iubirea

"Iisus iubea. Era dragostea, marele şi minunatul dar pe care-l făcea omenirii. Si a proclamat deschis că originea acestei iubiri este Tatăl ce trăia în El - acelaşi Tată care trăieşte în toţi oamenii.

Ceea ce dădea lui Iisus libertatea şi forţa de a îmbrăţişa întreaga omenire, era cunoaşterea unirii sale şi identitatea cu Tatăl. El s-a desprins rând pe rând de iluziile care erau cauza unei vieţi de ipocrizie; şi făcând-o El exprima din plin pe Tatăl trăind in El."

RUGA

"Dumnezeule, ajuta-ma sa simt puterea, acea flacara aprinsa din mine si lasa-ma sa simt pasiunea de a fi mai puternic decat am fost vreodata. Lasa-ma sa pasesc in lume asemenea unei flacari a luminii tale, stiind ca fiecare noua zi reprezinta un inceput, o sansa de a pune in aplicare ceea ce stiu."

"Atotputernice Spirit al Luminii ce straluci in Cosmos, atrage-mi flacara, in armonie, spre tine.
Ridica-mi focul din intuneric,
Atractie a focului care este Una cu TOTUL.
Ridica-mi sufletul, tu preaputernice.
Copil al Luminii, nu-ti intoarce fata de la mine.
Fa-ma sa ma topesc in cuptorul tau;
Cel ce esti una cu toate lucrurile si toate lucrurile
Una cu tine, foc al vietii si Una cu Mintea."
TOTH

IMNUL VIETII

Viata e o sansa - nu o lasa sa se piarda/ Viata e frumusete - admir-o/ Viata e o bucurie - gust-o din plin/ Viata e un vis - transforma-l in realitate/ Viata e o sfidare - infrunt-o/ Viata e o datorie - implineste-o/ Viata e un j o c - joaca-l/ Viata e pretioasa - ai grija de ea/ Viata e o bogatie - pazeste-o/ Viata e dragoste - bucura-te de ea/ Viata e un mister - incearca sa-l patrunzi/ Viata e o promisiune - n-o lasa neimplinita/ Viata e tristete - treci peste ea/ Viata e un imn - canta-l/ Viata e o lupta - accept-o si castig-o/ Viata e o tragedie - fii tare/ Viata e o aventura - indrazneste sa ti-o asumi/ Viata e fericire - fii astfel incat sa o meriti/ Viata e Viata - ocroteste-o! MAICA TEREZA

luni, 21 martie 2011

INTERVIU CU UN COPIL DE CRISTAL


La un centru de terapie psihocomportamentala unde merg, exista un numar mare de copii de cristal, indigo, probabil si alte tipologii (doar pe acestea doua am eu capacitatea sa le identific). In acest centru am cunoscut doi copii de cristal: o fetita de 7 ani jumatate, un baietel de 7 ani, foarte comunicativi si constienti de darurile lor. Pe a treia fetita de 5 ani o cunosc din alta conjunctura dar ca si coincidenta exact in aceeiasi perioada am comunicat cu ea.
Ce pot sa spun dupa interactiunea cu ei: prezenta lor iti schimba radical modul in care vezi lumea. Dincolo de ceea ce spun, fiinta lor, energia pe care o emana te purifica in profunzime. Au in comun ochii foarte mari, fizic vorbind si foarte patrunzatori. Cand vorbesc cu tine simti cum citesc in tine, cum te scaneaza, dar o fac cu foarte mare delicatete si blandete. Mai au in comun o dragoste imensa pentru tot ceea ce inseamna animale si natura, o intelegere care depaseste cu mult varsta biologica.

