iubirea

"Iisus iubea. Era dragostea, marele şi minunatul dar pe care-l făcea omenirii. Si a proclamat deschis că originea acestei iubiri este Tatăl ce trăia în El - acelaşi Tată care trăieşte în toţi oamenii.

Ceea ce dădea lui Iisus libertatea şi forţa de a îmbrăţişa întreaga omenire, era cunoaşterea unirii sale şi identitatea cu Tatăl. El s-a desprins rând pe rând de iluziile care erau cauza unei vieţi de ipocrizie; şi făcând-o El exprima din plin pe Tatăl trăind in El."

RUGA

"Dumnezeule, ajuta-ma sa simt puterea, acea flacara aprinsa din mine si lasa-ma sa simt pasiunea de a fi mai puternic decat am fost vreodata. Lasa-ma sa pasesc in lume asemenea unei flacari a luminii tale, stiind ca fiecare noua zi reprezinta un inceput, o sansa de a pune in aplicare ceea ce stiu."

"Atotputernice Spirit al Luminii ce straluci in Cosmos, atrage-mi flacara, in armonie, spre tine.
Ridica-mi focul din intuneric,
Atractie a focului care este Una cu TOTUL.
Ridica-mi sufletul, tu preaputernice.
Copil al Luminii, nu-ti intoarce fata de la mine.
Fa-ma sa ma topesc in cuptorul tau;
Cel ce esti una cu toate lucrurile si toate lucrurile
Una cu tine, foc al vietii si Una cu Mintea."
TOTH

IMNUL VIETII

Viata e o sansa - nu o lasa sa se piarda/ Viata e frumusete - admir-o/ Viata e o bucurie - gust-o din plin/ Viata e un vis - transforma-l in realitate/ Viata e o sfidare - infrunt-o/ Viata e o datorie - implineste-o/ Viata e un j o c - joaca-l/ Viata e pretioasa - ai grija de ea/ Viata e o bogatie - pazeste-o/ Viata e dragoste - bucura-te de ea/ Viata e un mister - incearca sa-l patrunzi/ Viata e o promisiune - n-o lasa neimplinita/ Viata e tristete - treci peste ea/ Viata e un imn - canta-l/ Viata e o lupta - accept-o si castig-o/ Viata e o tragedie - fii tare/ Viata e o aventura - indrazneste sa ti-o asumi/ Viata e fericire - fii astfel incat sa o meriti/ Viata e Viata - ocroteste-o! MAICA TEREZA

joi, 28 august 2014

ENERGIA SI PUTEREA PARULUI FEMEII


Părul, din cele mai vechi timpuri a fost nu doar un atu și o componentă de bază a frumuseții feminine, ci și o sursă și un indicator al niveluliui de energie vitală și forță interioară a unei femei. Părul era tratat cu o atenție și o dragoste deosebită la toate popoarele lumii. Orice femeie era învățată din fragedă copilărie că părul ei reprezintă o adevărată comoară. De exemplu, cu ajutorul părului lung se atrăgea sporul casei, se putea vindeca un copil sau fermeca un bărbat!… :)
Cu timpul, cunoașterea mistică despre puterera părului uman a fost aproape în întregime pierdută. În zilele noastre nici o femeie nu-i mai dăruiește bărbatului iubit o șuviță din părul ei, pentru ca acesta să o poarte în dreptul inimii, amintindu-și de iubită, atunci când distanța îi desparte, nu mai face pendul din inelul de căsătorie atârnat de un fir de păr, atunci când vrea să afle răspunsuri despre cei dragi și nu-și mai alege peria sau pieptenele de păr cu aceeași grijă, cu care o făceau altădată străbunicile noastre . Totuși, la nivel intuitiv, orice femeie știe și simte în adâncul ființei sale, cât de important este părul ei. Și aici nu e vorba doar de frumusețe.
Firele de păr sunt un fel de “antene” naturale ale organismului nostru, prin care circulă energii vitale atât înspre corp, cât și dinspre el. Părul poate povesti despre noi multe – cât de bine ne simțim, în ce stare sunt organele noastre interne , cum funcționează sistemul hormonal – detaliu extrem de important pentru buna funcționalitate a corpului feminin. Părul arată și nivelul nostru de feminitate, fiind o sursă de conectare la energia Universului de tip Yin. Orice schimbare suferă părul nostru de-a lungul timpului, aceasta va modifica întgr-un mod subtil și nevăzut și cursul destinului nostru ca și femei. Deaceea un coafor profesionist și cu experiență ne va sfătui întotdeauna – dacă vrem schimbări rapide în viața noastră, să începem prin a ne schimba tunsoarea, coafura sau măcar culoarea părului. A tăia părul întotdeauna va avea semnificația de a face un pas în direcția unei schimbări importante în viața noastră. Este un fel de semnal către Univers că sufletul nostru dorește o schimbare. În vechime își tăiau părul de bunăvoie doar persoanele , aflate într-o situație extremă de boală sau stres, urmând sfatul din Vechiul Testament de a se dezice de păr , aruncând pe el tot răul, de a se curăța de păcat și a renaște spiritual. De exemplu, femeile captive în război îşi rădeau capul pentru purificare, de asemenea şi leproşii (Levitic 14:8). Altfel, părul unei femei niciodată nu se tundea scurt, deoarece la nivel subtil ar fi fost echivalent cu deconectarea acesteia de la sursa de energie vitală.Din punct de vedere energetic, situația e neschimbată și în zilele noastre. O femeie care optează pentru o tiunsoare scurtă, într-un fel sau altul, își afectează una din sursele de vitalitate – este important să știm acvest lucru. Lungimea ideală a părului feminin este până în dreptul vertebrei T10 (trebuie să acopere sternul și omoplații)
Pentru o femeie un păr îngrijit mai reflectă și “ordinea” din capul ei. Deaceea nu sunt deloc întâmplătoare vechile ritualuri, prin care aceasta își peria îndelung și minuțios părul înainte de culcare, îndepărtând cu ajutorul pieptenului sau al periei orice energie sau emoție negativă, acumulată de-a lungul zilei, relaxându-și în acest fel trupul, mintea și sufletul. Nu mai e nevoie să demonstrez nimănui, sper, cât de important este pentru o femeie să atingă starea de relaxare după o zi grea, indiferent dacă se pregătește pentru somn, pentru meditație și rugăciune, sau pentru a face dragoste cu soțul ei. Din mamă în fiică se transmitea odinioară obiceiul de a purta părul cât mai lung cu putință. Având grijă de acesta, femeia îndeplinea o asceză și toate problemele ei, eliminate prin firele de păr, puteau fi astfel îndepărtate. Pe când, tăindu-și părul scurt, ea își lasa captive toate problemele în interior. Hindușii considerau că părul este lăcașul energiei feminine Shakti. Deaceea nimănui nu îi era permis să atingă părul unei femei, cu excepția soțului și a tatălui acesteia.
Și dacii, și slavii, dar si majoritatea popoarelor nordului aveau aceleași reguli nescrise, atunci când venea vorba despre păr. Simbolul frumuseții și al sănătății feminine era reprezentat de cosița lungă, strălucitoare, împletită în trei, de grosimea încheieturii. Femeile măritate erau învățate, că toată energia și bunăstarea căminului este depozitată în părul lor. Nu întâmplător, în timpul invaziilor, barbarii căutau să o captureze mai întâi pe soția conducătorului advers și să-i taie părul, într-un ritual menit să-l sece de puteri pe soțul ei, ba char și întreaga cetate sau ținut pe care acesta, împreună cu consoarta, le stăpânea. Tot tradiția de mii de ani la mai multe popoare ale lumii cere ca fetițele să poarte de mici părul împletit într-o singură coadă, din 3 șuvițe, ceea ce semnifica unirea trupului, minții și a spiritului într-un tot întreg. Cosița urma linia coloanei vertebrale, considerându-se că toate puterile Cerești benefice, coborâte prin părul copilei se transferă către coloană, umplând corpul, mintea și spiritul acesteia de o energie vitală de origine divină, pregătind-o pentru viitoarea ei misiune de soție și mamă. Înainte de măritiș, părul fetei se despletea și se reîmpletea în două cosițe. Una era pentru a rămâne conectată la puterea și glasul Lui Dumnezeu și a neamului propriu, cealaltă – pentru a auzi vocea neamului celui ursit, împărțind soarta cu el, susținându-l din punct de vedere energetic. În timpul sarcinii, Femeia acumula prin păr forțe suplimentare, de data asta nu pentru soț, ci pentru ea și viitorul copil. Cu atât mai drastică era interdicția de a scurta părul în timpul gravidității – pentru a nu-l priva de susținere energetică pe copilul încă nenăscut.
Părul femeilor măritate, spre deosebire de cel al fetelor tinere, era întotdeauna acoperit – pentru ca puterea lui să fie canalizată doar către familie, dar şi pentru a nu aduce în casă invidia străină, răutatea și alte energii negative din exterior. Foarte rar o femeie se încumeta să poarte părul despletit într-un loc public, deoarece se considera să o astfel e risipire a energiei personale nu poate rămâne fără consecințe. Majoritatea femeilor erau foarte atente la acest aspect – şi anume, de a-şi păstra la nivel optim încărcătura energetică, specific feminină. Mai mult de atât, purtatul părului la vedere era o considerat o declarație nerostită a femeii de disponibilitate sexuala. Pentru o femeie măritată așadar, era o mare rușine să fie văzută în public cu părul descoperit și despletit, ea putând fi catalogată drept ușuratică. Doar în fața soțului femeia își desfăcea părul, permițându-i acestuia să se conecteze la sursa ei tainică de energie și feminitate. În restul timpului părul era strâns în coc sau împletit. La fel cum misiunea dintotdeauna a bărbatului este de a-și proteja familia de orice agresiune fizică exterioară – tot așa misiunea spirituală a femeii (aflată în sfera ocultului, neputând fi văzută cu ochiul liber sau pipăită cu mâinile) – este dintotdeauna de a proteja casa și pe cei dragi de orice agresiune energetică, de priviri nedorite și ostile, de orice necazuri, intrate accidental sau intenționat în căminul conjugal.
Mai exista o categorie specială de femei, care puteau purta părul despletit fără să fie judecate pentru asta –acestea erau dansatoarele ritualice, preotesele, heterele – pe scurt, femeile cu inițieri şi funcţii speciale, care își foloseau podoaba capilară ca pe un insrtrument de lucru și de influență a persoanelor sau evenimentelor, lor însă nefiindu-le permis să aibă o familie. Dar acestea cunoșteau și ritualuri speciale de curățare, după ce apăreau în fața mulțimilor cu părul lăsat liber. Preotesele din templele Afroditei purtau de asemenea, părul foarte lung. Se considera că acesta le ajută să nu se epuizeze din punct de vedere energetic, în timpul apropierii fizice de un bărbat, restabilindu-le rapid balanța interioară. 118O altă categorie de femei, care purtau părul lung și despletit erau vrăjitoarele și doftoroaicele(vindecătoarele) Motivul era conectarea cât mai puternică la energiile stihiilor (elementali), cu care acestea lucrau. La începutul oricărui ritual de invocare acestea se roteau îndelung, cu brațele ridicate în sus, cu părul despletit, formând astfel un vortex energretic, prin care se puteau conecta la forțele Naturii.
Bineînțeles că multe dintre femeile contemporane, veșnic grăbite și având cu totul alte valori și etaloane decât stră-străbunicile lor, vor considera majoritatea obiceiurilor mai sus menționate drept simple superstiții, depăşite şi inutile .
Totuși, nu vă grăbiţi cu concluziile. Dacă simțiți că sufletul vă rezonează măcar cu o mică parte din cele citite, încercați, măcar pentru o perioadă limitată de timp, în calitate de experiment, să țineți cont de câteva sugestii (vă asigur că nu veți regreta! :)
  • Nu vă tundeţi niciodată înaintea unor evenimente importante din viața voastră, pentru a nu modifica cursul lor;
  • Monitorizaţi în permanență starea părului vostru, alocând timp măcar o dată pe zi, de preferat seara, unei perieri temeinice, fără grabă. În timpul pieptănatului puteţi și chiar trebuie să rostiţi mental afirmații pozitive cu privire la viitor, sau vă puteţi ruga.
  • Din timp în timp prindeţi-vă părul în coadă sau împletiţi-l. Măcar în zilele când aveţi nevoie de energie suplimentară. Este foarte util să vă prindeţi sau să vă acoperiţi părul atunci când mergeţi în locuri aglomerate și încărcate negativ dpdv energetic – în piețe, în mari centre comerciale, dar mai ales la spital sau la cimitir.
  • Se considera că părul strâns într-un coc „jos” dezvoltă două virtuți importante pentru o femeie – smerenia și ascultarea. O „coadă de cal” sau un coc prinse în creștet îi conferă rezistență fizică și psihică, sporindu-i puterile.
  • Atunci când părul cade este foarte important și chiar necesar să lucrăm cu Neamul, cu arborele genealogic, conștientizând problemele și blocajele pe acest subiect. Pentru că una din funcțiile subtile ale părului este să ne hrănească și cu energiile neamului. Pentru o femeie căderea părului indică de cele mai multe ori probleme nerezolvate cu bărbații din neam – cu frații, fiii, bunicii, soțul sau cu tatăl.
  • Să vă purtaţi cu părul vostru și să-l îngrijiţi, ca și cum acesta ar fi un Dar neprețuit, ce v-a fost transmis de către strămoși și care trebuie păstrat și transmis intact mai departe.
  • Să țineţi minte, că regenerându-vă părul și protejându-l permanent, atrageți sporul și abundența în casele voastre.
  • Dacă aveți în permanență un tonus vital scăzut și vă simţiţi stoarse de vlagă – lăsaţi-vă părul să crească!
  • Dacă vreţi să vă dezvoltaţi intuiția – lăsaţi-vă părul să crească!
  • Dacă vreți să aflați răspuns la o întrebare, legată de casă sau de cei dragi, sau să primiți un semn, formulați întrebarea în timp ce vă pieptănați, împletiți părul în cosiță și mergeți la culcare. Dimineața despletiți-l și mergeți să vă faceți treburile zilnice. Răspunsul va veni.
  • Și cel mai important lucru: nu uitați, că printr-o simplă fluturare a minunatelor voastre plete puteți sădi în sufletul cuiva Iubirea! :)
Sursa articol: Atelierezoetno

vineri, 15 august 2014

TERITORII INTERZISE IN ROMANIA - CODRUL TUDORUSELOR


"De 21 de ani locuiesc la oraş, dar aceste două decenii nu m-au făcut să uit nici satul meu natal, frumuseţea lui, şi nici unul dintre cele mai ciudate locuri pe care le-am întâlnit vreodată.
M-am născut în Stroeasca, un sat de munte din nordul judeţului Buzău; de la noi, din curte, în dimineţile limpezi, se vede vârful Siriu. Şi despre aces¬ta există o mulţime de legende şi de credinţe ciudate, dar locul straniu despre care m-am decis să vă scriu este altul.

La nord de Stroeasca, peste o culme mun¬toasă căreia i se spune Casa Hoţilor, începe un drum forestier. Este singura legătură cu lumea a unui cătun, Puţul Vechi, aflat la nu mai mult de trei kilometri de sat. Pe vremea copilăriei mele, acolo nu mai locuiau decât vreo douăzeci de familii.

Când eram puşti, cea mai mare distracţie a băieţilor din sat erau excursiile până în Puţul Vechi, dar nu pe drumul forestier, ci de-a dreptul prin locul cel mai periculos din împrejurimile noastre, Codrul Todoruselor.
Câte poveşti n-am auzit despre această pădure...

Bunicul îmi spunea că, pe vre-murile străbunicului său, codrul primise acest nume deoarece în noaptea de Todoruse a unui an din secolul trecut, deasupra pădurii fuseseră văzute lumini ciudate şi toţi sătenii fuseseră convinşi că erau Sân Toaderii care se întâlneau cu Rusaliile.

- Măi băiete, îmi mai spunea bunicul, tu, dacă ai de gând să te duci pe-acolo, să mergi doar la amiază şi să ai mereu o cruce la tine... Noaptea, să nu calci prin codrul acela, cum fac copiii fără minte! Unchiul tău era om în toată firea şi tot s-a dus noaptea în pădure, să pună capcane; nu s-a mai întors...
Am fost şi eu un copil fără minte; încă de pe la opt, nouă ani, am început să intru cu băieţii în pădurea cu pricina. Treceam de Casa Hoţilor, unde se află ruinele unui adăpost al haiducilor şi, în loc să o luăm pe cărare, coboram în valea în care se întinde codrul.

Este cea mai stranie pădure pe care am văzut-o în viaţa mea. Aşezată într-o căldare stâncoasă, locul cel mai misterios şi, în acelaşi timp, cel mai periculos este mijlocul ei. Dar surprizele nu lipsesc nici până acolo: în primul rând, de fiecare dată când am intrat în el, codrul era de o tăcere înspăi¬mântătoare.
 Parcă nici o vieţuitoare, nici măcar o pasăre n-ar fi vrut să locuiască sub crengile sale.
Fie vară fie iarnă, cu cât te apropii de centru, temperatura este tot mai puţin influenţată de exterior, iar în mijloc, în plină lună decembrie, noi, copiii, eram nevoiţi să ne scoatem cojoacele din pricina căldurii.

Acolo, în miezul pădurii, este o văiugă în care se află o porţiune stâncoasă; nu există nici un izvor, dar se aude în perma¬nenţă şipotul unor ape subterane. Printre acele stânci, eu şi Nicu, prietenul meu cel mai bun din copilărie, am descoperit intrarea în lumea misterioasă de sub pădure.


Era într-o zi de primăvară, în 1974 sau '75.... În noaptea dinainte avusesem parte de-o furtună zdravănă. Pe la prânz, am ajuns în văiugă şi am găsit un stejar doborât de vânt; o parte din trunchi, în cădere, mu¬tase un bolovan şi, în locul acestuia, am găsit un puţ. Era de fapt o groapă, cu diametrul de aproape trei metri, mascată până atunci de acea piatră uriaşă.
Aveam vreo 14 ani şi eram amândoi curioşi din fire. Ne-am holbat ce ne-am holbat, apoi, a doua zi, am venit cu o frânghie din sat şi ne-am coborât în puţ.


Şi acum îmi amintesc scena: pe măsură ce coboram, se făcea tot mai cald, de parcă eram acasă, lângă sobă. Dar cel mai ciudat era faptul că o lumină - verzui-fosforescentă aş spune astăzi - părea să izvorască de-a dreptul din pereţii puţului; aceştia, n-am să uit niciodată, erau săpaţi în stâncă, dar atat de bine săpaţi, încât n-am găsit nici o asperi¬tate de care să ne agăţăm.

La vreo 4-5 metri adâncime, am dat de o galerie şi am pornit-o la dreapta ei. Aceeaşi lumină ne înconjura, venind de peste tot şi de nicăieri. Am mers mai bine de 100 de metri până am dat de o sală imensă.

Vă rog să mă credeţi, nu exagerez cu nimic, nu era deloc mai mică decât sala Amfiteatru a Teatrului Naţional din Capitală. Şi era toată săpată în piatră, dar cu zidurile finisate uimitor de bine.
În aceeaşi lumină verzuie am văzut, pe ambele laturi ale sălii, un fel de mese, tot în piatră săpate.
Pe fiecare dintre ele era aşezat un schelet...

Atunci am îngheţat de frică: erau schelete, păreau umane, numai că... aveau cel puţin trei patru metri lungime. Altfel spus, fiinţele acelea avuseseră de două ori înălţimea unui om normal.

Nu mai ţin minte dacă eu sau Nicu am luat-o primul la fugă. În orice caz, am urcat pe frânghie cu o viteză demnă de un soldat al trupelor de elită...

Când am ajuns acasă, eram prea îngrozit ca să tac din gură. Eu credeam că găsisem scheletele haiducilor şi i-am povestit totul tatei. După ce am încasat o bătaie zdravănă, l-am văzut pe tata îmbrăcându-se şi plecând către unchiul meu Vasile, care era şeful postului de miliţie din sat.

A doua zi a început nebunia. Unchiul Vasile ne-a descusut, pe mine şi pe Nicu. După ce i-am povestit tot şi am mai încasat câteva palme, ne-a trimis acasă şi ne-a zis că, daca vrem să nu le facem necazuri părinţilor, să uităm tot ce am văzut în codru.

În dimineaţa următoare, m-a trezit zgomotul unor camioane. Când am ieşit în grădină, nu mi-a venit să-mi cred ochilor: aproape o sută de soldaţi, înarmaţi şi încolonaţi, porniseră către pădure. Pe la prânz au început să apară Dacii din acela negre, despre care tata îmi spusese că-s ale „securiştilor".

Doar în câteva săptămâni, Casa Hoţilor a fost împodobită cu un radio-releu. Acesta era pretextul sosirii securiştilor la noi în sat: ridicau un „obiec¬tiv strategic". De la unchiul Vasile n-am reuşit să aflăm decât că accesul în toată zona din nordul satu¬lui fusese interzis şi că urma să sosească un grup de arheologi de la Bucureşti.

Cele câteva familii din Puţul Vechi au fost strămutate în Stroeasca în acelaşi an.

În toamnă eu am plecat la Buzău, unde am urmat liceul. Prin sat veneam doar în vacanţe: lucrurile nu se schimbaseră în nici un fel.
Nimeni nu mai intra în pădure, toată zona fiind îngrădită cu sârmă ghimpată şi păzită zi şi noapte.
În plus, teama pusese stăpânire pe toată lumea: rarele discuţii despre cercetările făcute în pădure se făceau în şoaptă, de parcă securiştii ar fi pus microfoane până şi în cârciuma satului.

În 1981, am intrat la Politehnică, în Bucureşti.
În anul trei, am fost prieten cu o colegă de grupă, Narcisa Dragnea; într-o seara m-a invitat la ea acasă şi cu acea ocazie i-am cunoscut pe ai ei.
Ca să nu fac vreo gafă în discuţii, mi-a spus că tatăl ei e ofiţer de Securitate.
Domnul Dragnea era un tip la vreo 55 de ani, înalt şi slab, foarte politicos şi foarte interesat de persoana mea. Când i-am spus ca sunt născut în Stroeasca, a rămas blocat:
- Stroeasca... din Buzău?
- Da. Aţi fost pe la noi?
- Da, de câteva ori...

După mai multe pahare de palincă, îmbu¬jorat şi înveselit, mi-a mărturisit că mă place foarte mult, că ar vrea să mă văd mai mult cu Narcisa... Apoi a schimbat subiectul şi mi-a povestit că a fost la Stroeasca cu prilejul construirii radio-releului. După alte pahare de palincă, mi-a spus adevărul:

- Măi, băiete, acolo, la voi în sat s-a descoperit ceva uluitor. În pădurea aia a voastră e o reţea de galerii subterane, săpate în granit, care însumează opt kilometri pătraţi!
Sunt săli de două sute de metri lungime!

Şi ştii care-i problema? Nu le-a săpat nici Burebista, nici Decebal, nici Traian! Sunt mult mai vechi, băiete!

 S-au făcut teste: datează de mai bine de şase mile¬nii!

 Sunt îngropaţi acolo câţiva din con¬structori: nici în bas¬me n-ai întâlnit aseme¬nea fiinţe!

Aveau mai bine de trei metri înăl¬ţime... N-ar trebui să vorbesc despre aşa ce¬va, dar oricum n-ai să mă crezi: nu erau oameni, băiete!

Semănau cu noi în aceeaşi măsură în care semănăm noi cu cimpanzeii. Şi sub galeriile alea ştii ce se află? Nu? Nici noi nu ştim, fiindcă sub piatră se află un planşeu făcut dintr-un fel de metal pe care încă nu l-am străpuns... Dar ce se află acolo, sub galerii, este radioac¬tiv... Vezi în ce sat interesant te-ai născut? Nici nu ştii tu cât e de interesant...

Bineînţeles că m-am arătat uimit, apoi chiar neîncrezător, ca să nu devină suspicios. M-am despărţit de Narcisa în 1988.

Pe domnul Dragnea l-am mai văzut o singură dată, în 1994: firma la care lucram pe atunci a avut legături cu un S.R.L. patronat de nimeni altcineva decât tatăl fos¬tei mele prietene. Am stat la o cafeluţă, dar, când i-am amintit discuţia noastră despre uriaşii din Stroeasca, a negat totul:

- Cred că mă confunzi, băiete... Eu nu ţi-am spus niciodată asemenea tâmpenii! Mă vezi pe mine, om serios, să îndrug basme cu extratereştri îngropaţi pe sub sate?!
În sate nu mai creşte nici grâu, darămite extratereştri!

Pădurea Todoruselor e în continuare un teritoriu interzis. Astăzi însă, „băieţii cu ochi albaştri" au devenit mai rafinaţi: au abandonat povestea cu radio-releul şi au tre¬cut la „prospecţiuni geologice".

La ieşirea din sat dai de-un ditamai gard cu sârmă ghimpată, pe care, din 20 în 20 de metri, e atârnată o plăcuţă: „Accesul strict interzis! Zonă de prospecţiuni geologice"."



Revista „Destine”, pg. 24-25 Autor: Iulian Dragnea, 42 ani.

marți, 12 august 2014

10 INTREBARI CU PRIVIRE LA GLANDA PINEALA

Avand forma unui con de brad si dimensiunea unui bob de mazare, glanda pineala este situata in centrul creierului uman, fiind un organ destul de interesant. Pentru multi oameni spirituali reprezinta "sediul sufletului" si "al treilea ochi", partea anatomica a corpului uman care actioneaza ca antenele noastre spirituale, ne conecteaza la planurile non-fizice si spirituale ale existentei. Cu toate acestea, pentru oamenii de stiinta, aceasta este strict o glanda endocrina responsabila pentru secretia melatoninei, o substanta care, printre altele, ajuta la reglarea ritmului circadian. 

De departe, acest mic, dar interesant organ uman, este sursa discutiilor fara sfarsit, luand in considerare, cat mai multi oameni cred ca, curatarea, detoxifierea sau decalcifierea ei, poate determina stari spirituale de constiinta care se pot experimenta cu o mai mare profunzime si claritate, prin intermediul gladei pineale. 


Desigur, scepticii care nu tin seama de posibilitatea existentei oricarei dimensiuni spirituale, subliniaza faptul ca nu exista dovezi stiintifice care sa dovedeasca faptul ca glanda pineala este, de fapt, organul responsabil de experientele spirituale. Cu toate acestea, multi oameni care au dezvoltat constiinta subtila si reflectarea interioara necesara pentru a se conecta la calitatile spirituale ale omenirii, pot simti in mod clar ca are loc ceva profund in zona a creierului, in zona glandei, acestea incluzand viziunile, gandurile intuitive, vibratiile , rezonanta armonica cu anumite sunete, si alte fenomene mistice. 

In urma unor dezbateri dintre stiinta si spiritualitate, s-a ajuns la concluzia ca, glanda pineala se afla in centrul creierului atat de catre adepti cat si de catre sceptici, insa in urma analizei mai atente asupra misterelor prin care fiintele umane, creaturi spirituale, sunt capabile sa aiba experiente psihologice, acestea se sustrag de validarea moderna a metodelor de cercetare stiintifica si a modalitatilor de gandire. 

Aici sunt 10 intrebari cu privire la glanda pineala, care se adauga la misterul de spiritualitate: 

1. Este glanda pineala ramasita evolutiva a unui al treilea ochi, care sa mutat in centrul creierului, si i-a schimbat functiile, de la colectarea de lumina la antrenarea ritmurilor, in conformitate cu informatiile colectate de la nivelul retinei? 

2. De ce pare sa fie localizata in acea zona a creierului in care se afla statele vizionare de constiinta induse de practicile meditatiei? 

3. In cazul in care nu exista nicio legatura intre spiritualitate si glanda pineala, cum se face ca a 6-a Chakra (Ajna Chakra), conform traditiei hinduse vechi, este situata exact in locul in care glanda pineala se afla, si a fost timp de secole asociata cu „ochiul mintii” sau cu „ochiul intelectual sau al intuitiei”? 

4. Exista o legatura intre promisiunea spirituala a glandei pineale, care are forma unui con de brad si Pigna, colosul de bronz, statuia din Roma Antica, care se afla in prezent intr-o curte a Vaticanului? 

5. Are glanda pineala capacitatea de a realiza aprovizionarea organismului cu suplimentele de DMT ( molecule spirituale), dimethyltriptamine, un compus chimic care produce efecte vizionare incredibile atunci cand sunt consumate sub forma concentrata sau in medicina amazoniana ayahuasca? 

6. Are capacitatea de eliberare a unor doze masive de DMT, atunci cand o persoana moare, sau atunci cand o persoana este foarte aproape de moarte, ceea ce face ca mintea sa aiba experiente inimaginabile in preajma mortii, sau face ca sufletul sa se intoarca la sursa? 

7. Care este semnificatia faptului ca simbolul egiptean antic, Ochiul lui Horus, se aseamana puternic cu sectiunea din mijloc a creierului si a cortexul superior, centrat pe talamus si pe glanda pineala? 

8. De ce este glanda pineala singurul organ din corpul uman care se calcifiaza si se solidifica in acelasi timp cu varsta? 

9. In cazul in care glanda pineala are un efect redus asupra constiintei, de ce oamenii care sufera de boala Alzheimer si dementa, boli care ii determina pe acestia sa fie deconectati grav din punct de vedere psihologic de la "lumea reala," au glanda pineala, mult mai calcifiata decat a oamenilor de rand, sanatosi? 

10. Cum se face ca, in urma metodelor de decalcifiere si curatare a glandei pineale, de cele mai multe ori oamenii cauta experiente spirituale sporite si de ce aceste practici conduc adesea pe oameni sa poata sa-si aminteasca mai usor visele si ii determina sa se simta mai mult conectati la „sursa”? 

Concluzie 

Exista cu siguranta mai multe experiente spirituale umane atunci cand avem o glanda pineala decalcifiata. Cu toate acestea, in cultura noastra moderna, care a crescut lipsita de vederile spirituale, glanda pineala are o semnificatie speciala doar pentru oamenii care detin tehnicile prin care se pot reconecta la divinitate. 

Unele dintre aceste intrebari sunt mai potrivite pentru oamenii de stiinta, cu toate acestea, pur si simplu chibzuind rolul pe care anatomia umana il joaca in experienta spirituala, poate extinde constii nta conexiunii intre starea de sanatate a corpului si starea de sanatate a spiritului. 
sursa:http://www.secretele.com/2014/07/10-intrebari-cu-privire-la-glanda.html

luni, 11 august 2014

ZECE LECTII DE VIATA


Anumite carti apar in viata noastra exact la momentul potrivit si ne ofera o scandeie de speranta intr-un loc al inimii nostre in care pana in acel moment a exista numai intuneric. Filosof si autor, Paulo Coelho reuseste sa descrie cu o maiestrie incredibila sufletul, momentele frumoase si incercarile vietii noastre, el fiind un maestru in a avea raspunsurile la intrebarile dificile pe care ni le ofera viata. Cuvintele sale pline de intelepciune ne pot ajuta enorm in depasirea obstacolelor si in descoperirea scopului vietii noastre. Iata cateva dintre lectiile de viata pe care le putem invata de la Paulo Coelho:
1. Secretul Vietii
Secretul vietii se afla aici, in acest moment, in prezent. In cazul in care-i acorzi atentia necesara prezentului vei avea puterea sa-ti schimbi viata. Uita de viitor, traieste aceasta zi in concordanta cu increderea ca acolo, undeva sus te iubeste. Fiecare zi aduce cu ea o noua eternitate.
2. Cea mai mare minciuna din lume
La un moment dat am pierdut controlul asupra evenimentelor pe care ni le-a scos viata in cale si am devenit controlati de soarta. Aceasta este cea mai mare minciuna din lume, pe care cei mai multi dintre noi ne-o spunem noi insine zi de zi.
3. Limba lumii
Exista o anumita limba pe Pamant pe care toata lumea o intelege: entuziasmul lucrurilor realizate cu draoste si cu un anumit scop.
4. Ce se intampla cu noi atunci cand murim
Cei care nu se mai intorc devin o parte din nori, o parte din animale. Acestia devin parte din tot ceea ce exista, acestia devin Sufletul Lumii.
5. Singura modalitate de a invata
Exista doar o singura modalitate de a invata si aceea este prin puterea actiunii. Tot ceea ce cunosti ai invatat pe parcursul calatoriei tale prin puterea actiunii.
6. Modul in care-i privesti pe ceilalti
Niciodata nu vom putea sa le judecam vietile celorlalte persoane deoarece fiecare persoana isi cunoaste propria ei durere si renuntare. Este important sa stii ca esti pe calea cea buna dar este nebunesc sa crezi ca aceea este singura cale.
7. Cele mai extraordinare lucruri in viata
Lucurile simple sunt cele mai extraordinare si numai cei intelepti le pot vedea.
8. Puterea credintei
Atunci cand iti doresti ceva cu adevarat tot Universul conspira pentru tine ajutandu-te sa-ti indeplinesti acea dorinta.
9. Ce putem invata de la cei mici
Un adult poate invata de la un copil trei lucruri: sa fie fericit fara niciun motiv, sa fie tot timpul ocupat cu ceva si sa stie sa ceara ceea ce-si doreste cu toata increderea.
10. Singura modalitate prin care vei putea intelege miracolul vietii
Este necesar sa ai curajul sa-ti asumi riscuri. Vom intelege miracolul vietii pe deplin atunci cand ii vom permite neasteptatului sa se intample.

vineri, 8 august 2014

CELE TREI BARIERE DIN VIATA NOASTRA


Oamenii nu-si realizeaza visurile si nu traiesc viata asa cum si-ar dori pentru ca exista 3 mari detractori care le pun bariere:

1. Frica
2. Vinovatia
3. Rusinea

1. Frica este unul dintre cei mai mari dusmani ai omului. Ne este teama de esec, de succes, de gura lumii, de pierderea avantajelor situatiei prezente, de schimbare, de nou, de pedeapsa, de noi insine, de ceilalti, s.a.m.d. Majoritatea gandurilor unui om dintr-o zi sunt ganduri negative, iar ele ne-au fost insuflate devreme in viata de catre cei din jurul nostru si in continuare ni se induce frica prin mass-media, religie, mesajele celor din jur.
Frica nu este reala, este doar o creatie disfunctionala a mintii tale. Cand intelegi acest lucru, poti sa incepi sa lucrezi cu tine si sa inlocuiesti frica cu incredere.

Fa un exercitiu: de cate ori apare in mintea ta un gand care contine frica (de exemplu "mi-e frica ca nu voi reusi" ) inlocuieste-l cu unul care contine cuvantul incredere (de exemplu "am incredere ca reusesc"). Nu va fi intotdeauna simplu, insa daca nu poti sa faci asta de unul singur, apeleaza la un ajutor de specialitate: psihoterapeut sau life-coach.

2. Vinovatia. Am invatat acest sentiment tot in copilarie, nu ne-am nascut cu el. Am invatat sa ne simtim impovarati de trairi de vinovatie de cate ori nu faceam ceva ce doreau ce-i din jurul nostru. Mama care iti spunea de exemplu "din vina ta eu ma imbolnavesc", "esti un copil rau, imi faci numai belele", etc. si astfel tu ai invatat sa-ti controlezi comportamentul in functie de dorintele altora. Iar acum faci la fel. Gandesti probabil "m-as simti vinovat daca as face asta, pentru ca x sau y ar suferi sau s-ar supara" si astfel esti in blocat in situatia ta prezenta.

Esti manipulat de propriile tale sentimente de vinovatie si poti oricand sa renunti la ele, cand intelegi ca viata ta iti apartine si ca tu esti cea mai importanta persoana pentru tine. Ce vor ceilalti de la tine este problema lor, nu a ta.

Inlocuieste in mintea ta vinovatia cu responsabilitatea si mergi inainte cu viata ta, exact asa cum iti doresti.

3. Rusinea. La fel ca si vinovatia, ai invatat acest sentiment in copilarie. Ai invatat sa te rusinezi de tine si de comportamentele tale, ai automatizat acest mecanism in mintea ta si acum te blochezi singur de teama de a nu simti rusine. "Sa-ti fie rusine de ceea ce ai facut", "m-ai facut de mirul lumii", etc., sunt probabil mesajele pe care le-ai auzit, iar acum ti le repeti singur si esti paralizat.

A educa un copil utilizand parghiile vinovatiei si rusinii reprezinta un abuz emotional la adresa acelui copil si sper ca tot mai multi parinti sa constientizeze asta.

Nu ai de ce sa te rusinezi de tine, de ceea ce esti sau de ceea ce vrei sa faci (atat timp cat ii respecti pe ceilalti, ai bun simt si un comportament "ecologic").

Fii tu insuti, traieste in acord cu tine, ignora toate aceste mesaje negative si irationale din mintea ta si traieste-ti viata visurilor tale!


sursa:https://www.facebook.com/psihoterapie.timisoara?fref=nf

sâmbătă, 2 august 2014

5 MISTERE PE CARE STIINTA NU LE POATE REZOLVA

De la efectul placebo la motivele pentru care cascam, unele fenomene nu au inca o explicatie universal acceptata de cercetatori. Iata care sunt misterele pe care oamenii de stiinta nu le pot inca rezolva.

De ce cascam?

Cascatul este un act reflex motor involuntar, intalnit atat la oameni, cat si la unele animale. Cercetarile arata ca reflexul este "contagios", conform testelor, probabilitatea ca o persoana sa caste creste nu numai atunci cand observa alti oameni, sau chiar animale, facand acelasi lucru, dar si daca citeste sau se gandeste la aceasta actiune, relateaza Business Insider.

Desi oamenii de stiinta au propus numeroase teorii pentru a explica motivele pentru care cascam si de ce acest reflex pare sa fie "contagios", niciuna dintre ele nu este unanim acceptata.

Primele studii indicau faptul ca reflexul ar fi un raspuns la nivelul crescut de dioxid de carbon din sange, atunci cand corpul are nevoie de un aport de oxigen, care ar justifica inspiratia profunda, sau de eliminarea dioxidului de carbon, printr-o expiratie puternica. Experimentele ulterioare au demonstrat insa ca mediile cu un nivel scazut de dioxid de carbon sau administrarea de oxigen subiectilor nu influenteaza nevoia de a casca.

Cea mai recenta teorie sustine ca rolul cascatului ar fi termo-reglator. Mai exact, temperatura ridicata, care apare natural in conditii de oboseala, suprasolicitarea sau trecerea dintr-o stare in alta duce la incetinirea proceselor cerebrale. Inspiratia puternica, urmata de expiratie duce la racirea creierului si reglarea temperaturii. Totusi, se pare ca oamenii casca mai rar in mediile cu temperaturi ridicate, contrar presupunerilor anterioare.


Fantomele

Fantomele sunt mentionate intr-o forma sau alta inca din timpul vechilor culturi din Mesopotamia sau din vremea Egiptului Antic, dar forma lor cea mai cunoscuta astazi, de spirite imbracate in cearsafuri ori camasi largi, albe, a fost introdusa abia in secolul al XIX-lea. In prezent, stafiile sunt considerate personaje de fictiune ori legende urbane, cercetatorii nerecunoscandu-le existenta. Totusi, 48% dintre americani cred in existenta lor, procentul femeilor fiind chiar mai mare, 56%, iar conform unui sondaj realizat de CBS, una din cinci persoane sustine ca a vazut sau a simtit prezenta unei fiinte paranormale.

Teoriile propuse de oamenii de stiinta pentru a explica numarul mare de evenimente de acest gen variaza. Unii dau vina pe infrasunete, zgomote care au o frecventa redusa si nu pot fi percepute de urechea umana. Aceastea pot fi emise chiar de furtuni care se apropie ori de aparatele electrocasnice, iar vibratiile pe care le provoaca dau o stare de disconfort psihic. O alta explicatie ar fi ca zonele mai reci din cladirile vechi, asociate cu prezenta unor spirite, sunt cauzate, de fapt, de curentii de aer, iar unele studii afirma ca halucinatiile vizuale si auditive ar fi urmarea unor intoxicatii minore cu monoxid de carbon.

Déjà vu

Déjà vu (n.r. deja vazut, in limba franceza) este un fenomen descris de o puternica senzatie ca un eveniment sau o experienta care se deruleaza a mai fost experimentata, in acelasi fel, in trecut, fie ca acest lucru s-a intamplat sau nu. Desi fenomenul a fost studiat intesiv inca de la inceputul secolului trecut, oamenii de stiinta nu au ajuns inca la o concluzie care sa explice, fara echivoc, motivele declansarii acestui fenomen. Senzatia de déjà vu pare sa fie extrem de comuna, intre 31% si 96% dintre adulti raportand ca au trait-o cel putin o data in viata.

Oamenii de stiinta au incercat sa gaseasca o legatura intre bolile psihice si fenomenul de déjà vu si au studiat, in special, pacientii schizofrenici sau pe cei cu tulburari disociative de identitate. Studiile nu au fost insa conclusive, nefiind gasita nicio corelatie intre problemele psihice si incidenta fenomenului. Alte teste au demonstrat ca unele tratamente medicamentoase sporesc probabilitatea declansarii senzatiei de déjà vu, dar substantele respective nu pot fi singura cauza a fenomenului, care are loc si la persoane care nu urmeaza niciun fel de tratament. O alta posibila explicatie ar fi ca senzatia apare la persoane care se afla intr-un loc sau o situatie noua, care seamana cu o experienta deja traita, pe care nu si-o amintesc imediat. Contrastul dintre sentimentul de noutate si cel de familiaritate ar putea sa fie cauza fenomenului.

Bigfoot

Bigfoot, cunoscut si ca Sasquatch, in America de Nord, Yeren, in China si Mongolia, Yowie, in Australia, ori Yeti, Abominabilul Om al Zapezilor, in muntii Himalaya, este un presupus animal umanoid, biped, mai inalt decat majoritatea oamenilor si acoperit de blana. Existenta acestuia nu a fost dovedita, iar oamenii de stiinta tind sa creada ca mitul lui Bigfoot este bazat pe folclor, identificari eronate si farse elaborate. Scepticii spun insa ca absenta dovezilor nu este neaparat o dovada a absentei animalului.

Comunitatea stiintifica nu ia in considerare posibilitatea existentei lui Bigfoot, in principal din cauza lipsei dovezilor care sa sustina supravietuirea unui animal preistoric de asemenea dimensiuni, dar si pentru ca majoritatea intalnirilor raportate s-au petrecut in zone cu un climat temperat si nu la tropice, acolo unde traiesc celelalte primate. Numarul celor care sustin ca au vazut animalul este destul de mare, iar cercetatorilor care exclud posibilitatea existentei acestuia li se cer explicatii. Una dintre principalele teorii propuse este ca cele mai multe dintre intalnirile raportate sunt, de fapt, farse. O alta varianta ar fi ca oamenii chiar vad o creatura, insa o identifica eronat ca fiind Bigfoot. De obicei sunt confundati cu primata uriasa ursii, cainii sau chiar alti oameni.


Efectul placebo

Placebo este un medicament sau o substanta inactiva utilizata pentru a-i face placere pacientului, ori ca element de control in experimente. Efectul cu acelasi nume consta in imbunatatirea observabila care se resimte asupra simptomelor sau a starii de sanatate, care nu se datoreaza unui tratament real, a carui eficienta este demonstrata. Concret, daca un pacient crede cu adevarat in eficienta unui remediu, de multe ori,  acesta va functiona, desi nu contine nicio substanta activa. Denumirea efectului este derivata din forma de viitor a verbului latin placeo (n.r. a placea, in limba latina), avand sensul de "voi placea", "voi fi placut (cuiva)".

Oamenii de stiinta nu se pun de acord nici macar in legatura cu existenta acestuia. Unii dintre ei indica faptul ca nu exista dovezi clare care sa sustina rezultatele efectului, beneficiile aplicandu-se unui numar mic de pacienti si, aparent, aleatoriu. Chiar daca rezultatele nu sunt generale si rata de succes este necunoscuta, cercetatorii recunosc faptul ca exista situatii in care medicamentele inactive imbunatatesc starea de sanatate a indivizilor. Modul in care corpul se vindeca doar prin puterea sugestiei, ramane, in continuare, un mister.