iubirea

"Iisus iubea. Era dragostea, marele şi minunatul dar pe care-l făcea omenirii. Si a proclamat deschis că originea acestei iubiri este Tatăl ce trăia în El - acelaşi Tată care trăieşte în toţi oamenii.

Ceea ce dădea lui Iisus libertatea şi forţa de a îmbrăţişa întreaga omenire, era cunoaşterea unirii sale şi identitatea cu Tatăl. El s-a desprins rând pe rând de iluziile care erau cauza unei vieţi de ipocrizie; şi făcând-o El exprima din plin pe Tatăl trăind in El."

RUGA

"Dumnezeule, ajuta-ma sa simt puterea, acea flacara aprinsa din mine si lasa-ma sa simt pasiunea de a fi mai puternic decat am fost vreodata. Lasa-ma sa pasesc in lume asemenea unei flacari a luminii tale, stiind ca fiecare noua zi reprezinta un inceput, o sansa de a pune in aplicare ceea ce stiu."

"Atotputernice Spirit al Luminii ce straluci in Cosmos, atrage-mi flacara, in armonie, spre tine.
Ridica-mi focul din intuneric,
Atractie a focului care este Una cu TOTUL.
Ridica-mi sufletul, tu preaputernice.
Copil al Luminii, nu-ti intoarce fata de la mine.
Fa-ma sa ma topesc in cuptorul tau;
Cel ce esti una cu toate lucrurile si toate lucrurile
Una cu tine, foc al vietii si Una cu Mintea."
TOTH

IMNUL VIETII

Viata e o sansa - nu o lasa sa se piarda/ Viata e frumusete - admir-o/ Viata e o bucurie - gust-o din plin/ Viata e un vis - transforma-l in realitate/ Viata e o sfidare - infrunt-o/ Viata e o datorie - implineste-o/ Viata e un j o c - joaca-l/ Viata e pretioasa - ai grija de ea/ Viata e o bogatie - pazeste-o/ Viata e dragoste - bucura-te de ea/ Viata e un mister - incearca sa-l patrunzi/ Viata e o promisiune - n-o lasa neimplinita/ Viata e tristete - treci peste ea/ Viata e un imn - canta-l/ Viata e o lupta - accept-o si castig-o/ Viata e o tragedie - fii tare/ Viata e o aventura - indrazneste sa ti-o asumi/ Viata e fericire - fii astfel incat sa o meriti/ Viata e Viata - ocroteste-o! MAICA TEREZA

duminică, 22 ianuarie 2012

EXTRATEREŞTRII ŞI URMAŞII LOR AU ALTĂ GRUPĂ DE SÂNGE





„NOI NU SUNTEM OAMENI!”

