iubirea

"Iisus iubea. Era dragostea, marele şi minunatul dar pe care-l făcea omenirii. Si a proclamat deschis că originea acestei iubiri este Tatăl ce trăia în El - acelaşi Tată care trăieşte în toţi oamenii.

Ceea ce dădea lui Iisus libertatea şi forţa de a îmbrăţişa întreaga omenire, era cunoaşterea unirii sale şi identitatea cu Tatăl. El s-a desprins rând pe rând de iluziile care erau cauza unei vieţi de ipocrizie; şi făcând-o El exprima din plin pe Tatăl trăind in El."

RUGA

"Dumnezeule, ajuta-ma sa simt puterea, acea flacara aprinsa din mine si lasa-ma sa simt pasiunea de a fi mai puternic decat am fost vreodata. Lasa-ma sa pasesc in lume asemenea unei flacari a luminii tale, stiind ca fiecare noua zi reprezinta un inceput, o sansa de a pune in aplicare ceea ce stiu."

"Atotputernice Spirit al Luminii ce straluci in Cosmos, atrage-mi flacara, in armonie, spre tine.
Ridica-mi focul din intuneric,
Atractie a focului care este Una cu TOTUL.
Ridica-mi sufletul, tu preaputernice.
Copil al Luminii, nu-ti intoarce fata de la mine.
Fa-ma sa ma topesc in cuptorul tau;
Cel ce esti una cu toate lucrurile si toate lucrurile
Una cu tine, foc al vietii si Una cu Mintea."
TOTH

IMNUL VIETII

Viata e o sansa - nu o lasa sa se piarda/ Viata e frumusete - admir-o/ Viata e o bucurie - gust-o din plin/ Viata e un vis - transforma-l in realitate/ Viata e o sfidare - infrunt-o/ Viata e o datorie - implineste-o/ Viata e un j o c - joaca-l/ Viata e pretioasa - ai grija de ea/ Viata e o bogatie - pazeste-o/ Viata e dragoste - bucura-te de ea/ Viata e un mister - incearca sa-l patrunzi/ Viata e o promisiune - n-o lasa neimplinita/ Viata e tristete - treci peste ea/ Viata e un imn - canta-l/ Viata e o lupta - accept-o si castig-o/ Viata e o tragedie - fii tare/ Viata e o aventura - indrazneste sa ti-o asumi/ Viata e fericire - fii astfel incat sa o meriti/ Viata e Viata - ocroteste-o! MAICA TEREZA

miercuri, 5 mai 2010

MARTURII BULVERSANTE



"Maior Merle Shane McDow - Comandamentul pentru Atlantical Marinei SUA
Maiorul McDow a intrat in Marina Militara in 1978 si a obtinut un permis Top Secret al Serviciului independent special de informatii secrete (SCI) cu dungi de zebra. A fost transferat la Baza de suport operational pentru Atlantic, si apoi sub comanda amiralului Trane. McDow a fost prezent atunci cand un OZN a fost detectat de radar si pilotii au vazut cu ochiul liber cum se deplasa cu mare viteza in susul si in josul coastei Atlanticului. Centrul de comanda a fost pus in stare de alarma "Zebra" si amiralul Trane a dat ordinul de atac al OZN-ului. McDow vorbeste despre amenintarile, intimidarea si confiscarea jurnaleleor de bord dupa eveniment.
...Ceea ce-l deranja cu adevarat pe amiralul Trane, ceea ce-l scotea din minti era ca acel obiect avea controlul complet al situatiei si putea fi oriunde dorea in cateva secunde. Intr-un minut ne apropiam de el pe coasta Maine-ului si in urmatorul era in Norforlk si se indrepta spre sud, spre Florida. Si tot ce puteam era sa ne ducem in susul si in josul coastei, pe baza avertismentului primit, pentru a urmari cum acest obiect se juca pur si simplu cu noi......................................
Intr-o anumita masura,a fost amuzant de vazut cum mareata putere militara a Statelor Unite a fost ingenuncheata dde ceva ce nu se stie ce era, de unde venea, unde se ducea. Singurul lucru cunoscut cu siguranta era ca nu erau rusii...
Daca acel obiect era ostil si vroia sa ne atace, i-ar fi fost foarte usor sa o faca. Nu e nici o indoiala in aceasta privinta. Nu aveam nimic in acel moment care i-ar fi putut face fata. Tocmai se jucase in voie in spatiul nostru aerian si putea face orice dorea in ce priveste zborul in spatiu. Noi nu prezentam nici o amenintare pentru el. Era dureros de evident. Cred ca amiralul Trante stia si el asta si ii era teama. Pe scurt, as spune ca batranul era pur si simplu speriat...

Amiral Lord Hill-Norton
Fost ministru al Apararii Marii Britanii
Lordul Hill-Norton este un amiral, fost Sef de Stat Major al Marii Britanii care a fost tinut in "intuneric" in legatura cu subiectul OZN-urilor pe durata mandatului sau. In acest scurt interviu, el subliniaza ca subiectul are mare importanta si nu ar mai trebui negat si tinut in secret, "...ca exista o serioasa posibilitate sa fim vizitati - si sa fi fost vizitati de multi ani - de fiinte din spatiul cosmic, apartinand altor civilizatiii; ca e responsabilitatea noastra sa aflam cine sunt, de unde vin si ce vor. Acesta ar trebui sa fie subiectul unor investigatii stiintifice riguroase, si nu al ridiculizarii prin prezentarea batjocoritoare in ziarele de scandal."

Sergent Clifford Stone
Armata SUA

Sergentul Stone ne prezinta o relatare uimitoare despre istoricul OZN-urilor si al extraterestrilor, datand de la inceputul anilor '40 si probabil si inainte.
In 1943, generalul Douglas McArthur a organizat pentru a studia aceasta chestiune un grup numit "Unitatea de cercetare a fenomenelor interplanetare" care isi continua si astazi activitatea. Scopul lor este de a gasi obiecte de nattura necunoscuta, mai ales cele care sunt de origine nepamanteana. Ei obtin informatii din teren si le dau mai departe celor care sunt "pastratorii acestor informatii".
Stone spune ca si proiectul Bluebook avea o unitate de elita de investigatie, care se afla in afara Bluebook. Aceasta unitate era considerata ca lucrand impreuna cu Bluebook, dar nu era asa.
In calitatea sa oficiala din cadrul unei echipe militare care recupera nave extraterestre prabusite, Stone a vazut extraterestrii vii si decedati. El crede ca extraterestrii nu ne vor permite sa exploram adancimile spatiului cosmic pana cand nu vom invata sa ne dezvoltam spiritual si ca se vor face cunoscuti curand, daca noi nu vom recunoaste primii prezenta lor.

Maior Don Phillips
Lockheed Skunkworks, contractor USAF si CIA

Don Phillips lucra in aviatia militara la baza aviatica din Las Vegas in timpul unui eveniment in care un OZN a fost vazut zburand cu o viteza enorma langa Mount Charleston, la nord-vest de Las Vegas. In plus, a colaborat cu Kelly Jonson la Lockheed Skunkworks - la proiectarea si constructia aparatelor Blackbird U-2 si sr-7. Declara ca noi nu doar dispunem de aceste dispozitive extraterestre, dar am ajuns si la progrese tehnologice imense datorita studiului lor. Don Phillips afirma ca in anii '50 si '60 NATO a studiat originea raselor extraterestre si a distribuit rapoarte conducatorilor diverselor tari. Maiorul Phillips sustine, de asemenea, ca exista ca exista filmari si inregistrari ale reuniunilor din California, in 1954, dintre extraterestri si cconducatorii SUA. El enumera cateva dintre tehnologiile pe care am reusit sa le dezvoltam datorita extraterestrilor (cipuri pentru computere, lasere, vedere nocturna, veste antiglont) si concluzioneaza:
"Sunt acesti extraterestri ostili? Daca ar fi ostili, cu armamentul lor ne-ar fi putut distrugee de mult sau ne-ar fi putut face multt rau."
Maiorul Phillips dezvolta acum tehnologii care pot contribui la eliminarea poluantilor mediului si pot reduce nevoia de combustibili fosili, cum ar fi sistemele de generare a energiei prin folosirea rezervelor naturale ale planetei Pamant."


(Steven M. Greer ADEVARUL DEZVALUIT DESPRE EXTRATERESTRII BENEFICI)

Niciun comentariu: