Oricine iubeste o floare - Costache Ioanid
Oricine iubeste o floare
e-aproape de-un sacru mister.
Oricine se-opreste-n carare
s-asculte un glas de izvoare
e-aproape,
aproape de cer ...
Oricine iubeste seninul,
cind soarele urca-n eter,
oricine-si inalta suspinul,
cind licare-n mare rubinul,
e-aproape,
aproape de cer ...
Oricine pe muntii albastri
priveste granitul sever,
oricine pe cai de sihastri,
strabate paduri de jugastri,
e-aproape,
aproape de cer ...
Dar cine-a primit indurarea
din ranile blindului Miel,
acela e frate cu floare,
cu riul, cu muntii, cu marea,
si-orunde il duce cararea,
tot cerul,
tot cerul e-n el.
Mai presus de orice - Costache Ioanid
Mai presus de orice,
de credinţă, de-avânt,
de-orice dar care biruie firea,
mai presus de minuni,
de puteri, de cununi,
mai presus de orice
e iubirea!
Prin credinţă răstorni
munţi înalţi şi cetăţi,
şi-ţi arunci peste veacuri privirea.
Dar în cele cereşti
eşti atât cât iubeşti.
Mai presus de orice
e iubirea!
Dumnezeu e măreţ.
Gem în cale-I furtuni,
se cutremură toată zidirea.
Dar în susurul blând
Îl auzi murmurând:
Mai presus de orice e iubirea!
Pregătiţi-vă stânci
pentru Templul Etern!
Orice piatră îşi are menirea.
Chiar pământu-i primit,
căci Isus l-a sfinţit,
căci a scris pe pământ
ce-i iubirea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu