iubirea

"Iisus iubea. Era dragostea, marele şi minunatul dar pe care-l făcea omenirii. Si a proclamat deschis că originea acestei iubiri este Tatăl ce trăia în El - acelaşi Tată care trăieşte în toţi oamenii.

Ceea ce dădea lui Iisus libertatea şi forţa de a îmbrăţişa întreaga omenire, era cunoaşterea unirii sale şi identitatea cu Tatăl. El s-a desprins rând pe rând de iluziile care erau cauza unei vieţi de ipocrizie; şi făcând-o El exprima din plin pe Tatăl trăind in El."

RUGA

"Dumnezeule, ajuta-ma sa simt puterea, acea flacara aprinsa din mine si lasa-ma sa simt pasiunea de a fi mai puternic decat am fost vreodata. Lasa-ma sa pasesc in lume asemenea unei flacari a luminii tale, stiind ca fiecare noua zi reprezinta un inceput, o sansa de a pune in aplicare ceea ce stiu."

"Atotputernice Spirit al Luminii ce straluci in Cosmos, atrage-mi flacara, in armonie, spre tine.
Ridica-mi focul din intuneric,
Atractie a focului care este Una cu TOTUL.
Ridica-mi sufletul, tu preaputernice.
Copil al Luminii, nu-ti intoarce fata de la mine.
Fa-ma sa ma topesc in cuptorul tau;
Cel ce esti una cu toate lucrurile si toate lucrurile
Una cu tine, foc al vietii si Una cu Mintea."
TOTH

IMNUL VIETII

Viata e o sansa - nu o lasa sa se piarda/ Viata e frumusete - admir-o/ Viata e o bucurie - gust-o din plin/ Viata e un vis - transforma-l in realitate/ Viata e o sfidare - infrunt-o/ Viata e o datorie - implineste-o/ Viata e un j o c - joaca-l/ Viata e pretioasa - ai grija de ea/ Viata e o bogatie - pazeste-o/ Viata e dragoste - bucura-te de ea/ Viata e un mister - incearca sa-l patrunzi/ Viata e o promisiune - n-o lasa neimplinita/ Viata e tristete - treci peste ea/ Viata e un imn - canta-l/ Viata e o lupta - accept-o si castig-o/ Viata e o tragedie - fii tare/ Viata e o aventura - indrazneste sa ti-o asumi/ Viata e fericire - fii astfel incat sa o meriti/ Viata e Viata - ocroteste-o! MAICA TEREZA

vineri, 7 mai 2010

MONSTRUL ASCUNS AL PUTERII MALEFICE NECONTROLATE


"Exista un grup restrans de oameni care conduc programele secrete despre OZN-uri.In ceea ce priveste cunoasterea completa a lucrurilor si autoritatea operationala - adica autoritatea executiva - aceasta nu are chiar nimic de-a face cu Presedintele SUA sau cu Congresul.
De fapt, mi s-a spus direct de catre un director de la E-Systems, ca acest concern este implicat profund in astfel de aspecte. Acesta a spus:" Foarte putine persoane care lucreaza in cadrul corporatiei stiu aceasta."
Banii pe care ii obtin aceste corporatii sunt trecuti prin mai multe operatiuni de spalare, pe la diverse agentii, si sfarsesc prin a fi folositi in aceste proiecte secrete.
Exista o structura a puterii legata de entiteti de afaceri, institutionale, financiare si religioase. Nu se actioneaza pe baza a nimic legal sau in conformitate cu ceva care sa se apropie de legea sau constitutia SUA sau a oricarei alte tari.
In acea lume a conspiratorilor exista elemente subversive care s-au rupt de gruparea principala. Exista, deci, niste elemente malefice foarte puternice in aceasta tara si in alte parti, in anumite grupari secrete. Ele au legaturi ascunse cu gruparea principala, dar pot actiona dupa bunul plac, independent si uneori chiar impotriva scopurilor grupului principal. Asa ca totul e foarte complex - o imagine care ar prinde intrucatva situatia este cea a straturilor succesive ale unei cepe. Crezi ca ai ajuns la miez, dar descoperi ca mai ai douazeci de straturi de decojit. Eu decojesc aceste straturi de cincisprezece ani si am inteles cine sunt acesti oameni, care este structura si scopul lor.
Exista oameni in grupul central de control care au conexiuni cu guvernul, dar care nu stiu de fapt ce se petrece in interiorul FEMA sau in imperiul de afaceri mormon, ei nu cunosc nimic despre planurile bizare, din umbra, ale acestui guvern secret, legate de solutia lor escatologica la problema umana.....................

