LEGENDA PIETREI SACRE

Am citit de curand o carte ce cuprinde cateva legende ale dacilor, culese de Cristi Ionita,'' care se considera un rasfatat al sortii pentru ca a avut sansa sa le cunoasca si sa le transmita mai departe prin intermediul acestei carti''. Voi reda cateva fragmente din fiecare legenda in speranta ca va voi face curiosi spre a cauta in sufletul vostru mandria de a fi urmasii unor spirite aparte.

''...Istorisirea incepe intr-o noapte cu cerul senin, linistits ca multe altele asemanatoare ei si care nu prevestea in nici un fel evenimentele ce urmau sa se desfasoare.
Se spune ca dintr-o stea indepartata tare s-ar fi rupt o frantura. Nimeni nu stie de ce s-a intamplat asa, cum nu se stie nici de ce acea frantura a luat taman calea Pamantului si a cazut intr-un anume loc, dar batranii care cunosc povestea de la strabunii lor spun ca in acea clipa s-a vazut o lumina puternica asemeni fulgerelor ce prevesteau furtunile, ba chiar si mai apriga. Se spune ca mica bucata de stea ar fi pornit pe fagasul ei de parca ar fi fost dirijata de o mana ascunsa, iar calea ei s-a oprit undeva, pe taramurile noastre. Ar fi cazut in niste munti de basm, cu paduri falnice, marete si cu oameni ce intreceau cu mult celelalte triburi in mestesugul vanatului. Pasamite, aceste meleaguri au fost sortite sa primeasca frantura de stea, asa cum si ea, la randul ei, a fost indrumata spre acele locuri.
....Totusi un om nu s-a temut, ba chiar mai mult, s-a simtit atras de acea nemaivazuta piatra...Fara sa stea prea mult pe ganduri, s-a indreptat spre piatra, a privit mai intai la ea, apoi la cer cu piosenie, a ridicat-o fara nici o greutate si a dus-o in pestera in care locuia cu familia sa, gandindu-se ca piatra cazuta din cer ii va fi folositoare in incercarile grele ale vietii....ori de cate ori era nevoie, cu ajutorul ei se aprindea focul, foc atat de greu obtinut pana atunci. In plus, locuitorii pesterii se bucurau si de lumina ei binecuvantata. Pasamite, insa, ea avea si alte puteri pe care nimeni nu le putea banui, asa ca erau cat se poate de fericiti cu ceea ce aveau si binecuvantau neancetat lumina si caldura ce o primeau... Stapanul pietrei privea lumina ei blanda si se intreba ce puteri ascunse mai avea piatra si cand se va naste cineva anume pentru a le descoperi? Care este sortirea acestei mane ceresti?...Batran fiind, intr-o zi oarecare, stapanul franturii de stea disparu din lumea celor vii si se pare ca piatra cerurilor nu mai avea nici o intrebuintare. Nimeni nu reusea sa o atinga, nici macar urmasii lui. Locul ii era cel pe care il stim deja, pe masa din grota, stralucirea nu-i era mai mica, ba din contra, insa nu mai era nici un om care sa-i poata folosi puterile o data cu stingerea celui ce o gasise.
Asa ca nu fu nevoie de foarte multi ani pentru ca piatra sa fie uitata si rar se mai nimerea cineva sa vina sa o priveasca....Incetul cu incetul si cei care stiau adevarul despre piatra se stinsera din viata.
pe cand se intampla asta, din senin si nestiuta de nimeni, piatra disparu impreuna cu piedestalul ei...Un lucru ciudat se petrecea totusi: bunaoara, de nu se stie de unde, pe acele meleaguri aparea cateodata in noapte o lumina a carei forma aducea cu cea a unui batran. Unda luminoasa statea ce statea, iar apoi, dintr-o data, fara sa perceapa nimeni cum si unde, disparea de parca n-ar fi existat niciodata. Oamenii se hotarara sa-si numeasca zeul Mos Timp, pentru ca numai el parea a putea stapani timpul....Mos Timp era spiritul celui care, candva gasise piatra si caruia ii fusese harazit sa o aiba in stapanire.Era Duhul Pietrei Sacre, asa cum avea sa fie numit ceva mai tarziu de Geto-Daci...Impreuna cu Duhul, Piatra Sacra ajuta la paza acestor mirifice plaiuri...Mos Timp simtea vremurile care aveau sa se abata peste destinele tarii. Se hotara sa aiba grija de ceea ce avea sa devina avutia cea mai de pret a poporului Geto-Dac.Piatra nu avea voie sa fie vazuta decat de cei alesi. Duhul stia ca va veni vremea in care dusmanii neamului vor stapani puteri mari si se vor apropia mult de ea. Bunaoara trebuia sa faca ceva care sa o pazeasca si mai bine.Greutatea de a ajunge in lumina binecuvantata raspandita de Piatra va fi atat de mare, incat numai alesul Stelei Mama si al Zeilor va putea razbi. Lacatele ce-o vor ascunde ascunde vor fi ferecate cu sapte ivare care, la randul lor, vor fi imprejmuite de sapte munti.
Cu ajutorul Pietrei, el sapa in stanca sali si coridoare ce mergeau pana in inima muntelui. Menirea lor era aceea de a proteja Piatra de privirile simplilor muritori.Din pacate, nu peste multa vreme muntele avea sa ascunda Piatra Sacra pentru o perioada al carei sfarsit si astazi il asteptam. Pentru a sti ce se intampla afara si pentru a putea vorbi cu poporul, pentru ca Mos Timp va sta si el insusi ascuns in munte alaturi de Piatra, deasupra ultimei sali, cea aflata in chiar inima muntelui, Duhul a sculptat o bucata de stanca dandu-i forma unui cap de om. Totodata, el ii darui stancii puteri nebanuite.Era nimeni altul decat Sfinxul, paznicul Zonei Sacre, ochii si urechile Duhului, spiritul nepieritor peste veacuri al poporului Geto-Dac.
Nu numai Mos Timp si Piatra Sacra erau langa destinele poporului, ci si cerul veghea...Secolele au devenit milenii, dar atat Sfinxul cat si Piatra Sacra, au ramas pe locurile lor spre a indruma soarta poporului si a frumoasei tari ce se nascuse. Astazi Piatra se afla in inima Muntelui Ascuns, dar Sfinxul poate fi vazut de oricine, insa numai cei cu inima pura si gand curat ii pot auzi vorbele.''