra omului.
Este deci normal si natural ca ADN-ul sa reactioneze la limbaj. In timp ce cercetatorii occidentali extrag "chirurgical" anumite gene din lantul ADN si le introduc in alta parte pentru a face experimentari, rusii au lucrat cu entuziasm la dispozitive care le permit sa influenteze metabolismul celular prin frecvente radio si luminoase corespunzatoare si astfelm sa repare anumite defecte genetice.
Grupul de cercetatori al lui Gariaev a reusit sa demonstreze ca, folosind aceasta metoda, pot fi reparati cromozomii afectati de razele X. Mai mult, ei au "capturat" modele informationale dintr-un ADN si le-au transmis altuia, in acest fel re-programand celulele pentru un alt genom. Astfel, au transformat embrioni de broasca in embrioni de salamandra, doar prin transmiterea modelului informational corespunzator!
In acest fel, intreaga informatie a fost transmisa fara nici un efect secundar de tipul celor intalnite in practicile occidentale. Aceasta reprezinta una dintre cele mai mari revolutii in stiinta medicala, care va duce cu siguranta la transformari uluitoare! Rezultatele spectaculoase au fost obtinute doar prin folosirea vibratiilor si a limbajului in locul tehnicilor oarecum "barbare" de chirurgie moleculara. Aceste experimente arata imensul potential al geneticii vibrationale care are evident o mai mare influenta in formarea organismelor fata de procesele biochimice ale secventelor alcaline din ADN (partea de doar 10 % din total).
Invatatorii spirituali si esoterici cunosteau de mii de ani faptul ca acest corp uman este programabil prin limbaj, cuvinte si prin gand. Acum s-a demonstrat si explicat stiintific acest lucru. Desigur, frecventa folosita trebuie sa fie cea corespunzatoare. Si de aceea nu oricine are succes totdeauna sau nu obtine rezultate de aceeasi anvergura. Omul trebuie sa "lucreze" asupra proceselor interioare si sa obtina o anumita maturitate spirituala pentru a putea stabili o comunicare directa si constienta cu ADN-ul. Cercetatorii rusi lucreaza la un dispozitiv care va asigura succesul cu conditia folosirii frecventei corecte.
Fiecare face propria revolutie interioara. Insa un om cu o constiinta spirituala inalta nu are nevoie de nici un fel de dispozitiv! El nu depinde de vreun aparat pentru a-si reprograma ADN-ul. Fiecare dintre noi putem sa realizam acestea, iar stiinta confirma!
Cercetatorii rusi au descoperit ca ADN-ul uman creeaza tipare morfologice in vid, si produce asa-numitele "gauri de vierme" magnetice. Acestea sunt echivalentele microscopice ale celebrelor "poduri" Einstein-Rosen care se gasesc in apropierea gaurilor negre cosmice si care fac legatura intre doua puncte foarte indepartate, un fel de scurtatura. Acestea sunt ca niste tunele avand capetele in diverse zone din cosmos prin care informatia poate fi transmisa in afara legilor spatiului si timpului.
ADN-ul atrage astfel de informatii din macrocosmos si le transmite constiintei noastre. Este ca un rezonator multiplu, ca un aparat de radio capabil sa receptioneze mai multe posturi diferite, in functie de frecventa pe care acestea emit.
Acest proces de hipercomunicare este extrem de eficient intr-o stare de relaxare profunda. Stresul, grijile sau un mental hiperactiv obstructioneaza acest proces, iar informatiile primite sunt distorsionate si inutile. Natura foloseste acest fel de hipercomunicatie, de milioane de ani.
Omul modern cunoaste doar o mica parte din ea, sub numele de intuitie. Un exemplu din natura: in cadrul unui musuroi de furnici, daca regina este separata spatial de colonie, furnicile continua sa construiasca musuroiul conform planului initial. Daca insa regina este omorata, intreaga activitate din colonie se opreste. Nici o furnica nu stie ce sa mai faca. Se pare ca regina transmite furnicilor ce si cum sa faca, prin intermediul constiintei de grup, iar furnicile o asculta orbeste, ca si cum nu ar avea constiinta proprie.
Omul experimenteaza acest fel de hipercomunicare atunci cand are o intuitie sau o inspiratie. Timp de mai multe zeci de luni, un barbat de 42 de ani visa noaptea ca este conectat la un sistem de informatii de tip CD-ROM. In acest mod, cunostinte verificabile, din domenii foarte diverse, i-au fost transmise, iar el le verifica dimineata. O adevarata cascada de informatii - ca o enciclopedie! Marea majoritate a lor erau din afara sferei sale personale de cunoastere si atingeau detalii tehnice despre care el nu stia nimic.
Efectul de ADN fantoma
Acest fel de hipercomunicare genereaza efecte spectaculoase, atat in ADN, cat si in fiinta umana. Cercetatorii rusi au iradiat o mostra de ADN cu lumina laser, iar pe ecranul aparatului a aparut modelul de unda care era de asteptat. Atunci cand ei au scos mostra de ADN, forma de unda nu a disparut, ci a continuat sa existe! Mai multe experimente de acest fel au aratat ca forma de unda este totusi generata de mostra indepartata, al carei camp energetic ramane. Acest efect a fost numit efectul "ADN fantoma".
"Gauri de vierme" microscopice
Se afirma ca energia din afara spatiului si timpului obisnuit continua sa "curga" prin "gaurile de vierme" activate, chiar si dupa ce ADN-ul este indepartat din experiment. Efectul secundar observat este acela ca si in jurul fiintelor umane capabile de hipercomunicare s-au detectat astfel de campuri electromagnetice inexplicabile.
Dispozitive electronice ca CD playere sau similare pot sa inceteze sa functioneze timp de cateva ore. Pe masura ce campul electromagnetic incepe sa dispara, aceste dispozitive revin la o functionare normala. Multi vinedecatori si terapeuti cunosc aceste efecte de mult timp. Cu cat atmosfera este mai incarcata iar energia este mai mare, cu atat sansele ca aparatul de inregistrat sa se opreasca devin mai mari. Iar butonarea aparatului nu-l va repune in functiune decat dupa cateva ore, timp in care energia a disparut.
In cartea lor "Vernetzte Intelligenz" (Inteligenta Conectata), Grazyna Gosar si Franz Bludorf explica aceste fenomene foarte clar si precis. Ei citeaza surse care afirma ca in trecut, omenirea era conectata foarte strans, la fel ca si celelalte forme de viata, la constiinta de grup si actiona ca un grup. Insa, pentru a experimenta si modul individual de constiinta, oamenii au trebuit sa uite de hipercomunicare, aproape in totalitate.
Constiinta de grup superioara
In acest moment, la nivel de umanitate, constiinta individuala este relativ stabila, si se poate creea o noua forma de constiinta de grup, cu adevarat superioara, in care putem sa avem acces la intreaga informatie prin intermediul rezonatorului biologic prezent in fiecare celula din corpul nostru - ADN-ul - fara sa fim fortati sau manipulati de la distanta in ceea ce priveste informatia in sine. Ca si in Internet, ADN-ul nostru poate sa transmita propriile informatii in aceasta vasta retea care este VIATA, poate sa primeasca informatii din aceasta retea si poate chiar sa stabileasca contacte directe cu alti participanti din retea.
Vindecarile miraculoase de la distanta, telepatia, clarviziunea, pot fi astfel explicate cu usurinta si in mod natural. De exemplu, unele animale de casa cunosc dinainte cand se vor intoarce acasa stapanii lor. Acest lucru poate fi interpretat prin prisma hipercomunicarii si a constiintei de grup. Orice constiinta colectiva nu poate fi folosita la nesfarsit fara o constiinta individuala. Altfel, ne-am intoarce la o stare primitiva in care instinctul de turma ar putea fi extrem de usor de manipulat.
Hipercomunicarea in acest moment inseamna ceva cu totul diferit: cercetatorii spun ca daca oamenii (care dispun de o constiinta individuala) isi vor regasi accesul la constiinta de grup, vor avea atunci puteri de creatie supraumane cu care vor putea sa modeleze intreaga viata de pe planeta. Cert este ca omenirea se indreapta evident spre o astfel de constiinta de grup superioara. Se estimeaza ca 50 % din copiii care se nasc acum vor avea mari probleme la scoala. Ei sunt cunoscuti sub numele de "copii indigo" datorita aurei lor de aceasta culoare, care indica o inalta constiinta si o puritate exemplara.
In acelasi timp, se nasc din ce in ce mai multi copii cu puteri de clarviziune (conform cartii "Copii indigo din China" de Paul Dong). Acesti copii ne invata pe noi, adultii, ce inseamna constiinta de grup superioara, prin exemplul personal. De exemplu, clima nu poate fi influentata de un singur om, de regula. Insa poate fi iunfluentata de o constiinta de grup - nimic nou pentru unele triburi care aduc ploaia prin dansurile lor. Vremea este puternic influentata de frecventele proprii de rezonanta ale Pamantului, asa-numitele frecvente Schumann. Dar acestea sunt exact aceleasi frecvente care sunt produse in creierul nostru, iar atunci cand mai multi oameni actioneaza in sincronicitate, la unison, se formeaza un efect similar luminii laser - acela de manifestare "in aceeasi faza".
Astfel se explica in termeni stiintifici cum se poate influenta vremea!
Cercetatorii constiintei de grup au formulat teoria "Civilizatiei de tip I". O omenire care a trecut la stadiul constiintei de grup superioare nu ar avea nici probleme de mediu si nici lipsa de energie. Pentru ca ar avea un control natural si firesc asupra tuturor energiilor si proceselor de pe intreaga planeta. Aceasta include si un control asupra eventualelor catastrofe! Iar o "Civilizatie de tipul II" ar putea avea control asupra energiilor din intreaga ei galaxie.
Constiinta de grup superioara creeaza ordine
Si acum, o adevarata "bomba": atunci cand un numar foarte mare de oameni se concentreaza asupra unui acelasi scop (de exemplu un meci de fotbal, sarbatoarea Craciunului sau alte evenimente similare ca anvergura), s-a demonstrat experimental ca generatoarele de numere aleatorii incep sa ofere numere ordonate, in loc de numere aleatorii. Cu alte cuvinte, o constiinta de grup superioara (ordonata) creeaza ordine in intreg mediul!
Experimente din mediul universitar au demonstrat ca lumea fizica si lumea mentala sunt conectate si interdependente! Pentru mai multe detalii asupra rezultatelor proiectului, vizitati http://noosphere. princeton. edu/fristwall2. html
ADN-ul este acum privit si ca un superconductor organic ce functioneaza la temperatura normala a corpului, spre deosebire de superconductoarele artificiale care necesita temperaturi foarte joase, intre -200 si -400 grade Celsius. Toate superconductoarele sunt capabile sa stocheze lumina, si deci, informatie. Si in acest mod se poate explica cum de ADN-ul poate stoca si transmite informatie atat de bine.
In ceea ce priveste asa-numitele "gauri de vierme" (wormhole), acestea sunt, in mod normal, foarte instabile si dispar in numai o fractiune de secunda. In anumite conditii, astfel de "gauri de vierme" se pot organiza de la sine formand zone de vid in care, de exemplu, gravitatea se poate transforma in electricitate. Astfel de zone de vid sunt ca niste mingii radiante de gaz ionizat care dispun de o energie imensa.
Stiinta oficiala cunoaste deja zone de pe aceasta planeta cu anomalie gravitationala (care contribuie la formarea unor astfel de sfere luminoase de vid). Pana acum devierea gravitationala era de sub 1 % din valoarea totala a campului. Recent, s-au descoperit alte zone care au o anomalie gravitationala de 3 - 4 %.
Unul din aceste locuri este Rocca di Papa, la sud de Roma (pentru localizarea exacta, consultati cartea "Vernetzte Intelligenz" ). Acolo, diverse obiecte de felurite forme, de la sfere pana la autobuze (da, nu e greseala tipografica) , se inalta spre cer.
Sursa: http://www.evenimen tul.ro/articol/ adn-ul-este- influentat- de-cuvinte. html
Abonați-vă la:
Postări (Atom)