iubirea

"Iisus iubea. Era dragostea, marele şi minunatul dar pe care-l făcea omenirii. Si a proclamat deschis că originea acestei iubiri este Tatăl ce trăia în El - acelaşi Tată care trăieşte în toţi oamenii.

Ceea ce dădea lui Iisus libertatea şi forţa de a îmbrăţişa întreaga omenire, era cunoaşterea unirii sale şi identitatea cu Tatăl. El s-a desprins rând pe rând de iluziile care erau cauza unei vieţi de ipocrizie; şi făcând-o El exprima din plin pe Tatăl trăind in El."

RUGA

"Dumnezeule, ajuta-ma sa simt puterea, acea flacara aprinsa din mine si lasa-ma sa simt pasiunea de a fi mai puternic decat am fost vreodata. Lasa-ma sa pasesc in lume asemenea unei flacari a luminii tale, stiind ca fiecare noua zi reprezinta un inceput, o sansa de a pune in aplicare ceea ce stiu."

"Atotputernice Spirit al Luminii ce straluci in Cosmos, atrage-mi flacara, in armonie, spre tine.
Ridica-mi focul din intuneric,
Atractie a focului care este Una cu TOTUL.
Ridica-mi sufletul, tu preaputernice.
Copil al Luminii, nu-ti intoarce fata de la mine.
Fa-ma sa ma topesc in cuptorul tau;
Cel ce esti una cu toate lucrurile si toate lucrurile
Una cu tine, foc al vietii si Una cu Mintea."
TOTH

IMNUL VIETII

Viata e o sansa - nu o lasa sa se piarda/ Viata e frumusete - admir-o/ Viata e o bucurie - gust-o din plin/ Viata e un vis - transforma-l in realitate/ Viata e o sfidare - infrunt-o/ Viata e o datorie - implineste-o/ Viata e un j o c - joaca-l/ Viata e pretioasa - ai grija de ea/ Viata e o bogatie - pazeste-o/ Viata e dragoste - bucura-te de ea/ Viata e un mister - incearca sa-l patrunzi/ Viata e o promisiune - n-o lasa neimplinita/ Viata e tristete - treci peste ea/ Viata e un imn - canta-l/ Viata e o lupta - accept-o si castig-o/ Viata e o tragedie - fii tare/ Viata e o aventura - indrazneste sa ti-o asumi/ Viata e fericire - fii astfel incat sa o meriti/ Viata e Viata - ocroteste-o! MAICA TEREZA

marți, 25 mai 2010

OAMENI CARE CLADESC OAMENI


"Cînd l-am ascultat prima dată predînd, mi-am spus: „Vreau să studiez cu omul ăsta!" Se numea Howard G. Hendricks. M-am dus la seminar ca să învăţ tot ce puteam de la acest profesor deosebit. Doream să învăţ nu doar ce predă, ci şi cum predă, în cei patru ani de facultate, l-am ascultat mai mult de 350 de ore şi, după fiecare curs, studenţii plecau instruiţi, provocaţi şi cu un pas mai aproape de Dumnezeu. în ultimul an de facultate, am început să mă întreb dacă Profu 'ştia ce înseamnă cuvîntul plictisitor.

După cei patru ani de zile cît i-am studiat modul de predare, mi-am dat seama că respecta un tipar de bază. Cu trei minute înainte de începerea orei, piciorul lui drept începea să se legene sub catedra veche de stejar. Exact în clipa în care minutarul arăta ora exactă, îşi ridica degetul arătător de la mîna dreaptă adresîndu-se celor prezenţi: „Doamnelor şi domnilor..." şi continua cu o introducere atît de interesantă, încît o notam cu toţii. După trei sau patru minute, spunea prima glumă. După opt sau zece minute de la începerea cursului, se ridica de la catedră şi desena un grafic sau o schemă pe tabla „albă". Mai întîi scria cu albastru, întotdeauna. Apoi scria cu violet. Şi întotdeauna sublinia cu o linie ondulată ca să scoată ceva în evidenţă. Ritmul său era inconfundabil. Şi dădea rezultate — întrebaţi-1 pe oricare dintre miile de oameni care i-au fost studenţi.

În timpul ultimului meu an de seminar, m-am hotărît să-1 supun pe dr. Hendricks unui test. Voiam să văd cum ar reacţiona acest maestru dacă unul dintre studenţii săi nu ar fi fost atent la oră — indiferent de motiv. M-am aşezat în spatele sălii, în colţul din dreapta, lîngă singura fereastră, şi m-am hotărît să mă uit toată ora pe fereastră. Fiindcă în clasă nu erau decît treisprezece studenţi, avea să mă observe, cu siguranţă. Mi-am luat ceasul şi am început să-1 cronometrez. Ce va face cînd va vedea că nu-mi poate capta atenţia?

Aşa cum mă aşteptam, a început în forţă, ca de obicei, cu o introducere remarcabilă. Deşi mîna a început să-mi tremure, m-am silit să nu notez nimic. Vedeam pe sub sprîncene că observase lipsa mea de interes. A încălcat tradiţia spunînd o glumă în primul minut — cu totul în afara subiectului. Dacă aş fi rîs la gluma lui, şi-ar fi dat imediat seama că îl ascultam, aşa că mi-am dus discret mîna la gură şi am continuat să mă uit pe fereastră.

După cele două minute de păsuire, s-a ridicat de pe scaun şi a început să deseneze pe tablă — mult prea devreme. A observat din nou că nu-mi luam notiţe şi s-a oprit chiar în mijlocul desenului, fără să-1 mai termine.

A pus carioca jos îndreptîndu-se spre capătul sălii pentru a mă studia îndeaproape, încercînd cu disperare să-mi atragă privirea. Am început să mă neliniştesc, iar timpul trecea. Eram hotărît să nu-1 bag în seamă.

În cele din urmă, şi-a dat drumul. Venea aproape în salturi pe culoar, strigînd:

— Wilkinson, la ce te tot uiţi pe fereastra aia? Cu o privire spăşită, m-am întors şi am spus:

— La nimic, domnule profesor. Vă rog să mă scuzaţi.

M-am uitat la ceas. Nu trecuseră decît 3 minute şi 37 de secunde! De necrezut. Toleranţa lui la neatenţia unui student se limita la 217 secunde.

Cu acea experienţă remarcabilă încă proaspătă în minte, am participat la următoarea oră ţinută de un alt profesor. Ce contrast! O parte a sălii era plină de studenţi care niciodată nu au fost atenţi la ce spunea, ci îşi făceau temele la o altă materie. Totuşi, profesorul respectiv nu părea deloc deranjat; el s-a întors, pur şi simplu, spre cei care stăteau în cealaltă parte, adresîndu-li-se. Gîndul lui era: Nu mă priveşte dacă nu vreţi să învăţaţi.

Cît de diferite erau modurile de a gîndi ale celor doi profesori — şi ce contrast în gradul de receptivitate al studenţilor. Un profesor nu putea tolera lipsa de interes a studentului faţă de ceea ce preda nici cîteva secunde, în timp ce altuia părea să nu-i pese întregul semestru!

Care ar fi fost reacţia ta, la sfidarea unui student care se uită pe geam? Ţi-ar fi păsat? Ar fi continuat ceasul să ticăie?

Ca profesor, dr. Hendricks se considera responsabil dacă studentul învăţa. Din contră, al doilea profesor credea că datoria lui era doar să parcurgă materia, fără să ţină cont dacă studenţii rămîneau cu ceva sau nu."

Legea Memorării
concept, model şi maxime

Niciun comentariu: