PRIVIND IN JUR

Simt nevoia sa scriu cateva cuvinte. Nu voi vorbi despre mine, despre trairile mele sufletesti, nici despre intalnirile mele cu diferite spirite, nici despre treptele urcate spre evolutia mea spirituala, nici nu voi relata un important mesaj pentru omenire, nu voi da nici lectii de viata. Am trait toate acestea, dar le consider experiente personale care ajuta doar la evolutia mea, sunt importante doar pentru mine si nu mi se pare de bun simt sa defilez cu ele in fata voastra. Nu vreau sa impresionez pe nimeni. E plin internetul de toate acestea. In ultima vreme bietii oameni sunt bombardati cu fel si fel de informatii ca nici macar nu mai stiu ce sa creada. Probabil ca acesta este de fapt Al Treilea Razboi Mondial. Buimacirea aceasta teribila care sufoca mintile si spiritele slabe. Fiecare incearca sa atraga cat mai multi in tabara lui: Biserica incearca sa recastige teren si sa tina in continuare in frau cat mai multi oameni inoculand teama de furia si pedeapsa lui Dumnezeu pentru pacatele lor si ale tuturor mosilor si stramosilor. Bietii oameni accepta si merg inainte impovarati de aceasta grea mostenire. Nu indraznesc sa ridice ochii la Cer, considerand asta o sfidare la adresa lui Dumnezeu pentru ca asa ii invata biserica: sa fie umili si cu ochii plecati. Daca ar avea curaj si ar ridica doar pentru o secunda privirea spre Cer, daca n-ar mai incerca sa ajunga la Dumnezeu prin tot felul de intermediari, ar descoperi ca DUMNEZEU E NUMAI IUBIRE. Iubirea nu pedepseste, Iubirea nu cearta, Iubirea nu impune reguli, Iubirea doar te ridica, niciodata nu te ingenuncheaza. Ar intelege ca Dumnezeu ne vrea liberi, Dumnezeu vrea sa venim la El doar atunci cand suntem capabili sa fim si noi Iubire. Ducand atatea frici si sentimente de vinovatie in spate, nici un om nu va putea sa fie Iubire, indiferent de cat de multi bani va darui Bisericii pentru ca aceasta sa se roage lui Dumnezeu cerand iertarea pacatosului.
Acesta ar fi doar un aspect al acestui teribil razboi care macina omenirea ultimelor clipe ale lungii etape pe care a parcurs-o aceasta planeta.
Vin apoi tot felul de persoane care pretind a fi mari Invatatori, mari Deschizatori de drumuri si minti. Vin si ei cu tot felul de mesaje divine, cu foarte multe reguli si conditii, diete alimentare, taxe pentru salile de conferinte, taxe pentru tot felul de initieri, pentru stergeri de karme, pentru fel si fel de iertari.
Dragii mei, DUMNEZEU NU VINDE NIMIC! Dumnezeu nu are nevoie de banii nostri. Nici un fel de "invatator" nu-ti poate oferi in schimbul nici unei sume Lumina pe care Dumnezeu ne-o ofera cu marinimie tuturor. Nu trebuie decat sa ne deschidem sufletele ca sa o putem primi. Nimeni nu-si poate sterge faptele din vietile trecute, care stagneaza evolutia spirituala. Fiecare spirit trebuie sa-si invete lectiile ca sa poata merge mai departe. Nu voi tine acum lectii de spiritualitate, sunt destui care o fac.
Alt aspect al acestui razboi ar fi civilizatiile extraterestre care sunt de multa vreme printre oameni si care au puteri mai mari sau mai mici in carmuirea acestei planete. Cu ei e mai complicat, lucreaza la un nivel mult, mult mai subtil, avand interese si intentii mai complexe. Ei sunt curentii unui ocean care incearca sa puna stapanire si sa scufunde barcuta aceasta atat de frumoasa numita TERRA.
Dar nici haosul de la bordul ei, nici curentii din jurul ei nu vor putea invinge factorii stabilizatori care sunt aici de o vesnicie si care vor duce la bun sfarsit planul Divin. Sunt foarte multe spirite evoluate si foarte evoluate care sustin si conlucreaza pentru evolutia acestei planete. Nu vor iesi in fata, nu au nevoie de lauri, nici de aplauze, nu vor sa fie divinizati, nu sunt implicati politic, economic, mistic, sau mai stiu eu ce alte planuri si domenii. Ei doar exista si aduc Lumina care hraneste tot ceea ce trebuie sa evolueze spiritual.
Cei care s-au trezit deja, pot simti aceasta energie care vine in valuri din ce in ce mai mari, care ajuta la descoperirea in fiecare zi a noi si noi fete ale iubirii, care indeamna la ridicarea privirilor catre Cer pentru a descoperi ca DUMNEZEU ESTE DOAR IUBIRE, INCREDERE SI SPERANTA.

DOAR O SIMPLA PARERE

A venit si decembrie 2012. Mai sunt doar cateva zile pana pe 21.12.2012. Spaime, pareri, idei, sfaturi, indicatii, interdictii.......Toate au venit ca un tavalug peste noi. Am citit si eu mare parte din ele, pe unele le-am postat aici spre a le citi si voi pentru a vedea daca rezonati cu informatiile transmise. Parerea mea insa este ca nimic din ceea ce este material nu va suferi o schimbare asa brusca peste cele "trei faimoase zile-nopti". Schimbarea va fi in interiorul nostru, iar asta se face de mult timp, putin cate putin. Suntem din ce in ce mai multi cei care constientizam ceea ce se intampla in plan spiritual; din ce in ce mai multi suntem cei care constientizam ca a crede in Dumnezeu nu are nici o legatura cu religiile (care nu fac decat sa tina in intuneric spiritele celor multi); din ce in ce mai multi suntem cei care ne desprindem treptat din fraul Sistemului.(Stiu ca vor fi suficient de multi cei care ma vor blama pentru ceea ce scriu acum dar este parerea mea si mi-o asum. Si nu mai vreau sa tac atunci cand simt nevoia sa spun ceva. Stiu ca vor fi multi cei care vor spune "vaaaai, cum poti spune asa ceva despre religie in Sfantul Post al Craciunului?" Dar voi dragilor cum puteti sa ucideti bietii porci in numele credintei? Cum se potriveste a te infrana de la a manca "de dulce" cu a lua viata unei fiinte nevinovate? Lamuriti intai chestiunea asta si apoi judecati-ma pe mine). Sa revenim la ceea ce ar putea urma. Vom asista in continuare la luptele pentru iluzoria putere din fruntea tarii (zic iluzorie pentru ca suntem destui cei care stim ca legile nu se fac deloc la Bucuresti, dirijorul orchestrei este undeva mai departe), vor creste preturile, vor mari taxele si impozitele, vor, vor, vor....Nu pot minti spunand ca eu nu imi doresc o schimbare radicala si cat mai rapida a tot ceea ce ma inconjoara. Imi doresc asta cu toata fiinta mea si tare mult as vrea pentru planeta asta sa fie totul asa cum imi amintesc eu uneori un loc despre care nu pot vorbi pentru ca nu gasesc cuvintele potrivite pentru a-l descrie. Pare ciudat si lipsit de sens ceea ce spun dar asta mai putin conteaza. Va doresc pentru acest Nou Inceput (pentru ca va fi un inceput spiritual) sa aveti curaj sa lasati Iubirea sa emane din fiinta voastra ori de cate ori simtiti ca vreti sa faceti asta, va doresc sa aveti puterea sa spuneti "Nu" atunci cand este cazul, va doresc sa aveti curajul sa va iubiti si sa va respectati pe voi insiva fara sa va fie teama ca pareti egoisti, va doresc sa aveti curajul sa va opuneti Sistemului de fiecare data cand ceea ce simtiti voi nu este in concordanta cu ceea ce vi se impune, va doresc sa aveti curajul sa fiti liberi si intelepciunea de a intelege ceea ce inseamna sa fii liber. LA MULTA LUMINA IN SUFLETE!

DE LA MINE PENTRU VOI

A mai trecut un an. Ma cam grabesc afirmand asta, dar asa sunt oamenii, vor mult si repede. Au fost si bune si rele, dar le-am dus pe toate. Nu prea intelegem noi de ce ne-am ales sa venim aici, insa daca tot am facut-o haideti sa fim cooperanti si sa incercam sa facem totul cat mai bine si mai ales sa nu-i incomodam pe ceilalti in ceea ce au ei de facut. Sa privim viata ca pe un imens parc cu o intrare si o iesire, intre ele fiind mai multe alei. Sa alegem aleile cele mai frumoase, nu neaparat si cele mai usor de parcurs. Pana la urma provocarile vietii ii dau parfumul si savoarea. Dar m-am departat de subiect, spuneam ca a mai trecut un an. Poate ca unul dintre cei mai grei, cu multe dezamagiri in plan social, cu patura politica ranjind sfidator privind in jos la noi, cu preturi crescatoare, cu multe taxe sufocante, cu nedreptati, cu lacrimi, cu dezamagiri si deznadejdi. Toate astea privind in plan material. In plan spiritual este cu totul alt tablou. Am crescut mult in vibratii, am inceput sa vedem ceea ce doar visam (unii dintre noi), suntem pe cale sa ne indeplinim misiunile pentru care am venit aici, unii chiar si le-au terminat si au plecat dintre noi. Foarte multi au plecat in anul acesta. Nu-i priviti ca pe niste lasi, chiar daca si-au ales un mod mai "neagreat" de unii, asta doar pentru ca nu putem intelege cand, cum, de ce si unde plecam de aici. N-avem nici un drept sa-i judecam si nici sa-i stigmatizam. Nu vreau sa lezez si nici sa ma pun rau cu nimeni, dar consider ca fiecare e liber sa-si aleaga modul in care paraseste acest parc. Iar m-am departat de subiect. Peste cateva zile vom pasi in mult mediatizatul si trambitatul an 2012 . Nici macar nu stim sigur daca suntem in acest an. S-au decalat multe , s-au modificat multe in speranta ca vor putea ascunde adevarurile care ar fi putut trezi omenirea din somnul indus in care se afla. Jocurile au fost foarte bine facute de catre cei interesati, de catre cei care s-au folosit de forta de munca si de alte forte ale omenirii. N-are rost sa intru eu acum in subsoluri pentru ca ceea ce as putea spune eu acum ar fi doar ca o bataie de aripa in calea timpului. Ne-am schimbat mult in anul care a trecut, foarte multi am devenit mai constienti de natura noastra, am crescut spiritual, am devenit o forta de care Ei chiar se tem. Se vede asta din lupta lor furibunda de a mentine inca starea de anestezie in care au scufundat populatia. Dar se pare ca usor, usor pierd fraiele. Oamenii au inceput sa iasa in strada din diferite motive, au inceput sa realizeze ca ceva nu este in ordine cu viata lor. Ceva minunat se intampla in sufletele omenirii, chiar daca nu prea sunt toti constienti. Lumina patrunde usor in fiecare. Cei care nu rezista cedeaza si pleaca la locul prielnic vibratiei pe care o au. E greu sa stim care sunt cei care pleaca nerezistand sau cei care pleaca doar pentru ca si-au indeplinit misiunea aici. Mai bine e sa nu judecam si sa nu etichetam pe nimeni, pentru ca logica la care avem acces aici nu are nici o legatura cu logica ce se aplica in afara lumii acesteia. Haideti in anul care vine (indiferent ca e 2012, 2013, 2030) sa incercam doar sa fim mai buni cu noi insine. Sa nu ne incarcam in nici un fel cu energie negativa, sa nu mai uram, sa nu mai ranim, sa nu mai tipam, sa nu mai acceptam sa fim umiliti, sa nu mai..., sa nu mai....Stiu ca vedeti peste tot astfel de "lozinci", dar incercati sa intelegeti ca facand toate acestea va faceti un mare favor voua insiva, nicidecum celorlalti. Haideti sa invatam sa ne iubim pe noi insine mai intai. Asta va doresc eu pentru anul viitor. Va fi un an special daca e sa ne ghidam dupa ceea ce simtim unii dintre noi. Totul pare ca ar vrea o haina noua. Noaptea asta se pare ca va fi una speciala. Pamantul e atat de linistit de parca ar astepta ceva . Natura toata pare sa astepte ceva special. Ne vom alinia cu ea si vom primi cu bucurie tot ce are Universul sa ne daruiasca. SARBATORI CU MULTA LINISTE SI PACE IN SUFLETE SI UN NOU AN IN CARE SA REUSITI SA VA REGASITI ADEVARATA IDENTITATE! Va multumesc pentru fiecare vizita pe care o faceti aici in micul meu univers si sper din tot sufletul ca ati gasit macar un strop de lumina .

ganduri

Ascultam Ciocarlia interpretata de Phoenix si ma gandeam ca piesa aceasta ar putea ilustra istoria planetei de la inceputuri si pana acum cand suntem intr-un moment de trecere, de promovare. Asta la scara macro, caci poate la fel de bine sa ilustreze viata fiecaruia dintre noi. Incepe lent, ca si copilaria noastra, cand invatam sa umblam prin lume, cand incepem sa cunoastem pe toti si tot ce ne inconjoara, treptat ne prindem in vartej, la un moment dat nici nu ne mai putem opri sa respiram, uitam de noi, de Dumnezeu, ne invartim, ne invartim, ne invartim...Spre final obosim, incetinim ritmul si o luam agale spre iesire, pe care fiecare ne-o facem in stil propriu: spectaculoasa sau nevazuta, nestiuta de nimeni, doar de noi si de Spiritele Inalte care ne-au asistat in tot acest joc numit VIATA. Ascultati aceasta melodie gandindu-va la asta. Poporul asta a avut mereu in sanul lui, undeva adanc, scanteia de Dumnezeu, care de-a lungul timpului a lasat cate un semn spre luare aminte. Dar cati au inteles? Cati vor intelege? Cati vor sa priveasca viata ca pe un dans nebun? Cati pot sa vada viata ca pe un joc? Cati privesc viata cu drag, asa cum e ea, cu lacrimi si zambete, cu tristeti si bucurii, cu obstacole, cu recompense, cu tot ce ne da in fiecare clipa?
Stiu ca e teorie de doi bani. Stiu ca ne lasam luati de val si uitam sau pur si simplu nu mai avem chef de filozofii ieftine, dar e relaxant din cand in cand sa ne oprim si sa ne detasam de tot privind de la distanta jocul celorlalti, jocul din care tocmai am luat o pauza.
Nu pretind acum ca as spune ceva important, demn de urmat. Nu ma erijez in Osho, Papaji sau mai stiu eu ce maestru sau mare guru. Spun doar cateva cuvinte simple despre felul in care vad viata si tot ce se misca in jurul meu. Multumesc pentru timpul acordat.

ZBOR DE PUI DE RANDUNEA

Tocmai veneam spre casa. Nori grei apasau cerul si fiinta mea. Sufletul imi era gol, pustiit de vantul aspru al vietii, udat de lacrimile amare ale dezamagirii. Mergeam si nu puteam sa ma gandesc la nimic. Deodata m-am trezit inconjurata de multe randunele care zburau la foarte joasa inaltime, zece - cinsprezece centimetri de sol. Se inaltau brusc si ciripeau de parca radeau. Zburau printre masini si printre oamenii care mergeau de parca erau teleghidati. Sfidau uratenia din mintile lor umane. Isi faceau jocul lor de pui de randunea, veseli si plini de viata. Multumeau cerului cu bucuria din zborul lor. Nu le pasa de nimic urat in afara zborului lor. Ciripeau si tasneau printre masini si oameni. M-am gandit ca la fel am trecut si eu prin viata. Am facut slalom printre oameni si intamplari fara sa ma fi putut lipi de nimeni si nimic. Desi par sociabila tot timpul am fost in afara oricarui grup. Zbor razant pe langa tot ce inseamna viata aici. Am depasit zona in care se jucau randunele dar am ramas gandind la viata si la toate cate sunt in ea. Am mintea plina de tot felul de teorii despre cum ar trebui sa fiu, cum sa iubesc oamenii, cum sa incep ziua, cum sa termin ziua, cum sa gandesc, cum sa ofer, cum sa primesc, cum sa cer, cum sa cred, cum sa visez, cum sa..., cum sa...Pot da sfaturi, pot asculta durerea oricui incercand sa alin cat de cat, dar nu pot sa aterizez nicaieri la fel ca puii de randunele care zburau, zburau...Ma aflu intr-un lung zbor de pui de randunea...

GANDURI...

Brr! E luni,primul minut al zilei de lucru. O anume persoana a tinut neaparat sa-mi strice cheful de viata. Brusc mi-am dat seama ca am obosit sa tot trec cu vederea, sa-mi impun ca toti oamenii au si o latura buna care ar trebui sa contrabalanseze partea intunecata. Am obosit sa tot caut acea picatura de lumina din fiecare suflet care imi iese in drumul vietii. Adevarul e ca sunt destui cei care au blocat de mult timp canalul receptor al energiei pozitive.
Din dorinta de a gasi in orice partea pozitiva am ignorat in ultima vreme semnalele pe care instinctul meu mi le-a adat de fiecare data. Am invocat faptul ca sunt prea neincrezatoare, prea sensibila, mult prea exigenta. Mi-am impus ca trebuie sa trec peste aversiunea ce mi-o inspirau unele persoane si locuri.
La inceputul anului mi-am gasit un nou loc de munca. Nu mai lucram de aproximativ un an. Stand de vorba cu o persoana pe care o cunosteam de cateva luni bune, m-am trezit spunandu-i ca as vrea sa ma angajez. Nici macar nu am realizat cand am inceput sa-i spun asta pentru ca nu ma gandisem deloc in prealabil. Era seara, destul de tarziu si am uitat imediat dupa ce am vorbit. A doua zi m-a sunat spunandu-mi ca pot incepe serviciul. Am ramas uimita dar nu mai puteam da inapoi si oricum curiozitatea ma impingea inainte.. Din prima clipa in care am ajuns acolo m-am simtit in locul nepotrivit. Instinctul ma avertiza, dar am pus aceasta stare pe seama faptului ca ma dezobisnuisem de contactul cu locuri si persoane noi. Am fost trei luni, in care m-am simtit ingrozitor. De obicei sunt foarte atenta cand merg (asta pentru ca am o problema mai delicata - nu mi-am ales tocmai picioarele potrivite pentru circulatul pe aceasta planeta ), dar in aceasta perioada am cazut de nu stiu cate ori in momentul in care ma apropiam de locul in care activam. Nu mai cazusem de ani buni. Cineva ma avertiza ca nu este ok faptul ca sunt acolo. N-o sa ma pierd in prea multe amanunte, in final, energia negativa de acolo, sau Ghidul meu Spiritual impreuna cu Ingerul Pazitor au lucrat destul de bine si am renuntat. Nu pentru ca as fi lasa ci doar pentru ca asa a fost sa fie. In ziua in care am demisionat, la doar cateva minute, tot din "intamplare", mi s-a oferit alt loc de munca. Totul s-a derulat atat de repede incat am acceptat in mod mecanic, de parca subconstientul meu stia deja scenariul. M-am izbit iar de un mediu ostil, indulcit oarecum de prezenta catorva persoane langa care se poate respira. Faptul ca sunt singura douasprezece ore mi-a oferit sansa de a putea observa, analiza si simti schimbarile prin care trecem vrem nu vrem. Lumea se schimba. Doar ca mi-e din ce in ce mai greu sa pot intelege negativitatea ce pare ca invadeaza .Poate ca e un fel de ultima zvacnire.. Cand m-am obisnuit cat de cat cu locul si cu oamenii aflu ca patronii pentru care lucrez fac parte din nu stiu ce Loja Masonica. Acum chiar nu inteleg de ce viata ma pune in fata acestei...situatii...Ce as putea sa fac? Merg inainte. Sigur am fost "chemata" aici cu un scop. Sunt sigura ca nu am fost "adusa"degeaba aici. I-am intalnit de doua, trei ori pe "domnii...membrii ai Masoneriei (inainte sa stiu asta). I-am simtit reci si...nu mai conteaza cum.
Viata merge pe repede inainte, zilele vin parca din ce in ce mai grabite, intrebari ne ametesc, informatii ne invadeaza, situatii ne depasesc, eclipsa, tsunami, cutremure, inundatii, calduri sufocante, geruri napraznice, razboaie fara scop aparent, atentate, asasinate in masa, valuri de sinucideri,...WAW...OARE SCAPA CINE POATE?
Simt ca am obosit, dar CEVA imi spune ca TREBUIE sa merg mai departe. Ceva invizibil, dar foarte bine perceput, ne leaga pe toti cei care inotam prin valul de negativitate. Vom reusi pentru ca nu suntem singuri. Si asta o spun nu lasandu-ma influientata de documentarele care au umplut Internetul, nici de multimea de mesaje mai mult sau mai putin veritabile. O spun doar pentru ca asa simt. Observati lumina din jur si evenimentele care se succed. Credeti doar ceea ce inima voastra accepta. Poate ca am scris mult si fara mesaj, sau poate ca mesajul se afla ascuns printre multele cuvinte aparent banale. Va multumesc pentru rabdare!

IUBIRE

Astazi m-am gandit sa scriu despre Iuda. Stiu ca vor fi multi care ma vor condamna, care vor comenta negativ indrazneala mea. Dar trec peste toate comentariile si incerc sa-i multumesc spiritului care a fost Iuda. E foarte greu sa joci rolul negativ. Iti trebuie foarte mult curaj si dorinta de a face bine ca sa accepti sa intri in pielea omului care sa-si tradeze Invatatorul. Tradarea lui Iuda a fost calea spre invierea lui Iisus. Tradarea lui a fost o dovada de iubire curata . Nu oricine ar fi capabil sa se lase urat si blasfemiat pentru atat de multa vreme de toata populatia planetei. Nu e usor sa parezi toata energia negativa care razbate din setea de razbunare a tuturor celor care nu au inteles gestul lui Iuda. A fost etichetat ca un tradator, un vanzator perfid. Foarte putini, insa, s-au gandit ca daca n-ar fi fost tradarea lui, Iisus n-ar fi avut sansa ca prin Invierea Lui sa dovedeasca lumii ca e Dumnezeu. Iisus stia de la inceput ca Iuda are misiunea de a-L trada, si totusi l-a iubit mai mult decat pe oricare dintre ucenici. Stia sigur ce are de facut si a acceptat si parerea mea este ca l-a apreciat foarte mult. Iisus putea intelege sacrificiul pe care l-a acceptat Iuda de dragul Lui. Este o dovada de inalta iubire ceea ce a facut acest spirit inalt.
Stiu ca marea majoritate nu este de acord cu ceea ce sustin eu. Si asta pentru ca oamenii sunt obisnuiti sa priveasca totul doar la suprafata. Foarte putini sunt cei care merg la sursa unui asa zis rau. E foarte usor sa judeci efectul. Mai greu este sa descoperi cauza.
Iisus nu si-ar fi putut dovedi dumnezeirea decat daca facea ceva ce nu putea fi facut de nimeni altcineva. Si ce ar fi putut fi mai maret decat Invierea a treia zi de la moarte? Moartea trebuia sa fie publica si cat mai tragica. Nimeni n-ar fi putut rezista torturilor la care a fost supus Iisus. Dar aceasta rezistenta nu ar fi fost de ajuns pentru sceptici. Trebuia sa fie ceva mai mult decat ar fi putut face oricine, ceva ce nimeni altcineva n-a mai putut face. Omenirea avea nevoie de o dovada. Asta au cautat oamenii mereu. Iuda a mijlocit moartea Lui Iisus o singura data. Dar oamenii de atunci si pana acum o fac in fiecare an jertfind mielul care simbolizeaza nevinovatia Lui Iisus. Toti il condamna si arunca in Iuda cu pietre. Dar de ce nu opriti macelul mieilor din fiecare an? De ce il ucideti pe Iisus de doua mii de ani sacrificand mieii? De ce se repeta acest sacrificiu? Si mai ales de ce Iuda a fost etichetat ca tradator si poporul care a ales moartea lui Iisus gratiindu-l pe Barabas nu este privit la fel? Ne e usor sa etichetam fara sa cautam ceea ce se ascunde dincolo de aparente. Ne e usor sa acceptam ceea ce ni se ofera ca fiind realitate decat sa cautam ceea ce este de fapt adevarat. Oamenii au uitat repede ceea ce chiar Iisus i-a invatat "CINE E FARA PACAT SA ARUNCE PRIMUL CU PIATRA". Oameni buni, realitatea nu are nici o legatura cu ceea ce ni s-a inoculat de milenii. Iisus a propovaduit iubirea. Dar cati dintre noi am inteles asta? Cati am apreciat maretia gestului Lui Dumnezeu de a se cobora pana la noi? Cati am inteles ca din iubire Iuda a acceptat dispretul intregii omeniri ? Din iubire pentru Iisus. Merita sa ganditi putin la asta.
Sa aveti sarbatori luminoase si pline de iubire!

PREA USOR DE RANIT

Sosim aici uitand ceea ce suntem de fapt. Incercam cu disperare sa evadam din stransoarea corpului pe care ni l-am ales. E in zadar. Renuntam putin cate putin, dar ramane in noi nostalgia libertatii de a zbura, nostalgie care ne va insoti pana in ultima clipa de pe aceasta planeta. Ne este greu sa ne obisnuim cu fondul sonor al acestui loc; ne sperie un ton mai ridicat, rasul puternic al tatalui, tipatul de bucurie al unui omulet cu o idee mai vechi pe aceste meleaguri, exclamatia de admiratie a mamei, falsa admiratie a vecinei de bloc, decibelii mult prea multi din ziua in care suntem botezati( n-am inteles niciodata de ce botezul unui copil, care este o taina intre el si Dumnezeu, este un prilej de a bea, de a barfi, de a-si etala noua achizitie vestimentara, pentru cei care se cred maturi).
Dupa ce trece peste toate aceste adevarate incercari pentru bulgarele de energie proaspat sosit din Univers ,bineinteles ca vin alte si alte incercari. Din ziua in care sosim cautam cu disperare jumatatea spirituala de care am fost despartiti candva si care ori de cate ori avem cu adevarat nevoie ne gaseste indubitabil. La inceput credem ca este in fiinta care ne ingrijeste inca din primele zile; daca nu avem parte de iubire din partea ei, ne inchidem in noi, ne inconjuram de ziduri groase si devenim mult mai fragili decat oricum suntem la sosirea aici.
Pe masura ce crestem cautam aceasta jumatate in prietenul de joaca, cel caruia ii oferim jumatate din marul nostru, jucaria noastra preferata. Apoi simtim primul fior cand colegul sau colega de gradinita ne zambeste intr-un fel anume. Plutim de fericire cand privim impreuna,  tinandu-ne de mana, zborul diafan al unui fluture sau al unui fulg de nea, ascultam plini de admiratie soaptele vantului, privim fascinati calatoria norilor pe cer. Inca nu suntem rupti de adevarata noastra natura, inca nu suntem contaminati de civilizatie. Dar intr-o zi descoperim cu stupoare ca nu mai suntem persoana preferata, el sau ea, a plecat de mana cu altcineva. Nu putem intelege ca am invatat o lectie si ca trebuie sa mergem mai departe. Totul se naruie in jurul nostru, ne simtim ingrozitor de urati, inima sangereaza, mai ramane o cicatrice pe fata ei, ridicam alte ziduri in jurul sufletului nostru fragil.
Suntem adolescenti, parca nimeni si nimic nu ne intelege. Lumea ne-a cuprins deja in vartejul ei, dar totul e prea brusc, nu suntem pregatiti. Cautam cu disperare un punct de sprijin, cautam fara sa stim jumatatea din astral. Am gasit-o intr-o zi, cand eram in momentul cel mai critic. Parea ca in ochii aceea mari am aflat tot Universul, toate tainele stiute si nestiute, toata lumina stelelor, toata caldura soarelui, toate culorile florilor, atingerea catifelata a aripilor de fluturi. Zburam din nou peste lume, totul ni se pare incredibil de frumos, vedem perfectiunea daruita de Dumnezeu acestei planete, suntem extaziati de faptul ca am ales sa venim aici. Ne insusim fara sa stim alta lectie, invatam sa fim buni, blanzi, invatam sa ocrotim, mai oferim o parte din inima noastra.
Dar intr-o zi si rolul acestei persoane in viata noastra se termina. Iar lacrimi, iar durere, iar furie sau deznadejde( in functie de cat de puternic ne este caracterul), iar inima sangereaza capatand o noua cicatrice.
Multe rani vom adauga in drumul nostru. Si cu cat vor fi mai multe cu atat vom fi oferit mai mult din iubirea noastra, cu atat vom straluci mai mult.
Bulgarele mic de energie intre timp a crescut, iubirea daruita celor pe care i-a intalnit a crescut lumina ce razbate din el,ajutat fiind de jumatatea spirituala ce si-a gasit loc pentru scurt timp in prietenul de joaca, in colegul de gradinita, in ochii din adolescenta si in fiecare chip adorat din drumul vietii.
Suntem prea usor de ranit cand usile sufletului raman deschise, dar e imposibil sa evoluam dincolo de ziduri si usi inchise!!!!!!

PUTIN CATE PUTIN DIN CEEA CE SUNT

Nu stiu cat am indeplinit din misiunea asumata cand am venit pe Pamant. Stiu doar ca m-am integrat foarte greu in tot ceea ce este aici, stiu ca nu am fost niciodata prea legata de familia in care m-am nascut, stiu ca de cand eram copil astept sa vina cineva care sa-mi spuna ''gata, am venit sa te iau acasa, a fost o greseala faptul ca esti aici''. Asta se intampla in urma cu zeci de ani, cand tot ce stiam despre spirit si lumea nevazuta era undeva adanc in mine fara sa stiu a interpreta ceea ce simteam. Foarte tarziu am inteles de ce ma simteam atat de diferita, de ce nu aveam aceleasi preferinte cu cei din jurul meu, de ce nu semanam nici cu mama nici cu tata, de ce, de ce, de ce...Multe ,,de ce''-uri le-am inteles in ultimii ani.M-au ajutat Ghidul meu spiritual si toate spiritele inalte pe care le simt in jurul meu in fiecare clipa. Stiu ca pare banal ceea ce scriu aici, multi vor spune ca sunt alta dezaxata care isi imagineaza tot felul de povesti aiurite, dar asta conteaza foarte putin pentru mine, deja m-am obisnuit cu astfel de aprecieri, nu ma mai ating in nici un fel.Stiu doar ca nu vreau sa impresionez pe nimeni, imi astern gandurile aici pentru cei care sunt ca mine, pentru cei care s-au simtit vreodata marginalizati pentru felul lor ''ciudat'' de a fi. Nu voi povesti acum trairile mele din tot timpul petrecut aici, nu stiu cat de impresionante ar fi pentru ceilalti, chiar daca pentru mine au fost momente de extaz, de bucurie imensa. Voi reda doar un fragment dintr-o carte care mi-a confirmat in mare parte faptul ca nu sunt deloc ciudata, ca nu sunt deloc singura.
''Venirea pe Pamant este ca o calatorie intr-o tara straina, departe de casa noastra. Unele lucruri par familiare, dar majoritatea sunt ciudate, macar pana cand ne obisnuim cu acestea, in special conditiile necrutatoare. Adevarata noastra casa e un loc de pace absoluta, acceptare completa si dragoste desavarsita. Ca sufletele despartite de casa noastra, nu putem considera ca aceste trasaturi frumoase vor mai fi prezente in jurul nostru. Pe Pamant urmeaza sa ne confruntam cu intoleranta, tristetea si mania, in timp ce cautam bucuria si dragostea. Va trebui sa nu ne pierdem integritatea pe drum, sacrificandu-ne bunatatea pentru a supravietui si manifestand atitudini de superioritate sau de inferioritate fata de cei din jurul nostru. Stim ca traiul intr-o lume imperfecta ne va ajuta sa intelegem adevarata insemnatate a perfectiunii. Cerem curaj si umilinta inaintea calatoriei noastre in alta viata. Pe masura ce crestem in constienta, va spori si calitatea existentei noastre. In acest fel suntem testati. Trecerea acestui test reprezinta destinul nostru.'' (Destinul sufletelor MICHAEL NEWTON)

FRIMITURI DE VIATA

De mult timp imi doresc sa am un loc in care sa-mi pot scrie gandurile, un loc unde aceste ganduri sa poata mangaia, ajuta, incuraja pe cei care le vor citi '' din intamplare''. As vrea ca aceasta prima postare sa o dedic celui care m-a ajutat sa-mi fac acest blog. De multa vreme intru aproape in fiecare zi pe blogul lui, loc in care am gasit de fiecare data exact ceea ce avea nevoie sufletul meu in momentul respectiv. Niciodata nu am vizualizat profilul celui care ma incanta si ma alina cu postarile lui. Nu stiam nici daca e un el sau o ea. Stiam ca exista , ii eram recunoscatoare trimitandu-i de fiecare data ganduri calde de multumire. Pana intr-o zi, cand nu stiu din ce motiv am simtit nevoia sa aflu mai multe despre gazda acelui minunat spirit. Am vizualizat profilul, am intrat intr-o galerie foto si imaginile de acolo m-au convins ca trebuie sa cunosc acel om, ca este mai mult decat un om bun, ca este momentul sa intru intr-un fel in contact cu el. Am facut-o si cred ca nu voi regreta niciodata. Ii multumesc inca o data pentru ca exista si sper sa putem ajunge impreuna ACASA.