PICTURA DIN SUFLET

,,Era lume multă în biserică. Doream să mă izolez într-un loc de unde să pot asculta liniştită sfânta slujbă. Aşa că am urcat treptele spre 'pod'. Am găsit aici un scaun şi m-am aşezat, uşor vrajtiă de vocea minunată a preotului.

Îmi doream să mă rog puternic, îmi doream să prind toate înţelesurile slujbei... şi preotul vorbea atât de frumos despre 'duminica mironosiţelor'.

Am închis ochii... şi lăsam să-mi cânte în suflet vocea preotului şi minunata zi de duminică...Mă bucuram de faptul că biserica a fost renovată ... şi, dintr-o dată, am văzut pe cineva pictând doar la doi paşi de mine. Era o imagine din astral, şi, tocmai de aceea, am devenit foarte atentă, rămânând în continuare cu ochii închişi.

Am văzut un pictor tânăr care lucra la icoana lui Iisus Hristos. Dorea să se remarce prin tehnica lucrării şi era primul Iisus Hristos pe care-l picta într-o biserică. Până atunci conturase chipul sfinţilor, încercând să-şi formeze inima. Învăţase tot felul de rugăciuni pe care le şoptea în timp ce picta... şi nu obosea niciodată pictând...

Se pregătise pentru această pictură câteva luni. Studiase în amanunt fiecare linie, pozitia ochilor, a degetelor...tot. Acum, pictând, simţea în el o forţă care-l făcea să tremure de nerăbdare... Peste
câteva zile chipul lui Iisus a fost definitivat..." Doamne, în sfarsit, e gata!" şoptea cu deosebită emoţie sufletul tânarului pictor... Se îndepartă doi - trei paşi să vadă finalitatea chipului...În faţa
ochilor, îi zâmbea de pe perete un Iisus blând şi plin de lumină şi speranţă... Semănă, dar parcă nu era ceea ce studiase de-a lungul anilor...

Auzi paşi în spate. Era maestrul său... Venea să-i vadă lucrarea. Când o văzu , acesta se opri dezorientat...

- Seamănă... dar nu este Iisus...Oamenii au nevoie de o imagine cunoscută...o imagine din care, dincolo de ochi - să se vadă suferinţa...

- Dar poate că a venit timpul să creem un Iisus luminos...cu privirea care stabate viitorul şi care ne încurajează, ne susţine...

- Oamenii au nevoie de imagini cunoscute...
- Poate că oamenii nu mai vor suferinţe, vor speranţe...

- Vasile!, tună maestrul...nu este ceea ce trebuie într-o biserică... refă chipul!

- Dar e aşa de luminos şi de puternic... parcă îţi vorbeşte de dincolo de perete...

- Refă-l până săptămâna viitoare! şi maestrul coborâ lent treptele podului.

Toată săptămâna urmatoare, Vasile s-a străduit să refacă chipul lui Iisus. Avea prinsă pe perete, ca model, o icoană foarte cunoscută a Mântuitorului... Dorea să o picteze identic...dar se întâmplă la fel ca data trecută...Când veni maestrul, parcă de dincolo de perete străluceau aceeaşi ochi calzi şi luminoşi, care îţi îmbrăţişau viitorul şi te încurajau să mergi mai departe...împreună...

Acesta se supără din nou...mult mai puternic...Mizase pe talentul lui Vasile, îl încurajase în toţi anii facultăţii, şi tocmai el era cel care iesea acum din cuvântul său....

- Refă-L aşa cum trebuie sau te dau afară de tot... şi am să specific în recomandările pe care ţi le voi da că eşti incompetent...

- Maestre, credeţi-mă, nu ştiu ce s-a întâmplat... am urmat întocmai liniile cunoscute, dar la final ...

- Recunoaşte că ai făcut-o de oaie, se burzului acesta...şi tînărul asculta paşii îndrumătorului caborând treptele, bombănind...

Lui Vasile îi păru rău că nu a reuşit să-l mulţumescă pe maestrul său... privea imaginea de pe perete şi sufletul i se umplea de lumină..."ce chip minunat... rosti acesta ", nevenindu-i să-şi creadă stările de bine pe care tocmai le simţea...

Cu părere de rău şterse din nou chipul lui Iisus şi se hotărâ să ţină post total, în rugăciuni...poate aşa va reuşi să realizeze imaginea dorită de maestrul său.

Tânărul pictor începu să aibă tot felul de vise...se vedea împreună cu sfinţii pe care-i pictase în alte biserici, se vedea rugându-se cu ei şi dimineţile i se păreau pline de înţelesuri pe care nu şi le putea explica.

După trei zile de post total, Vasile se apucă din nou de lucru. Îşi puse muzică religioasă şi se ruga încontinuu ...Descoperi o nouă viaţă interioară, de care până atunci nici nu avusese habar...

Prepară din nou peretele...aşteptă să se usuce... se simţea plin de energie... de dorinţa de a-L reda pe Iisus exact aşa cum îşi dorea maestrul său...

Începu să picteze. La un moment dat, mâna-i picta singură... Vasile dorea să facă altceva... ceea ce ştia deja cu ochii închişi...ceea ce desenase de sute şi sute de ori...Mâna nu-l mai asculta... O forţă nevăzută puse stăpânire pe mâna sa care picta neîncetat. Brusc, Vasile s-a oprit.

Se îndepărtă doi paşi de perete, că să vada ce a pictat mâna sa condusă de o energie care nu era a lui..." Incredibil !!!... incredibil !!! " ţipa sufletul său, acelaşi chip pe care îl pictase deja de două
ori până atunci...chiar mai frumos şi mai luminos de această dată...

Îşi auzi maestrul urcând. Simţi că îngheaţă ...

Maetrul privi năuc imaginea de pe perete... nu ştia ce să creadă... oare îşi bătuse joc de el... tocmai studentul pe care-l ajutase cel mai mult...

Şi plin de furie lovi cu mâna peretele peste fruntea lui Iisus cel proaspăt pictat.

Dintr-o dată se petrecu ceva uluitor...

Ochii uimiţi ai lui Vasile vedeau cum mâna profesorului se transformă încet - încet într-o mână de lemn.. Ca într-o imagine cu încetinitorul, au înlemnit degetele, palma, antebraţul...

- Te rog, nuuuu !... stigă Vasile, aruncându-se la picioarele noului chip... nu a înţeles... nu a vrut să facă rău nimănui...

Ca prin farmec, imaginea de pe perete prinse viaţă. Se desprinse cu uşurinţă şi coborî în toată splendoarea în faţa celor doi...şi le spuse cu iubire:

- Eu sunt noul Iisus. Aceasta este imaginea Mea cea de acum. Iisus cel chinuit de durere, obosit şi plin de sânge a dispărut. Acum am o imagine a timpului nou... o imagine a iubirii şi împlinirii depline.
Trebuie să vedeţi în mine bucuria de viaţă şi de adevărul sfânt. Sunt un Iisus al binecuvântării, al evolutiei rapide prin credinţă şi iubire... un Iisus al adevărului trăit, împăcat şi împărtăşit. Am
chipul bucuriei în priviri şi vă am pe voi toţi în suflet. Da, da, Sunt noua imagine a timpului care vine... a viitorului. Aşa cum Sunt acum zugrăvit, Sunt cel real şi, vorbind duios, atinse cu degetele
îngemănate frunţile celor doi: maestru şi ucenic. Adevărul, de multe ori există undeva în viitor...iar Eu Sunt pentru voi, Viitorul.

Iisus cel de acum se ridică uşor şi-şi reluă locul pe perete, acolo unde Vasile îl pictase, aşa cum îl pictase. Maestrul îşi strînse la piept mâna cea de lemn. Era uluit de toate. Ar fi avut atât de multe
de întrebat, dar cuvintele îi fugiră parcă din minte..." Şi mâna mea, ce mă fac cu ea aşa înlemnită? "erau întrebarile sufletului său.

La un moment dat, atenţia mi-a fost din nou atrasă de rugăciunea preotului... era atât de caldă şi de duioasă, încât simţeam că vreau să mă inund în ea, să nu mai plec din ea... Fără să vreau inima mi-a tresărit a părere de rău că slujba se termină şi va trebui să mă întorc la Bucureşti... era atât de mult bine în biserică... Îl priveam pe maestru ... imaginea lui se estompa în timp. Ştiam că de el depinde să se vindece. Mă bucuram că are lângă el un ucenic care va media pe lânga Iisus ca să-l ajute să-şi refacă mâna, dar depindea în primul rând de maestru, de conştientizarea acestuia. Faptul că Domnul Iisus Le-a vorbit era deosebit de important pentru amândoi... şi faptul că ei L-au văzut şi L-au auzit spunea mult ...Soarta maestrului era în mâinile lui Iisus. Dar cheia rezolvării era în inima sa. Ştiam că va reuşi să se desfacă de concepte şi prejudecăţi... De pe perete îmi zâmbea Mântuitorul. Doamne, cât era de frumos !.....

Am plecat cu părere de rău, dar ceva din mine a rămas acolo, alături de Iisus cel de acum şi de tânărul preot al bisericii care prin vocea sa mă făcea să putesc printre îngeri...''

(Geta Heimerl: http://www.povesteata.ro/2009/10/pictura-din-suflet/)