Nota de lecturăÎn legătură cu redactarea textului cărţii, se impun câteva precizări:
- întrebările adresate Spiritelor sunt redate prin caractere italice;
- textul plasat între ghilimele urmând întrebărilor este răspunsul dat de către Spirite.
- pentru remarcile şi dezvoltările autorului s-a folosit un alt caracter, pentru că ar fi existat posibilitatea de a le confunda cu textul răspunsului.
1. Dumnezeu şi infinitul
"1. Ce este Dumnezeu?
„Dumnezeu este inteligenţa supremă, cauza primă a tuturor lucrurilor”.
2. Ce se înţelege prin infinit?
„Ceea ce nu are nici început, nici sfârşit; necunoscutul; tot ceea ce este necunoscut e infinit”.
3. S-ar putea spune că Dumnezeu este infinit?
„Definiţie incompletă. Limbajul oamenilor este prea sărac pentru a putea defini lucrurile care sunt mai presus de inteligenţa lor”.
Dumnezeu este infinit în perfecţiunea sa dar infinitul e o abstracţie; a spune că Dumnezeu este infinit, înseamnă a considera atributul în loc de lucrul însuşi şi a defini un lucru care nu este cunoscut printr-un alt lucru care nu înseamnă nimic mai mult.
2. Probe ale existenţei lui Dumnezeu
4. Se poate găsi proba existenţei lui Dumnezeu?
„Printr-o axiomă pe care o aplicaţi ştiinţelor voastre se spune: nu există efect fără cauză. Căutaţi cauza a tot ce nu este opera omului şi raţiunea voastră vă va răspunde”.
Pentru a crede în Dumnezeu, este suficient să-ţi arunci ochii asupra operelor creaţiei. Universul există, el are deci o cauză. A te îndoi de existenţa lui Dumnezeu este ca şi cum ai nega că orice efect are o cauză, şi a avansa ideea că din nimic s-a putut face ceva.
5. Ce consecinţă se poate trage din sentimentul intuitiv al existenţei lui Dumnezeu pe care orice om îl poartă în el însuşi?
„Că Dumnezeu există; căci de unde i-ar veni acest sentiment dacă el nu se clădeşte pe nimic? Este încă o consecinţă a principiului că nu există efect fără cauză”.
6. Sentimentul intim al existenţei lui Dumnezeu pe care-l avem în noi înşine este oare acţiunea educaţiei sau produsul ideilor acumulate?
„Dacă ar fi aşa, de ce sălbaticii ar avea şi ei acest sentiment?”
Dacă sentimentul existenţei unei fiinţe supreme nu ar fi decât produsul unei învăţături, atunci el nu ar fi universal, şi nu ar exista, conform noţiunilor ştiinţei, decât la cei care ar fi putut primi această învăţătură.
7. S-ar putea găsi cauza primă a creaţiei lucrurilor în proprietăţile intime ale materiei?
„Dar atunci care ar fi cauza acestor proprietăţi? Trebuie să existe întotdeauna o cauză primă”.
A atribui creaţia primordială a lucrurilor unor proprietăţi intime ale materiei înseamnă a lua efectul drept cauză, căci aceste proprietăţi sunt ele însele un efect ce trebuie să aibă o cauză.
8. Ce părere aveţi despre concepţia care atribuie creaţia primordială unei Combinaţii întâmplătoare a materiei, altfel spus hazardului?
„Altă absurditate! Care om de bun simt poate privi hazardul ca o fiinţă inteligentă? Şi apoi, ce este hazardul? Nimic”.
Armonia care reglează resorturile universului pune în evidentă combinaţii determinate şi, prin aceasta, revelează o putere inteligentă. A atribui creaţia primordială hazardului ar fi un nonsens, căci hazardul este orb şi nu poate produce efecte inteligente. Un hazard inteligent nu ar mai fi hazard.
9. Unde se vede în cauza primă o inteligenţă supremă şi superioară tuturor inteligenţelor?
„Voi aveţi un proverb care spune: „într-o operă se recunoaşte creatorul”. Ei bine! Priviţi opera şi căutaţi creatorul. Orgoliul este cel ce zămisleşte necredinţa. Omul orgolios nu vrea nimic deasupra lui, deoarece se consideră un spirit puternic. Biată fiinţă, Dumnezeu te poate doborî cu o singură adiere!”
Puterea unei inteligente se judecă prin operele sale; întrucât nici o fiinţă umană nu poate crea ceea ce natura zămisleşte, cauza primă este aşadar o inteligenţă superioară umanităţii. Oricât de grandioase ar fi minunile înfăptuite de inteligenţa umană - inteligenţă ce are ea însăşi o cauză -, cu atât cauza primă trebuie să fie mai grandioasă. Este acea inteligenţă-cauză primă a tuturor lucrurilor, oricare ar fi numele sub care omul a desemnat-o.
3. Atributele Divinităţii
10. Poate omul să înţeleagă natura intimă a lui Dumnezeu?
„Nu; este o înţelegere care îi scapă”,
11. Va exista o zi dată omului pentru a înţelege misterul Divinităţii?
„Când spiritul său nu va mai fi întunecat de materie şi când, prin perfecţiune, se va apropia de el, atunci îl va vedea şi-l va înţelege”.
Inferioritatea facultăţilor omului nu-i permite să înţeleagă natura intimă a lui Dumnezeu. În copilăria umanităţii, omul îl confundă adesea cu o fiinţă căreia îi atribuie lipsuri, dar pe măsură ce simţul moral se dezvoltă în om, gândirea sa pătrunde mai bine în miezul lucrurilor şi el îşi face o idee mai justă şi mai conformă cu o judecată sănătoasă, deşi întotdeauna incompletă.
12.Dacă putem înţelege natura intimă a lui Dumnezeu, am putea avea idee despre unele desăvârşiri ale sale ?
„Da, despre unele. Omul le înţelege mai bine pe măsură ce se ridică deasupra maleriei; le întrezăreşte prin gândire”.
13. Atunci când spunem că Dumnezeu este etern, infinit, imuabil, imaterial, unic, atotputernic, drept şi bun în cel mai înalt grad, oare nu avem o idee completă despre atributele sale?
„Din punctul vostru de vedere, da, deoarece credeţi că totul poate fi cuprins, dar ştiţi bine că există lucruri mai presus de inteligenţa omului cel mai inteligent, şi pentru care limbajul vostru, mărginit de ideile şi senzaţiile voastre, este incapabil să le exprime. Raţiunea vă spune, într-adevăr, că Dumnezeu trebuie să aibă aceste desăvârşiri de nivel suprem, căci dacă ar avea una singură mai puţin perfectă, sau dacă nu ar fi de nivel suprem, el nu ar fi superior tuturor lucrărilor, şi, în consecinţă, nu ar fi Dumnezeu.
Pentru a fi mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu nu trebuie să suporte nici o vicisitudine şi să nu posede nici una dintre imperfecţiunile pe care imaginaţia le poate concepe”.
Dumnezeu este etern; dacă ar fi avut un început ar fi ieşit din neant, care ar fi fost creat de o fiinţă anterioară. Şi aşa din aproape în aproape ne îndreptăm spre infirm şi eternitate.
El este imuabil; dacă ar fi fost subiect al schimbărilor, legile ce guvernează universul nu ar fi avut nici o stabilitate.
El este imaterial; adică natura sa diferă de tot ceea ce numim materie, altfel nu ar fi imuabil, căci ar fi subiect al transformărilor materiei.
El este unic; dacă ar fi existat mai mulţi Dumnezeu, nu ar fi fost nici unitate de vedere, nici unitate de dominaţie în ordinea universului.
El este atotputernic, pentru că este unic. Dacă nu ar fi avut putere absolută, ar fi existat ceva mai puternic sau tot atât de puternic ca şi el; nu ar fi fost făcute lucrurile şi cele ce nu ar fi fost făcute ar constitui opera unui alt Dumnezeu.
El este drept şi bun în cel mai înalt grad. Înţelepciunea providenţială a legilor divine se revelează în cele mai mici ca şi în cele mai mari lucruri, şi această înţelepciune ne permite să nu ne îndoim nici de dreptatea şi nici de bunătatea sa."
Allan Kardec CARTEA SPIRITELOR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu