iubirea

"Iisus iubea. Era dragostea, marele şi minunatul dar pe care-l făcea omenirii. Si a proclamat deschis că originea acestei iubiri este Tatăl ce trăia în El - acelaşi Tată care trăieşte în toţi oamenii.

Ceea ce dădea lui Iisus libertatea şi forţa de a îmbrăţişa întreaga omenire, era cunoaşterea unirii sale şi identitatea cu Tatăl. El s-a desprins rând pe rând de iluziile care erau cauza unei vieţi de ipocrizie; şi făcând-o El exprima din plin pe Tatăl trăind in El."

RUGA

"Dumnezeule, ajuta-ma sa simt puterea, acea flacara aprinsa din mine si lasa-ma sa simt pasiunea de a fi mai puternic decat am fost vreodata. Lasa-ma sa pasesc in lume asemenea unei flacari a luminii tale, stiind ca fiecare noua zi reprezinta un inceput, o sansa de a pune in aplicare ceea ce stiu."

"Atotputernice Spirit al Luminii ce straluci in Cosmos, atrage-mi flacara, in armonie, spre tine.
Ridica-mi focul din intuneric,
Atractie a focului care este Una cu TOTUL.
Ridica-mi sufletul, tu preaputernice.
Copil al Luminii, nu-ti intoarce fata de la mine.
Fa-ma sa ma topesc in cuptorul tau;
Cel ce esti una cu toate lucrurile si toate lucrurile
Una cu tine, foc al vietii si Una cu Mintea."
TOTH

IMNUL VIETII

Viata e o sansa - nu o lasa sa se piarda/ Viata e frumusete - admir-o/ Viata e o bucurie - gust-o din plin/ Viata e un vis - transforma-l in realitate/ Viata e o sfidare - infrunt-o/ Viata e o datorie - implineste-o/ Viata e un j o c - joaca-l/ Viata e pretioasa - ai grija de ea/ Viata e o bogatie - pazeste-o/ Viata e dragoste - bucura-te de ea/ Viata e un mister - incearca sa-l patrunzi/ Viata e o promisiune - n-o lasa neimplinita/ Viata e tristete - treci peste ea/ Viata e un imn - canta-l/ Viata e o lupta - accept-o si castig-o/ Viata e o tragedie - fii tare/ Viata e o aventura - indrazneste sa ti-o asumi/ Viata e fericire - fii astfel incat sa o meriti/ Viata e Viata - ocroteste-o! MAICA TEREZA

miercuri, 14 mai 2014

OOPS....


"ATENTIE LA MANIPULARE ! Omar Bakri, un scelerat care se crede reincarnarea lui Mohamed, a fost condamnat pe viata in Liban, pentru terorism. A fost recrutat de CIA via MI6 in Statele Unite ale Americii, serviciile secrete libaneze il monitorizeaza cu cea mai mare atentie

 Omar Bakri : ” Aveti cuvantul meu de onoare ca sunt terorist rau, vai, vai, vai, ce rau sunt eu, pun bomba bum-bum-bum, iote asa pun bomba la Romania. Bauuuu, bauuuuu, nu-i asa ca v-am speriat? “

Omar Bakri, ” teroristul ” care ameninta Romania, a fost recrutat de serviciile secrete britanice ( MI 6 ). Ca sa realizati mai bine cum sunteti manipulati de CIA, in legatura cu ” fundamentalismul ” arab. 
” Choudary founded another Islamic group, al-Muhajiroun, with Omar Bakri Muhammed, who admitted in 1998 he shares a special relationship with British intelligence. “ 

1. Seicul Hassan Nasrallah, liderul miscarii nationaliste libaneze Hezbollah, s-a dezis in numeroase randuri Omar Barki, un exaltat mintal care cerea uciderea tuturor crestinilor din Liban. Omar Bakri, in anul 2005, a fost ” expulzat ” din Anglia, direct in Liban. Serviciile secrete libaneze l-au arestat imediat ca masura de precautie, autoritatile libaneze stiau ca este un scelerat mintal care viseaza un Jihad planetar. A fost condamnat la inchisoare pe viata in anul 2010.  Omar Bakri a locuit o perioada indelungata in Statele Unite ale Americii ( 1989  - 1996 ). In perioada respectiva a fost recrutat de CIA si folosit intr-o serie de misiuni in Orientul Mijlociu si Marea Britanie.

2. Serviciul Roman de Informatii, transformat in anexa CIA-ului, condus de masonul George Maior, omul Washingtonului, stie destul de bine care este adevarul in privinta lui Omar Bakri, dar ordinele Washingtonului via Mossad, sunt clare si precise in privinta ” terorismului arab “. ATENTIE, pot exista ” atentate ” teroriste pe teritoriul Romaniei, puse la cale de CIA si Moosad, este stiut faptul ca SRI-ul asculta orbeste ordinele primite de la Washington. Romanii trebuie sa fie speriati cu ” terorismul ” arab, oamenii trebuie sa fie devotati 100% stapanilor americani si sionistilor din Israel. Pot pune la cale oricand un atentat in plin centrul Bucurestiului, dupa care vin si incep cu propaganda: ” Vedeti ce va fac arabii, vedeti cum va omoara in mijlocul strazii? Pentru asta trebuie sa luptati de partea Statelor Unite ale Americii si a Israelului “. Nu uitati ca mass media din Romania, este aservita in proportie de 100% intereselor americano-sionsite ! Evenimentul Zilei, HotNews, National, Ziaristi Online ( Victor Roncea ), sunt ziare subordonate direct lui George Cristian Maior, masonul din fruntea SRI-ului.

3. Seicul Hassan Nasrallah, liderul Hezbollah, a spus destul de clar: ” Vom lupta doar pe teritoriul Libanului “. Palestinienii, libanezii, iranienii, sirienii, sunt oameni care lupta pentru libertatea lor, nu-i intereseaza sub nicio forma de Europa. Statele Unite si Israelul, sunt direct interesate sa-i atraga pe europeni intr-un razboi impotriva lumii arabe ( nu uitati ca in Europa, la ora actaula, locuiesc 55 de milioane de musulmani ). 80% din musulmanii care locuiesc in Europa, provin din Pakistan si India ! Arabii sunt recunoscuti pentru nationalismul lor, sunt oameni extrem de bogati datorita faptului ca dispun de resurse naturale imense, cine este atat de nebun sa-si paraseasca palatul de acasa ca sa se mute la bloc in Europa ? 

Adevarul despre Hezbollah si Liban ( adevaruri ascunse )

4. Benjamin Netanyahu, unul dintre stapanii lui Traian Basescu, urla in urma cu cateva luni de zile : ” Hezbollah sunt vinovati pentru atentatele din Bulgaria, trebuie sa invadam Libanul ” terorist ” “. Apropo, i-ati mai auzit pe sionisti ca urla in legatura cu ” atentatele ” de la Burgas? Nu, pentru ca atacurile respective au fost opera Mossadului. I-ati vazut pe sionisti cum urla si se victimizeaza prin toata lumea cu holocaustul lor, de data asta au tacut din gura…nici vorba de plansete, comemorari, victimizare !

Adevarul despre ” atentatele ” de la Burgas ( opera Mossadului )


5. Omar Bakri, STABILIT IN LIBAN, vine si repeta discursul lui Benjamin Netanyahu : ” Mujahedinii din Bulgaria…”. Omar Bakri nu este un lider spiritual autentic, nu are fonduri banesti financiare si nici oameni, sa puna la cale atentate pe teritoriul european, pur si simplu este folosit de serviciile secrete americane. Nu aveti idee cat de usor pot fi oamenii manipulati in legatura cu ” terorismul ” arab: gasesti un cetatean cu trasturi arabe, il machiezi asa cum trebuie, ii dai niste haine specifice arabilor, il droghezi bine, ii pui o bomba in spate si la momentul potrivit il auzi cum striga : ” Allah este mare “. Imediat apare presa aservita si incepe propaganda: ” Atentat terorist, sute de morti, bombe, sange, razboi, teroare, jihad, musulmani, etc “. Ca sa fie circul complet, aici ne referim la cazul Romaniei, ii chemi pe analistii de la SRI, vanduti americanilor, ca sa explice problema cu ” terorismul arab “. Efectul este devastator la nivel de populatie: oamenii sunt extrem de speriati, debusolati, habar n-au care este adevarul, si atunci ii manipulezi dupa bunul plac. Dupa care vine SRI-ul, dupa modelul american, si propune o ” lege a sigurantei nationale “, oamenii fiind extrem de speriati vor spune : ” Bravo, bravo, asa este, avem de nevoie de asa ceva “. Dupa ce se promulga legea in Parlamentul Romaniei, orice cetaten devine un potenatial terorist ( asa cum se intampla la ora actuala in Statele Unite ). Ai indraznit sa discuti despre abuzurile din Palestina, ai deschis gura impotriva americanilor, ai comentat ceva in legatura cu SRI-ul, imediat esti saltat si anchetat ca potential terorist ! Desigur, aveam incredere in Serviciul Roman de Informatii daca nu era condus de masonerie si vandut Statelor Unite ale Americii ! Sionistii au incredere in Mossadul lor, noi nu putem sa avem incredere intr-o institutie masonica ca SRI-ul !

6. Titus Corlatean, coleg de partid cu masonul George Maior, a fost chemat in Statele Unite la ordine, bineinteles ca acolo s-a intalnit si cu sionistii. Astazi l-ati auzit cum declara: ” Suntem aliatii fideli ai Statelor Unite ale Americii.” Normal, sluga trebui sa indeplineasca ordinele primite de la stapanii americani. Sunt atat de inconstienti, slugarnici, incat nu le pasa ca-i provoaca aiurea pe arabi prin declaratii cretinoide.
  
Presa aservita din Romania, a inceput manipularea cu ” fundamentalismul arab” care ameninta tara. Nu scot nicio vorba despre faptul ca serviciile secrete romanesti protejeaza din umbra mafia araba ( sunt o gramada de afaceristi arabi care cotizeaza la SRI si SIE ). Oameni buni, analizati cum trebuie informatia, refuzati manipulare, JUDECATI SINGURI CARE ESTE ADEVARUL !
“Ştim cu toţii ce este România şi ce tărâm primitor, în primul rând creştin, este. Nu cred că trebuie să comentez eu tot felul de afirmaţii care nu ţin cont de realităţi, ci de cu totul alte lucruri. În orice caz, România şi-a asumat anumite proiecte cu caracter strategic, aşa cum este scutul antirachetă, într-un efort mult mai larg, nu doar relaţia bilaterală de parteneriat strategic cu SUA, ci şi o contribuţie la viitorul Alianţei. Ne-am asumat aceste proiecte, suntem aliaţi fideli ai SUA şi NATO, cu tot ceea ce înseamnă aceste riscuri”, a declarat Corlăţean.
Ministrul de Externe a adăugat că, din acest punct de vedere, instituţiile statului român şi-au făcut datoria pe deplin, au monitorizat ceea ce era de descurajat, au descurajat sau sancţionat ceea ce era de sancţionat sau descurajat.
“În orice caz, nu ne schimbăm în niciun fel această atitudine şi aceste angajamente ale statului român. Suntem consecvenţi”, a mai spus Titus Corlăţean.
Liderul islamist Omar Bakri a declarat, într-un interviu publicat de cotidianul bulgar “24 ceasa”, că Bulgaria, România, dar şi alte state pot fi ţinte ale atentatelor teroriste. http://www.rtv.net  "

Niciun comentariu: