„Acum suntem mult prea destepti pentru a putea supravietui fara intelepciune” .
Se pune intrebarea: Va face omenirea saltul necesar in constiinta, pentru a crea un viitor optimist? E.F. Schumacher
Criza noastra globala are o istorie veche. Radacinile ei nu sunt in Revolutia Industriala si in materialismul Iluminismului European sau in Revolutia Agrara, nici in folosirea initiala a uneltelor. Bineinteles ca fiecare dintre acestea a jucat rolul sau, dar radacina se afla mult mai adanc in evolutia noastra. Cand s-a ivit pentru prima data Homo Sapiens, cu creierul sau mare (capabil de gandire, de ratiune si de vorbire) si cu maini agile pentru a modifica lumea conform dorintei sale, viata pe Pamant a luat o turnura foarte creatoare si, totusi, foarte periculoasa.
Am cautat sa ne imbunatatim calitatea vietii, sa ne eliberam de constrangerile trudei fizice si de suferinta nenecesara. Iar eforturile noastre s-au dovedit a fi foarte fructuoase: astazi, aceia dintre noi care traiesc in Occident se bucura de un confort fara precedent si de multe oportunitati. Dar, a devenit de asemenea clar ca a continua pe calea consumului nestavilit, cu urmarea sa negativa asupra mediului, devine acum cea mai grava amenintare la adresa omenirii si, mai tragic, la chiar existenta Pamantului. Atunci, avand in vedere faptul ca devenim mai constienti de pericolele pe care le intrezarim, de ce nu ne schimbam?
Raspunsul este in mintile noastre: in credintele si valorile care ne ghideaza deciziile. Sedusi de remarcabila noastra abilitate de a schimba lumea, am cazut in capcana de a crede ca drumul catre a ne simti bine trece prin a face ca lumea sa fie asa cum vrem noi. Daca nu suntem fericiti, presupunem ca trebuie sa facem ceva: sa obtinem ceva pe care nu-l avem inca, sa-i facem pe altii sa reactioneze asa cum am vrea noi, sa ne bucuram de o noua experienta, sa evitam unele circumstante sau persoane care ne-au cauzat nemultumire.
In aceasta abordare exista o oarecare valoare. Daca o cauza a suferintei noastre este fizica (de exemplu, daca ne este frig sau foame), atunci sunt necesare unele schimbari in exteriorul nostru. Cei mai multi dintre noi, in Occident, pot sa-si rezolve nevoile fizice relativ usor: dand drumul la caldura sau mergand la cumparaturi. Cu toate acestea, suntem departe de a fi satisfacuti. Astfel, crezand ca problema se afla inca acolo „in afara”, continuam sa cautam implinirea in lumea din jur, presupunand ca, atunci cand am lua suficient din ceea ce credem ca vrem, in sfarsit ne-am linisti.
De-a lungul istoriei omenirii, au existat aceia care s-au trezit din visul ca pacea mintii depinde de ceea ce avem, sau ceea ce facem. Acestia sunt inteleptii, rishi, roshi, misticii, sfintii, lamasii si alti „intelepti”, fiecare, in felul sau, redescoperind un adevar atemporal despre constiinta umana: mintea, in starea sa naturala, este deja relaxata.
Prin „starea naturala”, ei nu au inteles starea mentala in care ne petrecem cea mai mare parte a timpului, care, in mod clar, nu este de obicei una de relaxare si multumire. Ei vorbesc de mintea inainte de a deveni intunecata de griji, dorinte, planuri, analize. Din nou si din nou ne-au reamintit ca nu e nevoie sa facem nimic si nici sa mergem undeva, pentru a ne simti multumiti. Dimpotriva, tot facand ceva, tot cautand sa schimbam lucrurile, ne indreptam in directia opusa. Ne imaginam ca ceva lipseste si, impreuna cu acest autocreat sentiment de lipsa, vine si sentimentul de nefericire.
Si apoi incercam sa umplem acest sentiment de nefericire, luand ceea ce credem ca ne lipseste. Traim in ceea ce filozofii indieni au numit „samsara” – care initial a vut sensul de „a haladui”. Hoinarim cautand implinirea, intr-o lume care ne acorda doar un ragaz trecator de la nemultumire, satisfactia temporara, fiind urmata de o cautare si mai asidua a acelui tel care ne scapa intotdeauna.
In trecutul indepartat, repercusiunile acestei abordari si-au lasat amprenta asupra oamenilor, dand nastere suferintei lor, asa cum a inteles Buddha. Totusi, pe masura ce puterea tehnologiilor noastre a crescut, impactul a devenit mult mai serios si, in perioada recenta, s-a escaladat la nivelul unei crize globale.
A devenit din ce in ce mai clar ca valorile si credintele noastre existente nu mai sunt viabile si exista o chemare pentru transformare interioara, adesea interpretata ca o trecere la o stare de constiinta mai inalta, mai exaltata. Dar schimbarea ceruta nu e ceva nou: este trezirea la o calitate a constiintei care ne-a fost dintotdeauna disponibila, dar care arareori este intrezarita.
Schimbarea este subtila si, in acelasi timp, profunda. Este o schimbare in fiinta noastra, in calitatea constiintei noastre. Experienta noastra nu mai este comparata cu lipsa, aversiunea, ingrijorarea, dorinta, speranta sau alte atasamente emotionale. In locul acestora, fiinta noastra are calitatea de libertate si usurinta.
Aceasta reprezinta un adevarat salt cuantic in constiinta. Cand oamenii aud, pentru prima oara, acest termen, cred adesea ca inseamna un salt urias in constiinta. Dar, in fizica moderna, un salt cuantic este cel mai mic salt posibil. La nivel atomic, o schimbare de la o stare energetica la alta nu apare ca o tranzitie continua, ci ca un salt: o tranzitie instantanee, de la o stare la alta. Similar, schimbarea de la o minte tensionata, la o minte relaxata este un salt instantaneu.
Impreuna cu acest salt interior se petrece si o schimbare vitala in gandire si actiune. Nemaifiind orbiti de griji, sau prinsi de lipsuri si dorinte imaginare, suntem liberi sa actionam in concordanta cu nevoile de moment. Asta poate insemna: sa-i ajutam pe altii, sa indreptam o nedreptate, sa lucram pentru o cauza sociala, sa ne ingrijim sanatatea, sa crestem copii, sa ne castigam existenta – orice lucru asupra caruia ne concentram energia. Putem face toate acestea cu o implicare mai mare si o compasiune mai adanca.
Nu e nevoie sa mai spun ca o astfel de schimbare este rareori permanenta! Am fost atat de adanc conditionati in vechiul mod de gandire, incat foarte usor recadem in ingustimea mintii acaparatoare. Pentru cei mai multi dintre noi, provocarea nu este a ramane intr-o stare permanenta de relaxare naturala, ci o reprezinta dezvoltarea abilitatii de a relaxa mintea si de-a ne intoarce la starea de pace, usurinta, calm, cat de des putem pe parcursul unei zile.
In trecut, acest salt in constiinta era considerat crucial pentru salvarea individuala. Astazi, a devenit esential pentru salvarea noastra colectiva. Am atins un punct inevitabil in destinul uman, in care ni se cere sa ne trezim din somnul nostru colectiv si sa ne reconectam la adevarata noastra natura. Asa cum spunea arhitectul filozof Buckminster Fuller: „suntem in fata examenului nostru final de evolutie”.
Este specia umana in stare sa supravietuiasca? Putem sa abandonam setarile noastre mentale disfunctionale si sa vedem lumea, mai degraba prin ochii intelepciunii si compasiunii, decat prin cei ai lacomiei si fricii?
Cei care au facut acest salt in trecut – cei intelepti sau cei iluminati – au fost cativa. Cu toate acestea, fiecare a fost purtatorul noilor vesti despre cum noi toti am putea si ar trebui sa fim. Acum, a sosit pentru noi timpul sa ne asumam dreptul natural din nastere. Nici noi, nici planeta nu mai putem astepta.
Articol publicat in revista Resurgence, numarul256-de Peter Russell
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu