iubirea

"Iisus iubea. Era dragostea, marele şi minunatul dar pe care-l făcea omenirii. Si a proclamat deschis că originea acestei iubiri este Tatăl ce trăia în El - acelaşi Tată care trăieşte în toţi oamenii.

Ceea ce dădea lui Iisus libertatea şi forţa de a îmbrăţişa întreaga omenire, era cunoaşterea unirii sale şi identitatea cu Tatăl. El s-a desprins rând pe rând de iluziile care erau cauza unei vieţi de ipocrizie; şi făcând-o El exprima din plin pe Tatăl trăind in El."

RUGA

"Dumnezeule, ajuta-ma sa simt puterea, acea flacara aprinsa din mine si lasa-ma sa simt pasiunea de a fi mai puternic decat am fost vreodata. Lasa-ma sa pasesc in lume asemenea unei flacari a luminii tale, stiind ca fiecare noua zi reprezinta un inceput, o sansa de a pune in aplicare ceea ce stiu."

"Atotputernice Spirit al Luminii ce straluci in Cosmos, atrage-mi flacara, in armonie, spre tine.
Ridica-mi focul din intuneric,
Atractie a focului care este Una cu TOTUL.
Ridica-mi sufletul, tu preaputernice.
Copil al Luminii, nu-ti intoarce fata de la mine.
Fa-ma sa ma topesc in cuptorul tau;
Cel ce esti una cu toate lucrurile si toate lucrurile
Una cu tine, foc al vietii si Una cu Mintea."
TOTH

IMNUL VIETII

Viata e o sansa - nu o lasa sa se piarda/ Viata e frumusete - admir-o/ Viata e o bucurie - gust-o din plin/ Viata e un vis - transforma-l in realitate/ Viata e o sfidare - infrunt-o/ Viata e o datorie - implineste-o/ Viata e un j o c - joaca-l/ Viata e pretioasa - ai grija de ea/ Viata e o bogatie - pazeste-o/ Viata e dragoste - bucura-te de ea/ Viata e un mister - incearca sa-l patrunzi/ Viata e o promisiune - n-o lasa neimplinita/ Viata e tristete - treci peste ea/ Viata e un imn - canta-l/ Viata e o lupta - accept-o si castig-o/ Viata e o tragedie - fii tare/ Viata e o aventura - indrazneste sa ti-o asumi/ Viata e fericire - fii astfel incat sa o meriti/ Viata e Viata - ocroteste-o! MAICA TEREZA

miercuri, 13 iulie 2011

INIMA PREIA CONDUCEREA


„Este important sa intelegeti ca aptitudinea voastra de a stapani taramurile fizice, de a va asuma în intregime rolul de co-creatori, depinde doar de coeficientul vostru de iubire pe care l-ati activat. Iar acest lucru inseamna, in esenta, ca aptitudinea voastra de a-i fi fideli chemarii voastre launtrice si de a fauri lumea pe care ati plasmuit-o pentru voi insiva depinde în totalitate de starea, de puterea, de conectarea ... inimii voastre. Nu interpretati aceste cuvinte ca pe niste subtilitati, altfel spus, iubirea nu inseamna solicitarea acelor lucruri considerate în general „placute”… IUBIREA este un indiciu al reflectarii, al conectarii voastre la … ADEVAR ... contopirea sinelui uman cu sinele divin, care devine exprimarea interioara si exterioara a Tot Ceea ce Este." - Cele Sapte Surori din Constelatia Pleiadelor

Mai mult decat orice, pleiadienii vor ca noi sa intelegem ca acum, inima este calauza noastra. Punct. Ei spun acest lucru, astfel ca noi sa ne dam seama de impactul pe care il au acum sentimentele noastre asupra potentialului nostru creativ si ca puterea noastra de a crea se afla „din toata inima” în centrul nostru bazat pe simtire ... ceea ce inseamna ca iubirea este singura cale (constructiva) de a merge inainte. Atunci cand ocolim sau ne ridicam deasupra cauzalitatii si intram in creatia de rezonanta, suntem, în sfarsit, intr-un punct din dezvoltarea noastra evolutiva în care fiecare „realitate" pe care o co-cream este pur si simplu un indiciu despre locul în care ne investim energia … iar lumea materiala este o oglindire rapida si vie a acestui lucru. Avand aceasta intelegere, dimensiunile fizice devin un remarcabil vas Petri de potential, insa acel potential poate fi alimentat si adus la maturitate doar avand echilibrul adecvat de iubire. ((asta ar trebui sa ne ajute sa dormim noaptea : [* vasul Petri este un recipient de laborator folosit pentru studiul culturilor de bacterii, dupa numele lui Julius Richard Petri, bacteriologul german care l-a inventat. N.tr.]

Mi se spune ca, foarte curand, lucrurile nu vor mai functiona asa cum s-ar putea sa ne fi „gandit” ca o vor face, ci mai mult asa cum am „simtit” mereu ca vor functiona ... iar acesta e motivul pentru care trebuie sa ne incredem atat de total în interpretarile centrului nostru emotional. Mintea a fost recalibrata pentru a transmite si receptiona semnale din partea inimii, iar asta inseamna ca prototipurile noului om vor raspandi energia fortei iubirii aici, pentru a redirectiona omenirea spre vibratia la care trebuie sa ajunga.

Si acesta este si motivul pentru care este extrem de important sa avem incredere in/sa actionam în directia/sa tinem seama de ceea ce „simtim ca e bine" acum … acele lucruri cu care „rezonam” in totalitate ... si nu ceea ce „pare" bun din exterior, sau pentru/dupa ceilalti. Suntem indemnati puternic sa facem doar alegeri care ne entuziasmeaza sau care cel putin starnesc un impuls de posibilitate si insufletire în adancul nostru … acele oportunitati/alegeri care ne maresc capacitatea de a iubi si de a ne impartasi esenta Unica cu ceilalti.

„Niciodata pana acum nu a mai existat o astfel de sansa mareata de a va transpune în realitate potentialul vostru intreg, ca si co-creatori ai constiintei Christice, iar noi stam în fata voastra ca reprezentati de Acasa, amintindu-va ca nu trebuie sa acceptati nimic altceva decat dorintele inimilor voastre curajoase. Pe masura ce gasiti curajul de a lua decizii care onoreaza acele dorinte, universul se organizeaza pentru a se armoniza cu cererea voastra, iar ajutoarele vin in mod miraculos. Alegerea trebuie insa facuta, iar energia o va urma, atata timp cat aveti deplina incredere in darul de gratie care va este furnizat din abundenta. Fiti energici în fermitatea voastra de a revendica ceea ce va apartine de drept." - Cele Sapte Surori din Constelatia Pleiadelor


Pana în acest moment, am avut posibilitatea sa folosim fortele extraordinare ale divinitatii feminine, ca sa ne modificam complet peisajul launtric si sa ne restructuram viata, pentru ca ea sa fie în acord cu adevarul nostru, urmand calauzirea centrului inimii noastre. Am invatat singuri sau am fost invatati sa ne dedicam atingerii maiestriei noastre folosind alchimia „magicului" ... de a produce o transformare totala, dint-un spatiu al linistii. Ni s-a cerut sa „ne amintim” ca schimbarea reala/de durata se produce nu prin forta, ci prin acceptare … iar magicianul experimentat stie cu certitudine ca, pentru a se produce vreo schimbare fizica, aceasta trebuie sa provina dintr-un loc din strafundurile noastre, în care vointa Divina se contopeste cu cea umana.


Prin urmare, am fost în mod clar binecuvantati cu o abundenta de energie feminina, ca sa facem aceste schimbari necesare, si am putut supravietui doar mentinandu-ne foarte putin cursul fata de masculinul sacru, în timpul perioadei de excavare interioara de amploare. Si, cu toate ca am supravietuit/supravietuim cu adevarat, nu am fi putut niciodata sa ne dezvoltam rapid, fara acest flux intreg de vitalitate, necesar sa ne sustina în lumea exterioara. Acest lucru se schimba in prezent.

Patrundem în constiinta unificata, ceea ce inseamna ca acum masculinul trebuie sa se alinieze ca sa sustina ... si acesta e motivul pentru care imi imaginez ca cei din lumea nevazuta repeta mereu ca restul acestui an se va concentra atat de mult pe partea fizica. Chiar daca femininul (inima) ramane în centrul creatiei, masculinul aduce în joc forta, si asta inseamna ca acum ajungem sa cunoastem, sa intelegem puterea exteriorizata, asociata cu principiul masculin, ca pe o forta de echilibrare si de sustinere pentru divinul feminin, si nu o forta de controlare a ei.

„Aceasta noua tranzitie se desfasoara prin inima, ceea ce inseamna ca s-a produs o importanta restructurare interioara, iar multi s-ar putea simti ca se afla pe un teren necunoscut." - Cele Sapte Surori din Constelatia Pleiadelor

Refacem echilibrul dintre Shakti/Shiva … si, cu toate ca femininul divin (Shakti) trebuie sa-si ocupe locul de drept, ca lider al creatiei în lumea formei, acest lucru nu este sub nicio forma ierarhic sau monoteist din punct de vedere feminin … pentru ca fara principiul masculin (Shiva), energia dumnezeitei este o forta latenta bruta, nemodelata, nemanifestata, care nu-si poate implini menirea.

În schimb, atunci cand doua polaritati se intalnesc în centru (inima), iubirea divina este repusa in drepturi si se produce renasterea (inaltarea). Este timpul."
Lauren C. Gorgo,
creatoare a ThinkWithYourHeart.net & a
Institutului de Pregatire in Telepatia Interdimensionala

sursa:www.editura- foryou.ro

Un comentariu:

Anonim spunea...

foarte frumos...o seara frumoasa cu drag!...