iubirea

"Iisus iubea. Era dragostea, marele şi minunatul dar pe care-l făcea omenirii. Si a proclamat deschis că originea acestei iubiri este Tatăl ce trăia în El - acelaşi Tată care trăieşte în toţi oamenii.

Ceea ce dădea lui Iisus libertatea şi forţa de a îmbrăţişa întreaga omenire, era cunoaşterea unirii sale şi identitatea cu Tatăl. El s-a desprins rând pe rând de iluziile care erau cauza unei vieţi de ipocrizie; şi făcând-o El exprima din plin pe Tatăl trăind in El."

RUGA

"Dumnezeule, ajuta-ma sa simt puterea, acea flacara aprinsa din mine si lasa-ma sa simt pasiunea de a fi mai puternic decat am fost vreodata. Lasa-ma sa pasesc in lume asemenea unei flacari a luminii tale, stiind ca fiecare noua zi reprezinta un inceput, o sansa de a pune in aplicare ceea ce stiu."

"Atotputernice Spirit al Luminii ce straluci in Cosmos, atrage-mi flacara, in armonie, spre tine.
Ridica-mi focul din intuneric,
Atractie a focului care este Una cu TOTUL.
Ridica-mi sufletul, tu preaputernice.
Copil al Luminii, nu-ti intoarce fata de la mine.
Fa-ma sa ma topesc in cuptorul tau;
Cel ce esti una cu toate lucrurile si toate lucrurile
Una cu tine, foc al vietii si Una cu Mintea."
TOTH

IMNUL VIETII

Viata e o sansa - nu o lasa sa se piarda/ Viata e frumusete - admir-o/ Viata e o bucurie - gust-o din plin/ Viata e un vis - transforma-l in realitate/ Viata e o sfidare - infrunt-o/ Viata e o datorie - implineste-o/ Viata e un j o c - joaca-l/ Viata e pretioasa - ai grija de ea/ Viata e o bogatie - pazeste-o/ Viata e dragoste - bucura-te de ea/ Viata e un mister - incearca sa-l patrunzi/ Viata e o promisiune - n-o lasa neimplinita/ Viata e tristete - treci peste ea/ Viata e un imn - canta-l/ Viata e o lupta - accept-o si castig-o/ Viata e o tragedie - fii tare/ Viata e o aventura - indrazneste sa ti-o asumi/ Viata e fericire - fii astfel incat sa o meriti/ Viata e Viata - ocroteste-o! MAICA TEREZA

joi, 30 august 2012

DORESTE-TI CU TARIE


“Aminteşte-ţi că viaţa este un proces continuu de creaţie. În fiecare clipă tu îţi creezi realitatea. Dacă alegi ceva, alege-l cu toată puterea, din toată inima. Fii concentrat pe un singur gând. Axează-te pe ceea ce hotărăşti. Mergi înainte! Fii hotărât! Păstrează o singură părere şi un singur scop, atunci când e vorba de ceva – şi nu îţi îndepărta gândul de la aceasta până când nu l-ai făcut să devină realitate.
Când încontinuu te răzgândeşti, tu faci ca lucrurile să fie foarte dificile pentru tine. Când “te hotărăşti” într-o privinţă, pui Universul în mişcare. Forţe care sunt dincolo de capacitatea ta de înţelegere – mult mai subtile şi mai complexe decât ţi-ai putea imagina – sunt angajate într-un proces cu o complicată dinamică, ce face parte dintr-o reţea extraordinară de energii interactive, care cuprinde totalitatea existenţei pe care tu o numeşti viaţa însăşi. Ele sunt, în esenţă, EU.”
Neale Donald Walsch

miercuri, 15 august 2012

PAPUSA DE CARPA


Daca pentru o clipă Dumnezeu ar uita că sunt o marionetă din cârpă și mi-ar dărui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.
As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ceea ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica.
As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina.
As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!
Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.
Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata…
N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc.
As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.
Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc!
Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur.
Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea.
Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii… Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada.
Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru totdeauna.
Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice.
Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti.
Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau.
Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe.
Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit.
Daca as sti ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune te iubesc.
Nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.
Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata nu te voi uita!
Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi
cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti.
De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta.
Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui imi pare rau, iarta-ma, te rog si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.
Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete.
Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima.
Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine.
Autor text: Johnny Welch
Desen - Sandy, Ploiesti
sursa:http://filedelumina.ro/2012/07/24/papusa-de-carpa/#ixzz21bkm2F81

luni, 6 august 2012

CINCI FACTORI EXOPOLITICI SI OPERATIUNILE ACOPERITE

Primul factor este existenţa unei reţele de agenţii militare şi guvernamentale ce se întrepătrund, din SUA şi din lume, creată pentru a gestiona afacerile extraterestre. Adesea descris ca „un guvern secret”, această organizaţie operează, în paralel, cu mult mai convenţionalul sistem politic ce cuprinde reprezentanţi aleşi şi oficialii guvernamentali. Acest lucru este similar distincţiei lui Lewis Lapham, dintre „guvernul provizoriu” şi „guvernul permanent”, în care cel dintâi cuprinde oficialii aleşi, în timp ce cel din urmă cuprinde grupuri de interese speciale emanate dinspre sectoarele corporaţioniste, militare şi educaţionale. Indivizii din sistemul guvernamental convenţional, „guvernul provizoriu” al lui Lapham, sunt informaţi în baza criteriului „nevoii de a cunoaşte” şi nu în baza rangului sau poziţiei. În consecinţă, s-a demonstrat că preşedinţii aleşi pot fi ţiunţi în afara cercului, aşa cum s-a întâmplat cu preşedinţii Carter şi Clinton. Preşedintele Clinton se presupune că i-a spus reporterului principal de la Casa Albă, Sarah McCledon: „Sarah, există un guvern secret, în cadrul guvernului si nu am control asupra lui.” „Guvernul secret” ce se ocupă cu afacerile extraterestre se află în vârful „guvernului permanent” şi a fost descris ca MJ-12 sau PI-40.

Operaţiunile majore de inducere în eroare, cum ar fi 11 Septembrie, implică, cu siguranţă, „guvernul secret”, utilizând astfel de operaţiuni, ca parte a agendei sale lărgite, legate de afacerile extraterestre. Era puţin probabil ca schimbările din „guvernul provizoriu”, cum ar fi alegerea, în anul 2000, a lui George Bush şi aducerea neoconservatorilor în poziţii importante, să fie suficiente pentru operaţii de inducere în eroare, de tipul 11 Septembrie. Ascendenţa neoconservatorilor în poziţii guvernamentale înalte nu ar putea fi suficientă pentru a pune în mişcare o operaţiune de inducere în eroare, datorită potenţialei opoziţii din partea multor birocraţi de carieră şi oficiali guvernamentali. Numai un sistem de management secret şi de lungă durată, ce există dincolo de cercul de rotaţie al oficialilor aleşi, ar putea spera să conducă birocraţi de carieră şi oficiali guvernamentali. Ca urmare, dată fiind magnitudinea atacurilor de la 11 Septembrie, acest lucru nu se putea petrece decât cu consimţământul guvernului secret (sau permanent) care s-a folosit de neoconservatorii numiţi pe poziţii importante, în administraţia Bush („guvernul provizioriu”), ca instrumente pentru realizarea obiectivelor gevernului ocult. Sprijinul necondiţionat al guvernelor importante, cum ar fi cel britanic şi australian, în cadrul politicii ulterioare adoptate de administraţia Bush, se datorează „guvernelor secrete” ale acestor naţiuni, care îşi coordonează politica, în cadrul sistemului de gestionare a afacerilor extraterestre. Acesta include multe organizaţii cvasiguvernamentele, cum ar fi Comisia Trilaterală (Trilateral Commission), Grupul Bilderberg (Bilderberg Group) şi Consiliul pentru Relaţii Externe (Council for Foreign Relations), care asigură resursele şi conducerea politicii dictate a guvernului secret pe termen lung, pe întreaga planetă.

Al doilea factor ce trebuie luat în considerare, în cazul operaţiunilor de inducere în eroare, este nevoia guvernului secret de a menţine controlul exclusiv asupra tuturor tehnologiilor şi dovezilor extraterestre, descopterite în întreaga lume. Aceasta implică eliminarea oricărei dovezi fizice a vizitelor extraterestre, din ochii opiniei publice şi introducerea acestora în laboratoare ştiinţifice secrete din SUA sau alte naţiuni importante. Există numeroase exemple de vehicule extraterestre care se prăbuşesc în întreaga lume. Acestea au fost documentate şi analizate într-o carte recentă a lui Ryan Woods, „Majic – a se citi doar” (Majic Eyes Only). În toate aceste cazuri, guvernele sunt supuse, fie prin influenţare, fie prin sancţiuni, în cadrul acestor eforturi acoperite conduse de guvernul secret, global, prin scopuri. Liderii naţionali care nu se supun îşi asumă marele risc de a fi schimbaţi din funcţii.

De exemplu, lovitura de stat, din 1979, care l-a îndepărtat pe primul-ministru al Granadei, sir Eric Gairy, a fost o operaţiune de inducere în eroare, realizată pentru a-l opri pe Gairy, din drumul său către Naţiunile Unite, pentru a aduce în atenţie şi a face un mare pas înainte, în investigarea problemei OZN-urilor. Gairy a fost promontorul singurei rezoluţii ONU, iniţiate de Granada (promovată în 1978), şi a fost programat să se întâlnească cu secretarul general al ONU, pe 13 martie 1979, pentru a discuta şi alte iniţiative referitoare la fenomenul OZN, pe baza materialelor extraterestre recuperate în Granada. În aceeaşi zi a întâlnirii, guvernul său a fost îndepărtat de la putere, în cadrul unei lovituri de stat revoluţionare, condusă de Maurice Bishop. Cazul lui Gairy sugerează faptul că operaţiunile de inducere în eroare ce rezultă în lovituri de stat conduse de elite nemulţumite pot fi un rezultat al politicii de îndepărtare din funcţie a liderilor naţionali ce nu se supun sistemului global de acoperire a informaţiilor despre OZN/aspecte extraterestre. Astfel de lideri, sunt înlocuiţi de indivizi mai supuşi care pot fi uşor discreditaţi sau îndepărtaţi, ulterior.

Cel de-al treilea factor exopolitic este nevoia de a câştiga controlul asupra oricărui teritoriu pe care au existat vreodată civilizaţii antice şi unde se găsesc artefacte ce oferă informaţii sau tehnologii lăsate de extratereştri. Aceste civilizaţii au îngropate în ruinele lor informaţii şi tehnologii acumulate prin intervenţie extraterestră ce a avut loc, se presupune, cu mii de ani în urmă. De exemplu, există multe dovezi că civilizaţia sumeriană antică a fost crată de o civilizaţie extraterestră, cunoscută ca Anunnaki. Sumerul, cunoscut ca leagănul civilizaţiei vestice, a fost localizată în sudul Irakului şi a făcut obiectul unui număr de excavări arheologice, sprijinite de regimul lui Saddam Hussein.

Există tot mai multe dovezi că intervenţiile militare americane, din Irak, din 1991 şi 2003, au avut ca ţintă câştigarea accesului la unele dintre siturile arheologice antice, din Irak, cu scopul de a găsi orice informaţie sau tehnologie referitoare la Anunnaki. Falsificarea informaţiilor de la serviciile secrete, despre armele de nimicire în masă (WMD), din Irak, şi alianţa cu organizaţiile teroriste a fost o operaţiune de inducere în eroare, ce a trebuit să justifice intervenţia militară americană, din 2003, pentru a se asigura faptul că artefactele extraterestre nu vor fi exploatate de către regimul Hussein sau nu vor cădea în mâinile competitorilor strategici, cum ar fi Rusia şi China. Mărturii ale acestei falsificări au aspărut în Raportul din septembrie 2006 al Comitetului Senatorial pentru Informaţii care confirmă că informaţiile utilizate pentru a justifica războiul din Irak au fost „exagerate”.

Cel de-al patrulea factor exopolitic se referă la utilizarea tehnologiilor de modificare a vremii, a căror existenţă a fost confirmată în 1997, de către fostul secretar de stat, William Cohen. Operaţiunile de inducere în eroare care utilizează tehnologiile de modificare a vremii sunt folosite pentru a pune totul pe seama factorilor de mediu „imprevizibili”, când, de fapt, astfel de tehnologii sunt utilizate ca un instrument de politică naţională. Astfel de tehnologii pot fi utilizate pentru a crea dezastre sau evenimente naturale care constrâng naţiunile să se supună sistemului global de ocultare a afacerilor extraterestre. Acest sistem global de ocultare se asigură că aceste informaţii ştiinţifice, tehnologii alternative de energie şi informaţii referitoare la extratereştrii nu ajung în mass-media. De exemplu, tsunami-ul asiatic, din decembrie 2004, a afectat un număr de naţiuni, inclusiv subcontinentul indian. La acea vreme, India descoperise cele mai multe dovezi ale vizitelor extraterestre.

Este foarte posibil ca tsunami-ul asiatic să fi servit ca atenţionare transmisă Indiei, cum că vor fi utilizate tehnologii de modificare a vremii împotriva sa, dacă va continua politica de revelare a adevărului. Ulterior, administraţia Bush a semnat, în iulie 2005, un acord extraordinar, prin care ajuta India să-şi dezvolte industria sa nucleară şi a continuat să permită industriei americane să ofere locuri de muncă Indiei. Aceasta sugerează că un complex de atenţionări şi sancţiuni, utilizând tehnologii de modificare a vremii este utilizat pentru a câştiga supunerea naţiunilor ascendente, cum ar fi India care altfel, ar provoca sistemul global de ocultare.

Factorul exopolitic final se referă la „adevăratul” buget negru, din SUA. Estimările oficiale despre bugetul negru,făcute de către Federaţia Oamenilor de Ştiinţă Americani (FAS), se concentrează pe revelările CIA ce aduc la lumină adevărata mărime a bugetului ce finanţează activităţile agenţiilor de informaţii americane. Prezentat de către CIA ca fiind de 26,7 miliarde de dolari, pentru anul fiscal 1997, bugetul său apare ca necesarul pentru o singură problemă, în cadrul bugetului anual al Pentagonului, fiind estimat de către FAS la 30,1 miliarde de dolari, pentru anul fiscal 2007. Ideea generală este că „bugetul negru” este alimentat de către Pentagon care crează proiecte false şi exagerează nivelul cheltuielilor de apărare prezente (ex. capace de WC), transferând toate aceste către proiecte „foarte negre”. În orice caz, mărimea reală a bugetului negru este estimată la a fi apropiată de 1000 de miliarde de dolari, pe an calendaristic, ceea ce înseamnă mai mult decât dublul întregului buget al Pentagonului de 420 miliarde de dolari, pentru anul fiscal 2006. Această imensă sumă de bani este acumulată de către CIA, nu pentru profiturile corporaţiilor americane, nici pentru dominaţia financiară, ci pentru a finanţa o reţea secretă de proiecte foarte negre care constituie un al doilea Proiect Manhattan.

În cartea sa, „Alianţa întunecată”, Gary Webb a scos la lumină dovezi copleşitoare ale faptului că CIA a fost implicată în traficul de droguri şi că agenţiile de ordine publică au fost deliberat subminate, în eforturile lor de a captura jucătorii majori de pe piaţa drogurilor, datorită intervenţiei CIA. Dovezi în acest sens au fost adunate de către Michael Ruppert, pe website-ul său „From the Wilderness” (Din sălbăticie) şi în cartea „Traversând Rubicconul” (Crossing the Rubiccon). Dacă CIA este complice în transportul drogurilor, spre SUA, cu scopul de a genera o sursă enormă de fonduri ilicite, scopul principal al acestor fonduri nu este acela de a-i îmbogăţi pe „baronii drogurilor” sau politicienii corupţi, ci pentru a finanţa cel de-al doilea Proiect Manhattan. Mai mult, profiturile generate de industriile armamentului, petrolieră etc., legale şi ilegale, sunt acumulate de către companiile acoperite ale CIA, fonduri ce sunt transferate şi ele către „proiectele foarte negre” care scapă controlului Congresului. Aceste activităţi total imorale de finanţare există din motive de securitate naţională legate de ascunderea adevăratei dezvoltări a proiectelor de afaceri extraterestre, create ca răspuns la o prezenţă extraterestră.

Concluzie: conexiunea dintre perspectiva exopolitică a evenimentelor de la 11 septembrie şi operaţiunile de dezinformare.

Operaţiunile de inducere în eroare pot conduce la intervenţia militară americană, în zonele în care se poate menţine traficul de droguri pe care CIA îl foloseşte pentru menţinerea finanţării proiectelor bugetului negru. Operaţiunile de inducere în eroare, cum ar fi incidentul Tonkin şi atacul de la 11 septembrie, au dus la intervenţia militară, în zone vitale pentru traficul de droguri: Indochina şi Afganistanul. După Zworkin şi Jones, incidentul din Golful Tonkin a fost orchestrat pentru a se asigura faptul că SUA se va angaja în războiul din Vietnam, pentru a menţine hegemonia globală a SUA, prin eforturi militare, pentru a preveni expansiunea comunistă în Indochina şi a asigura industria de armament, cu noi comenzi de armament. Cu toate acestea, războiul din Vietnam a realizat importante scopuri exopolitice pentru SUA, unul dintre ele fiind acela de a ajuta CIA-ul să profite de pe urma operaţiunile cu droguri. Acesta este un aspect pe care chiar Ruppert l-a identificat, dar pe care nu-l încadrează în perspectiva exopolitică datorită refuzului său de a lua în considerare dovezi care susţin existenţa OZN. Similar, intervenţia SUA în Afganistan a fost, de asemenea, motivată, după Ruppert, de dorinţa de a reface comerţul cu droguri, ce era ameninţat de politica regimului fundamentalist taliban ce controla totul şi eliminaseră ciclul de producere a heroinei.

„Autorii despre 11 septembrie” prezintă un punct de vedere relevant conform căruia recentele atacuri teroriste din SUA, Marea Britanie şi alte ţări au avut aceleaşi caracteristici distincte cu cele ale operaţiunilor de inducere în eroare utilizate în trecut de guverne pentru a elimina potenţialii oponenţi, crea ameninţări închipuite şi eroda libertăţile civile. Diferitele cărţi şi casete video care se prezintă 11 septembrie ca o operaţiune de inducere în eroare sunt puternice semnale de alarmă despre nivelul la care guvernele pot ajunge, pentru a-şi mări puterea. În explicarea obiectivului suprem al operaţiunilor de inducere în eroare, analiza făcută de cei mai mulţi dintre bine-cunoscuţii „autori despre 11 septembrie”, Jones, Zwicker, Ruppert şi Griffin, nu merg destul de adânc în revelarea adevăratei agende şi beneficiari.

După cum spun Jones, Zwicker şi mulţi alţii, cei mai importanţi beneficiari ai operaţiunilor sunt baronii corporatişti, din spatele industriei petroliere şi de armament şi planurile imperialiste ale neoconservatorilor americani, ce domină, în prezent, administraţia Bush. Aceasta, spun ei, asigură o explicaţie convingătoare despre cine se află în spatele războiului împotriva terorismului şi a scopului pentru care este purtat. Pe lângă lăcomia corporatistă şi intenţiile imperialiste din spatele războiului împotriva terorismului, există factori mai subtili care au legătură cu politica acoperită ce implică proiecte înalt clasificate, în care sunt prezente tehnologii extraterestre şi finanţate de surse ale ilicitului buget negru care utilizează companii acoperite din industria petrolieră şi de armament. Acesta este punctul în care explicaţiile despre 11 septembrie, oferite de Griffin, Jones, Ruppert and Zwicker, se opresc şi nu merg mai departe pentru a identifica adevăraţii parametri ai „afacerii interne” care a dus la 11 septembrie. Lăcomia corporatistă şi imperialismul neoconservator nu sunt forţele din spatele războiului împotriva terorismului, ci instrumentele utilizate pentru a genera fonduri pentru un al doilea Proiect Manhattan care surclasează oricare altă problemă de securitate naţională, din SUA şi alte naţiuni importante.

O dată cu creşterea ameninţările din partea comunicaţiilor, în plină dezvoltare, şi a internetului, la adresa dovezilor muşamalizării prezenţei extraterestre, de către sistemul global de ocultare, războiul împotriva terorismului reprezintă un mijloc de distragere a atenţiei opiniei publice, discreditării cercetărorilor care sunt preocupaţi să prezinte aceste dovezi. Războiul împotriva terorismului asigură, de asemenea, o acoperire utilă pentru continua generarea enormelor sume de bani pentru cel de-al doilea Proiect Manhattan, ce scapă supravegherii guvernamentale şi creşte puterea guvernului secret, ce controlează aceste venituri. Autorii şi cercetătorii, asociaţi cu teza că 11 Septembrie a fost o „afacere internă”, ne-au orientat în direcţia corectă, în ceea ce priveşte complicitatea guvernului. Ei merită să li se acorde credit pentru că au ajutat la deschiderea ochilor opiniei publice americane, referitor la ceea ce chiar a transpirat despre 11 Septembrie, după cum s-a dovedit şi în recentele sondaje de opinie de la Zogbby şi Scripps. Cu toate acestea, „autorii despre 11 septembrie” nu identifică diferiţii factori exopolitici care revelează agenda secretă din spatele operaţiunilor de inducere în eroare. Acest lucru este de înţeles, dat fiind faptul că cei care susţin ideea unui „Cosmic Watergate”, referitor la OZN şi vizitele extraterestre, au fost ridiculizaţi, în trecut. Invocând dovezi ce conduc către un „Cosmic Watergate”, poţi fi uşor perceput de unii ca un instrument care pune în pericol consideraţiile publice ale studiilor despre 11 Septembrie. Mai rău, luând în considerare factorii exopolitici, se poate ajunge la acuzaţii de dezinformare, în scopul deturnării cercetătorilor atacurilor de la 11 septembrie, de pe calea adevărului. Cu toate acestea, studiile făcute, cum ar fi cel al Roper Poll, din 2002, arată că 70% din opinia publică americană crede că guvernul nu spune adevărul despre OZN-uri şi vizitele extraterstre. Aceasta sugerează că este corectă conexiunea făcută între 11 Septembrie şi muşamalizarea fenomenului OZN, pentru a înţelege mai bine instituţiile şi actorii-cheie implicaţi în operaţiunile de inducere în eroare şi posibilii factori exopolitici. Doar o înţelegere sistematică a perspectivei exopolitice poate permite identificarea dimensiunii motivelor care stau în spatele „războiului împotriva terorismului” şi naturii „guvernului secret”, precum şi găsirea unei soluţii durabile care să împiedice alte operaţiuni de inducere în eroare.

Despre autor: Michael E. Salla, PhD., este autorul lucrării „Exopolitica: implicaţiile politice ale prezenţei extraterestre”, Ed. Dandelion Books, 2004 şi fondatorul popularului website exopolitics.org. A predat la Universitatea Naţională Australiană şi Universitatea Americană din Washington D.C. Este doctor în filosofie, titlu obţinut la Universitatea Queensland, din Australia. Pe timpul carierei sale academice, a fost bine cunoscut pentru organizarea unei serii de iniţiative diplomatice cetăţeneşti, pentru conflictul din Timorul de Est, finanţate de Institutul pentru Pace al SUA (U.S. Institute of Peace) şi Fundaţia Ford. Este fondatorul Institutului pentru exopolitică (www.exopoliticsinstitute.org ), editorul-şef al Exopolitics Journal şi organizatorul „Conferinţei pentru pacea mondială şi civilizaţii extraterestre”. (www.etworldpeace.com )

sursa:http://unromaninromania.wordpress.com/terra-dincolo-de-ceea-ce-se-vede/156-2/

marți, 24 iulie 2012

BINE DE STIUT...


"Dacă vă întrebaţi care este momentul în care a început toată această poveste a manipulării umanităţii şi a liniilor genealogice care orchestrează Marea Operă, ar trebui să ne întoarcem probabil în timp cu sute de mii de ani. Cu cât am studiat mai mult această problemă de-a lungul anilor, cu atât mai evident mi-a devenit faptul că originea liniilor genealogice şi a planului de preluare a controlului planetar nu are legătură cu planeta noastră, ci cu una sau mai multe rase provenite din alte sfere sau dimensiuni ale evoluţiei. Altfel spus, este vorba de extratereştri. Dacă mai aveţi încă îndoieli în privinţa existenţei vieţii extraterestre, vă supun atenţiei câteva cifre simple. Soarele nostru nu este decât una din cele circa 100 de miliarde de stele din această galaxie. Sir Francis Crick, laureatul premiului Nobel, afirmă că în universul nostru există aproximativ 100 de miliarde de galaxii, din care numai în galaxia noastră există cel puţin un milion de planete care pot susţine viaţa în forma pe care o cunoaştem noi. Gândiţi-vă la ce număr am ajunge dacă am extrapola aceste date la scara întregului univers, ca să nu mai vorbim de celelalte dimensiuni ale existenţei, aflate în altă gamă de frecvenţă decât cea percepută de simţurile noastre. Dacă am naviga cu viteza luminii (300.000 de kilometri pe secundă), ne-ar trebui 4,3 ani ca să ajungem până la steaua cea mai apropiată de sistemul nostru solar. Această cifră spune multe despre nivelul de îndoctrinare a oamenilor, cărora li s-a băgat în cap că viaţa extraterestră este o prostie, în timp ce ideea că viaţa a apărut exclusiv pe această planetă minusculă din univers este considerată o idee credibilă! Este suficient să examinăm structurile complexe care existau pretutindeni în lume în antichitate pentru a ne convinge că încă din acele vremuri pe pământ se afla o rasă avansată. Ni se spune pe toate canalele că în acele vremuri nu existau pe planeta noastră decât rase primitive (prin comparaţie cu umanitatea modernă şi cu nivelul tehnologic actual), dar această afirmaţie este de-a dreptul ridicolă. La fel ca în toate domeniile ştiinţei oficiale, estabilshment-ul istoricilor şi arheologilor inventează propriile sale teorii, le consideră fapte incontestabile şi ignoră dovezile copleşitoare care atestă că aceste teorii sunt greşite. Scopul acestor „oameni de ştiinţă” nu este de a educa, ci de a îndoctrina. Toţi cei care nu se conformează liniei oficial acceptate a istoriei sunt izolaţi de restul istoricilor şi arheologilor, care fie ştiu că slujbele, reputaţia şi fondurile pe care le primesc depind de susţinerea versiunii oficiale, fie pur şi simplu nu văd mai departe de lungul nasului. Acelaşi lucru este valabil în privinţa tuturor profesiunilor „intelectuale” şi educaţionale.
Pe întreaga planetă există structuri uluitoare clădite cu mii de ani în urmă, care nu ar fi putut fi create decât cu o tehnologie cel puţin egală cu a noastră (de multe ori superioară). La Baalbek, o localitate situată la nord-est de Beirut, în Liban, trei blocuri masive din piatră, fiecare cântărind 800 de tone (!), au fost mutate cu cel puţin 600 de metri şi poziţionate vertical, la baza unui zid stâncos. Povestea s-a petrecut cu câteva mii de ani înainte de Christos! Un alt bloc de piatră din apropiere cântăreşte aproximativ 1000 de tone (greutatea a trei avioane cu reacţie). Cum a fost posibil ca nişte greutăţi atât de mari să poată fi mutate în acele vremuri îndepărtate? Istoricii oficiali nu doresc să răspundă la asemenea întrebări, ştiind unde ar conduce răspunsurile. Cărui constructor modern i s-ar putea cere să facă aşa ceva? „Să fac CE!? ar striga el. Eşti nebun”. În Peru există misterioasele Linii Nazca. Oamenii acelor timpuri au înlăturat pământul colorat de la suprafaţă, scoţând la iveală un strat de pământ alb. Prin această metodă incredibilă au creat imagini uriaşe de animale, peşti, insecte şi păsări. Unele sunt atât de mari încât nu pot fi văzute în întregime decât de la 330 de metri altitudine! În mod evident, cunoaşterea care a permis construirea minunilor de la Nazca, Baalbek, Marea Piramidă de la Gizeh şi alte asemenea structuri uimitoare nu putea proveni decât de la o rasă avansată, care trăia în acele vremuri în mijlocul unei populaţii mult mai primitive. Textele din Vechiul Testament şi din alte lucrări, precum şi întreaga tradiţie orală a antichităţii, descriu această rasă sub denumirea de „zei”. Aud tot timpul diferiţi credincioşi creştini negând că Biblia pomeneşte ceva de „zei”. În realitate, Vechiul Testament abundă de asemenea referiri. Cuvântul „Dumnezeu” folosit frecvent în acest text este o traducere a unor expresii care însemnau „zei”, la plural (de pildă, Elohim şi Adonai). Nu este deloc greu de înţeles că fiinţele care puteau realiza opere tehnologice de o asemenea amploare erau privite în acele timpuri drept „zei” de către oamenii care nu puteau înţelege această cunoaştere avansată. Prin anii 30 (în secolul nostru), aviatorii americani şi australieni au aterizat în nişte zone îndepărtate din Noua Guinee pentru a aproviziona trupele din zonă. Băştinaşii, care nu văzuseră în viaţa lor un avion, au crezut că aceştia erau zei şi au făcut din ei nucleul unei noi religii. Cu atât mai dramatic trebuie să fi fost acest fenomen în lumea antică invadată de fiinţe venite din alte sisteme stelare sau dimensiuni, care au coborât pe pământ în navele lor infinit mai avansate decât tot ce există la ora actuală (cel puţin, conform versiunii oficiale!). Un influx tehnologic provenit din afara planetei sau dintr-o altă sursă ar fi singura explicaţie a marii majorităţi a „misterelor” pe care istoricii oficiali le tratează astăzi printr-o tăcere asurzitoare. Numai în acest fel pot fi explicate incredibilele trăsături ale construcţiilor antice, dar şi misterul inexplicabil al unor civilizaţii precum cea egipteană şi cea sumeriană (ţinutul Shinar de care vorbeşte Biblia), care au apărut la apogeul înfloririi lor şi abia ulterior au început să decadă, deşi cursul normal al evoluţiei ar fi fost să înceapă de pe un nivel inferior şi să avanseze lent, printr-un proces de învăţare şi acumulare de experienţe. Nu putem avea nici o îndoială că în acele vremuri s-a produs o infuzie de tehnologie avansată, care mai târziu s-a pierdut. În toate culturile lumii există texte şi legende străvechi care descriu „zeii” ce au adus cu ei această cunoaştere avansată. De pildă, numai în acest fel poate fi explicat misterul fenomenalelor cunoştinţe de astronomie pe care le deţineau popoarele din antichitate. Există nenumărate legende în întreaga lume care vorbesc de o Epocă de Aur a umanităţii, distrusă de un cataclism şi urmată de o „cădere a omului”. Iată cum a descris lumea de dinainte de „cădere” poetul grec Hesiod:
Oamenii trăiau la fel ca şi Zeii, fără vicii sau pasiuni, fără conflicte şi fără să muncească din greu. Trăind în armonie cu fiinţele divine (extratereştrii?), ei îşi duceau zilele în linişte şi pace, într-o societate fără inegalităţi, uniţi prin iubire şi respect reciproc. Pământul era mai frumos atunci decât astăzi, producând în mod spontan o mare varietate de fructe. Oamenii şi animalele vorbeau aceeaşi limbă şi conversau unii cu ceilalţi (în mod telepatic). Nu sufereau de bolile bătrâneţii, iar trecerea în lumile vieţii superioare se făcea lin şi fără durere, ca şi cum ar fi adormit.
Oricât de utopică ar părea această imagine, există nenumărate texte în toate culturile antichităţii care descriu lumea din acele vremuri îndepărtate în termeni similari. Noi nu vom putea recrea lumea de atunci decât dacă ne vom schimba felul de a gândi şi de a simţi. Cele mai explicite relatări privind rasa avansată se găsesc pe câteva zeci de mii de tăbliţe din lut descoperite în anul 1850 la circa 400 de kilometri de Bagdad, în Irak, de Sir Austen Henry Layard, un arheolog britanic care făcea săpături în ruinele Ninivei, capitala Asiriei. Locul este situat în apropiere de oraşul irakian modern Mosul. Au urmat apoi şi alte descoperiri în această regiune, care corespunde Mesopotamiei de altădată. Sursa primordială a acestei cunoaşteri nu erau asirienii, ci sumerienii, o populaţie despre care se crede că a trăit în această regiune între anii 4000 şi 2000 î.Ch. De aceea, mă voi referi în continuare la aceste tăbliţe din lut ca la Textele sau Tăbliţele Sumeriene. Deşi sunt considerate una din cele mai mari descoperiri arheologice din toate timpurile, la 150 de ani după scoaterea lor la lumină acestea continuă să fie ignorate de istoria şi de sistemele de educaţie convenţionale. De ce oare? Pentru un motiv cât se poate de simplu: demolează versiunea oficială asupra evenimentelor istorice. Cel mai faimos traducător al acestor tăbliţe este savantul şi autorul Zecharia Sitchin, un istoric care cunoaşte sumeriana, aramaica, ebraica şi alte limbi antice din Orientul Apropiat şi Mijlociu. Acesta a studiat cu atenţie şi a tradus Tăbliţele Sumeriene, ajungând la concluzia că ele descriu extratereştri. Alţi cercetători afirmă că Sitchin s-a folosit de o variantă ulterioară a limbii sumeriene pentru a traduce una anterioară (mai veche), aşa că traducerea lui nu este corectă în proporţie de 100%. După părerea mea, principalele lui ipoteze sunt corecte, fiind sprijinite de numeroase alte dovezi şi relatări, dar mă îndoiesc că toate detaliile pe care le oferă sunt autentice. Am convingerea că o bună parte din interpretările lui Sitchin sunt îndoielnice, deşi sunt absolut de acord cu concluziile sale generale. Conform traducerii sale (confirmate de cele ale altor traducători), tăbliţele afirmă că civilizaţia sumeriană, din care derivă numeroase tendinţe ale societăţii moderne, a fost „un dar al zeilor”. Nu este vorba de nişte zei mitologici, ci de fiinţe concrete, care trăiau printre oamenii acelor timpuri. Tăbliţele îi numesc pe aceşti zei AN.UNNAK.KI (Cei care au venit din cer pe pământ) şi DIN.GIR (Cei Puri, coborâţi din rachetele lor zburătoare). Numele Sumerului era KLEN.GIR (Ţara Domnului Rachetelor Zburătoare, sau Ţara Celor care Privesc, conform traducerii lui Sitchin). Străvechiul text cunoscut sub numele de Cartea lui Enoh îi numeşte şi el pe zei „Privitorii”, la fel ca şi vechii egipteni. Expresia egipteană care îi desemnează pe zei este Neturu, care se traduce chiar prin „Privitorii”. Textele egiptene afirmă şi ele că zeii au venit în vasele lor celeste.
Tăbliţele afirmă că Anunnaki au venit de pe o planetă numită Nibiru, (Planeta Încrucişării), despre care Zecharia Sitchin crede că are o orbită eliptică de 3600 de ani, care începe undeva între Jupiter şi Marte şi se extinde foarte departe în spaţiul cosmic, dincolo de Pluto. Ştiinţa modernă a identificat un corp ceresc pe care l-a numit Planeta X, situată dincolo de Pluto şi despre care se crede că face parte din sistemul nostru solar. Pe de altă parte, o orbită eliptică ar fi extrem de instabilă şi greu de susţinut. Savanţii pe care i-am consultat şi în care am încredere cred că Sitchin s-a înşelat în privinţa teoriei sale despre Nibiru, deşi principalele teme susţinute de el pe marginea zeilor Anunnaki sunt corecte. Tăbliţele Sumeriene traduse de Sitchin descriu cum planeta Nibiru aproape că a provocat la începutul formării sistemului nostru solar distrugerea unei planete care exista cândva între Jupiter şi Marte. Sumerienii numeau această planetă Tiamat şi i-au dat porecla de „Monstrul Apelor”. Ei susţin că centura de asteroizi dintre Marte şi Jupiter (numită astăzi Marea Brăţară a Benzilor) a apărut ca urmare a unei coliziuni între una din lunile lui Nibiru şi Tiamat. Textele continuă afirmând că rămăşiţele planetei Tiamat au fost aruncate pe o altă orbită, devenind în final planeta Pământ (vezi Figura 2). Numele sumerian al Terrei înseamnă „Cea Despicată”, căci coliziunea a produs o gaură mare în planeta originală. Este interesant de remarcat că dacă scoatem apa din Oceanul Pacific, ceea ce rămâne este o gaură imensă."(VA URMA)

SURSA: DAVID ICKE SECRETUL SUPREM

duminică, 15 iulie 2012

IGNORANTA



"Cunoaşterea se află în mâinile celor puţini, iar ceilalţi sunt menţinuţi în ignoranţă. Aceasta este structura clasică a manipulării şi controlului.
Şi totuşi, lucrurile nu trebuie să stea neapărat în acest fel. Adevărata putere se află în mâinile celor mulţi, nu a celor puţini. De fapt, fiecare individ conţine în el o putere infinită. Motivul pentru care suntem controlaţi nu se datorează faptului că nu am avea puterea de a ne decide singuri destinul, ci faptului că renunţăm cu atâta uşurinţă la ea, în fiecare clipă a vieţii noastre. Dacă se întâmplă ceva ce nu ne convine, ne grăbim să dăm vina pe altcineva. Dacă există vreo problemă în lume, ne spunem întotdeauna în sinea noastră: „Ce au de gând să facă pentru a o rezolva?”. Ei sunt cei care au creat în mod secret problema pentru ca noi să gândim în acest fel, iar ei să răspundă aşteptării noastre şi să vină cu o „soluţie” – care este de fiecare dată aceeaşi: mai multă putere centralizată şi mai puţină libertate pentru noi. Dacă doreşti să dai mai multă putere pe mâna poliţiei, armatei şi agenţiilor de securitate, făcându-i chiar pe oameni să cearcă acest lucru, tot ce ai de făcut este să creezi mai multe crime, mai multă violenţă şi mai mult terorism. Restul va veni de la sine. Dacă oamenii se tem să nu fie tâlhăriţi, jefuiţi sau bombardaţi, îţi vor preda de bunăvoie libertatea lor, cerându-ţi să îi aperi de răul pe care l-ai creat singur, făcându-i să se teamă de el. Bomba din Oklahoma este un exemplu clasic de acest fel, pe care l-am explicat detaliat în cartea mea, Şi adevărul vă va face liberi. Personal, am numit această tehnică simplă de manipulare şi control: crearea problemei – reacţie – soluţie. Tot ce trebuie să faci este să creezi problema, să încurajezi astfel o reacţie de tip: „Cineva trebuie să facă ceva”, iar apoi să oferi o soluţie. Sinteza acestei tehnici este motoul francmason: Ordo Ab Chao – „ordine din haos”. Creează haosul, iar apoi oferă calea de restabilire a ordinii. Ordinea ta, fireşte!
Masele sunt manipulate la ora actuală printr-o sumedenie de metode de control mental şi emoţional. Numai aşa pot fi ţinute în frâu. Un număr restrâns de oameni nu poate controla miliarde de oameni prin metode fizice, la fel cum animalele dintr-o fermă nu pot fi ţinute fizic sub control decât dacă sunt implicaţi un număr mare de oameni. Doi porci au scăpat dintr-un abator din Marea Britanie şi au reuşit să evite capturarea o perioadă atât de lungă de timp, în pofida tuturor eforturilor făcute pentru a-i prinde, încât au ajuns adevărate celebrităţi naţionale. Pe scurt, controlul fizic asupra populaţiei globale nu poate funcţiona. De altfel, el nici nu este necesar, dacă îi poţi face pe oameni să gândească şi să simtă ce vrei tu, astfel încât să „ia deciziile” pe care doreşti tu să le ia şi să-ţi ceară să introduci legile pe care doreşti tu să le introduci. Există un aforism străvechi care spune că dacă doreşti ca cineva să facă ceva, fă-l să creadă că ideea îi aparţine. Umanitatea este supusă unui program de control al minţii, nefiind decât cu puţin mai conştientă decât un zombi. Vi se pare că exagerez? Deloc. Eu definesc controlul minţii printr-un act de manipulare mentală prin care faci pe cineva să creadă şi să acţioneze aşa cum doreşti tu. Dacă acceptăm această definiţie, nu se mai pune întrebarea cât de mulţi oameni sunt supuşi acestei manipulări, ci cât de puţini sunt cei care au reuşit să scape de ea. Practic, toţi oamenii sunt supuşi într-o măsură mai mică sau mai mare acestui proces de manipulare. De pildă, atunci când te laşi convins de o reclamă să cumperi ceva de care nu ai cu adevărat nevoie, te laşi manipulat printr-o tehnică de control al minţii. Dacă te uiţi la ştiri sau citeşti în ziare o poveste distorsionată care îţi influenţează percepţia despre o persoană sau un eveniment, eşti manipulat printr-o tehnică de control al minţii. Priviţi felul în care sunt antrenaţi soldaţii în armată. Aceasta este cea mai pură formă de control al minţii. Încă din prima zi li se spune că trebuie să execute ordinele superiorilor lor fără să le pună în discuţie. Dacă cineva îmbrăcat într-o uniformă cu gradaţii îţi spune că trebuie să omori alte persoane, despre care nu ştii absolut nimic şi pe care nu le-ai întâlnit niciodată, eşti nevoit să tragi fără nici o ezitare. Aceasta este mentalitatea de tip: „Să trăiţi!”, care a invadat, din păcate, inclusiv mediul social dinafara armatei: „Păi, ştiu că nu e bine, dar şeful mi-a spus că trebuie să fac acest lucru şi nu am de ales”. Nu ai de ales? Nu există aşa ceva. Orice om are libertatea de a alege ce doreşte şi ce nu doreşte să facă. Nu există însă: „Nu am de ales”! Această invenţie este doar o altă tehnică de control al minţii.
Lista tehnicilor de control al minţii este nesfârşită. Ei doresc să vă controleze mintea, căci în acest fel vă pot controla pe voi. Reacţia corectă ar fi să ne luăm înapoi minţile, să gândim singuri şi să le permitem şi celorlalţi să facă acelaşi lucru, fără teama de a fi ridiculizaţi şi fără a-i condamna pentru crima de a fi diferiţi. Dacă nu vom face acest lucru, Agenda de care vorbesc (şi pe care o voi descrie amănunţit în continuare) va fi implementată. În schimb, dacă ne vom redobândi controlul asupra minţilor noastre şi vom atinge o stare de suveranitate mentală, Agenda nu va putea fi implementată, căci îi va lipsi însuşi fundamentul pe care poate exista. Am făcut cercetări în peste 20 de ţări şi am constatat că acelaşi proces se află în plină desfăşurare pretutindeni. Politici şi structuri identice sunt implementate în toată lumea, în conformitate cu Agenda Globală. Din fericire, putem observa simultan şi o trezire globală, căci tot mai mulţi oameni aud alarma trezirii spirituale şi renasc din transa mentală şi emoţională în care s-au complăcut atâta vreme. Ce forţă va învinge în aceşti primi 12 ani ai Mileniului? Nu depinde decât de noi. Noi suntem cei care ne creăm propria realitate prin gândurile şi prin faptele noastre. Dacă ne vom schimba gândurile şi faptele, vom schimba întreaga lume. Asta-i tot!"

sursa: DAVID ICKE SECRETUL SUPREM

marți, 26 iunie 2012

ILUMINAREA ITI ADUCE TOT CEEA CE AI NEVOIE


IMI CER SCUZE PENTRU ACEASTA PAUZA LUNGA FARA SA VIN CU EXPLICATII SI PROMISIUNI. STIU CA SUNTETI DEJA LA SATURATIE. PREA MULTE EXPLICATII SI PROMISIUNI SUNT IN JURUL NOSTRU. DECI IMI CER SCUZE SI VA ASIGUR DE IUBIREA MEA PENTRU VOI.

"Iluminarea inseamna sa vezi dincolo de iluziile vietii si sa stii ce este cu adevarat realitatea.
Atunci cand esti iluminat, ai tot ceea ce iti doresti. Asta, pentru ca stii adevarul despre tot ceea ce este si stii ce inseamna cu adevarat sa ai ceva.
Este o ironie a vietii ca oamenii care cauta bunurile materiale si doresc sa le aiba inainte de-a se gandi la iluminare nu obtin nici una, nici alta, iar aceia care ating mai intai iluminarea au si reusita materiala.
Cei lipsiti de dorinte isi realizeaza toate dorintele
Sa fii lipsit de dorinta nu inseamna sa nu ai nicio dorinta, ci inseamna sa nu fii atasat de nicio dorinta. Atasamentul este cauza intregii suferinte. Suferinta este o ardere necontrolata a energiei emotionale. Cu cat suferi mai mult, cu atat mai multa suferinta atragi.
Eliberarea atasamentelor este modalitatea de-a pune capat tuturor suferintelor
Atunci cand sunteti atasati, va aflati intr-o stare de dorinta si de lipsa. Cand sunteti detasati, va aflati intr-o stare lipsita de dorinta. Iluminarea inseamna sa stiti motivul pentru care a fi detasati va ajuta sa va realizati dorintele.
Realitatea fizica este o iluzie creata de constienta pentru a se redescoperi pe sine. Este o iluzie faptul ca nu aveti deja ceea ce va doriti, pentru ca, in realitatea spirituala, aveti deja tot ceea ce va doriti. Realitatea fizica este un loc in care sa manifestati orice rezoneaza cu voi in realitatea voastra spirituala. Cand sunteti atasati, rezonati cu neadevarul spiritual ca nu aveti ceea ce va doriti.
Cand sunteti detasati, rezonati cu adevarul spiritual ca aveti deja tot ce va puteti dori. Va eliberati fiind detasati din punct de vedere emotional de alegerile voastre. Multi oameni nu reusesc sa obtina ceea ce isi doresc pentru nu isi permit sa fie liberi sa aiba obiectul dorintei lor.
Atunci cand va atasati de alegeri, va prindeti singuri in capcana. Va ganditi ca ar trebui sa functioneze intr-un anumit mod, in loc sa va permiteti sa porniti in alta directie. Detasarea de alegeri va da adevarata libertate de-a alege. Sunteti capabili sa alegeti din nou in orice moment si sunteti liberi sa faceti o alta alegere, daca asta doriti.
Detasarea de alegeri este secretul flexibilitatii
Succesul la bursa este al celor care tranzactioneaza intr-un mod iluminat. Masele sunt atasate emotional de alegeri si din aceasta cauza pierd bani atunci cand se agata de actiunile care cad, in loc sa le vanda. Nu reusesc sa le vanda nici atunci cand au ajuns la un nivel suficient de ridicat, pentru ca sunt atasati de ideea ca le vor vedea crescand pentru totdeauna.
Tranzactionerii de elita nu sunt atasati de alegeri, ci vand si cumpara liber, intr-un mod care le aduce mai multi bani in loc de pierderi. Sa fii liber de atasamente inseamna sa fii liber.
Sa aveti relatiile pe care vi le doriti vine tot din iluminare. Ceea ce o femeie doreste cu adevarat este un barbat iluminat. El este un om care isi intelege trairea adevarata ca spirit liber. Este liber sa se exprime in fata ei si este liber de orice mod in care ea l-ar putea afecta.
Sa fie detasat este o calitate atractiva care il face pe barbat sa fie de necontrolat de catre o femeie. Nefiind definit de factori externi, el devine sigur de sine. Este capabil sa iubeasca fara teama si fara atasamente. Iubirea iluminata inseamna sa iubesti asemeni unui zeu.
Cei care sunt iluminati obtin ceea ce isi doresc profitand de miscare si schimbari, fie ele pozitive, fie negative. Nu mai conteaza pentru ei daca actiunile sunt in crestere sau in scadere. Au strategii pentru a face bani in oricare dintre cele doua situatii. Nu mai conteaza pentru ei daca o anumita persoana ii place sau nu, daca partenerul lor este sau nu multumit de ei. Acesti oameni isi permit sa se bucure de intreaga fericire si de intreaga energie pozitiva pe care le traiesc, de oriunde si de la oricine ar veni, oricand.
Manifestarea iluminata a dorintelor voastre inseamna sa obtineti esenta a ceea ce va doriti fara sa fiti atasati de forma sau de calea pe care o obtineti. Aceia care sunt atasati de forma sau cale vor suferi din ce in ce mai mult si vor avea din ce in ce mai putina stima de sine. In acelasi timp, cei care nu sunt atasati vor putea sa se bucure de din ce in ce mai multe lucruri care le fac placere in viata si vor avea din ce in ce mai mult respect de sine.
Cei care au mai mult respect de sine sunt mai capabili sa aiba succes si relatiile pe care si le doresc in comparatie cu ceilalti.
Libertatea de atasamente este si motivul pentru care cei bogati devin si ma bogati, iar cei fericiti devin si mai fericiti, in timp ce saracii devin si mai saraci si cei nefericiti devin din ce in ce mai nefericiti. A avea vine din a fi. Cand sunteti detasati, rezonati cu a avea. Cand sunteti atasati, rezonati cu a nu avea.
Din acest motiv s-a spus dintotdeauna ca poti avea ceea ce iti doresti doar atunci cand nu iti mai doresti acel lucru. Nu inseamna sa nu ti-l doresti, ci sa nu te mai afli in starea de-a dori.
Tot ceea ce ne dorim este pace si binecuvantare. Credem ca, atunci cand vom avea toate bunurile pe care ni le dorim, vom avea pace si binecuvantare. Dar gandim asta pentru ca nu stim, de fapt, ce inseamna pacea si binecuvantarea. In realitate, pacea si binecuvantarea ne aduc orice altceva avem nevoie in viata.
Pacea reprezinta transcendenta totala. Binecuvantarea este o fericire fara cusur. Atunci cand transcedem toate iluziile lumii materiale ne aflam intr-o stare de pace in care putem manifesta tot ceea ce ne dorim. Atunci cand nu avem atasamente, avem o fericire pe care nu o putem pierde.
Iluminarea este cheia universala. Cei neiluminati pot intreba ce are de-a face iluminarea cu banii sau cu gasirea partenerului ideal. Raspunsul este ca are absolut totul de-a face. Atunci cand esti iluminat realizezi ca nu este vorba despre a avea un lucru sau altul, ci despre a sti ce este realitatea si cine esti tu cu adevarat. Apoi, din spatiul cunoasterii si al fiintei, sunteti liberi sa creati orice va doriti.
Sunteti liberi sa va jucati cu iluziile fara a fi prinsi in capcana lor, pentru ca, pana la urma, chiar asta este - un joc!"

Enoch Tan,
autor al cartii Secretele vietii si ale realitatii

luni, 4 iunie 2012

ACSULTA-TI SUFLETUL...


"Adu-ţi aminte: sufletul creează, mintea reacţionează.
Sufletul ştie în înţelepciunea Lui că experienţa pe care o ai în Acest Moment este o experienţă trimisă ţie de către Dumnezeu, înainte chiar de a deveni conştient de ea. Aceasta este ceea ce se înţelege printr-o experienţă prezentă, trimisă dinainte în dar. Ea este deja pe drum către tine chiar în momentul în care o cauţi, pentru că, exact înainte de a întreba, Eu ţi-am şi răspuns. Fiecare Moment de Acum este un cadou minunat de la Dumnezeu. De aceea prezentul este dar de la Dumnezeu.
Sufletul caută în mod intuitiv circumstanţa perfectă şi situaţia necesară acum pentru a vindeca gândul greşit şi pentru a-ţi aduce experienţa corectă a lui Cine Eşti Tu cu Adevărat.
Este dorinţa sufletului să te aducă înapoi la Dumnezeu - să te aducă acasă al Mine.
Este intenţia sufletului să se cunoască pe el însuşi prin experienţă şi, astfel, să Mă cunoască pe Mine, deoarece sufletul înţe¬lege că Tu şi Eu Una suntem, chiar dacă mintea neagă acest adevăr şi corpul acţionează în conformitate cu această negare.
De aceea, în momente de mari decizii, ieşi din minte şi, în schimb, lasă sufletul să caute.
Sufletul tău înţelege ceea ce mintea nu poate să conceapă.
Dacă-ţi petreci timpul încercând să-ţi dai seama ce este „cel mai bine” pentru tine, alegerile tale vor fi precaute, deciziile tale vor dura la infinit şi călătoria ta va fi lansată pe o mare de nelinişti şi aşteptări.
Dacă nu eşti atent, te vei îneca în aşteptările tale.


Uau! Ăsta chiar că este un răspuns! Dar cum îmi ascult eu sufletul? De unde ştiu ce să aud?

Sufletul îţi vorbeşte prin sentimente. Ascultă-ţi sentimentele.
Urmează-ţi sentimentele. Preţuieşte-ţi sentimentele.


De ce mi se pare că preţuirea sentimentelor este exact ceea ce m-a făcut să intru, de la început, în necaz?

Pentru că ai etichetat evoluţia drept „necaz” şi statul pe loc drept „siguranţă”.
Adevăr îţi spun Eu ţie: sentimentele tale nu te duc niciodată la „necaz”, pentru că sentimentele tale sunt adevărul tău.
Dacă vrei să trăieşti o viaţă în care să nu-ţi urmezi niciodată sentimentele, dar în care fiecare sentiment este filtrat prin maşinăria Minţii tale, dă-i înainte. Ia deciziile, bazându-te pe analizarea situaţiei de către Mintea ta. Dar nu căuta bucurie în astfel de maşina¬ţiuni şi nici preamărire a lui Cine Eşti Tu cu Adevărat.
Aminteşte-ţi: Adevărata preamărire nu trece prin minte.
Dacă-ţi asculţi sufletul, vei şti ce este „cel mai bine” pentru tine, pentru că cel mai bine pentru tine înseamnă ce este adevărat în ceea ce te priveşte.
Când acţionezi luând în considerare numai ce este adevărat în ceea ce te priveşte, îţi vei grăbi înaintarea pe cărare. Când creezi o experienţă bazată pe „adevărul tău de acum”, mai degrabă decât să reacţionezi la o experienţă bazată pe un „adevăr trecut”, produci un „nou tu”.
De ce durează atât de mult să creezi realitatea pe care o alegi? Iată de ce. Pentru că nu ţi-ai trăit adevărul tău.
Cunoaşte adevărul şi adevărul te va elibera.
Dar, o dată ce ai ajuns să-ţi cunoşti adevărul, încetează să te mai răzgândeşti în ceea ce îl priveşte. Mintea ta este cea care încearcă să-şi dea seama ce este „cel mai bine”. Opreşte-o! Ieşi din mintea ta. întoarce-te la simţirile tale!
Aceasta se înţelege prin „a-ţi veni în simţiri”. Înseamnă a te întoarce la ceea ce simţi, nu la ceea ce gândeşti. Gândurile tale sunt pur şi simplu atât - gânduri. Construcţii mentale. Creaţii „inventate” de mintea ta. Dar sentimentele tale — ei, astea sunt reale.
Sentimentele sunt limbajul sufletului. Şi sufletul tău este adevărul tău.
Asta e. Ei, ce zici, ţi se pare că se leagă totul?


Asta înseamnă că trebuie să ne exprimăm sentimentul - oricât de negativ sau distrugător ar fi el?

Sentimentele nu sunt nici negative nici distrugătoare. Ele sunt pur şi simplu adevăruri. Contează doar modul în care exprimi adevărul tău.
Când exprimi adevărul tău cu dragoste, rareori apar rezultate negative şi distrugătoare. Şi când se întâmplă, este, de obicei, pentru că altcineva a ales să trăiască experienţa adevărului tău într-un mod negativ sau distrugător. Într-un astfel de caz, probabil că nu se poate face nimic pentru a evita rezultatul.
Desigur, nu e în regulă să nu reuşeşti să-ţi exprimi adevărul. Cu toate acestea, oamenilor li se întâmplă aşa ceva tot timpul. Sunt atât de îngroziţi ca nu cumva să provoace sau să fie confruntaţi cu neplăceri posibile, încât ascund în totalitate adevărul lor.
Adu-ţi aminte: Aproape că nu este atât de important cât de bine este primit un mesaj, ci cât de bine este el trimis.
Nu poţi să-ţi asumi responsabilitatea pentru cât de bine acceptă celălalt adevărul tău; poţi doar să te asiguri de cât de bine este el co-municat. Şi, prin cât de bine, Eu nu vreau să spun doar cât de clar; vreau să spun, cu cât de multă dragoste, cu cât de multă compasiune, cu cât de multă sensibilitate, cu cât de mult curaj şi cât de complet.
Aici nu este loc pentru jumătăţi de adevăr, pentru „adevăr brutal” ori chiar pentru „adevăr simplu”. Înseamnă adevărul, întregul adevăr şi numai adevărul, aşa să te ajute Dumnezeu.
Partea cu „aşa să te ajute Dumnezeu” este cea care aduce calităţile Dumnezeieşti de dragoste şi compasiune - pentru că Eu te voi ajuta întotdeauna să comunici în felul acesta, dacă Mi-o vei cere.
Da, exprimă ceea ce tu numeşti sentimentele „cele mai negative”, dar nu în mod distructiv.
Faptul că nu reuşeşti să exprimi (adică să împingi în afară) sentimentele negative nu le face să dispară; le ţine în interior. Negati-vitatea „ţinută în interior” face rău corpului şi împovărează sufletul.


Dar dacă o altă persoană aude fiecare gând negativ pe ca¬re tu îl ai în ceea ce o priveşte, acesta ar afecta relaţia, indiferent de cu cât de multă dragoste au fost emise aceste gânduri.

Eu am spus să exprimi (să împingi în afară, să scapi de) sen-timentele tale negative - nu am spus cum sau cui.
Nu e nevoie să împărtăşeşti toată negativitatea din tine cu persoana faţă de care o simţi. E nevoie să comunici celuilalt aceste sentimente doar atunci când a nu o face ţi-ar compromite integritatea sau l-ar face pe celălalt să creadă într-un lucru neadevărat.
Negativitatea nu e niciodată un semn al adevărului suprem, chiar dacă pare a fi adevărul tău în acel moment. S-ar putea ca ea să provină dintr-o parte din tine care nu este vindecată. De fapt, întot-deauna de acolo vine.
De aceea este aşa de important să scoatem din noi aceste stări negative, să ne eliberăm de ele. Numai lăsându-le să iasă - pla¬sându-le undeva acolo, în faţa ta - le poţi vedea destul de clar ca să-ţi dai seama dacă crezi cu adevărat în ele.
Cu toţii aţi spus ceva - ceva urât - pentru ca, apoi, să desco¬periţi că, după ce aţi rostit acele cuvinte, nu le mai simţiţi ca fiind „adevărate”.
Cu toţii aţi exprimat sentimente — de la fiică la mânie, la fu¬rie - ca să descoperiţi că, după ce le-aţi exprimat, ele nu mai arată ceea ce simţiţi cu adevărat.
În acest fel, sentimentele pot fi înşelătoare. Sentimentele sunt limbajul sufletului, dar trebuie să vă asiguraţi că daţi ascultare adevăratelor sentimente şi nu unui model contrafăcut, construit în mintea voastră.
"

OLSCH NEALE DONALD CONVERSATII CU DUMNEZEU

sâmbătă, 26 mai 2012

CELE PATRU LEGI INDIENE ALE SPIRITUALITATII



Am primit acest text zilele trecute exact atunci cand aveam mare nevoie de cuvintele acestea si ma gandesc acum ca sigur si altcineva se poate folosi de ele.Asa ca le dau mai departe cu mare drag.

Prima lege :

“Persoanele pe care le intalnesti sunt persoanele potrivite."

Cu alte cuvinte, nimeni nu intra in viata noastra din intamplare; toate persoanele cu care interactionam se afla alaturi de noi cu un motiv, acela de a ne ajuta sa invatam lectiile de viata care apar si sa continuam drumul personal.

A doua lege :

“Ceea ce ni se intampla este singurul lucru care ni se putea intampla."


Nimic, absolut nimic din ceea ce se produce in viata noastra nu ar fi putut sa se intample in alt mod (nici detaliul cel mai nesemnificativ..)… Nu exista: “daca as fi facut cutare lucru….s-ar fi produs alt cutare lucru….” NU! Toate si fiecare in parte dintre situatiile care se produc sunt cele care ne sunt necesare... cu toate ca mintea si egoul nostru nu le accepta.

A treia lege :

“Orice moment in care se incepe este momentul corect”.


Totul incepe in momentul potrivit, nici inainte, nici dupa; cand suntem pregatiti pentru un ceva nou (bun sau rau...) sa apara in viata noastra, exact atunci apare (incepe).

A patra lege :

“Cand ceva se termina, se termina."


Daca ceva a luat sfarsit in viata noastra, este pentru propria noastra evolutie, deci cel mai bine este sa inchizi capitolul si sa mergi inainte imbogatit cu acea experienta.

Nu este intamplator ca citesti aceste randuri .... acest text ajunge la tine azi pentru ca esti pregatit sa intelegi ca “niciun fulg de zapada nu cade, niciodata, in locul gresit ...”

duminică, 20 mai 2012

IUBITI CE VRETI, DAR IUBITI!


Am citit articolul acesta de curand si vreau sa impart cu voi ceea ce mi-a trezit in suflet. Poate ca cineva are nevoie de asta.

Radu Beligan spunea la o întâlnire cu admiratorii săi, la Bacău, în 2010:

“A îmbătrâni înseamnă a arunca peste bord toate ideile preconcepute, înseamnă a deveni mai uşor, mai liber. Într-un anumit sens eşti mai bătrân când eşti tânar şi mai tânar când eşti batrân.

Viaţa mea n-a fost uşoară. A fost o luptă permanentă. Cred că am ieşit învingător.
Nu e o victorie strălucită, e o victorie confortabilă."

În ultima vreme, foarte multă lume îmi pune această întrebare stereotipă:

«Care este secretul longevităţii dumneavoastră?»

Cât încă mai am răbdare să le răspund, le spun că, dupa mine, secretul biblic al longevităţii este iubirea. Cred că suntem pe pământ pentru acest motiv: să iubim.

Le spun adesea celor ce vor să mă asculte:

«Iubiţi ce vreţi, dar iubiţi!»

Nimic nu este mai dezastruos decât infirmitatea inimii. Şi fiindcă am acest prilej, daţi-mi voie să vă declar că vă iubesc. Da, vă iubesc şi pe dumneavoastră, spectatorii mei credincioşi, care m-aţi făcut ceea sunt azi. Am călătorit frumos împreună.

Dacă viaţa este o călătorie scurtă, trebuie să încercăm s-o facem la clasa I."

sursa: http://iubesc-deci-exist.blogspot.com/2011/04/iubiti-ce-vreti-dar-iubiti.html