In timpul audierilor din procesul afacerii ilegale Iran-Contra, senatorul Inouye a declarat ca exista un grup ascuns care dispune de propria putere aviatica, navala, de propriul mecanism de finantare si se afla in afara si chiar deasupra legii. Acest lucru este in mod deosebit adevarat in domeniile tehnologiilor secrete evoluate, al chestiunilor legate de OZN-uri si extraterestri si al sistemelor de armament conexe.
Unul dintre cele mai periculoase aspecte este acela ca, din 1960 si pana in prezent, guvernul secret a devenit atat de puternic tocmai pentru ca s-a putut autofinanta. Permiteti-mi sa va expli.. Dick D'Amato, din cadrul Comitetului pentru finantari, (Senate Appropiations Committee), a avut dreptate cand a spus ca existau fonduri ilegale alocate, fonduri subterane de aproape o suta de miliarde de dolari.
Dar adevarata actiune este in lumea afacerilor si a finantelor private. Sa spunem ca este vorba despre Laboratoarele Bell, de la Murray Hill. Colaborez cu un martor care are o cariera de o viata la laboratoarele Bell. A facut parte dintr-o celula care se ocupe de multe contracte supersecrete cu armata, care dispunea de dispozitive si circuite de comunicare extraterestre. Aceste laboratoare studiau tehnologiile avansate, au descoperit cum functionau, precum si posibilele lor utilizari. Au scos dispozitivul X sau Y, care apoi a fost patentat si a condus la o industrie de mai multe miliarde de dolari. Ganditi-va la fibra optica, circuitele integrate, laserul si altele asemenea.
Acest "cancer" al finantarilor guvernamentale ilegale a metastazat in nenumarate active corporatiste, financiare si tehnologice. Si acum, lumea afacerilor monopoliste ilicite dispune de tehnologii care pot depasi orice au cei de la CIA, DIA sau orice alt ghiveci de litere care reprezinta o prescurtare a vreunei agentii guvernamentale.
Un alt martor din lumea afacerilor cu care am discutat mi-a spus ca, atunci cand lucra la laboratoarele Bell, a vazut 28-29 dintre aceste dispozitive cu energie libera si gratuita, pe care le dobandisera si le dosisera, ascunzandu-le publicului larg. Acest martor lucrase la tehnologiile respective. Acum a iesit la pensie.
General Motors si alte corporatii mari dispun si ele de tehnologii nepoluante neutilizate, pe care nu vor sa le faca publice.
Prin urmare, aceste corporatii multinationale, ale caror interese financiare sunt interdependente, opereaza cu mai multe trilioane de dolari, depasind puterea Pentagonului, a guvernului SUA sau a oricarei natiuni de pe aceasta planeta. Este un monstru al puterii necontrolate, corupte, corporatiste si ascunse, care este doar partial guvernamental. Din pacate, chiar daca in cadrul a ceea ce oamenii numesc "guvern" ar exista o persoana puternica ce ar dori ca adevarul sa iasa la lumina, ea ar fi covarsita de aceste "interese speciale"..........................

Operatiunile subversive cele mai violente sunt cele legate de ideologie, spre deosebire de cele exclusiv financiare si isi au originea intr-o viziune escatologica, legata de un asa zis sfarsit al lumii.
Acestia sunt oameni care doresc distrugerea globala si pretind cu viclenie ca singura cale pentru ca Iisus sa se intoarca este ca lumea sa fie distrusa si cateva miliarde de oameni sa fie ucusi. Exista un grup foarte puternic care are aceasta tinta. Dar ei, de fapt, se uita in urma. Ceea ce ei asteapta deja s-a petrecut. De fapt, ei habar nu au in care ciclu ne aflam, ca sa nu mai vorbim de care secol.
Practic, ei se afla in afara momentului real al evolutiei speciei umane, dar nu-si dau seama de asta. Orienteaza lumea intr-o anumita directie pentru a implini interpretarea pe care ei au dat-o unei profetii, care deja s-a concretizat. Din pacate, asa zisa profetie a Armaghedonului se poate implini tocmai prin ignoranta, superstitie si ura. Asadar, problema o reprezinta ignoranta, iar solutia este descoperirea si cunosterea adevarului, spiritualitatea si iluminarea.
Problema pare complexa, dar poate fi foarte simplu rezolvata. Unde este intuneric, se aduce lumina. Asa ca ceea ce trebuie sa urmarim este sa facem lumina in aceasta chestiune si sa oferim o perspectiva care sa le permita oamenilor sa inteleaga ca nu este nevoie sa se angajeze in lupta pentru suprematie globala sau distrugerea planetara pentru a-si implini visele.
Le amintesc oamenilor ca nimeni altul decat secretarul pe politica interna al lui Reagan, a spus ceva de genul:"Ecologistii nu trebuie sa-si faca griji in privinta mediului, pentru ca se apropie sfarsitul lumii si Iisus se va intoarce, iar lumea o sa fie distrusa oricum! Dumnezeu vrea ca noi, bunii crestini, sa continuam si sa folosim cat mai avem timp."
Am parafrazat cuvintele sale, dar aceasta este in esenta ce a spus cel care a fost responsabil, la un moment dat, de intreaga politica interna a Americii.
Oamenii trebuie sa inteleaga ca aceste sisteme de credinta superstitioasa, fanatica si retrograda si altele chiar mai rele sunt cele pe care se bazeaza de fapt, luarea deciziilor si politica. Este o adevarata tragedie. Nu se vorbeste, desigur,despre asta. Comentariul lui Watt a fost o scapare, el nu stia ca a fost inregistrat sau ascultat. Dar m-am intalnit cu multi oameni la acest nivel de influenta si am constat ca ei chiar credeau in asta. In acest moment, guvernul SUA este complet infiltrat si condus de oameni care cred in acest scenariu al sfarsitului lumii.
Ganditi-va la urmatorul lucru: atunci cand crezi in asa ceva, nu-ti pasa de incalzirea globala sau de o datorie de opt trilioane de dolari, pentru ca daca intr-adevar acestea sunt ultimele zile ale omenirii si viata pe Pamant se va sfarsi, iar bunii crestini vor pluti sus, in cer, la Iisus, cui ii mai pasa?
Unui om obisnuit, aceasta i se poate parea bizar. Dar o viziune escatologica asupra lumii sta in mare parte la baza deciziilor secrete care se iau in numele omenirii, deoarece structura acestui grup este, in principal, dominata de interese secrete mormone, ale celor de la Vatican si de alte interese religioase extremiste, chiar satanice.M-am confruntat direct cu aceste interese.
Desigur, sunt si altii implicati in lumea secreta, care sunt condusi doar de lacomie, dorinta de putere, de bani si de control conventional. Si mai sunt si altii preocupati de "homeostazie"(proprietatea unor sisteme de a-si mentine constante anumite masuri caracteristice):sa nu clatinam barca, desi aceasta se indreapta drept spre valtoare! Exista sdcopuri diverse, dar cei care au cea mai mare putere sunt cei mai bizari: cei dominati de cultul religios retrograd si de superstitie.
George Santayana a avut mare dreptate cand a spus:"Fanatismul consta in dublarea eforturilor atunci cand deja ti-ai uitat scopul."
Atunci cand crezi cu fanatism in viziunea sfarsitului lumii, pare logic sa adaugi o jumatate de trilion de dolari la datorii, ceea ce face sa se ajunga la o datorie de opt trilioane de dolari, care va fi transmisa copiilor nostri. Pare poate, in aceasta viziune nebuneasca, normal sa ascunzi, timp de zeci de ani tehnologii care ar putea salva Pamantul, chiar daca stii ca ambele calote polare se topesc! Si de ce sa nu lasi ca mii de specii de animale si plante sa dispara? Tot vine sfarsitul lumii! Nimeni nu ar continua pe aceasta cale atunci cand ar cunoaste solutia, doar daca ar avea obsesia sfarsitului lumii sau ar fi unul dintre instrumentele prin care actioneaza Fiara apocaliptica.
Dupa ce am descoperit aceasta planificare secreta a distrugerii globale, totul s-a clarificat.
Am inceput sa ma intalnesc cu satanisti - care erau implicati in aceste grupuri de raufacatori separate de grupul principal. Sunt dependenti de distrugere si le place tortura, suferinta si sadismul. Si sunt cealalta fata a mastii celor care se roaga pentru sfarsitul lumii. Este un grup foarte ciudat de colaboratori. Ei cred literalmente ca este sfarsitul lumii, cand in realitate este sfarsitul unui ciclu divin si inceputul altuia.
Aceasta interpretare gresita a Scripturii si profetiei are consecinte extrem de grave.
Solutia pe care o vad eu este aceea de a prezenta o alta perspectiva: da, se poate vorbi despre sfarsitul unui ciclu - este sfarsitul unei lumi, al vechii lumi. Dar aceasta nu inseamna ca trebuie sa stam cu mainile incrucisate in timp ce unii distrug, practic, Pamantul.
Este posibil sa nu putem sa-i transformam. Dar putem pune la punct o explicatie logica si putem spera ca unii dintre ei vor vedea solutia inainte de a fi prea tarziu.
Nu este logic sa avem fibre optice, circuite integrate si laptopuri, dar sa ardem in continuare carbune pentru peste 50% din nevoile de electricitate ale celei mai avansate natiuni de pe Pamant...Nu este admisibil! Pentru a pricepe asa ceva, trebuie sa intelegeti ce se afla in inimile si mintile acestor oameni care vor sa rapeasca viitorul umanitatii.
Aceste proiecte au scapat de sub controlul lui Einsenhower si al altora, dupa ce a intervenit lacomia bancherilor internationali. Oameni cu scopuri religioase oculte s-au infiltrat in agentii si corporatii si acum conduc jocul. Mi s-a spus ca, din cauza faptului ca-si identifica si recruteaza proprii oameni, interesele foarte puternice, de dreapta, ale unor secte malefice precum cea mormona, s-au infiltrat in esaloanele superioareale CIA, FBI, ale armatei si ale unui numar urias de universitati, laboratoare si corporatii.
Ceea ce majoritatea oamenilor nu realizeaza este ca deja traim intr-o teocratie nedeclarata. Lucrurile s-au petrecut pe tacute, in secret. Ceea ce nazistii, cu al lor cult, nu au putut realiza pe fata, se face acum pe ascuns. Este o continuare a celui de-al Doilea Razboi Mondial.
Oamenii vor sa auda asa ceva, sunt constient de acest lucru. Faptul este ingrijorator si contrar mitului in care am fost determinati sa credem.
Printre oamenii care au fost atrasi sa creada in aceasta religie si viziune asupra lumii se numara si cei carora nu le pasa absolut deloc de acest sistem de credinte sau de existenta lui Iisus. Acestia au mai degraba o viziune satanica asupra lumii, ei bucurandu-se doar de distrugere si de suferinta. Ei se afla chiar in mijlocul credinciosilor, dar cei din urma nu stiu cine conduce cu adevarat turma.
Incheiem un capitol al istoriei umane si vom incepe un altul. La incheierea unuia si inceputul altuia este posibil sa se produca haos.
Pe Pamant se petrec lucruri minunate de mai bine de o suta cincizeci de ani. Idei noi, minunate, institutii noi, moduri noi de a trai, potentialul unor noi tehnologii - exista multe lucruri care sunt extrem de promitatoare. Pe de alta parte , exista lumea veche, care trece prin chinurile mortii. Si, in acelasi timp, exista lumea noua, care abia s-a nascut, care creste si va dura timp de mii de ani. Nu va fi sfarsitul lumii: este sfarsitul unei lumi vechi si, in acelasi timp, instaurarea uneia noi. Ne aflam deja in stadiile initiale ale Varstei de Aur a speciei umane - una care va dura mii de ani.
Acesta este un lucru minunat si emitionant, trebuie impartasit, chiar in timp ce devenim constienti de aceste drame nebunesti si ignorante care se joaca. Trebuie sa ne concentram asupra aspectelor bune, pozitive care urmeaza, desi cunoastem unele dintre aceste alte lucruri care au loc in jurul nostru, pentru ca trebuie sa stim ce se petrece.
Nava spatiala Pamnat trebuie sa fie condusa bine pentru a depasi aceasta perioada, iar civilizatia sa bine structurata. Exista civilizatii extraterestre pregatite sa ne ajute si, la un moment dat, lucrurile se vor transforma rapid.
Aceasta transformare nu se va petrece de la sine. Noi, oamenii, va trebui sa o calauzim si sa-i usuram venirea. Dar nu vom fi singuri: destinul rasei umane si al Pamantului nu a fost niciodata solitar. Nu a fost niciodata lipsit de sprijin si nu a fost niciodata pus la indoiala. Nu exista nici un dubiu in legatura cu viitorul si destinul nostru. Singura intrebare este cum vom iesi din situatia actuala si cum vom plasa ferm lumea noastra pe calea pacii si dreptatii.
Aceasta este planeta liberului arbitru, care trebuie sa fie aplicat pentru ca aceasta transformare sa aiba loc. Aceasta este lectia pe care trebuie sa o invatam.
Imediat ce ne vom concentra cu totii eforturile si vom folosi liberul arbitru pentru a face ca aceasta sa se petreaca, transformarea in bine va avea loc.
Suntem pregatiti de sistemele noastre educationale si de societatea noastra sa ne conformam. Dar stiti ceva? Daca va veti conforma unui sistem care este complet nebunesc, atunci este o problema, iar lumea din jurul vostru a luat-o complet razna. Prin urmare, trebuie sa vedem lucrurile asa cum sunt, sa ne desprindem de ele si sa transformam in realitate viitorul pozitiv care asteapta aici, ca un fruct copt, gata sa cada din pom in mainile noastre.
Pamantul si umanitatea sunt gata sa infloreasca. Si nu este doar primavara Pamantului. Este primavara intregului Cosmos!"

(Steven M. Greer ADEVARUL DEZVALUIT DESPRE EXTRATERESTRII BENEFICI)


Un comentariu:

GabyS spunea...

Foarte intereant!
Nebunii aia din guvernul secret care cred ca vine sfarsitul, de fapt le vine lor sfarsitul, sunt speriati...
Mi-a placut partea de final, e timpul...
Multumiri pt material.
Numai bine!