SEMINŢELE FERICIRII

17. Iubiţi fără a cere să fiţi iubiţi.

"Dragostea e un subiect care nu va fi niciodată epuizat. Putem vorbi oricât, fără să ne săturăm. A iubi, e ca şi a mânca, a bea, a respira; nu putem trăi fără să iubim şi fără să auzim vorbindu-se despre iubire. De milenii, cântăm iubirea, pictăm iubirea, iar un film, un roman sau o piesă de teatru care nu vorbeşte de dragoste, pare fadă...Şi totuşi, ce ştiu oamenii despre iubire? Ei îi cunosc mai de grabă durerile, necazurile. De ce? Pentru că, pentru majoritatea lor, fericirea înseamnă a fi iubiţi. Desigur, ei sunt dispuşi să iubească un pic, la rândul lor, dar ei cred că e mai important să fie iubiţi. Proba: de ce nu le ajunge doar să iubească? De ce suferă ei atât când descoperă că acela sau aceea pe care îi iubesc nu răspund la dragostea lor, sau nu le dăruie atât cât doresc? Pentru a fi fericiţi, ei aşteaptă ca dragostea să le vină din exterior. Dacă nu vine sau le este retrasă, se simt frustraţi; ei nu cred în puterea lor proprie, în propria lor forţă de a iubi, au nevoie ca dragostea să le fie dată din exterior de cineva din exterior.
Sunteţi prieten, să presupunem, cu un bărbat sau cu o femeie, vă întâlniţi şi schimbaţi cuvinte, priviri, zâmbete...Dar într-o zi, această persoană are necazuri, traversează un moment dificil, are mai puţin timp să vă întâlnească, să vă scrie, să vă telefoneze, şi atunci vă simţiţi abandonaţi şi sunteţi nemulţumit, necăjit şi o obosiţi facându-i reproşuri:”De ce nu ai venit să mă vezi?...De ce nu mi-ai telefonat?...” Bine, desigur, e normal să aveţi impresia că aţi pierdut ceva, dar dacă nu vă decideţi să vă schimbaţi atitudinea, nu veţi înceta să suferiţi. Pentru a vă regăsi pacea, bucuria, spuneţi-vă că trebuie să vă bazaţi numai pe iubirea voastră, şi nu aşteptaţi ca dragostea să vă vină de la alţii. Cît timp aşteptaţi să fiţi iubit, depindeţi de alţii şi, dacă aceştia nu vă mai iubesc sau vă iubesc mai puţin - şi au acest drept! - vă simţiţi nefericit.
Viaţa e astfel făcută încât nu putem niciodată fi siguri de ceva, nici de evenimente, nici de oameni: câteodată se gândesc la voi, dar câteodată vă uită. Deci, dacă nu instalaţi în voi ceva stabil, veţi fi fără încetare nehotărâţi ,dezorientaţi. Da, e timpul de a începe a cunoaşte natura lucrurilor şi de a înţelege ce trebuie făcut pentru a fi fericiţi. Pentru că aveţi nevoie de iubire pentru a fi fericiţi, de vreme ce prin dragoste simţiţi că înfloriţi, că aveţi revelaţii, şi de vreme ce doriţi ca dragostea să continue la infinit, ei bine, iubiţi şi nu mai aşteptaţi să fiţi iubiţi. Dacă fiinţele pe care le iubiţi răspund la dragostea voastră, cu atât mai bine, mulţumiţi Cerului, dar nu contaţi pe aceasta. Din acest moment, da, veţi putea găsi fericirea pentru că totul depinde de voi, totul e cum vreţi, când vreţi, şi unde vreţi. Sunteţi atotputernic, independent, stăpân pe situaţie.
Ceea ce trebuie să vă preocupe, este de a ameliora manifestările iubirii voastre, de a o face mai dezinteresată, mai luminoasă, mai pură, mai vastă. Iată singura condiţie de a fi fericit prin iubire. Priviţi soarele, el nu aşteaptă să fie iubit, el iubeşte lumea întreagă şi de aceea e aşa radios. E liber, nu aşteaptă nimic.
Eu am înţeles mai demult că, dacă ar trebui să contez pe iubirea fraţilor şi surorilor Fraternităţii, oh, la, la, ce tristeţe şi ce decepţii mă vor aştepta! Săracii, au atâtea probleme de rezolvat, dificultăţi, obstacole, angajamente, nu au timp să se gândească la mine...Veţi spune: “Dar cum? Ei vă iubesc, dacă aţi auzi cum vorbesc de dumneavoastră!” Da, ştiu, ei mă iubesc până când nu găsesc pe altcineva pe care să-l iubească. Când îl vor găsi, ei mă vor uita. Veţi înţelege...un bătrânel simpatic cu barbă care le predică zi de zi despre legile divine ce trebuie respectate, despre eforturile care trebuie făcute şi care îi scutură din timp în timp, nu e prea apetisant. Nu-mi fac iluzii. Iată de ce, eu sunt primul care aplic sfatul pe care vi l-am dat. Îmi spun că eu sunt cel care îi iubesc (dar nu le-o arăt, altfel vor abuza). Şi în această decizie de a iubi nu numai pe fraţii şi surorile Fraternităţii ci toată creaţia, soarele, stelele, Domnul şi toate ierarhiile de spirite luminoase care sunt deasupra noastră...ei bine, eu găsesc fericirea, ceva stabil, fidel şi veridic. Atunci de ce n-aţi face şi voi la fel?
Dragostea voastră trebuie să mai crească în lumină şi înţelegere. Nu vă opriţi la stadiul de sentiment, pentru că sentimentul e prea personal. Pentru a trăi plenitudinea dragostei, este necesară şi înţelegerea. Iar atunci când vă veţi fi hotărât să iubiţi fără să aşteptaţi nimic în schimb, atunci veţi fi cu adevărat iubiţi. De ce?...Dacă în apropierea voastră oamenii se simt luminaţi, încălziţi, dar în acelaşi timp se simt liberi, cum să nu vă găsească simpatici şi agreabili?
Şi veţi vedea, că din momentul în care încetaţi să căutaţi dragostea, ea vă va urmări, va ajunge chiar să vă deranjeze! O veţi izgoni pe uşă şi va reveni pe fereastră. De îndată ce n-o mai căutaţi, va fi acolo. Dar cu cât o căutaţi mai mult, cu atât se va îndepărta. E ca şi cum v-aţi urmări umbra: ea fuge în faţa voastră şi nu puteţi să o ajungeţi din urmă. Da, a căuta dragostea celorlalţi e ca şi cum aţi fugi după propria voastră umbră. Dar de îndată ce nu o mai căutaţi va fi tot timpul acolo, surâzându-vă. Când căutaţi dragostea celorlalţi, vă concentraţi asupra a ceva din afara voastră, şi pierdeţi dragostea. Aşa se întâmplă. Deci, în loc de a o căuta, dăruiţi dragostea, făceţi-o să iasă din voi: ea va fi mereu prezentă în voi iar voi veţi fi stăpâni pe situaţie.
Acum, dacă nu vreţi să mă credeţi, nu vă rămâne decât să vă pregătiţi batistele. Asta nici măcar nu e grav, e inofensiv, dar se poate şi mai rău: mulţi oameni nu se mulţumesc cu batista, unii utilizează pumnalul, revolverul, otrava. Ei da, majoritatea dramelor sunt cauzate de dragoste...dragostea rău înţeleasă, dragostea care aşteaptă tot timpul ceva. Pe când dragostea de care vă vorbesc şi în care trăiesc fără încetare Iniţiaţii e o dragoste care întinereşte, întăreşte, te face neobosit, luminos şi frumos, o dragoste care aduce viaţa eternă, care resuscită, care imortalizează.
Da, o putere extraordinară a fost dată dragostei, pentru cei ce ştiu să o înţeleagă şi să o manifeste. Ea singură ştie totul, repară totul, declanşează şi proiectează forţe nebănuite.
Se spune că Dumnezeu este iubire. Dar când vedem tragediile pe care dragostea le aduce oamenilor, avem măsura muncii ce mai rămâne de făcut, toată calea care mai trebuie parcursă pentru a ne ridica pâna la acea dragoste divină. Dar se merită efortul, pentru că adevăratul vrăjitor, vrăjitorul atotputernic, este dragostea. Trebuie să o chemaţi să se instaleze în voi şi atunci, ca flacăra ce luminează prin sticla unei lămpi, peste tot unde mergeţi, dragostea voastră va lumina şi va ţâşni în jurul vostru."
Omraam Mikhael Aivanhov