In ceea ce priveste discutia cu fetita, venise acolo deoarece parintii erau depasiti de temele pe care le discuta si ingrijorati pentruca este foarte sensibila la suferinta celor din jur. S-a creat in doua randuri un context favorabil ca sa pot discuta cu ea intr-o incapere separata, in liniste. Initial vroiam sa explic eu, poate din orgoliul adultului ce este cu moartea si cu viata dar, dupa primele minute, mi-am dat seama ca rolurile putin diferite: eu voi scrie si ea va vorbi. Am incercat sa notez cat mai in amanunt tot ceea ce mi-a spus, ceea ce nu pot transpune in cuvinte este trairea avuta in prezenta ei si a celorlalti doi copii, sentimentul ca te afli in prezenta unei fiinte din alta sfera energetica care vorbeste printr-un corp de copil. De altfel la anumite momente in discutie se identifica cu acesti copii de cristal, in alte momente relata dintr-un punct as spune de constiinta superioara. Am avut senzatia ca in prima situatie se exprima prin constiinta sufletului ei, in a doua vorbea prin ea o entitate probabil de tip ghid sau protector.
Dupa intalnirea cu ei cred ca suntem binecuvantati la nivel de umanitate in ansamblu pentruca acesti copii sunt printre noi.

-Am inteles ca discuti mult despre moarte si lumea de dincolo. Iti este teama de moarte?
La moarte eu ii spun trecerea, iar lumea pentru mine nu exista aici si dincolo, exista lumi in lumi. Nu imi este frica de trecere, pentru ca stiu ca de fiecare data cand ajung in lumea Sufletelor, ma pregatesc si invat pentru a reveni aici. De fiecare data imbrac haina unui corp de copil si am posibilitatea sa imi aleg tara, parintii, timpul si forma corpului meu. Este un proces foarte interesant care se face pana in cele mai mici detalii.

-Parintilor tai le este teama de moarte? Cum reactioneaza la aceste subiecte pe care le ridici tu?
Le-am explicat ca cel mai dificil proces nu este moartea, ci este nasterea pentru ca atunci cand ne nastem uitam cine suntem si de unde venim, pe cand atunci cand murim vedem imediat lumea sufletelor constienti fiind de frumusetea de acolo. Singura mea grija pentru parinti este ca ei sa nu treaca dincolo fara a intelege sarcina, lucrul pe care il au de facut, pentru care au venit in aceasta viata.

-Acestei sarcini ii putem spune misiune de viata. O poti detalia?
Fiecare suflet vine in aceasta calatorie cu un scop, tu de exemplu cand iti propui sa calatoresti cu trenul, iti propui de fapt sa ajungi undeva, apoi alegi mijlocul de transport care duce la acea destinatie, ora si iti pregatesti bagajele. Asa se intampla si la calatoria in aceasta lume, fiecare are propriul sau scop, acest scop depinde foarte mult de ceea ce face persoana respectiva in viata.

-Exista misiuni esuate?
Venirea in aceasta lume este un prim scop, exista misiuni parcurse in conformitate cu scopul initial intr-un grad mai mare sau mai mic, dar absolut orice se construieste aici devine misiune. Misiunea se construieste pe parcursul vietii, constructia poate sa semene mai mult sau mai putin cu planul initial propus, dar tot misiune se numeste.

-O sa revenim la acest subiect, am inteles ca citesti foarte mult geografie, astronomie, te intereseaza aspectele legate de structura scoartei terestre. Acest ultim subiect nu il inteleg.
Stii ca pamantul este viu, toate straturile constituente au propria lor viata, in momentul in care aflu constient de existenta lor, ma pot conecta la ele si comunica cu ele. De la fiecare dintre ele aflu informatii legate de istoria planetei, si apoi le compar cu informatiile citite in carti. Pentru unele nu exista inregistrari, alteori cartile nu readuc acelasi lucru pe care pamantul mi-l povesteste. La fel si in cazul planetelor, galaxiilor, afland despre ele, pot afla informatii despre istoria lor.

-Copii ca tine sunt denumiti copii de cristal, stiu ca mai exista si cei indigo-energia lor are culoarea indigo, copii stelari, copii curcubeu. Cum ai defini aceste categorii?
Oamenii tind sa puna etichete, sa ne incadreze in categorii, si apoi fac legaturile „daca este in categoria copil de cristal, trebuie sa faca asta si asta si asta”. Cred ca mult mai usor ar fi daca ne-ar lua asa cum suntem. Fiintele de cristal sa stii ca nu sunt doar copii sunt si adulti. Sunt fiintele care poarta energia puritatii, inocentei, bucuriei, asa simt eu. Prin aceasta ei comunica permanent cu entitati foarte luminoase, cum ar fi ingerii de exemplu, primesc sfaturi de la acestia cum sa curete, cum sa purifice energia locurilor unde traiesc, a oamenilor pe care ii intalnesc, cum sa le reaminteasca oamenilor sa comunice cu fiintele angelice.

-Copii indigo?
Sunt cei care aduc dreptatea, care demasca minciuna, falsitatea, ei sunt mai puternici, mai taiosi, deschid drumuri, demoleaza trecutul. Cu ajutorul lor noi tesem energia puritatii. Gandeste-te la 2 gradinari: primul vine si sapa gradina, curata buruienile, al doilea vine si planteaza cu delicatete florile. Cand traiesti langa un indigo, sau vii in contact cu el, in timp nu mai poti sa te ascunzi sau sa deformezi faptele, pentru ca el, prin puterea lui te forteaza, sa spunem, sa fii corect, sa spui adevarul, sa fi demn si sa repari nedreptatile, sa iei atitudine. Cand traiesti langa un cristal este bine sa fii cat mai pur, mai inocent si in ceea ce gandesti si in ceea ce vorbesti si in ceea ce faci. Numai pe altruism si pe inocenta se poate comunica si lucra cu noi. Bineinteles ca si la cristale trebuie sa afirmi adevarul. Mai exista un aspect: noi toti suntem la fel, indiferent daca suntem incadrati la categoria cristal, indigo, etc. Suntem aici pentru a ajuta, orice copil de cristal poate deveni indigo daca conditiile externe o cer, orice copil indigo se poate transforma in cristal, adica nu sunt niste caracteristici etern stabilite si ferm delimitate.

-Cum se explica aceasta, am observat ca si in diagnostice se scrie ADHD cu elemente autiste sau autism cu elemente de ADHD, exista foarte des o combinatie.
Este simplu: noi toti comunicam intre noi, venim din aceeasi sursa, putem oricand prin dorinta noastra sa imprumutam ce caracteristici ne sunt necesare.

-Sa inteleg ca stiti cum sa accesati sursa aceasta universala de energie despre care vorbesti, si sa luati de acolo ce aveti nevoie.
Exact.

-Copii stelari, curcubeu?
Multi dintre ei sunt la primele serii de calatorii pe pamant, cei care deschid drumurile au mai fost aici, au nevoie de experienta pentru a face aceasta lucrare. Cei stelari vin sa invete unii dintre ei cum decurge viata intr-un loc complet diferit de casa lor. Aduc cu ei si multa cunoastere de acolo. Cei curcubeu sunt tot cristale, sa spunem ca aduc prin ei simultan mai multe tipuri de energii, stiu sa lucreze cu mai multe tipuri de energii in paralel, de exemplu poate comunica simultan cu un inger, cu un unicorn, cu o zana a plantelor. Toti copii pe care i-ai enumerat iubesc mult animalele, comunica foarte usor cu ele, iubesc plantele si in general natura. Ei cauta locuri linistite, departe de agitatia oamenilor. Stii ca animalele comunica cu celelalte lumi, noi oamenii uitam.

-Cum explici fenomenul copiilor cu autism si ADHD?
Etichete fixate din necunoasterea adultilor, adultii au uitat ce inseamna sensibilitatea, inocenta si s-au fixat mult pe etichete reci si implacabile.

-Ambele categorii comunica mai dificil cu mediul extern.
Da pentruca suntem foarte sensibili, pentru noi aici este uneori o atmosfera rece, taioasa, si simtim asta foarte bine. Unii dintre noi se inchid complet, altii reactioneaza prin agitatie. Noi simtim agitatia celor din jur, nelinistea, durerea, chiar daca ei incearca sa ne spuna ca totul este bine si sa ne zambeasca, pentruca noi simtim prin suflet si citim exact ce spune sufletul lor. De asta exista si confuzia noastra si agitatia, pentruca in paralel vedem doua lucruri opuse: ce se intampla cu adevarat si ceea ce ei mascheaza.

-Cum explici ca sunt copii cu sindrom autist care se recupereaza si altii care raman asa pe tot parcursul vietii.Ce face diferenta?
In primul rand nu inteleg de la ce se recupereaza acesti copii? Ce inseamna ca se recupereaza? De ce folosesti acest termen? Au pierdut ceva si au nevoie sa il recupereze?

-Nu am raspuns la intrebarea aceasta. Asa se spune in termeni medicali.
Folosind cuvantul acesta este ca si cum ai decide ca ei sunt bolnavi, i-ai incadrat intr-o categorie. Problema de care vorbeam cu etichetele. Parintii isi doresc ca si copii lor sa fie dupa chipul si asemanarea lor, sa se incadreze in lume, si asta deoarece ei nu vad si nu inteleg misiunea cu care vine copilul din lumea sufletelor. Sunt suflete care vin ca si invatatori pentru parinti, acestia parcurg lectiile de invatare si copii intra in aceasta lume.

-Ajuta parintii sa isi plateasca datorii din alte vieti? Sa plateasca karma, asa este denumita, uneori prin suferinta?
Eu nu vad asa. Nu, ii ajuta sa isi reaminteasca ca si ei – parintii vin tot din lumea sufletelor. Suferinta apare atunci cand parintele nu intelege aceasta, nu o impune copilul, ea este consecinta neintelegerii si a uitarii. Exista copii care indiferent de eforturile parintilor raman cu acele caracteristici de separare de lumea inconjuratoare, pentruca au in misiune sa fie etern surse de puritate si de inocenta pentru aceasta lume. Pentru a isi pastra etern aceasta puritate aleg ca si suflete sa nu se deschida vreodata. Ei sunt Pastratori de Energie, pentru aceasta vin aici. Au o misiune foarte importanta, si ca suflete sunt foarte evoluate, cu multa experienta. Ei aleg ca si Suflete sa fie in aceasta lume in acest tipar tocmai pentruca asa pot cel mai bine conserva energia puritatii si o darui celor din jur. Pentru a ii ajuta pe cei din jur primesc aceasta misiune. Nu exista un model general, fiecare cand isi programeaza venirea o face cu anumite caracteristici, specifice numai lui. De acea am spus ca este o eroare incadrarea in anumite categorii si etichetarea. Nu inseamna ca parintii nu trebuie sa intreprinda vreo actiune pentru copilul lor, ci doar sa nu o faca din frica, cu tensiune, cu durere, gandindu-se ca acel copil este bolnav. Mult mai bine ar fi sa se gandeasca ca acel copil a venit cu o misiune diferita de a majoritatii, ca prin aceasta ii ajuta pe cei din jur si toate eforturile de a il aduce in aceasta lume sa se faca lin, fara presiune, pentruca uneori tocmai nerbdarea si neincrederea parintilor blocheaza procesul. Acesti copii sunt foarte sensibili, cum am mai spus, si daca in jurul lor parintii emit incontinuu vibratii de frica, de neincredere in Divinitate, de tensiune, copilul prin insasi misiunea sa de a purifica locul si oamenii, absoarbe aceste energii de la parinti pentru a-i ajuta sa se purifice si se incarca el, isi autoincetineste propriile lui procese de ancorare aici. El vrea la un anumit nivel sa isi ajute intai parintii si se pune el in planul doi.

-Stii cum ii vad pe acesti copii? Prin altruismul lor, prin sprijinul fara conditii pe care il ofera, prin puritatea si iubirea lor? Ca pe niste mici entitati Christice venite pe pamant, necunoscuti de cei din jur.
Nu exista un Christ mai mare sau mai mic, copii acestia sunt ca niste stelute de energie Christica, fiecare steluta cu lumina ei. Si da, intr-adevar ei comunica cu energiile Christice. Mai exista un aspect, mintea noastra functioneaza cu o viteza mult mai mare decat a celor din jur. Noi stim ce vrea parintele sa spuna inainte ca acesta sa spuna cuvintele, din momentul in care a format gandul in mintea lui. Inchipuie-ti cat de dificil este sa auzi simultan gandurile tuturor celor din jur si in plus si zgomotul vocilor, si alte sunete. De acea uneori nu exista timp necesar pentru a raspunde prin cuvinte, in cele mai multe cazuri raspundem mental. Si tot din acest motiv este foarte bine sa fim in medii cat mai linistite, si cei din jur sa nu fie intr-o furtuna de ganduri, sa isi controleze viteza cu care gandesc. Uneori e nevoie de timp ca sa raspundem si nu avem acest timp.

-Exista situatii cand am inteles ca ceilalti copii fie te izoleaza, fie te agreseaza fara motiv. De ce se intampla aceasta?
Izolarea este din cauza ca nu avem aceleasi arii de interes, iar agresiunea este un semn de durere. Acei copii sunt in suferinta, au un conflict cu ei insisi, intre cea ce stiu ei ca sunt ca suflete si ceea ce li se impune din mediu sa devina.

-Tu cum lucrezi cu cei din jur, pentru ca simt ca la un anumit nivel lucrezi constient.
Raspunsul meu este o intrebare: cum ma vezi tu pe mine?


-Ca pe un copil special, dotat, deosebit de cei din jur. Simt ca ma purifici in timp ce vorbesti, ma vindeci, simt sacralitate in preajma ta.

Tu ma privesti asa pe mine, eu ii privesc asa pe toti oamenii pe care ii intalnesc. Nu am asteptari de la nimeni, doar ma bucur pentru ca i-am intalnit.Tu imi spui mie copil de cristal, eu vad sufletul-cristalul in fiecare om. Noi nu venim aici ca sa fim admirati, studiati, sa facem profetii despre trecut, prezent si viitor, noi venim ca sa reamintim ca toti pot deveni ca noi daca aleg aceasta.

-De aceea am spus ca sunteti veniti din inima Christului pentru ca unele din cuvintele lui Iisus Christos consemnate in scrieri, sunt „tot ceea ce eu pot face si voi puteti si chiar mai mult dect atat.” Ai readus mesajul lui imbracat in cuvintele tale. O alta neintelegere a mea: cum pot fi facute profetii despre trecut?Inteleg sa prezici ceva ce va urma.
Trecutul, prezentul si viitorul se vad asa doar de aici, ca Suflete vedem totul ca si cum se petrece acum, ca si cum te uiti la 2 televizoare in acelasi timp, la 2 filme diferite. Filmele se desfasoara, ruleaza in acelasi timp, tu te uiti cand la unul cand la altul, pentru ca nu poti altfel. Trecutul, prezentul si viitorul se desfasoara simultan dar nu pe planeta, fizic, ci energetic, ca intentie, ca dorinta, ca vise. O profetie despre trecut ajuta sa se manifeste acea energie, si se dezvolta prin gandurile voastre, prin mintea voastra care aduce aici, ancoreaza acea energie. Un eveniment devine trecut pentru tine atunci cand tu ii pui eticheta de trecut. Daca eu iti povestesc despre niste oameni care traiesc pe pamant si care venereaza o anumita zeitate, automat tu incadrezi la timpul prezent, daca spun”au trait”, mental ii incadrezi la trecut. Ca sa spun mai simplu - trecutul devine real pentru tine atunci cand te gandesti la el ca fiind trecut.

-Sa inteleg ca poti sa citesti in memoria Universului, numita si Cronica Akasha, daca vrei?
Cronica pentru mine inseamna ceva trecut, care a fost, ceva vechi. Eu vad lucrurile acestea altfel: vii, in actualitate, citirea inseamna ca eu sunt acolo ca un fel de observator la aceste evenimente.

-Adultii pun o intrebare sablon, usor banala copiilor, si anume ce vrei tu sa te faci cand vei fi mare?
Nu este o intrebare banala, este o intrebare foarte importanta, problema este ca adultii de multe ori ignora sau rad de raspunsul copiilor. De fapt aceasta intrebare este acelasi lucru cu ceea ce spuneai despre misiunea de viata, este totuna cu a intreba”ce misiune crezi ca ai tu aici? De ce ai ales sa vii?”
Si raspunsul meu este: In primul rand sa ma bucur de viata aici. Sa reamintesc oamenilor cum sa vorbeasca cu ingerii pentru ca multi dintre ei au uitat, isi doresc si au nevoie sa isi reaminteasca.

sursa:http://amira-paranormal.blogspot.com/

Niciun comentariu: