"Informaţiile vehiculate în prezent despre aceste civilizaţii sunt învăluite în atât de multe teorii, legende şi speculaţii, încât este realmente dificil să mai decelezi ce anume ar mai putea fi considerat ca adevăr obiectiv. În cele ce urmează vom urmări totuşi să evidenţiem elementele cele mai pertinente, susţinute de atestările istorice.
Cele mai cunoscute consemnări istorice despre Atlantida sunt scrierile lui Platon, Critias și Timeu, datate în jurul anului 380 î.H. Există însă şi alţi istorici ai antichităţii care au făcut referiri la Atlantida, mult mai puţin consistente decât cele ale lui Platon şi tocmai de aceea mai puţin cunoscute. Istoricul R. Cedric Leonard indică faptul că anticii Hellanicus şi Herodot au amintit de Atlantida chiar cu 100 de ani înaintea lui Platon. Sursa informațiilor lui Platon o reprezintă consemnările lui Solon, unul dintre cei șapte înțelepți ai Greciei antice (640-558 î.Hr.). Solon, la rândul său, apelase la istoriografii greci și la arhivarii egipteni, ba chiar și la prelații zeiței Neith, făcându-și însemnări. Însemnările sale au rămas la Dropides, străbunicul lui Platon. Solon a aflat astfel că Atlantida era o „putere uriașă” de „o frumusețe ieșită din comun”, „venind dintr-o altă lume”, situată pe un mare teritoriu aflat în Oceanul Atlantic. Sistemul politic al Atlantidei era o monarhie ereditară, în care regii au devenit tirani de temut. Solon relatează că datorită unor conflicte interne teribile, acel teritoriu s-a scufundat complet.
Interesant este faptul că aceeași tematică o regăsim la unele popoare din Asia, din America de Sud și din Africa. Aşa cum arată istoricul R. Cedric Leonard, cu 4.000 de ani î.Hr., în „Cartea egipteană a morţilor” se afirmă că „Regele Toth guverna peste Insula din Vest, care a fost distrusă de ape şi i-a adus pe conducătorii supravieţuitori pe ţărmurile Egiptului”.
În Vishnu Purana, cu 2.000 de ani î.Hr. există referiri la „Atala, Insula Albă din Oceanul Vestic”. În Mahabharata, în cartea Karna Parva, prin anul 600 î.H., se menţionează că la capătul unui război care a durat zece ani „Atala şi toţi locuitorii ei s-au scufundat în Oceanul din Vest”. Este de asemenea semnificativ să constatăm că pe continentul american întâlnim multe locuri ale căror denumiri indică o foarte posibilă conexiune cu fosta civilizaţie din Atlantida. Iată câteva dintre acestea: Atlán (în istmul Panama), Aztlán (în mitologia aztecă), Atitlan (în Guatemala), Mazatlan (în Sinaloa), Azatlan (în zona lacului Michigan), Aztalan (în statul Wisconsin), putând include aici și denumirea de „Oceanul Atlantic”, precum și numele orașului Atlanta, capitala statului Georgia.
Informaţii legate de Atlantida au fost obţinute şi pe o cale mai puțin obișnuită, cea a clarviziunii. Printre cele mai demne de luat în seamă informații de acest gen sunt cele oferite de Edgar Cayce, deoarece percepțiile acestui faimos medium s-au dovedit a fi fost uimitor de exacte în mii de alte cazuri care au putut fi verificate. Viziunile lui Edgar Cayce descriu Atlantida ca fiind o societate foarte avansată din punct de vedere tehnologic, care folosea aparate de zbor extrem de performante, energia laser, energia atomică, precum şi puterea generată de anumite cristale uriașe. Cayce afirmă că fiecare cristal ar fi avut cel puțin 6 metri înălţime şi că aceste cristale erau aşezate în serii de câte trei, producând astfel un vortex de energii cosmice de mare putere. Însă, această energie uriașă a ajuns să fie folosită în scopuri războinice, ceea ce a dus în final la distrugerea şi scufundarea completă a continentului, aproximativ în jurul anului 10.500 î.Hr.
Un alt clarvăzător renumit, Rudolf Steiner, care a fost de asemenea unul dintre cei mai importanți exponenți ai ocultismului din secolele XIX-XX, afirma că cei mai evoluaţi dintre atlanți erau grupaţi sub conducerea unui mare preot şi erau supuşi unei educaţii spirituale cu totul speciale, care le permitea cunoaşterea deplină a tuturor misterelor şi înţelegerea puterilor divine. Acesta ar fi grupul din care, conform teoriei sale, au coborât primii preoţi-regi ai rasei arienilor.
În cartea sa, The Ancient Secret of the Flower of Life, iniţiatul Drunvalo Melchizedek afirmă că teritoriul Atlantidei s-a ridicat din ocean acum 60-70.000 de ani. În cadrul civilizaţiei foarte avansate care s-a dezvoltat de-a lungul a zeci de mii de ani, pe nivelul cel mai înalt de evoluţie spirituală s-au aflat aşa-numitele „Fiinţe Înălţate” sau „Maeştri Iluminaţi”. De la un anumit moment, în Atlantida ştiinţa a început însă să fie înţeleasă într-un mod greşit, iar aceasta a condus la o schismă faţă de legile spirituale care, în cele din urmă, a provocat un cataclism nemaipomenit. Drunvalo Melchizedek spune că odată cu scufundarea Atlantidei s-a produs şi un teribil accident al „alunecării dimensiunilor realităţii” şi pătrunderea într-un fel de stranie falie temporală, între două cuante de timp, fenomen care produce şi în prezent puternice anomalii în zona pe care o numim „Triunghiul Bermudelor”.
În culturile mai multor popoare există de asemenea referiri la o civilizaţie mult mai veche decât Atlantida, şi anume civilizaţia din Lemuria. Informaţiile strict istorice despre Lemuria sunt însă practic inexistente, concepţia oficială fiind aceea că existenţa Lemuriei nu este decât un mit. Dintre puţinele referiri ale textelor antice care ar putea viza existenţa Lemuriei, menţionăm scrierile sacre hinduse Rig Veda sau Ramayana, în care se spune că în vremuri extrem de îndepărtate exista în oceanul din estul Indiei un imens teritoriu. Acolo trăia un popor de adoratori ai Soarelui, care a fost distrus de un imens cataclism, iar teritoriul lor s-a scufundat în adâncurile apelor. O parte din cei care au supravieţuit au reuşit să ajungă ulterior în India, ei fiind de fapt primii brahmani care au învăţat poporul. Acelaşi tip de relatare apare şi în miturile creaţioniste din textele Popol Vuh şi Codex Troana ale civilizaţiei Maya sau în legendele locuitorilor din Hawaii.
Realitatea civilizaţiei lemuriene a fost susţinută mai ales în anumite cercuri spirituale şi iniţiatice. Rudolf Steiner, de exemplu, afirma că există lucrări esoterice conform cărora Lemuria (sau continentul „Mu”) ar fi fost continentul-mamă, leagănul omenirii, asupra căruia s-a abătut însă o cruntă tragedie, astfel că într-o singură noapte acesta s-ar fi scufundat. Renumita cercetătoare şi exploratoare Helena Blavatski, fondatoarea Societății Teosofice, relata că în peregrinările sale prin Tibet a găsit în mănăstirile sacre ale Tibetului la așa-numiţii mahatmas (suflete mari, iluminate) un manuscris intitulat „Cartea Dzyan”. Despre acesta, înțelepții spuneau că este un vechi text din Atlantida în care se pomenea de evoluția umanității prin mai multe rase, între care lemurienii și atlanții. În cartea sa, „Doctrina Secretă”, apărută în anul 1888, Helena Blavatski susţinea că nenumărate rase umane s-au succedat pe Terra înaintea celei pe care o cunoaştem şi căreia îi aparţinem.
În tradiţia antică tibetană, în special în sistemul Kalachakra, un loc cu totul aparte îl are sistemul de raportare la ceea ce se consideră a fi focarul spiritual fundamental al umanităţii sau tărâmul înţelepţilor, numit „Shambala” (Izvorul Fericirii Divine). Este semnificativ să aducem câteva precizări legate de acest subiect în contextul de faţă deoarece vechile texte tibetane şi indiene spun despre acest popor de o vechime imemorială al înţelepţilor planetei că ar proveni la origine din anumiţi „conducători celeşti coborâţi din stele”. Cele mai vechi texte secrete tibetane, Kanjur şi Tanjur, care au fost accesibile şi traduse doar într-o măsură infimă faţă de volumul uriaş de informaţii pe care le conţin (numai Kanjur are peste 300 de volulme), consemnează faptul că în trecutul îndepărtat, „conducătorii celeşti” au venit pe Pământ, iar o parte dintre ei au rămas aici pentru a ghida omenirea de-a lungul timpului. Astfel, ei sunt cei care au imprimat într-un mod de cele mai multe ori nevăzut toate marile idei şi curente benefice care au impulsionat omenirea şi tot ei au acţionat adeseori pentru menţinerea echilibrului planetar. Există atestări care indică faptul că în perioadele (vârstele) ciclice marcate de un înalt nivel spiritual, Shambala a fost vizibilă în planul fizic, în timp ce în timpul vârstelor dominate de întunericul ignoranţei, acest tărâm al înţelepţilor a putut fi accesibil doar în planul eteric, adică într‑un plan paralel, situat la o frecvenţă de manifestare superioară realităţii fizice.
Ultima manifestare fizică a Shambala-ei a avut loc în Tibet, zonă în care tradiţia cunoscută sub numele de Kalachakra (Roata Timpului) este axată și astăzi aproape în exclusivitate pe comuniunea spirituală cu lumea Shambala-ei. Atestările textelor străvechi ale tradiției Kalachakra afirmă că Shambala a devenit invizibilă odată cu începutul epocii Kali Yuga, acum aproximativ 6.000 de ani. În conformitate cu anumite profeții din epoca modernă și contemporană, în viitorul apropiat următoarea proiecție în planul fizic a tărâmului divin al Shambala-ei va fi în România.
De altfel în aproape toate tradiţiile spirituale ale umanităţii există indicii şi mărturii concordante despre existenţa unui tărâm sfânt privit ca fiind centrul spiritual suprem al lumii. Hinduşii îi spun „Ariavarşa” sau „Paradesha”, budiştii îl numesc „Shambala”, chinezii „Xi Pien”, ruşii îl cunosc ca „Belovodie” sau „Janaidar”, vechii evrei ca „Salem”, „Grădina Edenului” sau „Pământul Făgăduinţei”, tradiţia dacică îl consemnează ca „Insula Albă”, „Ostrovul Preafericiţilor”, iar literatura esoterică sub numele de „Shangri-La”, „Agartha”, „Tărâmul zeilor” etc. Marele esoterist francez Rene Guenon afirma despre Shambala că aceasta este ca un fel de „Arcă a lui Noe”, întrucât deţine permanent germenele reînfloririi vieţii.
În zonele de proiecție ale Shambala-ei pe Pământ există anumite pasaje speciale secrete destinate comunicării directe între cele două lumi. Existenţa acestui tărâm misterios este strâns legată de numeroasele referiri şi relatări ce au fost înregistrate de-a lungul timpului cu privire la civilizaţia foarte avansată care există în cavitatea interioară locuibilă a Pământului, a cărei existenţă este de asemenea un secret extrem de strict păzit de către „elita” mondială a puterii din umbră. Faptul că această cavitate interioară a Pământului este reală este pus cu claritate în evidenţă şi de fotografiile recente realizate din satelit ale deschiderilor de la poli, care lasă să se întrevadă uriaşele intrări. Atât guvernul american, cât şi anumite detaşamente secrete ale celui de-al treilea Reich au cunoscut foarte bine faptul că acest tărâm există şi au iniţiat chiar campanii militare pentru cucerirea acestuia. Prin nivelul spiritual şi tehnologic pe care îl posedă, populaţia din interiorul Pământului permite însă doar accesul grupurilor sau persoanelor al căror nivel de conştiinţă a ajuns la un grad suficient de maturitate, care au depăşit nivelul afirmării de sine prin intermediul războaielor de cotropire. Vom reveni într-un articol viitor cu mai multe detalii despre civilizaţia din interiorul Pământului."
sursa: http://armoniacosmica.wordpress.com/2013/08/12/misterioasele-civilizatii-din-atlantida-lemuria-si-shambala/
