ganduri

Ascultam Ciocarlia interpretata de Phoenix si ma gandeam ca piesa aceasta ar putea ilustra istoria planetei de la inceputuri si pana acum cand suntem intr-un moment de trecere, de promovare. Asta la scara macro, caci poate la fel de bine sa ilustreze viata fiecaruia dintre noi. Incepe lent, ca si copilaria noastra, cand invatam sa umblam prin lume, cand incepem sa cunoastem pe toti si tot ce ne inconjoara, treptat ne prindem in vartej, la un moment dat nici nu ne mai putem opri sa respiram, uitam de noi, de Dumnezeu, ne invartim, ne invartim, ne invartim...Spre final obosim, incetinim ritmul si o luam agale spre iesire, pe care fiecare ne-o facem in stil propriu: spectaculoasa sau nevazuta, nestiuta de nimeni, doar de noi si de Spiritele Inalte care ne-au asistat in tot acest joc numit VIATA. Ascultati aceasta melodie gandindu-va la asta. Poporul asta a avut mereu in sanul lui, undeva adanc, scanteia de Dumnezeu, care de-a lungul timpului a lasat cate un semn spre luare aminte. Dar cati au inteles? Cati vor intelege? Cati vor sa priveasca viata ca pe un dans nebun? Cati pot sa vada viata ca pe un joc? Cati privesc viata cu drag, asa cum e ea, cu lacrimi si zambete, cu tristeti si bucurii, cu obstacole, cu recompense, cu tot ce ne da in fiecare clipa?
Stiu ca e teorie de doi bani. Stiu ca ne lasam luati de val si uitam sau pur si simplu nu mai avem chef de filozofii ieftine, dar e relaxant din cand in cand sa ne oprim si sa ne detasam de tot privind de la distanta jocul celorlalti, jocul din care tocmai am luat o pauza.
Nu pretind acum ca as spune ceva important, demn de urmat. Nu ma erijez in Osho, Papaji sau mai stiu eu ce maestru sau mare guru. Spun doar cateva cuvinte simple despre felul in care vad viata si tot ce se misca in jurul meu. Multumesc pentru timpul acordat.