iubirea

"Iisus iubea. Era dragostea, marele şi minunatul dar pe care-l făcea omenirii. Si a proclamat deschis că originea acestei iubiri este Tatăl ce trăia în El - acelaşi Tată care trăieşte în toţi oamenii.

Ceea ce dădea lui Iisus libertatea şi forţa de a îmbrăţişa întreaga omenire, era cunoaşterea unirii sale şi identitatea cu Tatăl. El s-a desprins rând pe rând de iluziile care erau cauza unei vieţi de ipocrizie; şi făcând-o El exprima din plin pe Tatăl trăind in El."

RUGA

"Dumnezeule, ajuta-ma sa simt puterea, acea flacara aprinsa din mine si lasa-ma sa simt pasiunea de a fi mai puternic decat am fost vreodata. Lasa-ma sa pasesc in lume asemenea unei flacari a luminii tale, stiind ca fiecare noua zi reprezinta un inceput, o sansa de a pune in aplicare ceea ce stiu."

"Atotputernice Spirit al Luminii ce straluci in Cosmos, atrage-mi flacara, in armonie, spre tine.
Ridica-mi focul din intuneric,
Atractie a focului care este Una cu TOTUL.
Ridica-mi sufletul, tu preaputernice.
Copil al Luminii, nu-ti intoarce fata de la mine.
Fa-ma sa ma topesc in cuptorul tau;
Cel ce esti una cu toate lucrurile si toate lucrurile
Una cu tine, foc al vietii si Una cu Mintea."
TOTH

IMNUL VIETII

Viata e o sansa - nu o lasa sa se piarda/ Viata e frumusete - admir-o/ Viata e o bucurie - gust-o din plin/ Viata e un vis - transforma-l in realitate/ Viata e o sfidare - infrunt-o/ Viata e o datorie - implineste-o/ Viata e un j o c - joaca-l/ Viata e pretioasa - ai grija de ea/ Viata e o bogatie - pazeste-o/ Viata e dragoste - bucura-te de ea/ Viata e un mister - incearca sa-l patrunzi/ Viata e o promisiune - n-o lasa neimplinita/ Viata e tristete - treci peste ea/ Viata e un imn - canta-l/ Viata e o lupta - accept-o si castig-o/ Viata e o tragedie - fii tare/ Viata e o aventura - indrazneste sa ti-o asumi/ Viata e fericire - fii astfel incat sa o meriti/ Viata e Viata - ocroteste-o! MAICA TEREZA

joi, 30 decembrie 2010

INTREBARI PE CARE NU TOTI AVEM CURAJ SA LE PUNEM



Acum cateva zile am primit un mail care m-a bucurat pentru ca in sfarsit cineva a avut curaj sa puna intrebarile care pe multi dintre noi ne macina.

"Poate nu te-ai gandit la toate...

De ce impodobim brad de Craciun? Ca-n Iudeea nu cresc brazii!

De ce folosesc preotii busuioc ca sa stropeasca cu aghiazma si sa sfinteasca? Ca-n
Israel nu creste busuiocu, dar aici se cunosc proprietatile tamaduitoare ale lui...

Tu ai auzit de fanatici zen? De ce cei mai cruzi si mai distructivi fanatici religiosi apartin de religiile crestine si islamice, singurele care il accepta pe Isus?

De ce evreii nu-l recunosc religios pe Isus, daca sunt poporul ales?

De ce crestinismul e impartit in atatea culte si secte, daca e "sfant"?

De ce Isus, ca unic fiu al lui Dumnezeu, a venit sa departa familii si sa-i intoarca unul impotriva altuia, in loc sa le lumineze mintile si sufletele ca sa traiasca armonios si in pace?

De ce in crestinism oamenii sunt oi sau miei? De ce se mai sacrifica ovinele, mai ales de sarbatori? Iti dai seama ca-n subconstient iti faci singur programarea sa fii victima?

De esti educat cu ideea "crede si nu cerceta"? Dumnezeul tau e un mincinos care se ascunde in fata adevarului?

De ce erau profeti inainte de Isus? Iar acum sunt condamnati de vrajitorie, nebunie, sau declarati sfinti cand fac pe plac bisericii?

De ce au existat vraci, vindecatori, tamaditori cu mult inainte de Isus? De ce sunt condamnati acum, daca nu apartin de biserica? De cand e pacat sa faci un bine?
Tu stii ca tot restul populatiei programeaza existenta unor astfel de vindecatori? Pentru ca ei nu pot si spera / cheama pe cineva care sa poata sa-i vindece si sa-i linisteasca?

De ce e crucea sfanta, daca pe ea a fost chinuit si ucis Isus? De ce nu e giulgiul, ca a fost pe corpul lui Isus, sau piatra de mormant, ca au atins-o si ingerii?
De ce e sfanta tortura si cruzimea, in locul scaparii/invierii?

De ce e conditionata vindecarea religioasa sau alte minuni de credinta (autosugestie)?

Tu stii ce-i dezimformarea? Ca se folosesc cateva adevaruri evidente, pentru a adormi constiinta celor prelucrati, pentru ca apoi sa li se toarne minciunile si conditionarile negative?

Se tot vorbeste de razboi psihologic, dar ce se intampla cu omenirea de mii de ani datorita disputelor religioase?

De ce Israelul e in continuu in conflicte daca e tara sfanta?

De ce te grabesti ca judeci si sa condamni pacatosul, cand in aceasi situatie ai face la fel?

De ce nu esti educat sa iti repari greselile si sa inveti din ele, traind armonios cu cei din jur, si in schimb esti educat sa judeci si sa condamni?

De ce se implica liderii religiosi in politica? Pentru "da-i Cezarului ce-i al Cezarului"? Care-i Cezarul pe care-l sprijina?

De ce esti educat sa consideri vechile traditii ca pagane si sa le condamni? De ce esti educat impotriva zestrei tale genetice? De ce esti educat religios sa creezi astfel de tensiuni si conflicte in subconstientul tau?

De ce acum cateva mii de ani nu existau dilemele existentiale de acum? De ce atunci isi cunosteau rolul, iar acum nu stiu nici macar cine sunt si se cauta, sa isi descopere sinele?

Si apropo de cruce....
De ce la Tartaria sunt artefacte cu simbolul crucii pe ele, facute in mileniul 7 inainte de Cristos? De ce e considerata crucea o proprietate e crestinismului, daca era venerata de peste 7 milenii inainte de crestinism?

De ce are nevoie Biserica de banii nostrii, cand au atatea averi deja? Pentru ce tot iau banii oamenilor saraci?
Si mai iau si salarii de la stat!
Neimpozabile!
Ei nu platesc taxele, ca noi!
Citisem intr-un ziar de maicutele din nu stiu ce sat, ca au revendicat cimitirul... ce nevoie au calugaritele de cimitir? Ce vor sa faca cu mortii satenilor?
De ce n-avem loc nici in morminte de rautatea lor?

De ce singurul curaj al profetilor / vindecatorilor etc. este acela de a fi corect/cinstit si bun?
De ce exista astfel de oameni si in afara religiei crestine?
Si trimisii lui Dumnezeu functioneaza pe principiul "crede si nu cerceta", inghitind toate mizeriile posibile?!
Aia ii poti numi macar oameni intregi la cap, daca cred tot fara sa gandeasca?

De ce suntem educati sa devenim nebuni?
mincinosi, hoti (vezi furtul simbolului crucii...)

Pai asa oricine spune o magarie ca e de la Dumnezeu trebuie crezut, nu?

Iar finalul ar fi.....
De ce te grabesti sa condamni ce citesti mai sus? Pentru ca mie nu mi-e frica sa gandesc, iar tu ai ajuns sa fii un sclav religios care nu poate nici macar sa citeasca niste intrebari care afiseaza evidenta?"

Multumesc, Diana!

6 comentarii:

Toteu spunea...

in adevar se gaseste ,a crede.

Fanitza spunea...

Crezi si cauta !

Toteu spunea...

dupa ce ai gasit a crede,in adevar nu mai ai ce cauta si cerceta.nu mai ai de ce anume sa te indoiesti,in concluzie nici nu mai cauti sa cercetezi.

Fanitza spunea...

Imi pare rau, dar nu pot inghiti tot ce mi se serveste. Am dreptul la a cauta. E problema ta daca tu poti merge cu ochii inchisi. Eu nu pot face asta si ca mine sunt destui.

Toteu spunea...

dar nici nu-i obligatoriu sa inghiti,chiar de o fi bun...rau.serveste-te cum stii tu mai bine sa savurezi mai bine.aici e chestia,cum te autoservesti...
tu traieste si ai sa vezi ca nu ai ce sa cauti...esti tu cu tot din tine...ceva infinit si imposibil de imaginat...traieste acestea fara sa mai cauti.
eu sunt cu ochii larg deschisi,indiferent cum imi sunt ploapele

Fanitza spunea...

Draga mea, nu pot sa traiesc fara sa intreb. Nu pot sa accept ce mi se serveste ca drept adevar unic doar daca este expus de biserica sau de mai stiu ce grupare. Avem liber arbitru tocmai pentru a alege dupa cum putem fiecare accepta. Ne diferentiaza doar evolutia spirituala, nivelul la care putem fiecare sa ajungem. Fiecare avem experienta proprie, de aceea si cautarea este individuala. Iarta-ma daca te-am deranjat in vreun fel.