Rămăşiţe ale vechilor civilizaţii mai există pe Terra. Pe platoul muntos dintre cele două lanţuri ale Anzilor, în insulele artificiale ale lacului Titicaca, trăieşte în zilele noastre poporul uro. În cartea „Pietrele din Ica”, Cornelia Petraru şi Bernard Roidinger, îl citează pe etnologul Jean Vellard, care a trăit o perioadă îndelungată printre aceştia indieni. Care se autocaracterizează: „Noi, ceilalţi, noi locuitori ai locului, noi care ne numim Cot-sun, noi nu suntem oameni. Ne aflăm aici dinaintea incaşilor, ba chiar dinainte ca tatăl cerului, Ttiu să fi creat oamenii, pe ayomara, pe cheeina, pe alţi. Am fost aici chiar înainte ca soarele să înceapă să lumineze pământul, când era luminat doar de lună şi stele.
Pe vremea aceea Titicaca era cu mult mai mare decât azi…Noi nu suntem oameni. Sângele nostru este negru, de aceea noi nu îngheţăm de frig. Nu simţim frigul nopţilor deloc. Noi nu vorbim o limbă omenească, iar oamenii nu ne înţeleg. Capetele noastre sunt altfel decât cele ale altor indieni. Suntem foarte bătrâni, suntem cei mai vechi. Noi suntem locuitorii locului, numit cot-sun. Noi nu suntem oameni!” (1)…
Cu circa 3000 de ani înainte de apariţia civilizaţiei incaşe, zona lacului Titicaca a fost colonizată de către triburile aymara. Ei au purtat lupte crâncene cu populaţia uro, una dintre cele mai misterioase populaţii de pe Terra, numiţi şi „Neoamenii”, care au fost învinşi. Ei s-au stabilit pe insulele plutitoare de pe lacul aflat la cea mai mare altitudine din lume – 3800 de metri deasupra nivelului mării. Insulele sunt în număr de circa 40, toate realizate din trestie şi rădăcini de tartora, o plantă care creşte pe marginea lacului. Populaţia uro se bazează exclusiv pe pescuit, vânătoarea păsărilor şi schimburile comerciale cu populaţia Aymaro. Lacul Tticaca atrage anual sute de mii de turişti care vor să admire o adevărată minune a naturii: insulele plutitoare.
Populaţia uro a fost studiată şi de arheologul Miroslav Stungl, care i-a descris astfel: „Aceşti oameni care pun atâta accent pe faptul că în realitate nu sunt oameni, aceşti con-sun pe care nici frigul nopţii andine şi nici furtunile de pe lac nu-i ating, deosebesc două epoci în istoria lor. Prima, când nu existau încă oameni pe pământ şi soarele încă nu se afla pe cer, a fost perioada în care s-au construit pe altiplane vechile oraşe, dintre care cel mai minunat era Tiahuanaco. În cea de-a doua epocă istorică, atunci când populaţia con-sun nu mai exista pe pământ, iar în locul ei apăruseră adevăraţii oameni, populaţia uro a fost vitregită de soartă. Şi tot atunci viaţa din oraşul de piatră din Anzi s-a stins. Foarte interesant este faptul că populaţia uro consideră că de mult, într-un trecut foarte îndepărtat, au arătat altfel: aveau braţe şi picioare mai lungi şi un cap alungit spre spate. Sângele lor era şi el altfel. Semănau fiinţelor fabuloase cu patru degete care pot fi văzute gravate pe blocurile de piatră din Tiahuanaco. În decursul mileniilor, sângele lor şi mai ales capul şi statura s-au modificat, ajungând să semene cu omenirea noastră. În interiorul lor însă au rămas cot-sun, şi de aceea nu au uitat cum sunt de fapt neoamenii”.
Este foarte interesant că populaţiile care au supravieţuit catastrofelor care au bântuit Terre (se pare că exploziile nucleare şi potopul erau specialitatea zeilor în acest domeniu) au locuit pe platforme înalte: Tibetanii, Uro, Dropa, Ham, Aymara, etc.

CIVILIZAŢIA DE LA POALELE TIMPULUI

De-a lungul mileniilor, în Asia, la peste 20.000 de kilometri distanţă de cele mai apropiate populaţii albe, mai precis în insula japoneză Hokkaido, a supravieţuit un popor miniatural – „Ainos”, „Ainu”. În „Grand Larousse”, ediţia 1980, se arată: „Grupare etnică stranie, prezentând evidente caracteristici sematice europene: înălţimea medie de 2 m, prognatismul, pilozitatea şi pigmentaţia rasei albe”. Asupra acestei ciudate populaţii albe s-au făcut numeroase studii antropologice şi de specialitate şi au apărut surprize. Fizionomia şi obiceiurile sunt foarte asemănătoare cu ale strămoşilor noştri din Carpaţi. Numele de „ainu” înseamnă „om”. Sunt înalţi şi bărboşi, asemănători dacilor.
„Acum 10.000 de ani a fost o mare glaciaţiune peste întreaga Europă, cu efecte mai blânde asupra Carpaţilor. Populaţia de atunci, cu „latina” şi obiceiurile lor s-a salvat în mod miraculos. În jurul anului 3.000 B.C., o parte migrează spre Est, ajungând până pe teritoriul Japoniei de azi. În jurul anului 300 A.D. insulele sunt invadate de populaţia mongoloidă de azi. Prin lupte grele, consemnate în istorie, populaţia Ainu este împinsă în insula Okaido, mai puţin ospitalieră, din nordul friguros al Japoniei” (2).
Asupra lor mai pluteşte o enigmă: grupa sangvină este diferită de cele obişnuite. Ea nu a mai fost întâlnită la nici o populaţie…
Trăind între două state puternice: Japonia şi China, această grupare mai prezintă un fapt inexplicabil pentru oamenii de ştiinţă: nu au fost asimilaţi. Din contra, şi-au păstrat limba, obiceiurile, cultura, şi, mai ales, caracteristicile rasiale, mult asemănătoare populaţiei străvechi din Carpaţi, precum cultul ursului, credinţa că râurile sunt sfinte etc. Legendele şi tradiţia lor orală arată că, într-un trecut foarte îndepărtat, strămoşii lor au venit din Siretacu. „Sireta” înseamnă a răsuci, a se roti, fir, a lega + ku: nobil, strălucitor. Avem râul Siret în Moldova, adică o apă sfântă în vechea cultură a neamului nostru. Sireta-ku este ţara cu apa sfântă Siretu. La vultur ei îi spun „oaşi”, amintind de Oaşul nostru.
Oamenii de ştiinţă care au studiat populaţia Ainu sunt unanimi de acord asupra faptului că, printre miliardele de oameni aparţinând tipului rasial mongoloid, era imposibil să apară „întâmplător” câteva zeci de mii având caracteristicile biologice şi genetice ale rasei albe. În anul 1978, populaţia Ainu număra aproximativ 50.000 de oameni. Mai trăiesc în Kurile, Sahalin şi Kamceatka.
Cercetările au mai atestat originea Ainu a samurailor, luptători deosebiţi de viteji cu un simţ al onoarei ieşit din comun şi un spirit de sacrificiu deosebit, zâmbitori ca şi dacii în faţa morţii, cunoscuţi în toată lumea.

AU FOST NEVOIŢI SĂ RĂMÂNĂ PE TERRA

O altă enigmă…deocamdată, dar şi cea mai ciudată, o reprezintă triburile Dropa şi Ham din Tibet. Ei trăiesc în munţii Baian Kara Ula. Au fost descoperiţi în 1935, dar, abia în 1950, prima expediţie arheologică şi antropologică chineză a ajuns la faţa locului şi a început să-i studieze. Aceasta, datorită nenumăratelor conflicte care bântuiau Tibetul.
Rezultatele cercetărilor sunt tulburătoare. Membrii triburilor Dropa şi Ham formează o comunitate de circa 3.000 de persoane. „(…) a căror statură nu depăşeşte 1,20 m. Sunt fiinţe slabe, fragile, cu oasele delicate şi subţiri, cu orbitele foarte mari şi cu capacitatea cutiei craniene superioară cu 100 cmc mediei rasei Homo Sapiens. Analiza sanguină a relevat că grupa lor de sânge este unică în lume, iar în cursul examenelor medicale s-a putut constata că au un puls situat sub limita normală” (3).
Dar, un alt fapt i-a intrigat pe membrii expediţiei chineze: au descoperit mai multe dovezi care susţineau originea extraterestră a acestei minuscule populaţii. La câţiva kilometri de aşezările lor, cercetătorii chinezi au descoperit câteva grote uriaşe. Conform tradiţiei, ele erau considerate sacre şi nimeni nu intrase în ele de mii de ani. Trecând la explorarea lor, arheologii chinezi au trecut din surpriză în surpriză. La început au descoperit sute de schelete humanoide care nu depăşeau 1 m înălţime, având cutii craniene uriaşe cu capacitatea de 2.500 cmc. Prin cercetarea lor prin metoda C14, vârsta acestora a fost estimată la circa 12.000 de ani.
Pe pereţii grotelor s-au descoperit desene perfect conservate. Acestea reprezentau fiinţe umanoide cu capul protejat de căşti sferice şi precizau, cu o exactitate uimitoare, poziţia Soarelui, a Lunii şi a câtorva zeci de stele din perioada de acum 10.000 de ani. Iar o frescă reprezenta o escadrilă de mici nave aeriene, apropiindu-se în zbor oblic de munţii tereştri.

Însă, surpriza cea mai mare au avut-o doi cercetători care au descoperit, în cea mai mare grotă, un disc ciudat, asemănător unui disc LP al zilelor noastre. Continuând săpăturile, după două luni, a fost descoperit un număr de 716 discuri de granit, splendid executate şi finisate, cu grosimea de 2 cm.
Surpriza-surprizelor acum vine. Fiind duse la Beijing, analiza chimică şi spectometrică a arătat că discurile, sub aparenţa granitică, ascund un bogat conţinut de metale, între care 40% cobalt şi 8% aluminiu. Şi erau realizate cu mai bine de 12.000 de ani înainte! Pe ambele părţi, toate discurile aveau gravate foarte fin semnele unei scrieri total necunoscute. Scrierea pornea în spirale de la un orificiu central, până la o margine. După o muncă îndârjită de peste 20 de ani, împreună cu patru lingvişti şi o echipă de fizicieni, profesorul chinez Tsum-Um-Nui, a reuşit performanţa de a traduce textele de pe toate cele 716 discuri. Aceştia au mai descoperit că fiecare disc are o frecvenţă proprie de vibraţie, ceea ce i-a determinat să concluzioneze că ele au fost supuse unor tensiuni foarte înalte. Când au citit traducerea integrală, profesorului Tsum-Um-Nui şi echipei sale nu le venea să-şi creadă ochilor. Încă trei ani au muncit la reverificarea traducerii. Academia de Preistorie din Beijing a interzis publicarea traducerii, însă profesorul a trecut peste această interdicţie şi a publicat lucrarea „Inscripţii spiraloidale”, relatând sosirea de nave spaţiale care, după textul gravat pe discuri, ar fi avut loc acum 12.000 de ani. În încheierea lucrării, se subliniază că strămoşii actualelor triburi Dropa şi Ham erau reprezentanţii unei civilizaţii extraterestre, care au fost nevoiţi să rămână pe Terra, decăzând de-a lungul timpurilor, nu numai ca nivel de civilizaţie dar şi fiziologic.
Despre aceste incredibile descoperiri s-a vorbit prea puţin. Ceva informaţii au fost publicate în revistele „Science ei vie”, „Nature” şi „Science Digest”. Publicul din România poate afla detalii lecturând cartea „Deocamdată…enigme”, scrisă de Dan Apostol. Dar iată câteva fragmente din textele respective. O parte din ele se referă la populaţia Ham, care, în momentul aterizării în munţii Tibet, şi-au accidentat grav navele şi „nu au mai putut să le repare sau să construiască altele”: „Pe Stânca Roşie din Defileul Şerpilor, navele noastre nu au putut asoliza şi s-au lovit de stâncile din jur, distrugându-şi rebordurile”. Iar despre cei din tribul Dropa stă scris: „Dropa au coborât din nori în navele lor aeriene. Şi de 10 ori, până la răsăritul Soarelui, bărbaţii, femeile şi copiii s-au ascuns în peşteri. Până când, în sfârşit, au înţeles semnalele care spuneau că, de data aceasta Dropa veniseră cu intenţii paşnice şi chemau să-i ajute, căci navele lor se stricaseră”.

EXTRATERESTRĂ SAU MUTANTĂ!?!

În ultimii ani, în lumea parapsihologiei s-a făcut tot mai auzită teoria potrivit căreia, dintre persoanele care populează planeta nu ar fi decât pe jumătate oameni, ele reprezentând de fapt fiinţe mutante, provenite fie din încrucişarea pământenilor cu rase extraterestre, fie din mutaţii genetice realizate de către o civilizaţie superioară. Finalitatea acestui proces, susţin ufologii ar viza transformarea tuturor oamenilor de pe Terra într-o rasă hibridă, moştenind calităţile celor două specii din care provin. Nu este deloc exagerată, cum pare la prima vedere. Ele par să demonstreze, la prima vedere, anomaliile remarcate la tot mai multe fiinţe de pe pământ, care demonstrează nu numai o cu totul altă alcătuire a corpului fizic (având organe interne poziţionate altfel decât în mod obişnuit sau mai multe organe decât este fiziologic normal), dar şi o altă structură sanguină
Este şi cazul unei fetiţe din Cluj Napoca, căreia medicii i-au descoperit o grupă de sânge necunoscută până în prezent!!! Fata la care ne vom referi în rândurile următoare a fost botezată, de către asistenta medicală care a îngrijit-o imediat după venirea ei pe lume, Elena. Micuţa a fost abandonată încă de la naştere, în urmă cu şapte ani, într-o maternitate din Bucureşti. De aici, după cinci luni, a fost preluată de o casă de copii. Care – în scurt timp – a dat-o spre înfiere unei familii din Arad. Părinţii adoptivi mai aveau doi copii. Această familie din păcate nu a putut să o ţină prea mult pe Elena. Sărăcia şi apoi dezbinarea familiei respective au făcut ca, peste trei ani de la înfiere, fetiţa aă ajungă din nou la orfelinat. La vârsta de şapte ani şi jumătate, micuţei i-a surâs din nou şansa unui cămin. De data aceasta ea a fost adoptată de o familie înstărită, fără copii care a dus copila de la instituţia din Arad, la Cluj-Napoca, într-o casă cu toate utilităţile. Acum Elenei îi merge bine, se duce la şcoală şi are tot ce-i trebuie, mai ales dragostea noilor părinţi. Este o fetiţă blondă, frumoasă, cu ochii albaştrii - genul arian. Dar ceva ieşit din comun a făcut-o brusc să ajungă în centrul atenţiei forurilor medicale. O banală viroză respiratorie, survenită în urmă cu o lună, adică mai exact în luna august 2002, i-a făcut pe părinţii Elenei să o ducă de grabă la medicul de familie. Deoarece policlinica în care lucrează aceasta nu are condiţii de laborator, medicul i-a trimis cu fetiţa la spital, pentru o serie de investigaţii medicale. De-abia cu această ocazie, soţii Mirea, părinţii adoptivi, au avut revelaţia faptului că fetiţa este deosebită. Timp de patru ani, văzând că fetiţa este perfect sănătoasă, nu s-au gândit vreodată să-i facă analize medicale. Când au sosit rezultatele analizelor de sânge, fetiţa prezenta o grupă de sânge care NU se încadra in nici una din grupele cunoscute. Medicii s-au mirat şi au dispus reluarea analizelor. Fetiţa a fost din nou chemată la spital, explicându-li-se părinţilor că la laborator s-a făcut o greşeală. După repetarea testului de sânge, concluzia a fost aceeaşi: gupa sanguină necunoscută!.Spitalul a trimis eşantioanele din sângele Elenei altor laboratoare, specializate în hematologie. Confirmarea a venit şi de acolo, stabilindu-se că fetiţa are o grupă sanguină atipică, nemaiîntâlnită până acum pe pământ.
Investigaţiile în acest caz s-au lărgit. Surprinzător, dar la maternitatea unde s-a născut fetiţa lipseau toate datele clinice. La fel de straniu este şi faptul că nici la cele două orfelinate, unde a stat Elena nu s-au găsit fişele medicale. Medicii le-au spus soţilor Mirea că ar putea fi vorba de o mutare genetică, dar nu se pot pronunţa decât în urma unor cercetări specializate. „Dacă n-au greşit iar analizele. Ceea ce este 0% probabil, nu ne rămânem decât să credem că Elena este…extraterestră”- sugerează mulţi dintre specialişti …
Portoricana Milagros Garcia a susţinut, încă din copilărie, că este „altfel” decât ceilalţi pământeni, fiind rezultatul relaţiei dintre mama sa şi o entitate extraterestră. Ea are capacităţi neobişnuite: „doarme doar două ore pe noapte fără să resimtă oboseala, se află în permanentă comunicare telepatică cu mama sa şi are însuşiri telekinetice, putând muta obiectele cu privirea sau opri o pendulă, la fel, prin forţa privirii sale” (4).
Medicii care au examinat-o afirmă că ADN-ul ei este cu totul deosebit de alte fiinţe umane. Milagros spune că extratereştrii au contactat mii de pământeni, pentru a le insufla învăţăturile lor şi a determina o schimbare „tăcută” a mentalităţii omenirii. „Violenţa rasei umane este singurul lucru care-i opreşte să ne contacteze. Se tem că am putea fi prea periculoşi pentru ei, căci suntem genul de fiinţe înclinate nu doar spre autodistrugere, ci şi spre distrugerea altor lumi”, mai spune Milagros.”

http://www.ne-cenzurat.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=22387:extrateretrii-i-urmaii-lor-au-alt-grup-de-sange&catid=9:opinii&Itemid=13

3 comentarii:

v spunea...

Super postareasta si foarte adevarata,Daca ai citit si cartea Inuaki Reptilianu din mine unde un copil David de 7 ani confirma lucrurile astea.Sau daca ai auzit de Kiesha si ea confirma lucrurile astea.

Ally spunea...

Am citit cartea si am auzit si despre kiesha, asa e.

Maria-Aurelia spunea...

Suntem oameni, sau animale. Depinde ce alegem sa fim. In limba romana exista frumosul cuvant Omenie. Este puntea ce separa animalul de Om. Omul adamic a fost creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Degenerescenta in ADN a aparut probabil cand am inceput sa incalcam flagrant legile divine. Dar...si in asta este un rost. Daca nu am fi plecat de Acasa, din Paradis, nu am fi experimentat nimic, ne-am fi plictisit si am fi ramas niste bebe fricosi de ce este in "afara".
Acum, daca dorim sa ne reintoarcem Acasa, trebuie sa eliminam din ADN acele portiuni ce ne trag in jos si ne fac asemenetori animalelor. Oare de ce animalele stiu sa-si creasca puii frumos si sa-si apere teritoriul, dar omul a uitat?

http://mariadakhel.blogspot.ro/2014/02/cucii.html