Marţi 4 ianuarie 2011, la orele 11.05, va avea loc faza maxima a unei eclipse partiale de Soare, vizibilă şi din tara noastră. Această eclipsă este perechea celei din 11 iulie 2010, eclipsa care a refăcut firul ancestral şi a reactivat Izvorul Conştiinţei Spirituale.
Eclipsa din 4 ianuarie ne oferă prilejul de a ne testa forţele de voinţă. Este un moment foarte important, în care oamenii vor beneficia de şansa de a-şi percepe Fiinţa Spirituală - Divinul din ei, având ocazia de a adopta statutul de Fiinţă Spirituală şi a se desprinde de condiţia de păcatos, victimă, etc.
Începând cu momentul eclipsei din 4 ianuarie se va genera un nou impuls prin care vom fi ajutaţi să descoperim, să acceptăm şi să putem să ne proclamăm Fiinţe Spirituale, care trăiesc şi se exprima cu ajutorul sufletului si trupului.
Ascendentul astrogramei alcătuite pentru faza maximă a eclipsei este poziţionat la 23 de grade în Peşti, exact în gradul unde se află Punctul Vernal, cel care indică Epoca în care se află omenirea în present. Aceasta subliniază încă odată, importanţa colosală a momentului 4 ianuarie 2011, care va genera schimbări epocale şi va oferi umanităţii şansa imensă a redescoperirii statutului de Fiinţă Spirituală.
În anii următori, momentele de eclipsă, de Soare sau Lun,ă care se vor succeda câte doua la interval de 15 zile, se vor manifesta din 6 în 6 luni şi vor constitui tot atâtea prilejuri de conştientizare a statutului de fiinţă spirituală.
Toţi oamenii vor primi şanse, dar numai unii vor decide să recunoască şi să accepte că sunt fiinţe spirituale şi să îşi descopere Divinul din ei.
Începutul, faza pregătitoare, de fapt, va fi activarea de către momentul eclipsei de Luna din 21 decembrie 2010, acesta fiind momentul de pornire, de declanşare a forţelor şi energiilor spirituale care se vor revărsa în plan fizic, social, peste toată omenirea, în momentul eclipsei din 4 ianuarie 2011.
Acest moment este potenţat, amplificat, de unul din cele 4 momente ale Crucii anului şi anume Solstiţiul de Iarnă, adică intrarea Soarelui în Capricorn, una din cele 4 zodii cardinale. Acesta este de fapt momentul de sărbătoare cosmică, naturală, care a fost ales la conciliul de la Niceea din anul 325 ca să simbolizeze marea sărbătoare creştină a Naşterii lui Christos.
Acesta este de fapt momentul în care în Eurile fiecăruia dintre noi se poate naşte, în fiecare an, Forţa Spirituală a lui Christos. Acesta este momentul perfect pentru naşterea şi adoptarea unui statut nou pentru fiecare om care îşi doreşte şi aspiră la evoluţie, la a merge pe cărarea Împărăţiei Cerurilor, despre care Christos spunea în Evanghelii că este în fiecare dintre noi.(“Drumul spre Împărăţia Cerurilor este în voi!”). Acesta este momentul în care fiecare om poate trăi starea de Fiinţă spirituală, de Fiinţă înzestrată cu parte Divină.
Acest moment trebuie trăit în mod conştient cu toate structurile proprii în deplină stare de conştienţă. Este clipa în care fiecare om îşi poate coborâ mintea în inimă (“Gândiţi cu inima, nu cu mintea!”- cum spunea apostolul Pavel.).
Trăirea conştientă, eliberarea de mintea raţională şi perceperea cu toate simţurile şi antenele subtile pe care le avem în dotare, acestea sunt instrumentele pe care le putem folosi pentru a trăi ceea ce putem, vrem şi ar fi necesar să realizăm în acest moment de sărbătoare în care cerurile se deschid şi cheile Împărăţiei Cerurilor sunt în mâna noastră.
Aveţi curaj şi îndrăzniţi! Suntem pe cale să învăţăm să trăim cu adevărat momentele de sărbătoare la plenitudinea forţelor pe care ni le-a oferit Creatorul şi noi am ezitat să le utilizăm până acum.
Şi astfel se naşte încă o etapă din noul mod de viaţă spiritual, din trăirea conştientă a spiritualităţii active.
Omule, ai curaj, îndrăzneşte şi speră! Se poate!
Alexandru Nicolici
http://www.nicolici.ro/articol.php?id=149
DOAMNE DA-MI CURAJ SA SCHIMB CEEA CE POT, RABDARE SA ACCEPT CEEA CE NU POATE FI SCHIMBAT SI INTELEPCIUNE SA RECUNOSC DEOSEBIREA DINTRE ACESTEA.
iubirea
"Iisus iubea. Era dragostea, marele şi minunatul dar pe care-l făcea omenirii. Si a proclamat deschis că originea acestei iubiri este Tatăl ce trăia în El - acelaşi Tată care trăieşte în toţi oamenii.
Ceea ce dădea lui Iisus libertatea şi forţa de a îmbrăţişa întreaga omenire, era cunoaşterea unirii sale şi identitatea cu Tatăl. El s-a desprins rând pe rând de iluziile care erau cauza unei vieţi de ipocrizie; şi făcând-o El exprima din plin pe Tatăl trăind in El."
Ceea ce dădea lui Iisus libertatea şi forţa de a îmbrăţişa întreaga omenire, era cunoaşterea unirii sale şi identitatea cu Tatăl. El s-a desprins rând pe rând de iluziile care erau cauza unei vieţi de ipocrizie; şi făcând-o El exprima din plin pe Tatăl trăind in El."
RUGA
"Dumnezeule, ajuta-ma sa simt puterea, acea flacara aprinsa din mine si lasa-ma sa simt pasiunea de a fi mai puternic decat am fost vreodata. Lasa-ma sa pasesc in lume asemenea unei flacari a luminii tale, stiind ca fiecare noua zi reprezinta un inceput, o sansa de a pune in aplicare ceea ce stiu."
"Atotputernice Spirit al Luminii ce straluci in Cosmos, atrage-mi flacara, in armonie, spre tine.
Ridica-mi focul din intuneric,
Atractie a focului care este Una cu TOTUL.
Ridica-mi sufletul, tu preaputernice.
Copil al Luminii, nu-ti intoarce fata de la mine.
Fa-ma sa ma topesc in cuptorul tau;
Cel ce esti una cu toate lucrurile si toate lucrurile
Una cu tine, foc al vietii si Una cu Mintea."
TOTH
"Atotputernice Spirit al Luminii ce straluci in Cosmos, atrage-mi flacara, in armonie, spre tine.
Ridica-mi focul din intuneric,
Atractie a focului care este Una cu TOTUL.
Ridica-mi sufletul, tu preaputernice.
Copil al Luminii, nu-ti intoarce fata de la mine.
Fa-ma sa ma topesc in cuptorul tau;
Cel ce esti una cu toate lucrurile si toate lucrurile
Una cu tine, foc al vietii si Una cu Mintea."
TOTH
IMNUL VIETII
Viata e o sansa - nu o lasa sa se piarda/
Viata e frumusete - admir-o/
Viata e o bucurie - gust-o din plin/
Viata e un vis - transforma-l in realitate/
Viata e o sfidare - infrunt-o/
Viata e o datorie - implineste-o/
Viata e un j o c - joaca-l/
Viata e pretioasa - ai grija de ea/
Viata e o bogatie - pazeste-o/
Viata e dragoste - bucura-te de ea/
Viata e un mister - incearca sa-l patrunzi/
Viata e o promisiune - n-o lasa neimplinita/
Viata e tristete - treci peste ea/
Viata e un imn - canta-l/
Viata e o lupta - accept-o si castig-o/
Viata e o tragedie - fii tare/
Viata e o aventura - indrazneste sa ti-o asumi/
Viata e fericire - fii astfel incat sa o meriti/
Viata e Viata - ocroteste-o!
MAICA TEREZA
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu