Eram copil de patru-cinci ani cand pentru prima oara mi-a povestit bunica mea despre Baba Dochia.Am fost foarte impresionata de faptul ca s-a transformat in stanca si ma gandeam cu groaza la cum o fi sa nu mai poti iesi din interiorul unei pietre. Pentru ca asa vizualizam eu transformarea; un fel de inchisoare din care poti privi dar nu te poti face auzit.Mi se parea ingrozitor de nedrept.Cam aceasta a fost prima informatie despre stramosii nostri pe care am primit-o eu. Mai tarziu, in scoala generala am invatat despre daci si romani.Falsa istorie ne invata despre dacii barbari, necivilizati, care au avut marele ''noroc'' sa fie cuceriti de romanii nobili si plini de calitati. Ca o mica paranteza ni s-a spus ca dacii se deosebeau de romanii si prin forma lobului urechii(romanii avand lobul urechii lipit de cap), ceea ce ne-a determinat pe toti copilasii sa ne controlam imediat urechile.Mi-aduc aminte cat de bucuroasa am fost sa descopar ca sunt urmasa dacilor.Nu-mi puteam explica aceasta bucurie ca doar, dupa spusele istoriei, dacii erau niste salbatici.Eu insa aveam o admiratie pentru ei, detestam poporul roman,care in viziunea mea de copil nu aratau deloc asa cum erau descrisi in carti.
A trecut perioada copilariei, am ingropat in sufletul meu mandria de a fi un pui de dac si din toata istoria schilodita care se preda in scolile comuniste am pastrat doar imaginea lui Stefan cel Mare si putin din cea a lui Mihai Viteazul. Tarziu, dupa aproape treizeci de ani am inceput sa aflu, fara sa vreau, despre adevaratii daci, despre ZAMOLXE, despre faptul ca erau niste spirite inalte...Probabil ca de aceea eram atat de mandra in copilaria mea de faptul ca lobul urechii mele ''atesta'' faptul ca sunt urmasa lor. Acum stiu ca stramosii nostri au fost numiti ''cei mai viteji si mai drepti dintre traci''. Si nu putem considera asta ca istorie de mult apusa, pentru ca spiritul lor traieste inca in noi.
Un comentariu:
Felicitari pentru tot ceea ce faci si vei face!!!
Trimiteți un comentariu